Ora exacta

sâmbătă, 6 august 2011

ANUNŢ IMPORTANT

Începând de la data de 6 august 2011, acest blog, precum şi filiala Astradrom Bucureşti îşi încetează activitatea.
Administrator

marți, 1 februarie 2011

Un puternic stalp de rezistenta si constiinta ortodoxa, Mitropolitul Bartolomeu Anania, a plecat in eternitate

Astradrom Bucuresti, impreuna cu un mare numar de simpatizanti se roaga pentru sufletul celui care a fost Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.

"Lupta-te lupta cea buna a credintei, cucereste viata vesnica la care ai fost chemat si pentru care ai dat buna marturie inaintea multor martori". 1 Timotei, 6, 12

Dumnezeu sa-l ierte!

duminică, 28 noiembrie 2010

Romania 2010 sectorul neguvernamental

România 2010.
Sectorul neguvernamental
– profi l, tendinţe, provocări –
București
Realizarea acestui raport nu ar fi fost posibilă fără sprijinul membrilor comitetului științifi c, al colaboratorilor,
susținătorilor, voluntarilor noștri și al participanţilor la focus grupurile și interviurile derulate. Mulțumirile și aprecierile
noastre se îndreaptă în mod special către:
Comitetul științifi c implicat în etapa de dezvoltare a bazei de date „Catalogul Societății Civile“ și în etapa de planifi care
și structurare a lucrării de față: Mircea Kivu, Mihaela Lambru, Ioan Mărginean, Dumitru Sandu, Ancuța Vameșu
Colaboratori și susținători: Direcţia de Relaţii cu Mediul Asociativ (actualmente Serviciul Politici de Cooperare cu Mediul
Asociativ, Comunicare Publică, Transparenţă Instituţională), Asociația pentru Relații Comunitare, Forumul Donatorilor
din România, CIVEK – Federaţia Organizaţiilor Civile din Judeţul Covasna; Gabriel Alexandrescu, Mariana Ciomârtan,
Ciprian Ciucu, Patricia Ift ene, Oana Nae, Dolores Neagoe, Andrei Pasăre, Claudia Petrescu, Iuliana Rada, Octavian Rusu,
Adrian Secal, Adrian Sorescu, Alin Teodorescu
Voluntari: Aurora Butnicu, Elena Cărbunaru, Andreea Damian, Crina Georgiana Holban, Elena Lavinia Năstase, Ruxandra
Ioana Palade, Simona Daniela Tomopol, Ștefana Murgu, Cristina Ștefănescu, Anca Vănăsilă
Consultanţă editorială: Editura Litera
ISBN – 978-973-675-932-1
România 2010. Sectorul neguvernamental – profi l, tendinţe, provocări
Ștefania Andersen
Viorelia Avram
Diana Berceanu
Valentin Burada
Oana Calenciuc
Simona Constantinescu
Ștefan Constantinescu
Aurelia Alina Grigore
Mircea Kivu
Mihaela Lambru
Radu Meiroșu
Silvia Petruța Mișu
Anca Nicovescu
Adriana Popescu
Ionuț Sibian
Andreea Sorescu
Codrat-Alin Teclu
Ancuța Vameșu
Colectiv de autori
Coordonator metodologic
Mircea Kivu
Coordonatori
Mihaela Lambru
Ancuţa Vameșu
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
Sediu social: Splaiul Independenţei nr. 2K, Scara 1, etaj 4,
Sector 3, București, România
Adresă de corespondenţă: strada Orzari nr. 86 A, sector 2,
București, România
P.O. Box 22-219, București, România
Tel: +40-21-310 01 81 Fax: +40-21-310 01 80
E-mail: offi ce@fdsc.ro
Pagini web: www.fdsc.ro; www.stiriong.ro
Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC).
Orice reproducere integrală sau parţială, indiferent de mijloacele tehnice utilizate, fără consimtământul scris al FDSC, este interzisă.
Părţi din această publicaţie pot fi reproduse în scopuri necomerciale doar cu precizarea sursei.
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Catalogul Societăţii Civile“
implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
și fi nanţat de Trust for Civil Society in Central & Eastern Europe
Trust for Civil Society
in Central & Eastern Europe
Dedicăm acest raport profesorului Dan Gabriel Manoleli, fondator și președinte al FDSC
vreme de 16 ani.
În tot acest timp, pentru noi toţi, cei care am contribuit la acest raport, a fost o sursă de inspiraţie
și un model de atitudine civică consecventă și lipsită de ostentaţie. Moștenirea sa se refl ectă în
conţinutul acestui raport care sperăm să aducă lumină asupra unei lumi de multe ori ignorată
și care abordează multe dintre temele care l-au preocupat – efi cienţa de acţiune a organizaţiilor
neguvernamentale, posibilitatea unor acţiuni comune, constituirea de reţele și federaţii care să
amplifi ce această acţiune, relaţia noastră cu sfera politică și exercitarea infl uenţei organizaţiei
noastre pentru ca în România politicile publice să răspundă mai bine problemelor cetăţenilor.
Autorii

CUPRINS
Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7
Metodologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
1. Tipologia și dimensiunea sectorului neguvernamental . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
1.1 Defi niţii legale şi tipologie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
1.2 Dimensiunea sectorului neguvernamental şi dinamica acestuia . . . . . . . . . . . . . 21
1.3 Distribuţia teritorială a organizaţiilor neguvernamentale. . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
1.4 Activitatea organizaţiilor neguvernamentale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
2. Structuri de sprijin și cooperare la nivel naţional și internaţional. . . . . . . . . . . . . 33
2.1 Centre de resurse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
2.2 Cererea şi oferta de formare pentru sectorul neguvernamental . . . . . . . . . . . . . 36
2.3 Internetul – mijloc de comunicare pentru ONG-uri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
2.4 Afi liere şi cooperare ONG la nivel naţional, european şi internaţional . . . . . . . . . . 42
3. Sectorul neguvernamental din perspectivă economică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
3.1 Situaţia fi nanciară a sectorului neguvernamental . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
3.2 Sectorul neguvernamental ca angajator . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50
3.3 Categorii specifi ce de organizaţii neguvernamentale – actori importanţi
ai economiei sociale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
4. Surse de venit ale sectorului neguvernamental din România . . . . . . . . . . . . . . . 57
4.1 Veniturile din activităţi economice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60
4.2 Donatori individuali. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
4.3 Fundaţiile – fi nanţatori sau fi nanţaţi? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
4.4 Donaţiile şi sponsorizările în România – Tratamentul juridic şi fi scal. . . . . . . . . . . 72
4.5 2% – O nouă abordare în fi nanţarea sectorului nonprofi t . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
4.6 Responsabilitate socială corporatistă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
5. Implicarea civică și acţiunea colectivă – surse ale dezvoltării sectorului
neguvernamental . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
5.1 Implicarea cetăţenilor în activitatea organizaţiilor neguvernamentale . . . . . . . . . 83
5.2 Voluntariat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
5.3 Grupurile informale – primii paşi în acţiunea colectivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
6. Sectorul neguvernamental și sfera publică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
6.1 Relaţia stat – societate civilă 1989 – 2009 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
6.2 Parteneriatul public – privat cu sectorul neguvernamental . . . . . . . . . . . . . . . 104
6.3 Principii şi mecanisme de colaborare a sectorului public
cu sectorul neguvernamental . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
6.4 Participarea sectorului neguvernamental în procesul politicilor publice . . . . . . . 110
6.5 Infl uenţarea politicilor publice de către ONG-uri în România . . . . . . . . . . . . . . 114
6.6 ONG-urile şi integrarea europeană a României . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119
6.7 Relaţia organizaţiilor neguvernamentale cu alţi actori (mass-media, partidele
politice, biserica). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123
7. Perspective sectoriale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
7.1 Social . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
7.2 Mediu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
7.3 Democraţie, drepturile omului şi bună guvernare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158
7.4 Educaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183
ANEXE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
Dincolo de cadrul indispensabil al domniei legii, asociaţiile societăţii
civile reprezintă valori ale încrederii și cooperării, precum și ale
includerii. O societate civilă este o societate de cetățeni care au
drepturi şi acceptă obligaţii, şi care se comportă civilizat unii cu alții.
Este o societate care încearcă să se asigure că nimeni nu este exclus,
şi care oferă membrilor săi sentimentul apartenenţei şi o constituţie
a libertăţii.1
Introducere
De douăzeci de ani, în România, organizaţiile neguvernamentale au reintrat în viaţa fi ecărui cetăţean sub
diverse forme. Mulţi dintre noi urmează cursuri de pregătire profesională desfășurate de către organizaţii
neguvernamentale, se duc la universităţi care funcţionează ca organizaţii neguvernamentale, utilizează
servicii sociale oferite sau gestionate de astfel de organizaţii, îşi petrec timpul liber la evenimentele
culturale sau sportive organizate de asociaţii de profi l. Foarte mulţi dintre noi fac parte din cel puţin o
organizaţie neguvernamnetală, fi e că vorbim despre asociaţii de părinţi sau asociaţii de locatari, asociaţii
profesionale sau religioase. Asociaţiile şi fundaţiile ne permit să ne exprimăm susţinerea pentru anumite
cauze şi proiecte sociale, să ne exprimăm solidaritatea, să ne organizăm în funcţie de interese şi preocupări
comune, să interacţionăm prin intermediul structurilor asociative cu alte structuri din societate precum
statul sau sectorul de afaceri.
În momentul de faţă sunt înregistrate în România peste 62 000 de organizaţii, peste 21 000 de organizaţii
fi ind active2. Aceste organizaţii activează în diverse domenii: educaţie, social, protecţia mediului, cultură,
oferind bunuri şi servicii diverse, stabilind relaţii parteneriale cu organizaţii publice şi de afaceri, mobilizând
interese şi capacităţi, apărând drepturi şi promovând idei noi şi proiecte reformatoare.
Dezvoltarea sectorului neguvernamental a avut loc pe fondul unor transformări politice, economice şi
sociale din societatea românească, din regiune sau de la nivel european. Schimbarea de regim politic
şi redescoperirea democraţiei după 1989 oferă cadrul politic contextual favorabil pentru dezvoltarea
sectorului asociativ. Astfel, încep să se dezvolte în România diverse entităţi asociative de tipul partidelor
politice, al sindicatelor libere, al organizaţiilor neguvernamentale. În ceea ce le priveşte pe acestea din
urmă, chiar titulatura sub care au intrat în peisajul asociativ, aceea de organizaţie neguvernamentală –
ONG – refl ectă şi explică modalităţile şi mizele sub care acest sector a apărut şi s-a dezvoltat în România.
În timp ce în Statele Unite ale Americii vorbim despre organizaţii nonprofi t sau PVO (Private Voluntary
Organizations), în Marea Britanie despre charities sau voluntary organizations, iar în Italia sau Franţa vorbim
generic despre „asociaţii“, în România şi, în general, în regiunea centrală şi est-europeană s-a impus termenul
de ONG, formulă care în lumea occidentală este folosită cu precădere pentru a denumi acele organizaţii ale
societăţii civile angajate în procese de asistenţă pentru dezvoltare. Pe acest fond, încă de la începutul anilor
‘90, procesul de dezvoltare a sectorului neguvernamental din România și construirea cadrului de politică
publică care să permită buna funcţionare a ONG-urilor au avut loc în contextul procesului de monitorizare
instituit de organizaţii internaţionale şi supranaţionale la care România dorea să adere (Consiliul Europei,
Comisia Europeană etc). Existenţa şi consistenţa sectorului ONG reprezentau o garanţie, dar şi o condiţie
necesară pentru asigurarea unui climat democratic, bazat pe elemente de bună guvernare.
Pe lângă cerinţele de natură politică, nu mai puţin important pentru dezvoltarea sectorului neguvernamental
din România a fost procesul de trecere la economia de piaţă. Din perspectivă economică, organizaţiile
1 Ralf Dahrendorf, După 1989: Morală, revoluție și societate civilă, Editura Humanitas, 2001, p.108
2 Pornind de la o defi niţie internaţională, considerăm active organizaţiile care lasă o urmă fi scală.
România 2010
8
neguvernamentale au devenit agenţi ai pieţei libere, producând şi schimbând bunuri şi servicii, operând
cu costuri şi pe baza unor balanţe fi nanciare, reprezentând şi o ofertă de angajare pentru mulţi cetăţeni.
Deosebirea esenţială faţă de sectorul de afaceri este dată de faptul că ONG-urile nu sunt orientate în
activitatea lor către obţinerea de profi t, ci spre realizarea anumitor scopuri şi obiective. Din acest punct de
vedere, organizaţiile neguvernamentale, ca mod de funcţionare, se aseamănă cu organizaţiile private de
afaceri, dar scopurile şi obiectivele lor sunt îndreptate către obţinerea unor bunuri publice sau de interes
public, ceea ce le aduce aproape de organizaţiile publice.
Un alt factor important care a condus la dezvoltarea sectorului ONG îl reprezintă dezvoltarea parteneriatului
public – privat şi a formulelor de management public care fac posibilă aplicarea lui cu succes. Aceste
elemente pot infl uenţa procesul de reformă a guvernării şi a administraţiei publice prin includerea şi
adaptarea unor tehnici şi metode inspirate de managementul organizaţiilor private la managementul
organizaţiilor publice, pentru a câştiga un plus de efi cienţă, transparenţă şi responsabilitate în oferta şi
gestionarea politicilor publice. După 1998, şi guvernele din România au început să delege organizaţiilor
neguvernamentale mai multe responsabilităţi specifi ce legate în special de serviciile sociale, dar şi de alte
tipuri de servicii, prin diverse formule contractuale – de la granturi şi subsidii la privatizare de servicii. Astfel,
şi în România, rolul organizaţiilor neguvernamentale în oferta de servicii a crescut sensibil. Acest lucru a
fost posibil atât datorită creşterii cantitative şi calitative a sectorului neguvernamental, cât şi unor orientări
specifi ce la nivelul administraţiei publice (descentralizare, subsidiaritate, privatizare, dezinstituţionalizare) şi
unor concepţii noi legate de guvernare (transparenţă, participare).
Atenţia în acest moment se concentrează pe evoluţia rolului organizaţiilor neguvernamentale în oferta
de gestiune a programelor de servicii sociale. Cu toate acestea, în România vorbim încă în termeni
de reformă marginală în zona contractării sociale (fi nanţare publică – implementare privată), motivul
principal fi ind acela că nu există viziune politică consolidată asupra modelului de welfare mix, pe care
România să îl poată aplica cu succes. Evoluţiile de până acum sunt mai degrabă de tip ad-hoc, rezultat
al unor presiuni internaţionale sau al unor campanii de advocacy interne iniţiate de către ONG-uri, şi
nu parte a unui proces reformator, strategic de creştere în termeni cantitativi şi calitativi a ofertei de
servicii către cetăţean. Un exemplu foarte bun îl reprezintă domeniul serviciilor sociale, subdezvoltate şi
subfi nanţate în România.
Reforma statului – unde se plasează organizațiile neguvernamentale?
Contextul politic în care apare acest raport pare a fi oportun, guvernarea actuală acordând o mare importanţă
problematicii „modernizării statului“. Aşa cum e precizat în programul de guvernare, „Modernizarea
administraţiei publice rămâne un obiectiv prioritar, căruia i se subsumează o serie de reforme [...] Contextul
actual trebuie să fi e folosit ca o oportunitate pentru accelerarea procesului de modernizare.“3
Acest proces de modernizare a statului va cere timp şi un efort consistent de coagulare a unei viziuni
politice cu privire la modalităţile specifi ce pentru implementarea acestui proces în România. Principiile
de realizare a reformei Statului sunt însă clare, derivate fi ind din trendul internaţional de tip managerialist:
vrem o administraţie care să răspundă nevoilor cetăţeanului client, o administraţie efi cientă şi efi cace,
care să valorizeze nivelul local şi comunitar în modalităţile optime de oferire de servicii către cetăţean.
Sectorul neguvernamental, incluzând întreprinderile sociale poate să joace un rol important în
asigurarea succesului acestui proces. Pentru a potenţa acest rol, Guvernul trebuie să aibă o viziune
politică care să defi nească rolul sectorului neguvernamental în procesul de modernizare a Statului, să
ofere un cadru de politică publică stimulativ pentru dezvoltarea unui sector neguvernamental puternic
şi independent. Altfel spus să defi nească politica şi cadrul de parteneriat intersectorial, pornind de la
înţelegerea importanţei rolului sectorului neguvernamental.
3 Monitorul Ofi cial al României, nr. 907, din 23.12.2009
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
9
Privind relaţia intersectorială trebuie dezvoltate noi abordări, care să se încadreze în dezbaterea actuală
legată de reforma statului. În contextul acestei reforme este legitim şi justifi cat ca sectorul neguvernamental
să joace un rol important în participarea sistematică şi reală în domeniile în care rolul său este cheie
(democraţie şi bună guvernare, educaţie, incluziune socială, servicii sociale şi de ocupare, economia socială
şi solidară, dezvoltarea rurală şamd.) la dezbaterea politicilor publice şi în oferta de servicii fi nanţate de
către stat şi implementate privat, de către ONG-uri.
În ultimii trei ani am asistat la multiplicarea şi intensifi carea discuţiilor cu privire la necesitatea redimensionării
sectorului public, pe fundalul crizei economice profunde în care se afl ă România. De luni de zile suntem
asaltaţi de informaţii cu privire la tăieri de bugete, disponibilizări de personal din administraţia publică,
tăieri de salarii pentru angajaţii sectorului public etc. Tot acest proces trebuie însă pus sub imperativul
reformei manageriale în administraţia publică care trebuie sa aibă ca scop ultim creșterea calităţii serviciilor
publice pentru cetăţean.
Prin acest raport vrem să atragem atenţia factorilor de decizie asupra importanţei pe care o poate avea
sectorul neguvernamental în acest proces de reformare şi restructurare a sectorului public. Prin promovarea
formulelor de contractare socială şi parteneriat public – privat, prin participare şi transparenţă decizională
reale putem avea soluţia de a redimensiona sectorul public, cu o creştere a calităţii şi a cantităţii serviciilor.
Statul nu va ieşi „subţiat“, slăbit din acest demers de reformă. Dimpotrivă, vom avea un stat întărit în funcţiile
sale manageriale, oferind servicii de calitate cetăţenilor prin utilizarea mecanismelor de piaţă şi prin atenţia
special acordată criteriilor de performanţă în oferta de servicii. Dacă nu se va întâmpla aşa, vom rămâne la
nivel de retorică politică, reformă fără conţinut şi abordare strategică.
Sperăm că „descoperirea“ realităţii sectorului neguvernamental, prin intermediul acestui raport, de către
factori de decizie, specialişti şi public larg va reprezenta un bun punct de deschidere a unei dezbateri cu
privire la politica faţă de sectorul neguvernamental. Avem deja o întreagă retorică a parteneriatului cu
societatea civilă şi, în speţă, cu sectorul guvernamental. Avem şi experinţe concrete, legislaţie şi mecanisme
care să susţină parteneriatul. Pentru a le dezvolta şi susţine e nevoie ca acestea să fi e integrate într-un discurs
şi într-o practică coerentă de recunoaştere, de valorizare şi de susţinere a sectorului neguvernamental.
Altfel spus, ne dorim o atitudine proactivă şi semnifi cativă faţă de sector şi suntem convinşi de faptul că,
în dezvoltarea sectorului neguvernamental, ceea ce fac politicienii contează. Modul în care guvernează
politicienii după fi ecare tur de alegeri contează. Prin deciziile lor, infl uenţează vieţile/situaţiile benefi ciarilor
sau membrilor organizaţiilor, reglementează pieţe pe care ONG-urile acţionează ca furnizori de servicii,
reglementează relaţiile de colaborare între instituţii, între acestea şi cetăţeni. Nu trebuie uitat faptul cel
mai important, și anume acela că liderii politici şi birocraţia au puterea de a implica sau nu în procesul de
decizie diverse grupuri, structuri asociative, experţi ai societăţii civile.
Doar făcând acest lucru, invitând organizaţiile neguvernamentale la formularea deciziilor publice, ei pot
stimula dezvoltarea sectorului asociativ. Dacă asociaţiile diverse vor fi mai bine integrate în procesul de
decizie, ele vor fi şi mai atractive pentru cetăţeni, care vor utiliza acestă formă de coagulare de interese
pentru a participa la dezbaterile publice, întărind democraţia participativă. Trebuie să găsim modalităţi prin
care să realizăm o legătură mai strânsă între guvernarea democratică şi sectorul neguvernamental. Pentru
aceasta, avem nevoie de înţelegerea utilităţii unui astfel de demers, de o viziune politică asupra „bunei
guvernări“ în România şi de o strategie specifi că pentru a o transforma în realitate.
Raportul nostru îşi propune să realizeze un bilanţ al ultimilor douăzeci de ani de dezvoltare a sectorului
neguvernamental, oferind în acelaşi timp o imagine de profunzime a acestui sector, analizat din diverse
perspective. Acest raport oferă informaţie structurată cu privire la dimensiunea sectorului, la dinamica lui,
la diversele evoluţii subsectoriale sau o analiză pe domenii de activitate, oferind în acelaşi timp şi o serie de
recomandări care să conducă la o mai bună dezvoltare a sectorului neguvernamental.
România 2010
10
Raportul este organizat în jurul a șapte mari capitole.
În capitolul 1 sunt prezentate şi analizate defi niţiile legale şi administrative ale entităţilor neguvernamentale,
elemente de tipologie şi identifi care a acestora, precum şi informaţii cu privire la dimensiunile, dinamica,
distribuţia regională a organizaţiilor neguvernamentale. Acest capitol oferă un profi l general al sectorului
neguvernamental, pornind de la analiza documentelor legislative, date statistice colectate de autorităţile
publice, date primare colectate de FDSC. În cadrul capitolului se regăsesc o serie de recomandări pentru
factorii de decizie, în problematici diverse, de la îmbunătăţirea sistemului de colectare a datelor, până la
ajustări de instrumente de politică publică cu impact asupra dezvoltării sectorului.
În capitolul 2 sunt grupate informaţii cu privire la diverse structuri şi activităţi de sprijin pentru sectorul
neguvernamental. Sunt prezentate date şi informaţii cu privire la structura şi activitatea centrelor de resurse
pentru organizaţii neguvernamentale, programele de formare a resurselor umane activând în sectorul
neguvernamental, identifi carea si prezentarea reţelelor activând la nivel naţional şi a celor internaţionale la
care sunt afi liate organizaţii neguvernamentale din România.
În capitolul 3 se oferă o perspectivă economică asupra sectorului neguvernamental care conţine informaţii
structurate cu privire la sursele fi nanciare ale sectorului şi oferă o perspectivă asupra capacităţii de
angajator a acestuia. În acest capitol mai este prezentată şi analizata dimensiunea economică a sectorului
neguvernamental, respectiv datele cu privire la activităţile economice desfăşurate de organizaţii, veniturile
care rezultă din aceste activităţi, tipologia organizaţiilor angajate în activităţi economice ca structuri ale
economiei sociale.
Capitolul 4 se concentreză pe analiza surselor de venit pentru sectorul neguvernamental. Sunt trecute în
revistă şi analizate toate sursele de venit pentru sector, de la activităţi economice la donaţii, sponsorizări,
legea 2%, fi nanţări. Este discutată situaţia fundaţiilor din România, problema patrimoniilor şi a resurselor
pentru fi nanţare de programe, este prezentată o tipologie a fundaţiilor activând în România. Acest capitol
include o analiza a tratamentului juridic şi fi scal pentru activităţile de susţinere fi nanciară a sectorului
neguvernamental.
Capitolul 5 acoperă problematica implicării civice, a voluntariatului şi a acţiunii colective. Sunt prezentate
date rezultate din cercetările FDSC cu privire la implicarea cetăţeanului în activităţi civice, gradul de
cunoaştere şi susţinere a sectorului neguvernamental de către cetăţeni, dimensiunile voluntariatului în
România.
Capitolul 6 abordează problematica relaţiei dintre sectorul neguvernamental şi sfera publică. În cadrul
acestui capitol este prezentată evoluţia relaţiei dintre stat şi sectorul neguvernamental în ultimii 20 de
ani, atât din punct de vedere politic, cât și din perspectiva alocării de resurse publice pentru susţinerea
dezvoltării sectorului. Acest capitol cuprinde o analiză în detaliu a cadrului legal şi instituţional care susţine
participarea publică, mecanismele şi principiile care guvernează şi facilitează demersurile participative. Sunt
analizate performanţele sectorului în activităţile de infl uenţare a deciziei de politică publică (advocacy),
interesul organizaţiilor de a se angaja în astfel de activităţi şi zonele administrative vizate. Regăsim în acest
capitol şi o prezentare a modului în care s-a structurat relaţia sectorului neguvernamental cu mass-media,
partidele politice şi biserica.
Capitolul 7 se concentrează pe analizarea unor domenii de activitate cheie pentru sectorul
neguvernamental, respectiv domeniul social, educaţie, mediu, democraţie, drepturile omului și bună
guvernare. Pentru fi ecare domeniu se prezintă date structurate, se analizează performanţele sectorului,
problemele specifi ce şi provocările pe care trebuie să le gestioneze organizaţiile.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
11
Metodologie
Procesul de elaborare a prezentului raport a fost iniţiat în Octombrie 2008, moment la care Fundaţia pentru
Dezvoltarea Societăţii Civile a început dezvoltarea unei baze de date a organizaţiilor neguvernamentale
active în România, bază de date disponibilă online în cadrul portalului de ştiri şi informaţii dedicat sectorului
neguvernamental: www.stiriong.ro. În perioada 2009-2010 au fost colectate date şi informaţii relevante
pentru dimensionarea şi refl ectarea evoluţiei sectorului, încercându-se pentru fi ecare domeniu în parte
identifi carea celor mai recente date disponibile la momentul analizei. Diversitatea temelor abordate, ca
şi formaţia profesională diferită a autorilor capitolelor acestui volum, fac ca metodele de analiză utilizate
sădifere de la un capitol la altul. Pentru asigurarea coerenţei volumului, a existat un set comun de cercetări
empirice, ale căror rezultate au putut fi utilizate, acolo unde a fost cazul, de către toţi autorii acestui volum.
Metodele de cercetare utilizate includ:
Analiză de date cantitative
A fost necesară analiza şi interpretarea de date cantitative din surse multiple:
• Baza de date conţinând datele de bilanţ a 27 402 organizaţii neguvernamentale care au depus
dare de seamă contabilă pentru anii fi scali 2006, 2007 şi 2008, disponibilă pe pagina de internet a
Ministerului Finanţelor Publice;
• Baza de date a Institutului Naţional de Statistică conţinând adresele a 14 458 organizaţii
neguvernamentale care au depus dare de seamă contabilă pentru anul fi scal 2007;
• Catalogul Societăţii Civile – baza de date ONG dezvoltată de FDSC conţinând date despre 2 297
organizaţii înregistrate (ianuarie 2010). Formularul de înregistrare în baza de date a fost dezvoltat în
colaborare cu experţii implicaţi în cercetare şi a urmărit colectarea de date necesare pentru realizarea
studiului. Pentru constituirea bazei de date s-au folosit următoarele metode şi mijloace de culegere
a datelor: transmiterea prin poştă a 16 776 formulare de înregistrare la nivel naţional, mesaje de
aducere aminte prin telefon şi e-mail, interviuri la sediul organizaţiilor, completarea formularului
online de către reprezentanţii organizaţiilor. Baza de date Catalogul Societății Civile, realizată pe baza
înscrierilor voluntare, este disponibilă pe pagina de internet: http://www.stiriong.ro/pagini/baza.php
Cercetare de tip Omnibus
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion fi nal de 1 196 persoane (eroarea maximă ± 2,9%). Eşantionul a
fost de tip probabilist multistadial, stratifi cat după regiunea de dezvoltare şi tipul de localitate, reprezentativ
pentru populaţia adultă a României. Intervievarea s-a făcut faţă în faţă la domiciliul respondenţilor, iar 20%
dintre interviuri au fost verifi cate prin reinterogarea respondenţilor. Datele au fost ponderate, pentru a
asigura corespondenţa cu structura universului cercetării. Culegerea datelor s-a făcut în intervalul 13 – 26
februarie 2010.
Barometrul Liderilor ONG – sondaj naţional online în rândul reprezentanţilor
ONG-urilor din România
Au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai tuturor celor 2297 organizaţii înscrise în Catalogul Societăţii
Civile. În total s-au înregistrat 939 răspunsuri, însă pentru prelucrare s-au reţinut doar 578 înregistrări
validate, după eliminarea chestionarelor multiple (provenind de la aceeaşi organizaţie) şi a celor în care
nu se răspunsese la niciuna din primele 10 întrebări. Comparând repartiţia teritorială a ONG-urilor care au
completat chestionarul cu cea rezultată din lista de adrese a celor 14.458 ONG-uri care au depus dare de
seamă contabilă în anul 2007 și care se regăsesc în baza de date de la Institutului Naţional de Statistică se
constată o similitudine a celor două distribuţii, ceea ce îndreptăţeşte generalizarea răspunsurilor furnizate
la nivelul universului organizaţiilor neguvernamentale active. Culegerea datelor s-a făcut în intervalul
26 februarie – 15 martie 2010.
Focus-grupuri
Au fost realizate 6 focus-grupuri în perioada martie – aprilie 2010 cu reprezentanţi ai organizaţiilor
neguvernamentale şi ai fi nanţatorilor din domeniile: mediu, educaţie, social, democraţie, drepturile omului
şi bună guvernare, fundaţii fi nanţatoare şi grupuri informale.
Interviuri
Au fost realizate 22 de interviuri (atât interviuri faţă în faţă, cât și interviuri telefonice) cu lideri ai
organizaţiilor neguvernamentale, reprezentanţi ai grupurilor informale și reprezentanţi ai unor organizaţii
neguvernamentale care sprijină înfi inţarea şi dezvoltarea de grupuri informale.
Cerere de informații publice
În conformitate cu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, FDSC a
transmis cereri de informaţii publice către 13 autorităţi publice centrale în vederea obţinerii de informaţii
referitoare la: bugetul total alocat de fi ecare instituţie în parte pentru fi nanţările acordate organizaţiilor
neguvernamentale în anul 2009 și lista nominală a organizaţiilor neguvernamentale care au benefi ciat
de fi nanţare în anul 2009 (inclusiv titlul și valoarea proiectului). 11 autorităţi publice au răspuns la cererea
formulată în perioada iunie – iulie 2010: Administraţia Fondului Cultural Naţional, Administraţia Fondului
pentru Mediu, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei și a Drepturilor Copilului, Autoritatea
Naţională pentru Persoanele cu Handicap, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Direcţia pentru
Strategii Guvernamentale, Institutul Cultural Român, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării
Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale, Ministerul Tineretului și Sportului.
Analiză de date cantitative și calitative
Peste 90 de rapoarte, studii, cercetări și lucrări de referinţă pentru sectorul neguvernamental au fost luate în
considerare pentru fundamentarea analizei comparative şi calitative expuse în prezentul raport.
1 Tipologia și dimensiunea
sectorului neguvernamental
În ultimii 20 de ani, în România a reapărut un tip de instituţii sociale care operează în afara limitelor stricte ale
pieţei şi statului. Grupate sub diverse denumiri precum: sectorul neguvernamental, nonprofi t sau societatea
civilă, economia socială, acestea formează un ansamblu uneori deconcertant de entităţi – organizaţii cu
preocupări diverse, de la apărarea drepturilor omului, organizaţii profesionale, centre de îngrijire de zi,
grupuri pentru protecţia mediului, cluburi sportive, centre de formare profesională, universităţi şi multe
altele. Aceste entităţi prezintă, după Lester Salamon, următoarele trăsături comune4:
• Sunt organizaţii, adică au o prezenţă şi o structură instituţionale;
• Sunt private, adică independente de stat din punct de vedere instituţional;
• Nu distribuie profi t – nu împart profi turile cu administratorii (managerii) lor sau cu un grup de
„proprietari“ ;
• Se autoguvernează – deţin controlul asupra deciziilor şi operaţiunilor proprii;
• Sunt voluntare – apartenenţa la ele nu este cerută prin lege, ele putând atrage contribuţii benevole
de timp sau de bani.5
În acest raport vom folosi termenul de organizaţii neguvernamentale sau ONG (terminologie cu precădere
prezentă în ţările cu tradiţie de drept civil, respectiv ţările Europei continentale) pentru a desemna acele
entităţi care sunt în afara sferei de autoritate a statului în sens larg. Din punct de vedere juridic, ele sunt
persoane juridice cu scop nepatrimonial (prin opoziţie cu entităţile comerciale) sau fără scop patrimonial.
De altfel, sintagma din urmă este reţinută şi în denumirea organismului public de specialitate, respectiv
Registrul Naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial (Registrul Naţional O.N.G.).
1.1. Defi niţii legale și tipologie
În absenţa unei defi niţii legale a cel puţin uneia dintre sintagmele menţionate, desemnarea ca atare a
celor care se circumstanţiază acestei noţiuni se va face indirect, prin inter pretarea referinţelor din cadrul
legislativ6, în general, precum şi prin îndeplinirea criteriilor enunţate de studiile şi cercetările internaţionale.
Prin prisma celor enunţate, se poate afi rma că entităţile tipice pentru sfera organizaţiilor neguvernamentale
sunt asociaţiile şi fundaţiile. Reglementarea-cadru7 a acestora evită să le desemneze generic, dar ele
se regăsesc ulterior fi e explicit, fi e implicit prin recunoaşterea caracteristicilor lor principale în alte acte
normative care se referă la organizaţii neguvernamentale.
Prima legiferare a acestor entităţi a avut loc în anul 1924 prin Legea nr. 21, cunoscută şi sub denumirea
de Legea Mârzescu, considerată la timpul său una dintre cele mai moderne legi din Europa. Neabrogată
expres în timpul regimului comunist, ea a fost reactivată după 1990, fi ind singura referinţă legislativă care
permitea înfi inţarea legală a organizaţiilor neguvernamentale. Cu o terminologie pe alocuri învechită,
4 Lester M. Salamon, Helmut K. Anheier şi asociaţii, Globalizarea sectorului nonprofi t: O teorie revizuită rezumat, Center for Civil Society
Studies, The Johns Hopkins University, 1998.
5 Organizaţiile profesionale se conformează numai parţial acestui criteriu, apartenenţa la ele fi ind de multe ori obligatorie, pentru a avea
dreptul de a exercita o anumită profesie.
6 În iulie 2010, programul legislativ al Legii 4 afi șează un număr de 2 089 acte normative, care cuprind în textul lor sintagma organizații
neguvernamentale, și un număr de 492, care se referă la organizații nonprofi t . Niciunul dintre acestea nu conţine o defi niţie a sintagmei.
7 Ordonanţa Guvernului 26/ 2000 cu privire la asociaţii și fundaţii, cu modifi cările și completările ulterioare.
România 2010
14
făcând trimitere uneori la instituţii care nu mai erau de actualitate (Comisia Superioară a Persoanelor
Juridice de pe lângă Ministerul Justiţiei) sau cu anumite proceduri greoaie (obligaţia obţinerii prealabile
a unui aviz de oportunitate din partea unui minister în competenţa căruia se încadra scopul ONG-ului),
Legea 21/ 1924, în cea mai mare parte a prevederilor sale, a fost perfect adaptată cerinţelor valabile
internaţional în perioada postdecembristă. Astfel, defi nirea asociaţiei şi fundaţiei respectând criteriile
moderne de încadrare în sectorul neguvernamental, modul de conducere şi de administrare, prin stabilirea
unor organisme deliberative şi separarea între nivelurile de decizie, execuţie şi control, reglementarea
confl ictului de interese, ponderea dintre normele imperative şi cele lăsate la aprecierea şi decizia fondatorilor
erau prezente în Legea Mârzescu. Lipsa sa de aplicabilitate de facto în perioada comunistă a determinat
practic o suprimare a iniţiativei de asociere, dar şi o eliminare totală din materia dreptului pentru studenţi şi
practicieni, generând astfel, în primii ani după 1990, o multitudine de confuzii în aplicarea sa.
La 10 ani după 1990, timp în care s-a reuşit formarea unei practici judecătoreşti în materia înfi inţării ONGurilor,
dar s-au identifi cat şi aspectele din Legea Mârzescu care necesitau schimbări, a fost adoptat prin
ordonanţă de guvern un nou act normativ. O.G. 26/2000 reformulează defi niţiile asociaţiilor şi fundaţiilor,
păstrând însă trăsăturile principale deja cunoscute cetăţenilor interesaţi, operând cu precădere modifi cări
în zona de dobândire a personalităţii juridice (elimină avizul ministerului de resort, introduce un prag minim
valoric pentru patrimoniul iniţial, reduce numărul minim de membri fondatori de la 20 la 3, introduce
Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor), de organizare şi control (pe lângă o serie minimală de atribuţii pentru
fi ecare categorie de organ în parte, stabileşte un prag de maxim ¼ pentru persoanele ce nu au calitatea de
membru şi pot face parte din Consiliul Director sau introduce obligativitatea calităţii de contabil autorizat
sau de expert contabil pentru cenzor) sau de funcţionare, menţionând în mod expres posibilitatea
înfi inţării de fi liale şi sucursale şi clarifi când regimul juridic al acestora. În egală măsură însă, O.G. 26/2000
reglementează şi aspecte neacoperite de Legea Mârzescu, dar absolut necesare în raport cu realitatea şi
evoluţia sectorului neguvernamental la nivel internaţional. Astfel, O.G. 26/ 2000:
• Menţionează explicit posibilitatea desfășurării de activităţi economice de către asociaţii şi
fundaţii – este o prevedere îndelung aşteptată de către acestea, în condiţiile în care, pe de o parte,
majoritatea donatorilor sunt deosebit de interesaţi de durabilitatea oricărui demers pe care îl
fi nanţează, iar posibilitatea de a desfăşura activităţi economice reprezintă o premisă general acceptată
şi deja o tendinţă de dezvoltare a sectorului neguvernamental, iar, pe de altă parte, autorităţile publice
cu rol de control fi nanciar- fi scal aveau interpretări diferite faţă de tipul acesta de activităţi;
• Introduce conceptul de utilitate publică – un pas înainte pentru România în anul 2000, cu condiţii
de transparenţă şi responsabilizare faţă de public suplimentare pentru aceste organizaţii, care a creat
în acelaşi timp aşteptarea că acest concept va fi operaţionalizat ulterior prin legislaţie secundară,
eventual cu instituirea unui set de măsuri fi scale şi asociate mai favorabile;
• Conţine un capitol special dedicat relaţiei cu autorităţile publice – fără a avea o fi nalitate practică în
sensul stabilirii unor obligaţii precise însoţite de termene şi eventuale sancţiuni, prezenţa acestui capitol
a fost considerată un element în sine pozitiv, de recunoaştere a rolului de partener al organizaţiilor
neguvernamentale şi de încurajare a autorităţilor publice de a ieşi din paradigma sufi cienţei asupra
bunurilor şi serviciilor publice; nu în ultimul rând, ar fi putut constitui un element de apropiere faţă de
perspectiva anglo-saxonă a relaţiei stat-societate civilă, fi ind un prim pas spre constituirea de platforme
formale de lucru (aşa-numitele compacts), fi e pe anumite domenii, fi e în anumite regiuni;
• Instituie Registrul Naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, adică Registrul Naţional
O.N.G. – existenţa acestui registru crează premisele unei evidenţe a ONG-urilor din România, care să permită
aprecierea dinamicii acestui sector cel puţin prin prisma unor parametri minimali, dar şi posibilitatea ulterioară
de adaptare a sistemului de înfi inţare şi modifi care a funcţionării societăţilor comerciale pentru ONG-uri.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
15
Organizaţiile neguvernamentale sunt, conform legii (O.G. 26/2000), persoane juridice constituite de
persoane fi zice sau persoane juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în
interesul unor colectivităţi locale, ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial (adică nonprofi t sau
fără scop lucrativ).
În România, formele juridice sub care se pot constitui organizaţii neguvernamentale sunt: asociaţii, fundaţii
ori federaţii, după cum urmează:
• Asociaţia este constituită de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun
şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în munca pentru realizarea
unor activităţi în interes general, comunitar sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.
Asociaţia este expresia libertăţii de asociere, dar şi un mijloc efi cace de exercitare a libertăţii de
exprimare, ea permiţând membrilor să ia atitudine în chestiuni de interes public sau de interes pentru
comunitatea/grupul membrilor săi.
• Fundaţia este, din punct de vedere legal, subiectul de drept înfi inţat de una sau mai multe persoane
care constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent şi irevocabil, realizării unui scop de interes
general sau, după caz, comunitar. Activul patrimonial iniţial al fundaţiei trebuie să includă bunuri
în natură sau în numerar, a căror valoare totală să fi e de cel puţin 100 de ori salariul minim brut pe
economie, la data constituirii fundaţiei.
Diferenţa fundamentală dintre cele două tipuri de entităţi rezidă în faptul că, în timp ce asociaţia este o
sumă de voinţe afectată realizării unui scop, fundaţia reprezintă un patrimoniu afectat realizării unui scop,
cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, respectiv existenţa membrilor (în cazul asociaţiei) şi a unor
cerinţe diferite pentru înfi inţarea persoanei juridice, a unei structuri diferite a organelor de conducere şi
administrare, precum şi a unora dintre condiţiile de dizolvare şi lichidare.
Atât asociaţia, cât şi fundaţia, se înfi inţează printr-o procedură judiciară care este precedată de o etapă
pregătitoare, prejudiciară, în cadrul căreia:
• Se identifi că denumirea asociaţiei sau a fundaţiei, prin verifi carea disponibilităţii sale în Registrul
Asociaţiilor şi Fundaţiilor din cadrul Ministerului Justiţiei şi se obţine înscrisul doveditor; se va ţine
cont de faptul că este interzisă utilizarea unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie8
cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional ori local;
• Se identifi că sediul organizaţiei şi se întocmeşte înscrisul doveditor pentru viitorul sediu (după caz,
contract de vânzare – cumpărare, donaţie, locaţiune etc);
• Se constituie patrimoniul iniţial şi se obţine dovada valorii acestuia;
• Se redactează statutul şi actul constitutiv, care conţin în mod obligatoriu datele de identifi care
ale fondatorilor, scopul, denumirea, sediul, durata pentru care se constituie, nivelul patrimoniului
iniţial, identifi carea primelor organe de conducere, administrare şi control; atât statutul, cât şi actul
constitutiv; se elaborează în formă autentică;
• Se obţine cazierul fi scal9 pentru fi ecare dintre membrii fondatori;
• Se plătesc taxele de timbru şi timbrul judiciar.
Tabelul următor face o trecere în revistă a principalelor caracteristici ale asociaţiilor şi fundaţiilor, reliefând
în egală măsură şi principalele asemănări şi deosebiri:
8 Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau
local se înţelege includerea în denumirea asociaţiei a unor termeni precum: „comisariat“, „inspectorat“, „gardă“, „academie“, „autoritate“,
„consiliu“, „agenţie“, sau derivatele acestora. Înscrierea unei asociaţii sau fundaţii, folosind în denumirea sa cuvintele „naţional“ sau
„român“, ori derivatele acestora, se realizează numai cu acordul prealabil al secretariatului general al guvernului.
9 Ordonanţa Guvernului 75/ 2010 privind organizarea și funcţionarea cazierului fi scal, cu modifi cările și completările ulterioare.
România 2010
16
Fig. 1. Principalele caracteristici ale asociațiilor și fundațiilor
Asociaţie Fundaţie
1. Dobândirea personalităţii juridice se
face printr-o procedură judiciară.
Da. Da.
2. Este persoană juridică de drept privat. Da. Da.
3. Există un număr minim de membri
fondatori.
Da (3 membri fondatori). Nu.
4. Există un nivel minim al patrimoniului
iniţial.
Da (1 salariu minim brut10 pe
economie).
Da (100 de salarii minime brute pe
economie).
5. Există membri/ Adunare Generală. Da. Nu.
6. Conducerea este asigurată de un organ
deliberativ.
Da (Adunarea generală). Da (Consiliul Director).
7. Conducerea şi administrarea este
asigurată
de acelaşi organ deliberativ.
Nu (Consiliul Director asigură
punerea în execuţie a
hotărârilor Adunării Generale).
Da (cu precizarea că acest Consiliul
Director poate delega punerea în
execuţie a hotărârilor sale către un nivel
executiv, instituit însă nu în baza legii, ci
la iniţiativa sa).
8. Sursele de venituri identifi cate de lege
sunt aceleaşi. 11
Da. Da (cu excepţia cotizaţiilor care există
numai în cazul asociaţiilor).
9. Există posibilitatea legală de a desfăşura
activităţi comerciale.
Da. Da.
10. Există obligativitatea controlului
fi nanciar intern, prin prezenţa instituţiei
cenzorului.
Da (pentru asociaţii cu un
număr de membri mai mare de
15 este obli gatorie constituirea
unei Comisii de Cenzori, formată
dintr-un număr impar de
membri).
Da.
Principalele obstacole identifi cate în procesul de constituire a unei asociaţii sau fundaţii sunt:
• Menţinerea unei proceduri judiciare pentru dobândirea personalităţii juridice – deşi existenţa unor
termene maxime prevăzute de lege, în care judecătorul trebuie să analizeze şi să se pronunţe, permite
o evaluare, din punctul de vedere al duratei, pentru întregul proces, o procedură judiciară va fi
întotdeauna mai lungă şi mai complexă decât una administrativă; mai mult, accesul la o procedură
judiciară este diminuat în cazul cetăţenilor din zonele rurale, datorită costurilor pe care le implică şi a
distanţelor pe care trebuie să le parcurgă pentru a ajunge la sediul unui notar public sau a unei instanţe
de judecată;
• Obligativitatea obţinerii cazierului fi scal pentru fi ecare din membrii fondatori – raţiunea unei
asemenea cerinţe rămâne neclară, dat fi ind faptul că o organizaţie neguvernamentală are propriile
sale organe de conducere şi administrare, orice cetăţean are dreptul să se asocieze, potrivit art. 37
din Constituţia României, iar restrângerea exerciţiului unui drept civil poate opera numai în măsura
în care este introdusă explicit ca pedeapsă complementară în stabilirea sancţiunii principale
asociate unei infracţiuni; nu în ultimul rând, datorită procedurii de obţinere, care impune prezenţa
persoanei solicitante la Direcţia Generală a Finanţelor Publice la nivel de judeţ, spre deosebire
de situaţia înfi inţării unei societăţi comerciale, când un asemenea cazier se transmite electronic
direct către Ofi ciul Naţional al Registrului Comerţului, există o barieră reală atât pentru încurajarea
asociativităţii şi creşterii implicării civice în general, cât şi în special pentru persoanele din zona
rurală sau cele care nu îşi mai au reşedinţa în acelaşi loc cu domiciliul;
10 Începând cu ianuarie 2010, salariul minim brut pe economie este diferit în sectorul bugetar faţă de cel privat; astfel, pentru personalul
plătit din fonduri publice, nivelul minim este de 705 RON (aproximativ 166 euro la paritatea medie euro – RON din iunie 2010),
iar pentru personalul din sectorul privat, nivelul minim este de 600 RON (aproximativ 141,5 euro la paritatea medie euro – RON din
iunie 2010).
11 Veniturile asociaţiilor sau federaţiilor provin din:
a) cotizaţiile membrilor;
b) dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
17
• Obligativitatea de a întocmi documentele constitutive în formă autentică – pe lângă costurile
fi nanciare legate de taxele notariale, o atare obligaţie instituită alături de parcurgerea unei
proceduri judiciare pare că aduce un exces de solemnitate şi control al legalităţii pentru un demers
care, prin natura lui de act civic, iniţiabil de către orice cetăţean, ar trebui să fi e simplu de dus la
îndeplinire de către orice persoană interesată.
• Federaţia Două sau mai multe asociaţii sau fundaţii se pot constitui în federaţie.
Întâlnite sub diverse denumiri – uniuni, federaţii, coaliţii – asocierea dintre două sau mai multe asociaţii
sau fundaţii este totuşi reţinută de lege sub denumirea de federaţie. Federaţiile dobândesc personalitate
juridică proprie şi funcţionează în aceleaşi condiţii precum cele prevăzute pentru asociaţiile fără scop
patrimonial. Asociaţiile sau fundaţiile care constituie o federaţie îşi păstrează propria personalitate juridică,
inclusiv propriul patrimoniu. Uniunile sunt persoane juridice înregistrate conform Legii 21/1924, vechea
lege a asociaţiilor şi fundaţiilor abrogată odată cu adoptarea O.G. 26/2000 care precizează că „două sau mai
multe persoane juridice se vor putea constitui în uniuni sau federaţii“ .
Toate organizaţiile neguvernamentale cu personalitate juridică de tipul celor de mai sus, înregistrate în
România, se regăsesc în Registrul Naţional O.N.G. la Ministerul Justiţiei. Registrul în care sunt trecute în
ordine organizaţiile înfi inţate din 1990 până în prezent este publicat în format pdf pe site-ul ministerului. La
o analiză sumară realizată pentru prezentul studiu s-au remarcat câteva inadvertenţe. Secţiunea federaţiilor
include case de ajutor reciproc ale pensionarilor sau ale salariaţilor, cluburi sportive. În unele cazuri însă nu
este clar dacă ele sunt sau nu structuri federative. Unele organizaţii apar la mai multe numere din registru
– (de ex., la persoane juridice străine, ASOCIAŢIA COPIII RO, 3/E/2004 şi ASOCIAŢIA COPIII RO, 5/E/2004; la
fundaţii 2498, FUNDAŢIA ACŢIUNEA CIVILĂ, FILIALA BOTOŞANI, 750/B/1996; 2499, FUNDAŢIA ACŢIUNEA
CIVILĂ, FILIALA BOTOŞANI, 3817/B/1996 44 21/09/1996).
Registrul conţine următoarele categorii, grupate în secţiuni numite Index (Indexul persoanelor juridice
fără scop patrimonial): asociaţii, fundaţii, federaţii, uniuni, persoane juridice străine şi, de asemenea,
Indexul persoanelor juridice fără scop patrimonial – neprecizate. Deşi art. 73 din Ordonanţa nr. 26/2000
prevede că Registrul Naţional O.N.G. va înregistra asociaţii, fundaţii şi federaţii, Registrul are şi o categorie
intitulată „neprecizate“. Categoria neprecizate nu ar trebui să existe – statutele ar trebui să prevadă forma
de organizare, în caz contrar instanţa neputând verifi ca îndeplinirea condiţiilor legale.
Instituţiile administraţiei centrale, atunci când clasifi că organizaţiile neguvernamentale, operează cu
defi niţii şi criterii diferite, incerte şi neunitare. Institutul Naţional de Statistică (INS) operează în principal cu
conceptul de întreprindere, clasifi cându-le în funcţie de principalele caracteristici ale comportamentului
lor economic.
Conform INS, întreprinderile – în sensul larg al cuvântului – includ organizaţii neguvernamentale care, ca
formă juridică, sunt asociaţii şi fundaţii, sindicate, partide politice, organizaţii ale cultelor religioase
înfi inţate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 şi Legii nr. 21/1924. După forma juridică de organizare,
întreprinderile au caracter comercial sau necomercial. În categoria formelor juridice necomerciale
sunt incluse instituţiile bugetare, administraţia publică centrală şi locală, precum şi organizaţiile
neguvernamentale“. Pe acestea din urmă INS le denumeşte şi administraţie privată. Conform INS, fac
parte din administraţia privată următoarele categorii de organizaţii:
• Sindicate, confederaţii sindicale.
• Uniuni profesionale şi patronale.
• Fundaţii, asociaţii.
• Organizaţii religioase (de cult).
O.G. 26/2000 menţionează explicit că partidele politice, sindicatele şi cultele religioase nu intră sub incidenţa
prevederilor sale. Totuşi, deşi fi ecare benefi ciază de legi de înfi inţare şi funcţionare speciale, acestea se
România 2010
18
completează de fi ecare dată cu prevederile O.G. 26/2000, ceea ce justifi că menţionarea lor, fi e şi numai în
vederea delimitării de organizaţiile neguvernamentale stricto sensu. Aceste categorii nu fac obiectul acestei
cercetări, dar regimul lor juridic se intersectează pe alocuri cu cel al asociaţiilor şi fundaţiilor, fi ind tratate
laolaltă: de exemplu, normele metodologice12 pentru punerea în aplicare a prevederii 2%13 menţionează
că „în categoria entităţilor nonprofi t se cuprind, de exemplu: asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile sindicale,
patronatele, partidele politice, asociaţiile de proprietari, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor [...]“
Ministerul Justiţiei în Registrul Naţional O.N.G. foloseşte în principal clasifi carea din legea-cadru, care diferă
de cea a INS. Astfel, unele categorii sunt comasate, cum este cea a organizaţiilor profesionale, acestea fi ind
incluse în Registru la secţiunea Asociaţii.
În cazul Ministerului de Finanţe, în unele înregistrări – bilanţuri contabile sau alte evidenţe ale organismelor
de control fi nanciar – se folosește categoria generică alte forme juridice (AFJ), deşi numărul de entităţi
nonprofi t ar justifi ca încadrarea separată, cel puţin în asociaţii/fundaţii.
În Europa, organizaţiile neguvernamentale se regăsesc de multe ori grupate şi sub termenul generic de
economie socială, care include alături de asociaţii (inclusiv cele de ajutor reciproc, cunoscute ca societăţi
mutuale), fundaţii și alte tipuri de organizaţii, şi anume: cooperativele, sindicatele, care funcţionează
pe principii de egalitate a persoanelor (un om un vot), constituite din solidaritatea membrilor, şi care
urmăresc asigurarea independenţei economice a acestora. Acest domeniu este de multe ori desemnat
ca al treilea sector, primul sector fi ind cel al întrerprinderilor, iar cel de-al doilea, sectorul public şi
cvasipublic.
Parlamentul European acordă o importanţă deosebită acestui sector (n.n. economiei sociale), fapt
demonstrat şi de adoptarea unei rezoluţii referitoare la economia socială, care a avut în vedere şi
recunoaşterea statistică a organizaţiilor acestui sector.
Parlamentul European despre recunoaşterea statistică a entităţilor economiei sociale „Parlamentul
European [...]
• 15. invită Comisia şi statele-membre să susţină crearea unor registre statistice naţionale pentru
întreprinderile din economia socială, să întocmească conturi naţionale satelit pe sectoare
instituţionale şi pe sectoare de activitate şi să permită includerea acestor date de către Eurostat,
folosind şi competenţele disponibile în universităţi;
• 16. subliniază faptul că evaluarea economiei sociale este complementară evaluării organizaţiilor
nonprofi t; invită Comisia şi statele membre să promoveze utilizarea Ghidului ONU privind
instituţiile nonprofi t şi sistemul conturilor naţionale şi să elaboreze conturi satelit care să permită
îmbunătăţirea vizibilităţii instituţiilor nonprofi t şi a organizaţiilor din economia socială.“14
Statutul de utilitate publică
Este obişnuit în practica internaţională ca guvernele să ofere, prin reglementări specifi ce, anumitor
organizaţii un statut privilegiat din punct de vedere fi scal şi/sau al accesului la anumite resurse publice,
numit în Franţa statut de utilitate publică, charity în Marea Britanie, ca o recunoştere a serviciilor de interes
public, comunitar pe care acestea le realizează. Din obţinerea acestui statut decurg, de obicei, nu numai
drepturi, ci şi obligaţii mai mari.
12 Pct. 117^1 din H.G. 44/ 2004 cu modifi cările si completările ulterioare.
13 Art. 57 din Codul fi scal: „Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit la
alin. (3), pentru susţinerea entităţilor nonprofi t care se înfi inţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru
acordarea de burse private, conform legii“.
14 Rezoluţia Parlamentului European din 19 februarie 2009 referitoare la economia socială (2008/2250 (INI)).
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
19
În România, statutul de utilitate publică este reglementat prin OUG 26/2000, modifi cată prin Ordonanţa
nr. 37/2003 care defi neşte condiţiile pe care o asociaţie sau o fundaţie trebuie să le întrunească pentru a fi
recunoscută de Guvernul României ca fi ind de utilitate publică:
• activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau comunitar, după caz;
• funcţionează de cel puţin 3 ani şi a realizat o parte din obiectivele stabilite;
• prezintă un raport din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnifi cative, prin
derularea unor programe ori proiecte specifi ce scopului său, însoţit de bilanţurile şi bugetele de
venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani; valoarea activului patrimonial pe fi ecare an în parte este cel puţin
egală cu valoarea patrimoniului iniţial.
Potrivit hotărârilor de guvern publicate până la fi nalul anului 2009, există 105 organizaţii neguvernamentale
cărora li s-a acordat statutul de utilitate publică, într-un singur caz acesta fi ind retras ulterior şi neexistând
nicio asemenea hotărâre în prima parte a anului 2010 (vezi Anexa 1). Multe dintre acestea sunt organizaţii
ale minorităţilor naţionale, unele organizaţii ale persoanelor cu dizabilităţi care, în mod tradiţional,
primeau subvenţii de la administraţia centrală (Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap sau
Departamentul pentru Minorităţi Etnice) şi, prin acordarea acestui statut, s-au aliniat actele normative
speciale care reglementau aceste fi nanţări la prevederile legii-cadru.
În ultimii ani, societatea civilă a ridicat de multe ori problema criteriilor folosite pentru acordarea statutului
de utilitate publică, deoarece au primit acest statut şi organizaţii a căror utilitate publică este discutabilă,
cum ar fi : Asociaţia Yacht Club, Franc Masoneria, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor sau organizaţii
cu un evident caracter politic. În statele Uniunii Europene, care reglementează mai strict benefi ciile fi scale
şi fi nanciare acordate organizaţiilor nonprofi t, organizaţiile care deservesc exclusiv membrii şi se ocupă de
activităţi de tip hobby sau petrecere a timpului liber nu primesc un statut preferenţial din partea statului.
Se face astfel o distincţie foarte clară între public benefi t (utilitate publică) şi mutual benefi t (benefi ciul strict
al membrilor).
Numărul organizaţiilor care au primit statutul de utilitate publică a fost mult mai ridicat în anii electorali, când
se poate constata creşterea numărului de hotărâri de guvern pentru declararea utilităţii publice la încheierea
unui mandat de guvernare atât în anul 2004, cât şi 2008 (vezi fi g. 2). Dintre organizaţiile benefi ciare, 36% au
primit acest statut numai în anul 2008, deşi aceste prevederi există din anul 2000.
Fig. 2. Numărul asociațiilor și fundațiilor recunoscute ca fi ind de utilitate publică
0
10
20
30
40
6 3 3 6 31 8 2 6 38 2
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Anul hotărârii de guvern
Sursa: Soft legislativ Indaco Lege 4, hotărârile de guvern privind recunoașterea utilităţii publice a organizaţiilor
neguvernamentale, prelucrare FDSC
România 2010
20
15 www.fdsc.ro/documente/173.doc
16 http://www.journal-offi ciel.gouv.fr/association/index.php
Recomandări pentru îmbunătăţirea Registrului Naţional O.N.G.
– Ministerul Justiţiei
• Pentru a asigura o mai bună vizibilitate şi transparenţă, Registrul Naţional O.N.G. ar trebui să fi e
o bază de date (şi nu un fi şier pdf ), disponibilă online, cu funcţii de căutare după diverse criterii,
cum ar fi : numele organizaţiei, judeţul, anul constituirii, numărul din Registrul Naţional O.N.G.,
numele membrilor din conducere etc. Un bun model ar putea fi Jurnalul Ofi cial al Asociaţiilor din
Franţa16, care are, de asemenea, un index pe domenii de activitate.
• Registrul Naţional O.N.G. ar trebui să fi e completat riguros atât în ceea ce priveşte numărul sub
care este înregistrată o organizaţie, cât şi celelalte detalii legate de aceasta – forma juridică,
adresa, datele fi nanciare ale organizaţiilor.
• Pentru a facilita procesul de înregistrare, organizaţiile sau persoanele care constituite organizaţii
ar trebui să aibă posibilitatea obţinerii numerelor de înregistrare online, a completării online a
formularelor.
• Registrul ar putea include şi alte informaţii privind organizaţiile – de ex., bilanţuri, accesarea
acestora putând să se facă online de către organizaţiile interesate.
• Categoria de persoane juridice neprecizate nu ar trebui să existe – statutele ar trebui să prevadă
forma de organizare aleasă dintre cele prevăzute de lege, în caz contrar instanţa neputând
verifi ca îndeplinirea condiţiilor legale.
Recomandări pentru îmbunătăţirea statutului de utilitate publică
Recunoscut de mai multe ţări, statutul de utilitate publică este un statut privilegiat acordat unei
categorii speciale de organizaţii neguvernamentale, de a căror activitate se consideră că benefi ciază
publicul larg. Problematica îmbunătăţirii legislaţiei referitoare la statutul de utilitate publică se afl ă pe
agenda sectorului ONG încă din anul 2005, când organizaţiile neguvernamentale au identifi cat ca
principale probleme: procedura greoaie de obţinere a acestui statut, lipsa facilităţilor fi scale acordate
acestor organizaţii și intervenţia politicului în procedura de acordare.
Preluat după un model francez, statutul de utilitate publică – care, în Franţa, este în primul rând un titlu
de onoare, – în România, este foarte difi cil de obţinut, datorită neclarităţii criteriilor de acordare, ceea
ce l-a făcut şi controversat. Nu există o viziune clară asupra rolului acestui statut, el fi ind uneori folosit
pentru a privilegia unele organizaţii sau pentru a justifi ca nişte privilegii existente deja.
În anul 2007, în urma unor serii de dezbateri publice, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
a elaborat un proiect de lege privind statutul de utilitate publică15 care cuprindea: clasifi carea
activităţilor eligibile pentru a putea obţine statutul de utilitate publică; autoritatea responsabilă
cu acordarea statutului de utilitate publică (organ administrativ autonom); procedura acordării;
responsabilităţile organizaţiilor de utilitate publică. Deşi organizaţiile au dezbătut îndelung proiectul
de lege, reprezentanţii sectorului asociativ nu au găsit o poziţie comună pentru susţinerea acestuia,
datorită opiniilor divergente mai ales cu referire la facilităţile fi scale care ar trebui acordate ONG-urilor
de utilitate publică.
În anul 2010, un proiect de lege privind modifi carea O.G. 26/2000, în care sunt aduse propuneri de
schimbare a articolelor care reglementează statutul de utilitate publică se regăseşte pe ordinea de zi a
Camerei Deputaţilor. Recomandăm adoptarea acestei legi numai în urma consultării reprezentanţilor
sectorului ONG.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
21
1.2. Dimensiunea sectorului neguvernamental
și dinamica acestuia
Toate organizaţiile neguvernamentale cu personalitate juridică de tipul celor de mai sus, înregistrate în
România, se regăsesc în Registrul Naţional O.N.G. la Ministerul Justiţiei.
Fig. 3. Numărul de organizaţii din Registrul Național O.N.G.
Tip de organizaţie 20.01.2010
Asociaţii 44 271
Fundaţii 16 785
Federaţii 758
Uniuni 633
Neprecizate 213
Total 62 680
Sursa: Ministerul Justiţiei, http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.aspx
Analiza entităţilor nonprofi t înregistrate în ultimii 20 de ani în Registrul Naţional O.N.G. al Ministerului
Justiţiei scoate în evidenţă următoarele aspecte:
• Cele mai multe organizaţii constituite în România sunt asociaţii. În timp ce numărul asociaţiilor
este un indicator al asociativităţii, solidarităţii, spiritului de întrajutorare, numărul fundaţiilor este un
indicator al fi lantropiei, a dorintei de a face bine, de a-i ajuta pe ceilalţi, dar şi a existenţei resurselor
fi nanciare necesare, căci fundaţiile înseamnă, în principal, afectarea unui patrimoniu în mod
permanent şi irevocabil realizării unui scop de interes general sau, după caz, comunitar.
Fig. 4. Ponderea pe tipuri a ONG-urilor din România
Uniuni
Federații
Fundații
71% Asociații
27%
1%
1%
71 %
Ministerul Justiției - http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.asp (21.01.2010)
• Numărul total al organizaţiilor neguvernamentale înregistrate creşte atât în evidenţele Institutului
Naţional de Statistică, cât şi în Registrul Naţional O.N.G., la toate tipurile de organizaţii. Dintre
organizaţiile administraţiei private, ONG-urile (asociaţiile şi fundaţiile) au înregistrat cea mai mare
creștere în perioada 1996 – 2006 – numărul lor crescând de aproape 5 ori, în timp ce numărul
organizaţiilor religioase a crescut de numai 2,78 ori, iar cel al sindicatelor de 3 ori. În anul 2008, INS
înregistrează o creştere explozivă de peste 50% faţă de anul precedent).
România 2010
22
Fig. 5. Organizaţiile administraţiei private, pe tipuri
Anul
Sindicate,
confederaţii
sindicale
Partide, formaţiuni
politice, coaliţii ale
acestora
Uniuni
profesionale şi
patronale
Fundaţii, asociaţii
culturale şi sportive
Organizaţii
religioase
(de cult)
Total
1996 2 615 92 535 11 579 6 591 23 516
1997 3 173 65 923 20 082 8 739 32 982
1998 3 947 70 1 031 19 416 10 302 34 766
1999 4 696 82 1 016 21 282 11 300 38 376
2000 5 042 88 883 22 152 11 673 39 838
2001 5 038 86 936 22 485 11 726 40 271
2002 6 065 118 1 533 33 052 14 384 55 152
2003 6 550 54 1 748 32 888 15 651 56 891
2004 6 852 54 1 816 32 595 16 201 57 518
2005 7 338 54 2 750 51 184 16 787 78 113
2006 8 034 54 3 724 57 350 18 377 87 539
2007 8 424 54 3 785 62 101 18 886 93 250
Sursa: Institutul Național de Statistică – Anuarul Statistic al României
Fig. 6. Dinamica organizațiilor administrației private în România (1996 – 2007)
18886
62101
57350
51184
32888 32 595 33052
19416 21282 22152 22485 20082
535
2615 3173 3947 4696 5042 5038 6065 6550 6852 7338 8034 8424 923 1031 1016 883 936 1533 1748 1816 2750 3724 3785 11 597
1996 1997 1998 1999 200 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
18377
16787
14384 15651 16201
11300 11673 11726 8739 10302
6591
100 000
80 000
60 000
40 000
20 000
0
Organizații religioase (de cult)
Fundații, asociații
Uniuni profesionale și patronale
Sindicate, confederații sindicale
Sursa: Institutul Național de Statistică – Anuarul Statistic al României
• Romania are un index de asociativitate17 destul de ridicat. În ciuda aparenţelor, numărul asoc iaţiilor
şi fundaţiilor din România este destul de mare. Astfel, la o populaţie de 21,5 milioane de locuitori,
în România sunt 61 101 de asociaţii şi fundaţii (adică una la 346 locuitori), în timp ce în Marea Britanie
erau 170 000 de organizaţii caritabile (asociaţii, fundaţii cu statut de utilitate publică) la 61 399 118
locuitori, adică una la 361 de locuitori, dar sigur mult mai puţine decât în Franţa, unde sunt înregistrate
1 100 000 de astfel de organizaţii, regimul de înregistrare şi funcţionare fi ind mai simplu.
• Evoluţia numărului organizaţiilor nou înregistrate nu a fost însă stabilă. Sunt ani în care numărul
or ga ni zaţiilor nou înregistrate a fost mai mic decât al celor inactive. Anii 2002 şi 2005 se remarcă prin
creşteri spectaculoase ale numărului organizaţiilor în evidenţele Institutului Naţional de Statistică (cu
10 567 în 2002 faţă de 2001 – anul de după intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 26, care a simplifi cat
condiţiile de înregistrate) şi cu 18.589 în 2005 faţă de 2004). Aceste fl uctuaţii pot fi însă datorate şi unor
modifi cări ale sistemului de evidenţă al acestor organizaţii, ceea ce pune problema statisticilor clare şi
unitare în domeniu.
17 Indexul de asociativitate reprezintă numărul de organizaţii înregistrate la 1 000 de locuitori.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
23
Fig. 7. Evoluţia numărului de organizaţii înregistrate în perioada 1997 – 2006
1997
8503
1998
-666
1999
1866
2000
870
2001
333
2002
10567
2003
-164
2004
-293
2005
18589
2006
6166
2007
4751
0
5000
10000
15000
20000
Sursa: Institutul Național de Statistică – Anuarul Statistic al României
• Asociaţiile au cea mai mare dinamică de înregistrare. Conform Registrului Naţional O.N.G., în 9 luni
(între mai 2009 şi ianuarie 2010) numărul lor a crescut cu aproape 8% în timp ce numărul fundaţiilor
cu doar 1,6%, fapt aşteptat date fi ind şi condiţiile oarecum mai simple de înregistrare (patrimoniu şi
număr mic de membri fondatori, în spiritul dreptului universal la libera asociere).
• O dinamică importantă înregistrează şi federaţiile, ceea ce indică un fenomen de coagulare al mişcării
asociative, dar şi al celei sindicale şi patronale din România. Spre comparaţie, în Franţa se înregistrează
între 68 000 asociaţii în 2005 – 2006 şi 73 000 în 2008 – 2009. Dinamismul acesta, după cum constată
şi specialiştii francezi, este o refl ectare a resurselor umane, a capitalului social, dar şi a resurselor
fi nanciare existente în societate la un moment dat pentru cauze asociative.18
1.3. Distribuţia teritorială a organizaţiilor neguvernamentale
• Trei regiuni concentrează 58% din totalul organizaţiilor neguvernamentale din România. Cele
mai multe organizaţii sunt înregistrate în regiunile Bucureşti – Ilfov (22% din totalul organizaţiilor
înregistrate), în centru şi nord-vest (câte 18% din numărul total de organizaţii înregistrate), care sunt
şi regiunile cele mai bogate din România.19
Fig. 8. Distribuția ONG pe regiuni (2007)
vest
10%
sud-vest Oltenia
5%
sud Muntenia
8%
București – Ilfov
22%
sud-est
7%
nord-est
12%
centru
18%
nord-vest
18%
Sursa: Institutul Național de Statistică (2007), prelucrare FDSC
• ONG-urile sunt forme de organizare predominant urbane, 87% dintre organizații fi ind
înregistrate și funcţionând în mediul urban.
La distribuţia pe medii, constatăm că numărul de organizaţii din mediul rural este mult mai mic decât
cel din mediul urban. Indexul de asociativitate în mediul rural este de 0,18, faţă de 0,99 în mediul urban.
18 La France associative en mouvement, Recherches & Solidarités, Cecile Bazin, Jacques Malet.
19 Din datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică şi de Ministerul de Finanţe au putut fi identifi cate sediile a 14 458 organizaţii
dintr-un total de 27 402 care au depus situaţii fi nanciar-contabile în perioada 2006 – 2008. Pentru 13 504 dintre acestea a fost posibilă
şi încadrarea pe medii urban/rural.
România 2010
24
Diferenţele între rural şi urban notate în anii ‘90 se păstrează, indexul de asociativitate fi ind de 5 ori mai mic
în mediul rural decât în cel urban.
Fig. 9. Distribuția ONG pe medii: urban/rural (2007)
Rural
Urban
87%
13%
Sursa: Institutul Național de Statistică (2007), prelucrare FDSC
Una dintre cauzele acestei stări de fapt poate fi difi cultatea procesului de înregistrare a unui ONG.
Înregistrarea unei organizaţii neguvernamentale presupune existenţa unui notar sau avocat, corespondenţă
cu Ministerul Justiţiei – Registrul Naţional O.N.G., drumuri până la judecătorie. Funcţionarea unei organizaţii
presupune existenţa unui contabil şi a altor resurse umane cu califi cări diverse. Numărul acestora este mai
mic în mediul rural. În secţiunea tipologie descriem câteva tipuri de organizaţii rurale care s-au dezvoltat în
ultimii 10 ani şi care au un potenţial important ca actori ai dezvoltării rurale.
• Relaţia dintre asociativitate și dezvoltarea economică
Indexul asociativ măsurat ca număr de organizaţii active la 1 000 de locuitori înregistrează variaţii foarte
mari pe teritoriul României: între 0,33 organizaţii la 1 000 de locuitori în regiunea de sud-vest a Olteniei
şi 1,4 organizaţii în Bucureşti – Ilfov. O situaţie asemănătoare era remarcată şi pe parcursul anilor ’90. Prin
urmare, disparităţile se menţin şi din punct de vedere geografi c.
Fig. 10. Indexul asociativ pe regiuni de dezvoltare
(număr de organizații la 1 000 de locuitori)
0,00
1,50
1,00
0,50
Regiunea
Nord-Vest
Centru
Nord-Est
Sud-Est
București
Sud. Muntenia
Sud-Vest
Oltenia
Vest
0,93 1,06 0,46 0,37 1,40 0,35 0,33 0,77
Sursa: Institutul Național de Statistică (2007), prelucrare FDSC
În regiunile mai dezvoltate economic se înregistrează, în general, şi un număr mai mare de organizaţii.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
25
Există însă şi unele variaţii de la această regulă generală. Astfel, regiunile din centru şi nord-vest au un grad
superior de asociativitate, ponderea acestora în numărul total de organizaţii înregistrate la nivel naţional
fi ind mai mare decât ponderea acestora în PIB. Regiunile din sud au un grad mai scăzut de asociativitate,
ponderea acestora în numărul total de organizaţii înregistrate fi ind mai mică decât ponderea lor în PIB.20
Fig. 11. Relația dintre asociativitate și dezvoltare economică
(număr organizații înregistrate și PIB)
București-
Ilfov
Centru
Nord-Vest
Nord-Est
Vest
Sud-Vest Oltenia
Sud Muntenia
Sud-Est
0
5
10
15
20
25
Pondere organizaţii
Pondere PIB
Sursa: Institutul Național de Statistică (2007), prelucrare FDSC
• ONG-urile acţionează la toate nivelele geografi ce (local, judeţean, regional şi naţional) în
proporţii aproape egale
În cadrul Barometrului Liderilor ONG, 24% dintre lideri au considerat că organizaţia lor are o activitate
naţională. Pentru cele mai multe organizaţii, activitatea nu depăşeşte acoperirea geografi că a unei localităţi
(21%), a unui judeţ (22,7%), a unei regiuni (18%).
Fig. 12. Distribuția ONG-urilor după acoperirea geografi că a activităților
Vă rugăm să specifi caţi în care dintre ariile
geografi ce mai jos menţionate vă desfășuraţi
activitatea:
%
Naţional 24,13
Regional 17,95
Judeţean 22,73
Local (la nivelul orașului/comunei/satului) 20,94
Nu știu/Nu răspund 0,10
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
În 2008, organizaţiile din Marea Britanie aveau următoarea structură, dupa aria geografi că21 în care îşi defăşurau
activităţile: naţional 7%, regional 12%, judeţean – inter-comunitar 13%, localitate 20% şi vecinătate 34%. În
România, se constată încă o preponderenţă a organizaţiilor naţionale constituite în oraşe mari şi capitală, cu
o misiune naţională.
20 Analiza este făcută pe un univers de 14 458 de organizaţii cu locaţie precizată în bazele de date INS şi care au depus bilanţ pentru anul
fi scal 2007.
21 National Survey of Third Sector Organisations Overall Report – National Results – Cabinet Offi ce of the Third Sector, Ipsos Mori,
decembrie 2008
România 2010
26
Recomandări privind simplifi carea procedurii de înregistrare
Pentru încurajarea asociativităţii, creşterii implicării civice şi facilitarea actului civic de creare a unei
asociaţii, respectiv fundaţii, propunem simplifi carea procedurii de înregistrare, astfel încât aceasta să fi e
un act simplu de dus la îndeplinire de către orice persoană interesată. Procedura de înregistrare trebuie
să fi e simplă, să presupună costuri suplimentare minime pe lângă patrimoniul iniţial şi să fi e accesibilă
atât persoanelor din zonele rurale, cât şi persoanelor defavorizate sau excluse social. Propunem:
• Introducerea unei proceduri administrative pentru dobândirea personalităţii juridice, în locul
actualei proceduri judiciare
• Renunţarea la obligativitatea obţinerii cazierului fi scal pentru fi ecare dintre membrii fondatori
• Obţinerea dovezii disponibilităţii denumirii şi a rezervării acesteia în vederea înfi inţării unei
asociaţii sau fundaţii să se poată face online
• Întocmirea documentelor constitutive să nu mai fi e făcută în formă autentică
1.4. Activitatea organizaţiilor neguvernamentale
În evaluarea organizaţiilor active pornim de la defi niţia Institutului Naţional de Statistică din Anuarul Statistic
care consideră întreprindere activă entitatea care, din punct de vedere economic, este activă în perioada
de observare, respectiv realizează bunuri sau servicii, înregistrează cheltuieli şi întocmeşte bilanţ contabil.
• Un sector relativ activ
Rata de activitate a organizaţiilor variază între 28,15% pentru federaţii – cea mai mică rată de activitate
din sectorul neguvernamental – şi 42% la asociaţii, asociaţiile fi ind, de fapt, formele cele mai viabile ale
sectorului asociativ. Rata de activitate a sectorului ONG este relativ mare comparativ cu rata de activitate
medie a operatorilor economici, înregistrată în România care, în anul 2007, a fost de 25,7% pentru societăţile
pe acţiuni, 35,54% pentru societăţile cooperatiste şi 40,9% pentru societăţile comerciale22.
Fig. 13. Număr de organizaţii și rata de activitate pe tipuri de organizaţii în 2008
Tip de
organizaţie
Nr. organizaţii cu bilanţuri
înregistrate 2008
Nr. estimat de organizaţii în Registrul Naţional
ONG. la 31.12.2008
Rata estimată de
activitate (%)
Fundaţii 5 060 16 400 31
Federaţii 184 650 28,15
Uniuni 224 610 36,72
Asociaţii 15 799 38 000 42
Total 21 319 55 660 38,30
Sursa: Anuarul Statistic al României, prelucrare FDSC
Rata de activitate poate fi însă, în realitate, mult mai mare dacă ţinem cont de posibila supraestimare a
numărului de persoane juridice din Registrul Naţional ONG, cauzată de duble înregistrări.
Fig. 14. Număr organizații fără scop lucrativ active (au depus bilanț pentru anii fi scali 2006, 2007, 2008)
21 800
21 600
21 400
21 200
21 000
20 800
20 600
20 400
20 200
20 000
19 800
20 468
2006 2007 2008
Număr
organizații
21 704
21 319
22 Calculată ca raport dintre numărul Operatorilor economici activi şi cel al Operatorilor economici înregistraţi la Registrul Comerţului
conform Anuarului Statistic al României.
Sursa: ministerul fi nan’elor
publice, prelucrare FDSC
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
27
• Rata de creștere lentă (aproximativ 5% pe an) – număr mic de organizaţii nou înregistrate
care au resurse din primul an de activitate
Dacă după datele din Anuarul Statistic constatăm că numărul organizaţiilor variază semnifi cativ de la un an la
altul, după datele din bilanţuri se constată că numărul acestora este relativ constant, ceea ce este îngrijorător.
Datele din bilanţuri confi rmă o dinamică redusă a celui de-al treilea sector în România în anii 1996 – 2006,
dar şi în anii următori 2006 – 2008 când numărul de organizaţii active a variat puţin, înregistrându-se o
creştere de 5% în 2007, sectorul fi ind aproape staţionar în 2008. În Franţa, rata similară anuală este de
aproximativ 7% indicând o dinamică superioară celei din România.
Un număr semnifi cativ de organizaţii noi se înregistrează în fi ecare an, dar, probabil, puţine dintre acestea
reuşesc să reziste, fi e şi numai pentru primul an, şi să aibă energia necesară înregistrării unor situaţii
fi nanciare. Probabil există şi un număr semnifi cativ de organizaţii mai vechi care dispar an de an, astfel
încât creşterea demografi că de organizaţii active rămâne redusă. Această creştere demografi că limitată din
ultima perioadă poate fi rezultatul acestui fenomen de mortalitate de organizaţii cumulat cu difi cultăţile
de a demara o nouă organizaţie.
• Aproximativ 10% dintre organizaţii dispar anual
2 535 din organizaţiile care erau active în anul 2006 nu au înregistrat bilanţ în anul 2007. Dintre acestea,
624 au reapărut în anul 2008, restul de 1 911 probabil dispărând. Aproape 10% dintre organizaţiile active
dispar anual. Un număr relativ mic (624 în anul 2007, adică 3%) au avut difi cultăţi temporare de înregistrare
a situaţiilor fi nanciare, revenind cu situaţii fi nanciare în anul următor.
• Principalele domenii de activitate ale ONG-urilor
Pornind de la analiza codurilor CAEN menţionate în bilanţurile anuale, putem realiza un profi l al activităţilor
ONG-urilor pe domenii. Figura 13 grupează această informaţie.
Codifi carea CAEN în bilanţurile contabile nu refl ectă întotdeauna clar activităţile organizaţiei, existând un
număr mare de organizaţii care au marcat codul Alte activităţi asociative n.c.a. De exemplu, numeroase
CAR-uri (cu denumire specifi că Casa de Ajutor Reciproc sau Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor) nu
au marcat la codul CAEN al organizaţiei codurile specifi ce Activităţilor fi naciare nonbancare sau de creditare,
ci categoria generală Alte activităţi asociative n.c.a.. Acest fapt poate avea explicaţii multiple: fi e acestea nu
au un domeniu de activitate clar, fi e codurile CAEN existente nu permit o bună încadrare a activităţilor
organizaţiilor neguvernamentale.
Fig. 15. Număr organizaţii active pe domeniile principale de activitate (anul fi nanciar 2008)
Domeniul de activitate Număr organizaţii active
Alte Activităţi asociative n.c.a. 9 254
Sport şi Activităţi recreative 4 000
Educaţie (1) 1 592
Social 1 543
Activităţi ale organizaţiilor profesionale 1 317
Sănătate (2) 989
Activităţi ale organizaţiilor religioase 756
Activităţi ale organizaţiilor economice şi patronale 742
Activităţi fi nanciare nonbancare – creditare 478
Activităţi veterinare (3) 346
Activităţi ale sindicatelor salariaţilor (4) 112
România 2010
28
Domeniul de activitate Număr organizaţii active
Cultură 91
Activităţi ale organizaţiilor politice (5) 48
Alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică 39
Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă 12
Total 21 319
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice 2009 – date de bilanţ ale organizaţiilor neguvernamentale – prelucrare FDSC
Categoriile includ: (1) societăţi științifi ce; (2) asociaţii de crescători de animale, animale de companie;
(3) asociaţii salvamont, pentru îngrijire paleativă, organizaţii știintifi ce și profesionale medicale;
(4) programul de acțiuni al salariaților PAS; (5) organizaţii ale minorităților etnice
După numărul persoanelor juridice înregistrate, domeniile cele mai importante sunt: sport şi activităţi
recreative (18,8%), educaţie (7,5%) şi social (7,3%). După personalul angajat, domeniul cel mai important
este educaţia (19,03%), urmat de sport şi activităţi recreative (11,56%), şi domeniul social, cu 9,4% din forţa
de muncă salariată din sectorul neguvernamental. După veniturile anuale, educaţia este de departe
domeniul cel mai important, cu 22,27% din totalul veniturilor din sectorul neguvernamental.
Fig. 16. Domeniile de activitate ale ONG-urilor (2008)
sport și
activităţi
recreative
cultură
social
sănătate
educaţie
case de ajutor
reciproc
activităţi veterinare
si de creșterea
animalelor
activităţi
ale asociaţiilor
salariaţilor
activităţi
ale organizaţiilor
religioase
activităţi ale
organizaţiilor
profesionale
activităţi
ale organizaţiilor
minorităţilor oficiale
activităţi
ale organizaţiilor
economice și
patronale
11,4
14,0
18,8
0,3
0,3
0,4
9,2
10,0
7,3
2,5
2,6
4,7
18,7
21,7
7,5
5,8
2,0
2,2
3,7
4,1
1,6
0,8
0,3
0,5
2,9
3,7
3,6
5,0
8,0
6,2
0,2
0,3
0,2
8,9
4,4
3,5
Ponderea de venituri anuale (%)
Pondere efectiv de personal (%)
Pondere persoane juridice active (au depus bilanţ la 31.12.2008) (%)
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, prelucrare FDSC
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
29
• Educaţia este domeniul principal de activitate al ONG-urilor din România, dacă avem în
vedere numărul de salariaţi și veniturile.
Cu toate că numai 7,5% din organizaţiile neguvernamentale activează în domeniul educaţiei, aceasta
reprezintă 19,03% din forţa de muncă angajată în sectorul ONG şi 22,27% din veniturile celui de-al treilea
sector. Educaţia este urmată de domeniul sport şi activităţi recreative şi domeniul social. Astfel, România
se îndepărtează de modelul ţărilor foste comuniste indentifi cat de cercetătorii proiectului comparativ
internaţional al Universităţii Johns Hopkins în 1998, caracterizat la acea vreme de predominanţa activităţilor
cultural sportive şi de recreere.
• Cele mai importante și mai dinamice sectoare sunt: creșterea animalelor (veterinar), cu rate
de creștere de 289%, educaţie, de 38%, sport și activităţi recreative, de 26%.
Domeniul creşterii animalelor include şi obştile care au suprafeţe de păşunat. Creşteri importante (18%)
înregistrează şi domeniile social şi activităţi fi nanciare nonbancare (casele de ajutor reciproc). Creşteri
moderate înregistrează organizaţiile profesionale, religioase (câte 10%) şi sănătatea (4,6%). Organizaţiile
politice (care includ, de fapt, organizaţiile minorităţilor naţionale ofi ciale) și organizaţiile patronale şi de
întreprinderi au înregistrat scăderi importante. Domeniul cultural are scăderi importante (care pot apărea
şi din cauza schimbărilor de codifi care CAEN).
Fig. 17. Evoluţia numărului de organizaţii pe domenii de activitate (2006 – 2008)
0 500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000
sport și
activități
recreative
cultură
activități
ale organizațiilor
religioase
activități
ale sindicatelor
salariaților
activități
ale organizațiilor
profesionale
activități
ale organizațiilor
econ. și patronale
social
sănătate
activități de creșterea
animalelor și
veterinare
educație
activități financiare
nonbancare/
creditare
2008
2007
2006
Activităţi
fi nanciare
non-bancare/
creditare
Educaţie
Activităţi de
creșterea
animalelor și
veterinare
Sănătate Social
Activităţi ale
organizaţiilor
econ. și
patronale
Activităţi ale
organizaţiilor
profesionale
Activităţi ale
organizaţiilor
salariaţilor
Activităţi ale
organizaţiilor
religioase
Cultură
Sport și
activităţi
recreative
Anul 2008 478 1 592 346 989 1 543 742 1 317 112 756 91 4 000
Anul 2007 436 1 279 101 1 029 1 354 816 1 260 101 735 942 3 463
Anul 2006 404 1 151 89 945 1 298 901 1 189 93 682 850 3 163
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, prelucrare FDSC
Sursa: Ministerul
Finanţelor Publice,
prelucrare FDSC
România 2010
30
Structura sectorului neguvernamental din România îl plasează între modelul orientat spre recreere,
cel orientat spre educaţie și cel echilibrat
Centrul Johns Hopkins pentru Studiul Societăţii Civile a identifi cat cinci confi guraţii ale structurii sectorului
nonprofi t, analizând situaţia în 22 de ţări care se încadrau în unele tendinţe regionale, dar arătau şi anumite
particularităţi naţionale23:
• Modelul orientat spre educaţie, identifi cat în opt din cele 22 de ţări – patru ţări latino-americane,
dar şi ţări europene precum Belgia, Irlanda, Israelul şi Regatul Unit se poate regăsi într-o oarecare
măsură şi în România. Trăsătura distinctivă a acestui model este concentrarea puternică a forţei de
muncă – media de 48% – din sectorul nonprofi t în sfera educaţiei. În cazul ţărilor latino-americane,
precum și în cel al Belgiei şi Irlandei, aceasta refl ectă prezenţa proeminentă a Bisericii Catolice şi
implicarea sa în educaţia elementară şi secundară. În schimb, în Regatul Unit, la fel ca în România
în 2008, concentrarea forţei de muncă a sectorului nonprofi t în domeniul educaţiei apare la nivelul
învăţământului superior.
• Modelul orientat spre sănătate, prezent în Statele Unite, Japonia şi Olanda, se distinge prin
amploarea ocupării forţei de muncă din sectorul nonprofi t în domeniul sănătăţii. În medie, 45% din
totalul forţei de muncă din sector se concentrează în acest domeniu în cele trei ţări. Aceste trei ţări
mai au în comun o prezenţă apreciabilă a sectorului nonprofi t în domeniul educaţiei, fi ind vorba
despre învăţământul superior, în Statele Unite şi Japonia, şi de cel elementar şi secundar, în Olanda.
• Modelul orientat spre servicii sociale îşi găseşte expresia în patru ţări vest-europene: Austria, Franţa,
Germania şi Spania, care au în comun fundalul infl uenţei catolice puternice în special în domeniul
serviciilor sociale personale, care concentrează în medie 44% din forţa de muncă a sectorului
nonprofi t din aceste ţări. În aceste ţări este, de asemenea, vizibilă o apreciabilă prezenţă nonprofi t, din
perspectiva forţei de muncă pe care o concentrează, şi în domeniile educaţiei şi sănătăţii.
• Modelul orientat spre cultură/recreere era caracteristic sectorului nonprofi t din ţările centraleuropene
examinate (inclusiv România), refl ectând atât moştenirea erei comuniste din aceste
ţări, în timpul căreia asociaţiile sportive şi recreative au fost activ încurajate, cât şi preponderenţa
iniţiativelor private nonprofi t în acest sector. Din păcate, sectorul cultural are o pondere foarte mică,
care, în prezent, înregistrează o tendinţă de scădere.
• Modelul echilibrat caracteristic ţărilor care prezintă o confi guraţie echilibrată a distribuţiei forţei de
muncă în sectorul nonprofi t, în cele trei domenii ale educaţiei, sănătăţii şi serviciilor sociale ocupă
între 14 şi 26% din totalul forţei de muncă, fără a genera un subsector predominant (Australia,
Columbia şi Finlanda). România are, în prezent, unele caracteristici care o apropie de acest model
în ceea ce priveste domeniul educaţiei (18,7%), social (9,23%) şi sport şi activităţi recreative, 11,37%
(sănătatea înregistrând numai 2,5%) ca pondere a forţei de muncă angajate.
• ONG-urile din România adoptă strategii de acţiune variate și complexe, combinând
numeroase funcţii pentru îndeplinirea rolului lor social.
ONG-urile din România reuşesc să joace rolurile şi funcţiile sociale care au fost identifi cate de specialişti la
sectorul nonprofi t sau al societăţii civile din toată lumea.
Furnizor de servicii24. Organizaţiile neguvernamentale furnizează numeroase servicii, de la educaţie,
la servicii sociale şi de sănătate. Nu există încă un consens cu privire la caracterul distinct al serviciilor
frunizate de organizaţiile nonprofi t prin comparaţie cu cele furnizate de stat sau de furnizori privaţi cu scop
lucrativ, dar aceste organizaţii sunt totuşi recunoscute pentru modul în care identifi că nevoi sociale care nu
fi gurează pe agenda instituţiilor publice şi contribuie la satisfacerea acestor nevoi. Recunoașterea se referă
la inovaţiile sociale pe care le aduc, la servicii care, uneori, sunt de o excepţională calitate şi la furnizarea
acestor servicii unor persoane la care ceilalţi furnizori nu ajung.
23 Lester M. Salamon, Helmut K. Anheier şi asociaţii, Globalizarea sectorului nonprofi t: O teorie revizuită, rezumat, Center for Civil Society
Studies, 1998.
24 Lester M. Salamon, S.Wojciech Sokolowski, The Johns Hopkins Comparative Nonprofi t Sector Project – Global Civil Society, An Overview,
Regina List 2003.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
31
Militantismul. La fel de importantă ca funcţia de furnizare de servicii este funcţia militantă a sectorului
(sau de advocacy), rolul său în atragerea atenţiei publice asupra unor probleme ignorate şi în protecţia
unor drepturi fundamentale ale omului. Sectorul neguvernamental este locul în care o mare varietate de
preocupări şi interese sociale, politice, de protecţia mediului sau comunitare îţi găsesc expresia. Societatea
civilă este locul ideal pentru apariţia unor mişcări sociale, aceasta funcţionând ca o „valvă de siguranţă
socială critică“25, care permite unor grupuri afl ate în afara cercurilor infl uente din societate să atragă sprijin
pentru îmbunătăţirea situaţiilor care îi preocupă.
Exprimarea. Dincolo de preocupări care privesc politici publice, sectorul societăţii civile are o importantă
funcţie de exprimare, furnizând vehiculele organizaţionale prin care sentimente, impulsuri, preocupări
(artistice, ştiinţifi ce, culturale, religioase, etnice, sociale, recreaţionale) se pot desfăşura. De la companii
artistice alternative la ansambluri folclorice sau la cluburi sportive şi de arte marţiale sau feng shui, la
societăţi religioase, toate îşi găsesc modul de funcţionare ideal în formele sectorului nonprofi t, putând
astfel să contribuie la îmbogăţirea existenţei noastre şi la vitalitatea culturală a comunităţilor.
Dezvoltarea comunitară. Entităţile nonprofi t au un rol semnifi cativ în construirea și dezvoltarea
comunităţilor locale, a ceea ce specialiştii numesc capitalul social, legăturile de încredere şi reciprocitate
care sunt critice pentru ca democraţia şi economia de piaţă să funcţioneze efi cient. Aceste legături între
indivizi implicaţi în diverse forme asociative sunt, de fapt, o şcoală a cooperării pentru un câştig comun,
formând atitudini şi abilităţi care pot fi transferate în economie sau politică.
În România, conform Barometrului Liderilor ONG (FDSC, 2010), cele mai multe organizaţii sunt implicate
în furnizarea de servicii sociale, de educaţie sau de sănătate acreditate (aproape 44% dintre organizaţiile
respondente la barometru), dar şi în furnizarea unor alte servicii de interes pentru comunitate, cum ar fi
acţiunile pentru tineret sau culturale (37,5%) care permit exprimarea unor grupuri diverse precum tinerii,
artiştii etc.
Ponderea organizaţiilor implicate în activităţi militante, de informare, de conştientizare sau de monitorizare
a politicilor publice este ceva mai mică, de numai 30,4%. Numărul organizaţiilor cu activităţi de fi nanţare
specifi ce fundaţiilor este foarte mic, ceea ce contribuie la slaba bază de resurse a organizaţiilor din România.
Fig. 18. Tipuri de acțiuni derulate de ONG-uri – frecvențe
0
10
5
15
25
35
20
30
40
45
dezvoltare comunitară și locală
(inclusiv asociații comunitare și ale
autorităților locale)
promovarea interesului comun
al membrilor, întrajutorare,
autoajutorare
furnizarea de servicii de interes
public acreditate/autorizate (ex.:
servicii sociale, medicale, consiliere,
educație, formare profesională)
furnizarea de servicii de interes
public care nu necesită acreditare
(de tineret,culturale etc.)
activități sportive și de petrecere
a timpului liber
furnizarea de alte servicii
(servicii financiare, închiriere,
activități de producție, procesare,
comercializare)
informare, conștientizare, cercetare,
advocacy și monitorizarea
politicilor publice
dezvoltarea capacității sectorului
ONG (centre de resurse și organizații
umbrelă)
organizații finanțatoare
- ajutor financiar (burse,
microcredite etc.)
facilitarea accesului cetățenilor
la servicii sau beneficii,
caritate, ajutor umanitar
nu știu/nu răspund
Procente % 21,28 28,37 43,94 37,54 20,24 3,6 30,45 10,38 4,15 20,24 0,5
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
25 Lester M. Salamon, S.Wojciech Sokolowski, The Johns Hopkins Comparative Nonprofi t Sector Project – Global Civil Society, An Overview,
Regina List 2003.

2
Structuri de sprijin și cooperare
la nivel naţional și internaţional
Organizaţiile neguvernamentale din România au apărut începând cu anul 1990, într-un context în care
informaţia, expertiza şi experienţa privind funcţionarea acestor structuri lipseau cu desăvârşire. Dacă
iniţial formarea şi sprijinul pentru crearea şi dezvoltarea de organizaţii neguvernamentale a venit din
afara graniţelor, prin intervenţia directă a organizaţiilor neguvernamentale internaţionale şi a donatorilor
internaţionali s-a trecut treptat la constituirea de structuri locale de sprijin.
Având ca punct de pornire unele dintre primele centre de resurse dedicate pentru ONG-uri (Fundaţia
pentru Dezvoltarea Societăţii Civile – FDSC şi Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale –
CENTRAS), a fost sprijinită, la nivel local şi regional, crearea de organizaţii cu funcţii similare.
În acelaşi timp, sursele de informaţie pentru ONG s-au diversifi cat, mai ales odată cu generalizarea folosirii
internetului, iniţial prin crearea de forumuri de discuţii online, pagini web şi într-o fază ulterioară, atunci
când multiplicarea surselor a permis-o, prin crearea de portaluri dedicate pentru ONG.
O evoluţie similară s-a petrecut şi în cazul programelor de formare pentru ONG-uri, trecând de la programe
de training cu experţi străini la crearea de capacităţi locale de formare pentru ONG-uri. Pe măsură ce
numărul şi capacitatea organizaţiilor neguvernamentale au crescut, dar mai ales odată cu intrarea în
Uniunea Europeană, multe dintre funcţiile asumate de centrele de resurse (informare, consultare şi formare)
au început să fi e preluate de structuri-umbrelă (reţele, federaţii sau platforme). Aceasta poate fi considerată
trecerea către etapa de maturitate a sectorului neguvernamental din România.
2.1. Centre de resurse
Centrele de resurse sunt acele organizaţii ale societăţii civile care au drept scop susţinerea dezvoltării
şi promovării sectorului nonprofi t şi oferirea de servicii ONG-urilor. Aceste organizaţii se implică activ prin
organizarea de evenimente anuale pentru ONG, publicarea de materiale informative adresate sectorului,
promovarea de propuneri legislative în favoarea sectorul asociativ, furnizarea de informaţii şi training
pentru structurile asociative.
Tipologia centrelor de resurse pentru ONG-uri poate avea în vedere aria lor de intervenţie, domeniile de
acţiune – putând acţiona într-un anumit domeniu sau acoperi o paletă mai largă de nevoi – sau aria de
acoperire – putând fi locale, regionale sau naţionale. Centrele de resurse pot fi entităţi juridice sau pot
funcţiona ca programe/proiecte ale unor organizaţii neguvernamentale.
Necesitatea centrelor de resurse a apărut în perioada de început a dezvoltării sectorului neguvernamental,
iar rolul lor a crescut în contextul perioadei de preaderare a României la Uniunea Europeană. Printre primele
centre de resurse naţionale ONG din România care au avut o acţiune strategică în vederea asigurării
resurselor şi sprijinului tehnic necesar sectorului nonprofi t, s-au numărat Fundaţia pentru Dezvoltarea
Societăţii Civile şi CENTRAS.
Centrele de resurse locale au apărut din 1996, fi ind sprijinite prin Programul de fi nanţare Phare 1994,
implementat de FDSC, în cea mai mare parte ca proiecte ale unor organizaţii neguvernamentale care au
răspuns condiţiilor propuse de fi nanţator. Printre serviciile pe care acestea le ofereau se numără: consultanţa
România 2010
34
juridică, consultanţă în scrierea şi managementul proiectelor, informaţii de interes, cum ar fi oportunităţi de
fi nanţare, date de contact ale altor ONG-uri şi instruire.
În 1998, în cadrul Forumului Naţional ONG, se constată existenţa unui număr de 20 de centre de resurse
funcţionale, însă, din cauza suspendării fi nanţării, multe dintre ele au devenit inactive. Printre rezultatele
notabile ale acestui prim program de fi nanţare destinat centrelor de resurse se numărau AID-ONG Timişoara
şi Centrul de Resurse CREST Satu Mare, care au devenit ONG-uri independente.
Din anul 2000 până în prezent, centrele de resurse pentru organizaţii neguvernamentale fi e că au fost
înfi inţate ca structuri independente, fi e că au fost/sunt proiecte ale unor ONG-uri puternice, s-au bucurat
de sprijinul fi nanciar atât al Fundaţiei americane Charles Stewart Mott, cât şi al programelor Phare.
În cadrul Programului Phare 2001 Societate Civilă a fost reluată susţinerea din fonduri europene dedicată
înfi inţării de Centre de Resurse pentru Organizaţii Neguvernamentale, fi ind fi nanţate şase proiecte care
au vizat înfi inţarea de centre de resurse pentru organizaţiile neguvernamentale, cu un buget total de
aproximativ 200 000 de euro. Ulterior, numărul proiectelor fi nanţate ce au avut drept scop consolidarea
centrelor existente sau iniţierea de noi centre de resurse a crescut începând cu următoarele linii de
fi nanţare pentru centrele de resurse pentru ONG-uri.
Mai mult de 75% dintre centrele de resurse înfi inţate în cadrul Programului Phare 2001 au continuat să fi e
susţinute fi nanciar şi în următoarele programe de dezvoltare ale societăţii civile. Proiectele fi nanţate au
vizat, în cea mai mare parte, o acţiune regională (Centrul de Resurse pentru ONG-uri Teleorman, Botoşani,
Buzău, Călăraşi, Argeş, Sibiu etc.), mai puţine vizând o anumită tematică (domenii ca: protecţia copilului,
mediu, voluntariat, protecţia consumatorului etc.).
Fig. 19. Număr proiecte fi nanțate care vizează centre de resurse
0
2
4
6
8
10
Phare 2001
Societate Civilă
Phare 2003
Consolidarea
Societăţii Civile
Phare 2005
Consolidarea
Democraţiei
în România
Phare 2006
Creșterea
Rolului Societăţii Civile
în procesul de integrare
a României
6
8 8
10
Sursa: FDSC
În registrele publice de organizaţii neguvernamentale se regăseau în 2008, 22 de organizaţii al căror nume
conţinea sintagma centru de resurse, includerea acestei sintagme nefi ind însă un indiciu sufi cient că aceasta
desfăşoară activităţi caracteristice unui centru de resurse pentru organizaţiile societăţii civile.
În Catalogul Societăţii Civile, 35 de organizaţii neguvernamentale (din 2 297 organizaţii înregistrate în ianuarie
2010) s-au autodefi nit ca centre de resurse pentru ONG-uri. Acestea susţin interesele ONG-urilor şi reprezintă
aproximativ 1,52% din numărul total al organizaţiilor neguvernamentale înregistrate în acest Catalog.
Pe de altă parte, activităţile organizaţiilor care acţionează ca centre de resurse nu par a fi sufi cient de
cunoscute. Astfel, majoritatea respondenţilor din Barometrul Liderilor ONG fi e consideră că numărul
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
35 35
centrelor de resurse din regiunea în care activează este mic (27,7%), fi e nu au auzit despre existenţa unor
astfel de entităţi (27,5%).
Mai mult de 50% dintre organizaţiile respondente nu au apelat niciodată la serviciile unui centru de resurse.
Centrele de resurse naţionale deservesc aproximativ 10% dintre ONG-urile din România. Restul de organizaţii
fi e apelează la centre de resurse locale sau regionale, fi e se descurcă fără sprijinul unor astfel de instituţii.
Fig. 20. Organizația dvs. a apelat la un centru de resurse?
Nu, nu am apelat
Procent respondenţi/variantă răspuns
53,2%
Da, la un centru de resurse naţional 9,8%
Da, la un centru de resurse din altă regiune 2,6%
Da, la un centru de resurse din regiunea mea 6,4%
Da, la un centru de resurse din judeţul meu 5,6%
Da, la un centru de resurse din localitatea mea 11,4%
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
Indiferent de modul de organizare, de locaţia şi aria de acţiune şi indiferent dacă este sau nu o entitate
juridică, centrul de resurse trebuie să aibă capacitatea de a implica resursele de la nivelul comunităţii, de
a dezvolta reţele care să răspundă nevoilor sectorului asociativ şi de a contribui la promovarea acestuia,
printre altele, prin:
a) acţiuni de informare, cuprinzând baze de date cu ONG-uri, informaţii despre donatori, realizarea de
publicaţii etc;
b) acţiuni de asistenţă, consultanţă/instruire și dezvoltare pentru ONG-uri abordând subiecte de
interes pentru acestea (management organizaţional, management de proiect şi fi nanciar, aspecte
legale etc.);
c) acţiuni de promovare și reprezentare.
Primele trei tipuri de servicii de care au benefi ciat organizaţiile care au apelat la centre de resurse vizează
categoria acţiunilor de informare, asistenţă, consultanţă/instruire și dezvoltare pentru ONG-uri,
cele mai des amintite fi ind informaţiile despre fi nanţări, despre alte organizaţii şi acţiunile lor de instruire.
Fig. 21. Serviciile de care au benefi ciat organizațiile care au apelat la un centru de resurse
Alt serviciu 0,9%
Nu știu/Nu răspund 1%
Identificare/recrutare/mobilizare voluntari 6%
Informaţii despre alte organizaţii neguvernamentale 11,2%
Informaţii despre finanţări, programe de instruire etc. 16,1%
Instruire 12,1%
Consultanţă pentru scriere de proiecte 7,4%
Consultanţă juridică 4,7%
0 5 10 15
Procent respondenţi/variantă răspuns
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
România 2010
36
Chiar şi în contextul în care cele mai multe dintre ONG-urile care au apelat la serviciile centrelor de resurse
apreciază pozitiv calitatea acestora, activităţile acestor structuri suport trebuie adaptate permanent
nevoilor sectorului neguvernamental, care suferă schimbări frecvente, fi ind încă neconsolidat. Având un
rol esenţial, centrele de resurse pentru ONG-uri trebuie să-şi consolideze poziţia de lider al societăţii civile,
să-şi cultive imaginea în vederea promovării activităţilor lor şi reprezentării sectorului la nivel local, naţional
şi chiar internaţional.
Respondenţi ai Barometrului Liderilor ONG susţin că:
• „Centrele de resurse sunt foarte puţine comparativ cu nevoile organizaţiilor/societăţii“;
• „În zona geografi că a Moldovei se impune dezvoltarea unor centre de resurse specializate pe
mai multe domenii şi cu acoperire regională“;
• „astfel de centre de resurse trebuie înfi inţate în fi ecare oraş“;
• „ societatea civilă ar avea nevoie de centre de resurse care ar dezvolta reţele între ONG-uri la
nivelul microregiunilor şi care s-ar ocupa şi de dezvoltarea capacităţii ONG-urilor“;
Dar şi că:
• „personalul din aceste centre nu este sufi cient pregătit pentru a face faţă provocărilor ONG-urilor“;
• „ avem nevoie de ajutor mai competent şi... axat mai mult pe implementare de strategii“;
• „centrele de resurse «nu corespund situaţiei actuale reale» sau «au tendinţa să devină elitiste şi
nepermeabile tocmai faţă de benefi ciarii pe care îi declară».
2.2. Cererea și oferta de formare
pentru sectorul neguvernamental
Încă din primii ani din decada ‘90, sectorul neguvernamental a devenit un consumator, dar şi un producător
de cursuri de formare. Mai mult decât atât, putem afi rma că organizaţiile neguvernamentale internaţionale
au fost cele care au introdus şi susţinut derularea primelor cursuri de formare în România postdecembristă.
Activităţile de formare sunt esenţiale pentru un management performant al organizaţiilor celui de-al treilea
sector, iar asigurarea unor servicii de formare de calitate reprezintă o condiţie pentru dezvoltarea sectorului
neguvernamental.
În acest moment, în domeniul formării angajaţilor, membrilor şi voluntarilor sectorului neguvernamental
sunt implicate instituţii diverse, atât organizaţii din mediul nonprofi t, cât şi din mediul profi tabil sau al
instituţiilor publice. Din această ultimă categorie, un exemplu de bună practică în ultimii ani în susţinerea
organizaţiilor neguvernamentale, mai ales a celor mici şi chiar a grupurilor informale, este Agenţia Naţională
pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), prin organizarea
de cursuri de formare gratuite pe teme ca: „Scriere de proiecte“, „Metode de educaţie nonformală“,
„Managementul voluntarilor“ etc.
La rândul lor, ONG-urile oferă cursuri de formare atât organizaţiilor neguvernamentale, cât şi sectorului
public şi celui privat, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, fi ind astfel complet integrate în piaţa de profi l
din România. Serviciile de formare oferite de ONG-uri contribuie atât la realizarea misiunii acestora, cât şi la
asigurarea sustenabilităţii fi nanciare.
În sectorul neguvernamental este încurajată formarea continuă a angajaţilor, membrilor şi voluntarilor
organizaţiei. Conform Barometrului Liderilor ONG, 57% dintre respondenţi au afi rmat faptul că cel puţin
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
37 37
o persoană din organizaţia lor a participat la un program de formare în anul anterior (2009). Activitatea de
formare vizează atât personalul plătit, cât şi voluntarii, având în vedere că aceste rezultate s-au obţinut în
condiţiile în care 40,1% dintre organizaţiile respondente la barometru au afi rmat că nu au niciun angajat,
activitatea desfăşurându-se pe bază de voluntariat sau colaborări punctuale pe proiecte.
Fig. 22. Participarea ONG-urilor la programe de formare (2009)
Vă rugăm precizaţi dacă reprezentanţi ai organizaţiei dvs. au
participat la programe de formare în anul 2009
%
Da, 1 persoana la 1 curs 17,7
Da, mai multe persoane la 1 curs 11,9
Da, mai multe persoane la mai multe cursuri 27,8
Nu 26,1
Nonrăspunsuri 16,5
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
Percepţii și așteptări ale ONG-urilor cu privire la formare
În ceea ce priveşte măsura în care piaţa serviciilor de instruire satisface nevoile de formare ale organizaţiilor
neguvernamentale, 18,7% dintre respondenţii barometrului consideră că sunt satisfăcuţi în foarte
mare măsură, iar 32,9%, într-o oarecare măsură, de cursurile la care au participat angajaţii sau voluntarii
organizaţiilor pe care le reprezintă. Doar 4% dintre respondenţi au afi rmat că nevoile de formare au fost
satisfăcute într-o mică măsură de cursurile la care au participat reprezentanţii organizaţiei lor.
În acelaşi timp, respondenţii Barometrului Liderilor ONG apreciază o creştere semnifi cativă a calităţii
furnizorilor de formare pentru ONG-uri în ultimii 5 ani. Astfel, 61,2% dintre respondenţi consideră că a crescut
diversitatea şi calitatea cursurilor dedicate ONG-urilor, în timp ce doar 4% consideră că acestea au scăzut.
Fig. 23. În ultimii 5 ani, calitatea și diversitatea cursurilor dedicate ONG-urilor
41,4%
16,4% 19,8%
12,8%
0,9%
3,1%
5,6%
A crescut mult
A crescut într-o oarecare măsură
A rămas constantă
A scăzut
A scăzut foarte mult
Nu ştiu/Nu răspund
Nonrăspunsuri
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
Chiar şi în acest context al aprecierii creşterii calităţii cursurilor furnizate, este recomandat ca ONG-urile să
fi e mult mai implicate în identifi carea nevoilor de formare, astfel încât furnizorii de formare să elaboreze
cursuri adaptate, care să crească nivelul de profesionalism al personalului şi voluntarilor din ONG-uri. Este
necesară, de asemenea, evaluarea modului în care angajaţii din ONG-uri îşi îmbunătăţesc performanţele
România 2010
38
după participarea la un curs. De ex., furnizorii de formare pot organiza sesiuni de follow-up cu participanţii
la cursuri, pentru a identifi ca impacul programelor de formare, măsura în care participanţii au dobândit
cunoştinţele, abilităţile dorite şi le pun în practică.
Din răspunsurile la întrebarea: La ce tipuri de cursuri au participat reprezentanţii organizaţiei Dvs. în anul 2009?
rezultă că 21,8% dintre respondenţi apreciază că reprezentanţii organizaţiei lor au participat numai la cursuri
gratuite, 8,1% că au urmat doar cursuri plătite, iar 27% că au participat atât la cursuri plătite, cât şi la
cursuri gratuite. Din analiza datelor rezultate din Barometrul Liderilor ONG reies două criterii în orientarea
ONG-urilor cu privire la selecţia furnizorului de formare27:
• primul criteriu se referă la preţul cursului: 25,8% îşi doresc cursuri gratuite
• a l doilea criteriu este dat de calitatea cursurilor: 26,6% dintre respondenţi îşi aleg funizorul în funcţie
de notorietatea şi expertiza acestuia
În ceea ce priveşte modalităţile preferate de formare, ONG-urile rămân în mare majoritate adeptele formării
clasice. Datele arată că 62% dintre respondenţi preferă cursurile faţă în faţă, aceştia fi ind urmaţi într-un
procent de 24% de cei care optează pentru studiul individual28.
Fig. 24. Modalitatea de formare pentru care optează ONG-urile (%)
Cursuri
față-în-față
62%
Cursuri
online
18,4%
Coaching
23,3%
Studiu
individual
24%
Altele
0,6%
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
Piaţa de formare din România şi-a diversifi cat oferta modalităţilor de instruire, un exemplu fi ind, pe de o
parte, faptul că există cel puţin 3 furnizori de formare care oferă cursuri în sistem e-learning dedicate ONGurilor,
iar, pe de altă parte, apariţia coaching-ului. Astfel, se conturează tot mai vizibil tendinţa organizaţiilor
neguvernamentale de a se orienta și către forme noi de instruire.
Tematicile de pe piaţa de formare corespund ocupaţiilor/posturilor care se regăsesc de obicei în orice
organizaţie: director, contabil, manager proiect, manager fi nanciar, manager resurse umane, precum şi
unor ocupaţii specifi ce serviciilor oferite de ONG: asistent social, educator, psiholog, lucrător social etc.
Tematicile programelor de formare pentru ocupanţii funcţiilor prezente în organigrama unui ONG se
regăsesc în curricula multor funizori de formare: Scrierea propunerilor de fi nanţare, Management
de proiect, Managementul fi nanciar al proiectelor, Contabilitate, Achiziţii publice, Relaţii publice
și comunicare, Formator, Resurse umane, Dezvoltare organizaţională, Planifi care strategică,
Marketing plan de afaceri. Este difi cil de cuantifi cat numărul funizorilor de formare pentru aceste tematici
27 Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 – Vă rugăm precizați care sunt criteriile de selecție a programelor de formare (întrebare cu răspuns
multiplu).
28 Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 – În calitate de conducător al organizației, care este modalitatea de formare pentru care optați pentru
personalul, membrii, voluntarii organizației dvs. (întrebare cu răspuns multiplu).
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
39 39
deoarece singura bază de date care face referire la acest aspect este baza de date a Consiliului Naţional
de Formare Profesională a Adulţilor – CNFPA, care conţine însă doar furnizorii autorizaţi pentru oferirea de
cursuri de specializare, perfecţionare, califi care într-o anumită meserie, conform codului COR. De exemplu,
pentru ocupaţia de manager de proiect găsim un număr de 259 de furnizori autorizaţi CNFPA la nivelul
întregii ţări, dintre care 36% sunt ONG-uri29.
Pentru programele de califi care de specialitate, există ONG-uri care organizează cursuri de formare în
funcţie de expertiză organizaţiei. De exemplu, pentru un curs cu tematica Lucrător social sunt acreditaţi
CNFPA 47 de furnizori de formare, 69% fi ind ONG-uri.
Pentru temele specifi ce domeniului neguvernamental, cum sunt: Management ONG, Strângere de fonduri,
Advocacy, Managementul voluntarilor, Participare publică, Legislaţie ONG, singurii furnizori de formare
acreditaţi sunt ONG-urile.
Din perspectiva nevoilor de formare, potrivit Barometrului Liderilor ONG, organizaţiile neguvernamentale
consideră ca fi ind necesare și prioritare în special cursurile care privesc sustenabilitatea fi nanciară: Scrierea
propunerilor de fi nanţare și Strângere de fonduri și managementul proiectelor – Managementul proiectelor
FSE, Management de proiect, Managementul fi nanciar al proiectelor.
Fig. 25. Care consideraţi că sunt cele mai utile/necesare
tematici de formare pentru membrii, personalul
și voluntarii organizaţiei dvs.?
Scrierea propunerilor de finanţare
Management de proiect
Managementul proiectelor FSE
Managementul financiar al proiectelor
Contabilitate
Achiziţii publice
Relaţii publice şi comunicare
Formare de fomatori
Resurse umane
Management ONG
Dezvoltare organizaţională
Planificare strategică
Marketing, plan de afaceri
Strângere de fonduri
Advocacy
Participare publică
Responsabilitate Socială Corporatistă
Legislaţie ONG
Managementul voluntarilor
Prioritate
Necesitate
0 10 20 30 40 50 60
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
29 Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor – Registrul Naţional al Furnizorilor Autorizaţi, septembrie 2009.
România 2010
40
2.3. Internetul – mijloc de comunicare pentru ONG-uri
Într-o eră a informatizării şi tehnologizării, internetul constituie astăzi nu doar un canal de informare, ci şi
un important mijloc de comunicare, promovare şi relaţionare. Cu un număr limitat de fi nanţări, o nevoie
crescută de a împărtăși celorlalţi proiectele și activităţile derulate și de a-și crește vizibilitatea, organizaţiile
neguvernamentale sunt totodată emiţători și receptori de informaţie foarte dinamici.
Dacă la începutul anilor 2000, doar ONG-urile mari aveau pagini web proprii, prin intermediul cărora își
promovau activităţile, astăzi comunicarea și informarea prin intermediul internetului au evoluat, căpătând
noi dimensiuni. De la pagini web, forumuri și grupuri de discuţii, bloguri care abordează diferite teme
specifi ce acestui sector și până la conturi în cadrul reţelelor sociale, organizaţiile neguvernamentale s-au
adapatat noilor tehnologii media folosind metode inovative de comunicare.
Conform clasamentului www.trafi c.ro30, în aprilie 2010, 552 de site-uri autohtone erau înscrise la secţiunea
ONG, secţiune ce cuprinde atât site-uri, portaluri sau bloguri ale unor organizaţii neguvernamentale, cât și
alte pagini de web de interes pentru sectorul neguvernamental. Deși nu putem cunoaște numărul exact al
paginilor web dezoltate de către sau în sprijinul organizaţiilor neguvernamentale din România (înregistrarea
paginilor web pe www.trafi c.ro fi ind opţională), putem aprecia o creștere considerabilă a acestuia în ultimii
ani de zile. Astfel, în ianuarie 2010, 45% dintre organizaţiile neguvernamentale înregistrate în baza de date
Catalogul Societăţii Civile (bază de date ONG disponibilă pe www.stiriong.ro) dispuneau de o pagină web.
Organizaţiile au dezvoltat, de asemenea, bloguri în cadrul unor platforme gratuite (de ex., wordpress,
blogspot etc.) care completează informaţia disponibilă pe pagina de prezentare a organizaţiei sau oferă
informaţie despre un anume proiect sau acţiune/activitate a organizaţiei.
O serie de ONG-uri, de cele mai multe ori centre de resurse, au luat iniţiativa realizării unor portaluri sau
pagini web dedicate sectorulului neguvernamental românesc, facilitând astfel procesul de informare și
comunicare. Aceste portaluri de nișă oferă informaţii actualizate despre activitatea curentă a ONG-urilor,
fi ind vizitate de majoritatea reprezentanţilor sectorului neguvernamental.
72,9% dintre respondenţii sondajului online Barometrului Liderilor ONG, derulat de FDSC (2010), declară
faptul că folosesc internetul ca mijloc de comunicare și informare, accesând în activitatea lor curentă
portaluri/pagini web resursă pentru sectorul neguvernamental. 56% dintre aceștia apreciază următoarele
portaluri/pagini web ca fi ind printre cele mai utile: www.stiriong.ro (23%), www.fi nantare.ro (14%),
www.fdsc.ro (11%), www.fonduri-structurale.ro (6%), www.fseromania.ro (2%).
Fig. 26. Listați 3 portaluri/site-uri resursă pe care le folosiți în activitatea dvs.
www.stiriong.ro
www.finantare.ro
www.fdsc.ro
www.fonduri-structurale.ro
www.fseromania.ro
Altele
23%
14%
11%
6%
2%
44%
0%
15%
30%
45%
60%
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
30 www.trafi c.ro este liderul actual în monitorizarea audienţei online din România.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
41 41
Alte pagini web și portaluri vizitate de organizaţiile neguvernamentale sunt cele destinate formării
profesionale, responsabilităţii sociale corporatiste, precum și pagini web ale autorităţilor publice centrale
și locale.
Un indicator însă extrem de important pe care ni-l oferă www.trafi c.ro în ceea ce priveşte comunicarea
şi transmiterea de informaţie online este numărul de vizitatori pe care îl înregistrează fi ecare pagină web.
Conform statisticilor și clasamentului www.trafi c.ro, primele locuri la secţiunea ONG în aprilie 2010 erau
ocupate de următoarele pagini web: 1. www.onlinestudent.ro31; 2. www.domnuleprimar.ro32; 3. www.
apia.org.ro33; 4. www.birouldeconsiliere.ro34; 5. www.justitia-romana.org35, fi ecare dintre ele pagini web de
larg interes pentru publicul-ţintă vizat și accesate lunar de un număr cuprins între 7 500 si 19 500 de
vizitatori unici. Acestea sunt urmate îndeaproape de site-uri/portaluri de mediu, responsabilitate socială
corporatistă, ştiri etc. Prezenţa în topul accesărilor la secţiunea ONG a unor portaluri care nu refl ectă
neapărat activitatea unei organizaţii neguvernamentale poate fi , pe de o parte, explicată prin înregistrarea
opţională a paginilor web într-o anumită categorie, iar, pe de altă parte, poate reprezenta şi un indicator al
publicului mai restrâns pe care ONG-urile îl pot mobiliza în mediul online.
În ceea ce privește informaţiile, cele mai frecvent căutate/accesate informaţii pe aceste portaluri/site-uri
resursă, sunt cele despre fi nanţări (34%), urmate de știri și evenimente din sectorul neguvernamental.
Fig. 27. Cele mai frecvent căutate informaţii pe portaluri/site-uri resursă pentru sectorul ONG
34%
Finanțări
Știri
Evenimente ONG
Legislație
Cursuri
Studii, cercetări
9%
11%
14%
16%
16%
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
Pentru a veni în sprijinul organizaţiilor neguvernamentale şi a le ajuta în procesul de comunicare online,
mai mulţi fi nanţatori şi organizaţii resursă au realizat de-a lungul timpului proiecte destinate familiarizării
acestora cu noile media, fi e că este vorba despre bloguri sau reţele sociale. De asemenea, companiile
specializate în furnizarea serviciilor de internet şi-au adaptat oferta de piaţă la nevoile şi cerinţele
specifi ce ale organizaţiilor neguvernamenale. În egală măsură, blogerii, ca persoane resursă specializate
în comunicare online, au acordat o importanţă deosebită susţinerii diferitelor cauze sociale promovate
de ONG-uri şi au avut un rol de facilitatori, dar şi de îndrumători în actul de comunicare, prin intermediul
seminariilor şi workshop-urilor dedicate acestui subiect.
31 Portal studenţesc conţinând informaţii despre voluntariat, asociaţii studenţești, joburi pentru studenţi, târguri de joburi, cariere etc.
32 Serviciu prin care cetăţenii își pot contacta primarii în mod direct, pentru a semnala probleme sau pentru a-și exprima opinia în
legătură cu activitatea administraţiei locale.
33 Pagina web a Agenţiei de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură.
34 Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni (BCC) este un serviciu de interes public privind drepturile şi îndatoririle cetăţenilor şi oferă soluţii
pentru identifi carea căilor de rezolvare a unora dintre problemele cu care se confruntă. Serviciul a fost înfi inţat în baza unui parteneriat
dintre o organizaţie neguvernamentală şi autorităţi locale.
35 Centrul de Documentare și Informare Publică avizat de Consiliul Superior al Magistraturii.
România 2010
42
Cu toate acestea, lipsa personalului, precum şi timpul scurt dedicat activităţilor de comunicare şi informare,
duc la îngreunarea procesului comunicaţional, fapt ce afectează de cele mai multe ori activitatea zilnică a
organizaţiilor neguvernamentale, fi e că este vorba despre furnizarea serviciilor curente sau despre reacţii
cu privire la schimbările legislative ce privesc sectorul sau, cum ar fi , de exemplu, termene limită pentru
depunerea de proiecte.
2.4. Afi liere și cooperare ONG la nivel naţional,
european și internaţional
La fel ca în cazul altor tipuri de actori (sindicate, patRONate, partide politice sau chiar fi rme), organizaţiile
neguvernamentale înţeleg necesitatea şi importanţa asocierii în vederea atingerii unor obiective comune.
Acest lucru este valabil mai ales din perspectiva relaţiei cu autorităţile publice (naţionale sau europene).
Deschiderea de fi liale este, de asemenea, o modalitate de extindere geografi că a activităţii unei organizaţii,
utilizată încă pe o scară redusă, dat fi ind faptul că, în România, numărul organizaţiilor cu fi liale este destul
de mic. Numai 13,7% dintre organizaţiile care au răspuns la Barometrul Liderilor ONG au fi liale.
Principalele tipuri de asociere a organizaţiilor neguvernamentale sunt: coaliţiile, reţelele şi federaţiile.
Coaliţiile reprezintă asocieri de organizaţii neguvernamentale mobilizate în vederea atingerii unor
obiective specifi ce, de obicei concrete, care funcţionează pe o perioadă limitată, de exemplu până la
atingerea obiectivului propus. Majoritatea coaliţiilor din România s-au născut ca o reacţie faţă de schimbări
legislative, politici defectuoase sau stări de fapt percepute ca o ameninţare faţă de valorile şi fundamentele
în cadrul cărora funcţionează organizaţiile neguvernamentale (exemple de coaliţii: Coaliţia ONG „Opriţi
codurile!“, Coaliţia ONG pentru Fonduri Structurale, Coaliţia pentru un Parlament Curat, Coaliţia pentru
Universităţi Curate etc.)
Coaliţiile sunt cel mai adesea slab instituţionalizate. Coordonarea acestora este realizată de obicei în mod
colectiv. De cele mai multe ori funcţia de secretariat este asumată de către una sau mai multe organizaţii
membre ale coaliţiei în cadrul organizaţiei respective, şi cu resurse proprii. Organizaţiile membre şi,
în special, cele care asigură secretariatul coaliţiilor pot obţine susţinere fi nanciară pentru activităţile de
advocacy de la cotizanţi individuali sau fi nanţatori publici sau privaţi.
Coaliţiile au ca principal obiectiv realizarea de activităţi de advocacy, de mobilizare a unui număr cât mai
mare de organizaţii neguvernamentale şi de cetăţeni pentru susţinerea unei cauze comune, de interes
public. Datorită funcţiei lor de mobilizare, coaliţiile sunt cel mai interesate şi deschise către noi adeziuni,
funcţionând astfel ca structuri deschise. Uneori, coaliţiile nu se rezumă la a avea membri doar organizaţii
neguvernamentale, ci pot include şi sindicate sau indivizi.
Reţelele constituie un alt tip de asociere, foarte apropiat de cel al coaliţiilor. Principala diferenţă constă în
faptul că afi lierea se bazează cel mai adesea pe un interes tematic, specializat, fără a fi condiţionate de un
orizont de timp. În acelaşi timp, deşi îşi pot propune, printre altele, obiective similare cu cele ale coaliţiilor
(advocacy pentru infl uenţarea politicilor şi legislaţiei, mobilizare), acestea au şi alte obiective: schimb de
informaţii şi transfer de cunoştinţe între membri, creşterea capacităţii şi vizibilităţii acestora, creşterea
vizibilităţii domeniului în care acestea activează, reprezentarea membrilor în alte foruri sau în relaţia cu alţi
actori instituţionali (guvernamentali sau internaţionali).
Reţelele sunt similare coaliţiilor prin faptul că ele sunt, în general, slab instituţionalizate. Coordonarea
acestora este realizată de obicei în mod colectiv sau prin rotaţie. De cele mai multe ori, funcţia de secretariat
este asumată de una sau mai multe organizaţii membre ale coaliţiei, în cadrul organizaţiei respective şi
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
43 43
cu resurse proprii. Uneori, organizaţiile membre şi, în special, cele care asigură secretariatul coaliţiilor pot
obţine susţinere fi nanciară pentru activităţile reţelei din partea unor fi nanţatori publici sau privaţi. Exemple
de reţele: Reţeaua ONG-urilor care desfăşoară activităţi generatoare de venituri – ACTIV (20 ONG), Reţeaua
Pentru seniorii noștri (33 ONG-uri), Reţeaua ONG pentru prevenirea dezastrelor, Reţeaua GEN, Reţeaua
Natura 2000 .
Mai ales în contextul aderării la UE, există o tendinţă către formalizarea şi instituţionalizarea reţelelor şi
transformarea acestora în federaţii, prin dobândirea personalităţii juridice.
Federaţiile reprezintă forma cea mai bine instituţionalizată şi structurată de asociere a organizaţiilor
neguvernamentale. La fel ca în cazul reţelelor, federaţiile grupează organizaţii care activează în acelaşi
domeniu. Prin constituirea ca federaţie, asocierea de organizaţii neguvernamntale benefi ciază de
personalitate juridică. Acesta reprezintă unul dintre motivele principale pentru care se face trecerea de
la reţea informală la federaţie recunoscută ca subiect distinct de drept. Personalitatea juridică reprezintă
o garanţie a caracterului continuu al federaţiei, care funcţionează dincolo de obiective limitate pe termen
mediu şi scurt. Tot mulţumită acestui statut, ele pot gestiona bugete proprii şi pot accesa fi nanţări în nume
propriu. Funcţia de reprezentare a federaţiilor este foarte importantă. Federaţiile reprezintă în mod legitim
interesele membrilor săi şi, prin dobândirea personalităţi juridice, sunt recunoscute ca atare de interlocutorii
guvernamentali şi internaţionali. Federaţiile împărtăşesc, în general, rolurile reţelelor: infl uenţarea politicilor
publice din domeniul lor, schimb de informaţii şi transfer de cunoştinţe între membri, creşterea capacităţii
şi vizibilităţii acestora, creşterea vizibilităţii domeniului în care acestea activează. Funcţia de reprezentare a
membrilor în raport cu autorităţile publice poate trimite către un rol similar celor al sindicatelor: protejarea
intereselor organizaţiilor membre în faţa statului.
O analiză a statutelor a 13 federaţii36 ONG din România permite observarea funcţiilor care sunt atribuite
acestor structuri de către organizaţiile membre:
• R eprezentarea intereselor organizaţiilor membre în raport cu autorităţile publice (funcţie de tip
sindical);
• I nfl uenţarea politicilor publice (monitorizarea politicilor publice, advocacy, lobby).
• D ezvoltarea capacităţii organizaţiilor membre şi profesionalizarea acestora.
• I nformare şi conştientizare; cercetare.
• I dentifi carea şi facilitarea accesului membrilor federaţiei la resurse fi nanciare publice sau private.
• P romovarea organizaţiilor membre şi a domeniului de intervenţie al acestora.
Cele mai frecvenţe activităţi în care federaţiile se implică pot fi :
• c ursuri de formare;
• c ampanii de informare;
• c ampanii de strângere de fonduri;
• e laborarea de publicaţii;
• e laborarea de proiecte de acte normative şi/sau rapoarte de monitorizare a politicilor publice,
consultanţă pentru membri;
• cercetare;
• f acilitarea de contacte şi parteneriate cu autorităţi şi ONG-uri;
• r ealizarea de schimburi de bune practici.
Conform legislaţiei române, federaţiile sunt structurate în mod obligatoriu sub o formă similară asociaţiilor.
Cea mai importantă diferenţă este că, în cazul federaţiilor, membrii sunt exclusiv alte asociaţii sau fundaţii. În
36 ACORD, ANOSR, FAPR, Federaţia Filantropia, Federaţia Asociaţiilor de Părinţi, Federaţia ONG Prahova, FOND, FONPC, Renasis, FRS,
Federaţia ONG Maramureș, ONPHR, PLUS (statutele sunt disponibile pe pagina web a fi ecăreia dintre aceste federaţii).
România 2010
44
consecinţă, Adunarea Generală este formată din toţi reprezentanţii împuterniciţi ai organizaţiilor membre.
Acesta este elementul democratic cel mai important al unei federaţii. Din rândul acestora este ales în mod
democractic Consiliul Director al federaţiei (între 5 şi 9 membri37), cu un preşedinte, vicepreşedinte, cenzor
etc. Funcţia executivă este exercitată de un director executiv al federaţiei, care asigură gestionarea curentă
a activităţilor federaţiei. În funcţie de mărimea şi de resursele fi nanciare de care dispune, în jurul directorului
executiv poate fi creat un secretariat al federaţiei, cu un grad variabil de complexitate: de la prezenţa unui
simplu asistent (de proiect), până la angajarea de personal mai specializat, precum coordonatori de proiect,
ofi ţeri de lobby şi advocacy, coordonator de PR şi comunicare etc.
Conform datelor existente, la începutul anului 2010 erau înregistrate în România 758 de federaţii38. Aceasta
reprezintă o creștere de 6,91% comparativ cu luna mai a anului 2009, comparabil ca rată de creștere cu
cea a asociaţiilor. O cercetare de la începutul anilor 200039 identifi că două principale obstacole în afi lierea
ONG-urilor din România la structuri asociative: pe de o parte, era vorba despre riscul compromiterii
autonomiei organizaţiilor membre; pe de altă parte, amintirea marilor structuri comuniste, dominante,
afecta credibilitatea existenţei unor avantaje reale ale structurilor federative într-o societate democratică.
Alte impedimente în cooperarea între ONG-uri erau competiţia acerbă pentru resurse, dar şi aspecte
culturale caracteristice societăţii româneşti (suspiciune, individualism şi lipsă de încredere).
Pe de altă parte, un alt studiu40 din aceeaşi perioadă demonstra că participarea organizaţiilor
neguvernamentale în structuri de asociere era considerată drept superfi cială şi se limita la un schimb
informal de informaţie. O analiză a participării organizaţiilor membre ale Federaţiei Organizaţiilor
Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND) la activităţile comune ale acestei structuri confi rmă un trend
remarcat, în general, la nivelul majorităţii platformelor europene, aşa-numita regulă 1/3: 1/3 dintre membri
sunt proactivi în viaţa federaţiei, participând în mod constant la activităţile şi iniţiativele comune; 1/3 sunt
reactivi, cu o implicare minimală, iar 1/3 sunt total absenţi.
Între timp, contextul şi motivaţiile pentru crearea de structuri federative s-au schimbat. Pe de o parte,
implicarea ONG-urilor în infl uenţarea politicilor publice a crescut, în principal în contextul procesului de
aderare a României la Uniunea Europeană. În perioada de preaderare, organizaţiile neguvernamentale
au fost incluse în mod formal în procese de consultare şi a existat un cadru mai favorabil activităţilor de
advocacy (Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public și Legea nr. 52/2003 privind
transparenţă decizională în administraţia publică).
Organizaţiile neguvernamentale româneşti au intrat în contact cu structurile federative europene şi, în
contextul integrării europene a României, au început să adopte strategii similare cu ale organizaţiilor
europene. Unii donorii (de ex. USAID, Comisia Europeană) au încurajat şi susţinut fi nanciar crearea de
coaliţii şi federaţii, cu accent pe rolul de watch dog şi de infl uenţare a politicilor publice. Nu în ultimul rând,
infl uenţa directă a platformelor europene (inclusiv prin fi nanţare și dezvoltarea capacităţii) a contribuit
uneori la crearea unor structuri federative româneşti (de ex. FOND).
În Barometrul Liderilor ONG (FDSC 2010), 17,7% dintre respondenţi au declarat afi lierea la o federaţie
naţională, 4% la federaţii europene și aproape 3% la federaţii internaţionale. Același sondaj arată că 18,1%
dintre respondenţi sunt asociaţi în reţele ONG naţionale, 12,8% participă la reţele europene și 10,4% sunt
afi liaţi la reţele internaţionale.
37 Cifre identifi cate pe baza analizei statutelor celor 13 federaţii. A se vedea si referinta anterioară.
38 Sursa: Ministerul Justiţiei, http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.aspx
39 Dakova, Vera, Bianca Dreossi, Jenny Hyatt, Anca Socolovschi (2000), Review of the Romanian NGO Sector: Strengthening Donor Strategies,
septembrie 2000, http://www.charityknowhow.org/romania.htm
40 CEE Trust (2004), Report from the consultation process in Romania, consultation process facilitated by Association for Community Relations,
mai-august 2004.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
45 45
Rezultatele sunt comparabile cu o serie de date culese în 200541: un număr ușor mai mare de ONG-uri
declară că fac parte din structuri informale, mai degrabă decât formale. Acest lucru este normal, ţinând
cont de faptul că participarea la structuri informale (reţele, coaliţii) presupune un cost mai redus în termeni
de timp și resurse umane și fi nanciare alocate.
Gradul de afi liere al diferitelor tipuri de organizaţii neguvernamentale (asociaţii, fundaţii, federaţii) rămâne
scăzut. Afi lierea la astfel de structuri presupune, în general, plata unei cotizaţii şi alocări suplimentare
de resurse fi nanciare şi umane pentru desfăşurarea de diverse activităţi comune. Aceasta reprezintă un
handicap serios pentru majoritatea asociaţiilor, dar şi a fundaţiilor. Alte două posibile ipoteze pentru care
afi lierea la structuri de tip umbrelă naţionale şi străine rămâne atât de slabă se referă, pe de o parte, la faptul
că organizaţiile nu identifi că deocamdată benefi cii directe care să justifi ce astfel de investiţii (serviciile pe
care acestea le oferă nu sunt sufi cient de atractive), dar şi la o oarecare rezistenţă faţă de ideea de structuri
de tip umbrelă care au fost percepute, în primii anii de după 1989, ca o reminiscenţă a tendinţei de control
de la centru din perioada comunistă.
Odată cu aderarea la UE, urmând modelul european de organizare, a început să se discute şi în România
despre utilitatea dezvoltării de platforme (naţionale). Acest nou tip de asociere a organizaţiilor
neguvernamentale derivă din caracterul supranaţional şi interguvernamental al UE şi din necesitatea
reprezentării intereselor la nivel european. Politicile care afectează organizaţiile neguvernamentale nu mai
sunt produse doar la Bucureşti, ci tot mai mult la Bruxelles. De aici rezultă nevoia de a fi reprezentaţi în raport
cu instituţiile europene. Această necesitate a condus la crearea unor federaţii şi reţele naţionale şi, mai ales,
transnaţionale care îşi trimit reprezentanţii la Bruxelles sau chiar îşi înfi inţează birouri de reprezentare acolo.
Există cel puţin două platforme ONG româneşti apărute în directă legătură cu existenţa la Bruxelles a unor
structuri de reprezentare la nivel european: Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare
din România (FOND), afi liată la CONCORD, confederaţia europeană a organizaţiilor neguvernamentale
pentru dezvoltare, şi Reţeaua Naţională Antisărăcie Includere Socială (RENASIS), afi liată la Reţeaua
Europeană Anti Sărăciei (EAPN). Faptul că există la Bruxelles aceste structuri de reprezentare transeuropene
reprezintă un sprijin pentru acele organizaţii care sunt interesate sau active în infl uenţarea politicilor
europene. Platformele europene (federaţii sau confederaţii) grupează reţele transnaţionale de organizaţii
(tematice sau familii de organizaţii cum ar fi : Alianţa Internaţională Salvaţi Copiii, Caritas Internationalis
etc.) şi platforme naţionale (federaţii şi reţele, de ex. FOND). În cadrul platformelor europene, platformele
naţionale reprezintă vocea unui anumit sector (domeniu) pentru fi ecare ţară ce îşi trimite reprezentanţi la
Bruxelles. În acelaşi timp, instituţiile europene preferă să dialogheze cu aceste structuri de reprezentare,
piramidale, care includ cei mai mulţi actori neguvernamentali din sectoarele respective (de exemplu,
CONCORD reprezintă interesele a peste 1 800 de organizaţii neguvernamentale europene).
41 Civil Society Development Foundation (CSDF) (2006), Dialogue for Civil Society, Report on the state of civil society in Romania 2005,
Civicus Civil Society Index, Un proiect acţiune-cercetare internaţional, coordonat de CIVICUS World Alliance for Citizen Participation,
disponibil pe http://www.fdsc.ro/documente/16.pdf

3S
ectorul neguvernamental
din perspectivă economică
Există numeroase teorii care explică din perspectivă economică raţiunea de a fi a sectorului neguvernamental.
Una dintre acestea este cea a eşecului forţelor pieţei de a furniza efi cient anumite tipuri de bunuri şi servicii
care poate duce inclusiv la excluderea anumitor grupuri, care a generat apariţia şi dezvoltarea organizaţiilor
neguvernamentale ca agenţi pe piaţa bunurilor şi a serviciilor.
În acest context, se face de multe ori confuzia între caracterul nonprofi t al organizaţiilor neguvernamentale
şi faptul că ele nu ar putea genera profi t. Organizaţiile neguvernamentale sunt entităţi angajate în variate
procese economice, putând inclusiv să aibă activităţi economice profi tabile, dar care nu au voie să
redistribuie profi turile pe care le înregistrează celor care controlează organizaţia, afl ându-se sub ceea ce
literatura de specialitate numeşte constrângerea nondistributivităţii42.
În acest capitol vom trece în revistă situaţia fi nanciară a sectorului neguvernamental, rolul său ca angajator
şi anumite categorii specifi ce de organizaţii neguvernamentale – actori importanţi ai economiei sociale.
3.1. Situaţia fi nanciară a sectorului neguvernamental
În 2008, ONG-urile aveau active totale de peste 8 213 926 246 RON şi, în acelaşi an fi nanciar, au înregistrat
venituri de 5 339 855 854 RON.
Figura nr. 25 arată evoluţia activelor şi veniturilor cumulate ale organizaţiilor neguvernamentale care au
depus bilanţ pentru anii fi scali 2006, 2007 şi 2008.
Fig. 28. Evoluția activelor și veniturilor la ONG-urile care au depus bilanț contabil
2 000 000 000
Active
imobilizate –
total (RON)
Total venituri
(RON)
2007 2008
4 000 000 000
6 000 000 000
8 000 000 000
10 000 000 000
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, prelucrare FDSC
Se constată o creştere constantă a activelor şi a veniturilor sectorului neguvernamental – creşterea activelor
fi ind mai accentuată decât cea a veniturilor, deşi, după cum am văzut anterior, numărul organizaţiilor nu a
crescut semnifi cativ în perioada analizată. Organizaţiile cu activele cele mai importante sunt fundaţiile, cu
precădere cele de familie sau universitare, dar şi composesoratele deţinătoare de păduri.
42 Walter W. Powell (editor), The Nonprofi t Sector: A Research Handbook, ed. a II-a, Yale University Press, 2006.
2006
România 2010
48
Fig. 29. Primele 12 organizaţii neguvernamentale ca patrimonii – active la 31.12.2008
Nr. Nume persoană juridică Cod unic
de identifi care (C.U.I.)
Active imobilizate
– total RON 31.12.2008
1 Composesoratul De Pădure Al Foştilor Coloni Oprea 15 161 463 2 210 427 909
2 Composesoratul Foştilor Urbarialiști Din Comuna Maderat Jud.
Arad 13 036 880 672 784 500
3 Fundaţia „Caritatea“ 10 916 472 411 141 681
4 Asociaţia Composesorală Recea 15 008 371 310 791 314
5 Universitatea „Spiru Haret“ 14 871 616 229 347 728
6 Fundaţia Postprivatizare 9 772 837 141 964 821
7 Camera de Comerţ și Industrie A României 2 842 250 103 878 012
8 Fundaţia „România de Mâine“ 4 221 241 93 548 359
9 Universitatea Româno-Americană 9 081 408 88 212 275
10 Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“ Arad 14 305 480 63 098 691
11 Universitatea Bioterra București 14 771 161 59 561 475
12 Academia Română – Fundaţia Familiei Menachem H. Elias 4 181 589 53 624 743
• Creștere constantă a veniturilor totale și a veniturilor medii ale organizaţiilor, ponderea
surselor se păstrează însă aceiași
În perioada analizată se constată că atât veniturile medii pe organizaţie, cât şi veniturile totale, au crescut
constant.
Fig. 30. Evoluția veniturilor totale ale ONG-urilor
Venituri mii RON 2006 2007 2008
Suma Medie Suma Medie Suma Medie
Venituri totale la 31.12 3 794 570 187,5 4 635 642 215,2 5 339 856 250,5
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, date de bilanţ ale ONG - prelucrare FDSC
Fig. 31. Evoluția indicatorilor economici: venituri – valori medii pe surse
32,6
Venituri din activitățile fără scop patrimonial
Venituri din activitățile cu destinație specială
Venituri din activitățile economice – total 31.12
2006 2007 2008
39,1
41
173,9 206,6 152,1
2,9
2,1
2,8
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, date de bilanț ale ONG, prelucrare FDSC
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
49 49
• Resursele fi nanciare ale majorităţii organizaţiilor (66,6%) sunt mici și foarte mici, ceea ce le
limitează capacitatea de acţiune
Baza de resurse fi nanciare a sectorului neguvernamental rămâne fragilă. În anul 2008, 26,66% dintre
organizaţii nu înregistraseră niciun venit, pentru respectivul an fi nanciar.
Fig. 32. Ponderea numărului de organizații și a veniturilor pe categorii de venituri (2008)
Pondere venituri
Peste 10 mil. RON 36,67
0,32
35,62
3,61
9,82
3,52
8,93
7,03
7,23
18,94
1,72
39,92
0,00
26,66
1 000 000 – 9 999 999 RON
500 000 – 999 999 RON
200 000 – 499 999 RON
40 000 – 199 999 RON
sub 40 000 RON
0 RON
Pondere organizaţii
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, prelucrare FDSC
66,58% dintre organizaţii fi e nu au avut niciun venit, fi e au avut venituri mai mici de 40 000 de RON. Spre
comparaţie, în SUA în anul 2000, 40,7% dintre organizaţii se încadrau în cea mai mică clasă de venit şi
anume sub 100 000 USD43.
Organizaţiile sunt active, înregistrează bilanţuri contabile, ceea ce demonstrează un minim angajament din
partea membrilor şi susţinătorilor acestora, dar, din păcate, într-un mediu care poate fi considerat ostil, nu
reuşesc să „decoleze“. Este necesară realizarea unor cercetări de profunzime care să vizeze aceste organizaţii
mici şi nevoile lor de dezvoltare. Se recomandă dezvoltarea unor programe de asistenţă care să vizeze
tocmai aceste organizaţii.
La cerinţa: Vă rugăm apreciaţi resursele fi nanciare și resursele materiale (locaţie, mobilier, birotică etc.) ale
organizaţiei dvs., adresată în cadrul Barometrului Liderilor ONG, (FDSC 2010), numai 26% dintre organizaţiile
respondente au considerat resursele lor sufi ciente. La o întrebare similară adresată liderilor de organizaţii în
Franţa, în 2009, 58% considerau resursele fi nanciare ale organizaţiei sufi ciente44.
• O concentrare relativ mare a veniturilor în cadrul sectorului neguvernamental
7,46% dintre organizaţii (adică 1 593 de organizaţii) realizează 82,11% din totalul veniturilor înregistrate în
sectorul nonprofi t în anul 2008. Deşi se înregistrează o concentrare destul de mare, aceasta este mai mică
decât în alte ţări. Spre comparaţie, în anul 2000, în Statele Unite, 3,9% dintre organizaţii realizau 80,2%
din cheltuielile acestui sector45. Cele mai multe organizaţii au venituri mici, aproape 40% situându-se în
categoria de venituri sub 40 000 RON.
43 Walter W. Powell (editor), The Nonprofi t Sector: A Research Handbook, ed. a II-a, Yale University Press, 2006.
44 LA FRANCE ASSOCIATIVE EN MOUVEMENT, ed. a VII-a, Recherches & Solidarités, noiembrie 2009.
45 Walter W. Powell (editor), The Nonprofi t Sector: A Research Handbook, ed. a II-a , Yale University Press, 2006.
România 2010
50
3.2. Sectorul neguvernamental ca angajator
• Sectorul neguvernamental din Romania este un important angajator, furnizând un număr
mare de locuri de muncă
În anul 2008, la analiza efectuată pe datele de bilanţ, s-a constat că numărul total al locurilor de muncă din
sectorul neguvernamental a fost de 89 450 la un număr total de 21 319 de organizaţii. După cum se poate
vedea, efectivele mai numeroase se înregistrează în cadrul activităţilor fără scop patrimonial.
Fig. 33. Evoluția efectivului de personal al ONG-urilor
Efectivul de personal privind
Anul fi nanciar
2006 2007 2008
activităţile fără scop patrimonial 76 699 80 672 67 860
activităţile economice sau fi nanciare 34 008 44 594 21 590
Total personal 110 707 125 266 89 450
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, date de bilanţ la 31.12. 2008, prelucrare FDSC
Pentru anul 2007, numărul de locuri de muncă din sectorul neguvernamental a fost mai mare decât
numărul locurilor de muncă din alte sectoare, cum ar fi intermedierile fi nanciare (97 000 salariaţi) sau
industria extractivă (84 000 de salariaţi)46.
• Numărul de locuri de muncă cu normă întreagă în sectorul neguvernamental a scăzut în
ultimii ani
Fig. 34. Evoluția indicatorilor fi nanciari și a numărului de angajați în ONG-uri (2006 – 2008)
0
Efectivul de personal
privind activităţile fără
scop patrimonial
Active imobilizate – total
Total venituri
Nr. angajaţi
mii RON
Efectivul de personal
privind activităţile
economice sau financiare
2 000
4 000
6 000
8 000
10 000
0
2006 2007 2008
80 000
25 000
50 000
100 000
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, prelucrare FDSC
Deşi performanţele economice ale sectorului cresc, numărul de locuri de muncă cu normă întreagă scade,
arătând că sectorul caută efi cienţa şi productivitatea şi, poate, o preferinţă pentru forme mai fl exibile de
angajare. Mai mult, există date conform cărora ocuparea în sectorul neguvernamental a scăzut foarte mult
în perioada 2000 – 2007.
46 Anuar statistic 2008, Institutul Naţional de Statistică.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
51 51
Fig. 35. Ponderea organizațiilor pe categorii efective de salariați (2008)
Niciun angajat
Un angajat
2–3 angajaţi
4–5 angajaţi
6–10 angajaţi
11–20 angajaţi
Peste 20 de angajaţi
3% 3% 5%
5%
9%
7% 68%
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, date de bilanț, 2008, prelucrare FDSC
În acelaşi an (2008), în Franţa erau înregistrate 1 100 000 de organizaţii, iar dintre acestea, 935 000 funcţionau
numai cu voluntari (85% din organizaţiile înregistrate), 177 000 de organizaţii funcţionau cu salariaţi, de 25
de ori mai multe decât în România, numărul total de salariaţi din acest sector fi ind de 1 745 000. Numărul
de locuri de muncă din sectorul neguvernamental din România este mic comparativ cu capacitatea de
ocupare a sectorului în alte ţări europene.
Universităţile private sunt printre cei mai mari angajatori, dar şi organizaţiile sportive, de pompieri sau de
ajutor reciproc.
• Structura pe categorii de organizaţii ca număr de angajaţi rămâne relativ constantă în perioada
2006 – 2008
Se constată o creştere uşoară a ponderii unităţilor cu puţini angajaţi şi o scădere a ponderii celor cu peste
2 angajaţi.
Fig. 36. Distribuția ONG-urilor pe număr de angajați
2006 2007 2008
Nr. Org. % Nr. Org. % Nr. Org. %
Niciun angajat 13 533 66,1 14 413 66,4 14 265 66,9
Un angajat 1 286 6,3 1 449 6,7 1 563 7,3
2-3 angajaţi 1 904 9,3 2 032 9,4 1 955 9,2
4-5 angajaţi 987 4,8 991 4,6 979 4,6
6-10 angajaţi 1 207 5,9 1 236 5,7 1 147 5,4
11-20 angajaţi 713 3,5 772 3,6 690 3,2
peste 20 angajaţi 838 4,1 811 3,7 720 3,4
Total 20 468 100 21 704 100 21 319 100
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, prelucrare FDSC
3.3. Categorii specifi ce de organizaţii neguvernamentale –
actori importanţi ai economiei sociale
Sectorul neguvernamental atât în România, cât şi pretutindeni în lume, activează în aproape toate
domeniile sociale şi economice, cu funcţii variate de reprezentare, întrajutorare sau furnizare de servicii.
România 2010
52
Pentru a ilustra această diversitate, descriem mai jos câteva din tipurile de organizaţii cu un rol economic
foarte important pentru mediile şi domeniile în care operează – mediul rural – agricultură, silvicultură,
creşterea animalelor – organizaţii de proprietari de păduri şi păşuni – accesul la credit al salariaţilor cu
venituri mici şi a pensionarilor – casele de ajutor reciproc (sau mutualităţile, cum sunt ele cunoscute în
Europa) care activează şi în România.
O parte semnifi cativă din economia Europei nu este organizată doar în scopul de a face profi t
pentru investitori. Aşa-numita economie socială, incluzând cooperativele, societăţile de ajutor
reciproc, asociaţiile nonprofi t, fundaţiile şi întreprinderile sociale furnizează o gamă largă de produse
şi servicii în întreaga Europă şi generează milioane de locuri de muncă. Atunci când lucrează pentru
a îmbunătăţi mediul de afaceri din Europa, decidenţii politici trebuie să se asigure că eforturile lor ţin,
de asemenea, cont de caracteristicile specifi ce ale întreprinderilor din economia socială47.
• Aproximativ 40% dintre organizaţiile neguvernamentale nu exclud posibilitatea derulării
unor activităţi economice sau fi nanciare, 15% reușind să realizeze venituri din astfel de
activităţi.
Pe baza datelor de bilanţ ale ONG-urilor putem constata că peste 8 000 de organizaţii neguvernamentale
declară anual în bilanţ o activitate economică. Numărul acestora a înregistrat o scădere în anul 2008.
În ciuda dezbaterilor care au avut loc în sectorul neguvernamental, despre necesitatea găsirii unor soluţii
alternative viabile, independente de fi nanţare a activităţilor proprii nu se constată o tendinţă evidentă a
organizaţiilor de a adopta strategii antreprenoriale.
Fig. 37. Ponderea ONG-urilor cu activități economice
Anul 2006 2007 2008
Nr. organizaţii active – care au înregistrat bilanţ 20 468 21 704 21 319
Nr. organizaţii cu activităţi economice
(restul declarându-se Fără activităţi economice sau fi nanciare) 9 817 10 146 8 436
Nr. organizaţii cu venituri peste 0
Număr organizaţii cu venituri peste 0 nonprofi t 13 855 14 988 15 082
Nr. organizaţii cu venituri peste 0 din activităţi economice 3 141 3 431 2 487
Ponderea organizaţiilor cu activităţi economice (%) 47,96 46,78 39,57
Ponderea organizaţiilor cu venituri peste 0 din activităţi economice (%) 15,35 15,82 11,67
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, prelucrare FDSC
• Veniturile din activităţile economice ale organizaţiilor neguvernamentale 2006 – 2008
cresc într-un ritm lent și au o pondere aproximativ constantă
Veniturile din activităţile economice reprezintă o pondere relativ constantă în veniturile totale ale
organizaţiilor, care variază între 17,39%, în 2006, şi 16,52%, în 2008, aceste venituri fi ind realizate cu un
personal proporţional mai numeros faţă de veniturile din activităţile fără scop lucrativ. Aceste date pot fi
determinate fi e de o productivitate mai mare a activităţilor fără scop lucrativ şi de o efi cienţă economică
mai ridicată a acestora, fi e de o performanţă economică mai scăzută a activităţilor economice.
47 Comisia Europeană, Întreprinderi și Industrie, Întreprinderile mici au prioritate – Europa este bună pentru IMM-uri, iar IMM-urile sunt bune
pentru Europa, ediţia 2008.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
53 53
Fig. 38. Distribuția personalului și veniturilor pe tipuri de activitate
Anul fi nanciar 2006 2007 2008
Efectivul de personal
privind activităţile fără scop patrimonial 76 699 80,672 67 860
privind activităţile economice sau fi nanciar 34 008 44 594 21 590
Pondere personal activităţi economice (%) 30,7 35,6 24,1
Total personal 110 707 125 266 89 450
Venituri (mii RON) din
Activităţile fără scop patrimonial şi activităţile cu destinaţie specială 3 134 929 3 792 446 4 457 661
Activităţile economice 659 640 843 196 882 195
Pondere venituri din activităţi economice (%) 17,39 18,17 16,52
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, prelucrare FDSC
• Casele de Ajutor Reciproc
Casele de Ajutor Reciproc se pot constitui prin exercitarea dreptului la liberă asociere, înfi inţarea, organizarea
şi funcţionarea acestora realizându-se în baza prevederilor referitoare la asociaţii din O.G. 26/2000.
Reglementate prin Legea 540 din 2002, Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor (CARP) sunt
organizaţii cu caracter civic, cu scop de caritate, de întrajutorare mutuală și de asistenţă socială48. Scopul
principal al acestora este acordarea de împrumuturi rambursabile şi de ajutoare nerambursabile. CARPurile
prestează, de asemenea, diverse servicii membrilor (magazine la preţ redus, activităţi culturale,
turistice şi de agrement, centre de zi, cantine sociale, servicii de îngrijiri la domiciliu etc.) la preţuri reduse,
folosind munca unor pensionari membri ai casei, contribuind astfel în mod efi cient la îmbătrânirea activă
şi la îmbunătăţirea accesului la servicii a unor categorii defavorizate. În martie 2010, numărul de membri
ai Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România era estimat de Federaţia Naţională a Caselor
de Ajutor Reciproc „Omenia“ la 1 300 00049. Federaţia Naţională „Omenia“ îşi declară o structură teritorială
compusă din 38 fi liale judeţene şi 142 CARP-uri cu personalitate juridică.
Legea 122/1996 şi modifi cările ulterioare reglementează regimul juridic al Caselor de Ajutor Reciproc
ale Salariaţilor. Potrivit legii, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor sunt asociaţii fără scop patrimonial,
organizate pe baza liberului consimţământ al salariaţilor, în vederea sprijinirii şi întrajutorării membrilor
lor. Obiectul lor de activitate îl constituie acordarea de împrumuturi cu dobândă către membrii acestora.
Casele de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor sunt obligate să prezinte anual situaţiile fi nanciare uniunilor
teritoriale judeţene, Uniunii Naţionale, precum şi direcţiilor generale ale fi nanţelor publice judeţene şi ale
municipiului Bucureşti.
Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România (U.N.C.A.R.S.R.) este
organizaţia naţională autorizată, răspunzătoare de menţinerea şi de dezvoltarea sistemului solid şi sigur
al Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor. U.N.C.A.R.S.R. are afi liate 39 de uniuni teritoriale, care cuprind
2 377 de Case de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor – instituţii fi nanciare nebancare50.
Conform Registrului de evidenţă al instituţiilor fi nanciare nebancare al Băncii Naţionale a României, la data
de 27.08.2010 existau în Romania 2 993 de Case de Ajutor Reciproc active ca instituţii fi nanciare nebancare.
Ca reprezentare la nivel internaţional, doar Federaţia Caselor de Ajutor Reciproc din România (federaţie
înfi inţată în 2004, cu 15 membri la 31.12.2007) este membră a Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit
(WOCCU)51.
48 Legea 540 din 27 septembrie 2002, art. 1.
49 Omenia, revista trimestrială a Federaţiei Naţionale a Caselor de Ajutor Reciproc „Omenia“, anul 2, nr. 1, martie 2010.
50 http://www.uncar.ro/despre-noi.aspx (3 septembrie 2010).
51 http://www.woccu.org/about/membership/members (3 septembrie 2010).
România 2010
54
• Organizaţii rurale – asociaţii de proprietari de păduri, composesorate, obști și asociaţii
urbariale, organizaţii ale utilizatorilor de apă și asociaţii agricole
Foştilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră şi pășuni li
s-au redat drepturile de proprietate în formele asociative de dinainte de 1945, şi anume: composesorate,
obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, păduri grănicereşti şi alte forme asociative
asimilate acestora – li s-a eliberat un singur titlu de proprietate, cu menţiunea la titular: composesorat, obște
de moșneni, obște de răzeși, păduri grănicerești, alte asociaţii şi cu denumirea localităţii respective. În vederea
administrării şi exploatării terenurilor forestiere, membrii formelor asociative de tip composesorate, obști
de moșneni, obști de răzeși, păduri grănicerești şi altele sau moștenitorii acestora, se vor constitui într-o
asociaţie autorizată de către judecătorie, potrivit legii.52
Codul silvic al României53:
Cap. II – Forme asociative ale proprietarilor de păduri
Art. 92 (1) Persoanele fi zice şi/sau juridice care au în proprietate terenuri forestiere se pot
constitui în asociaţii, potrivit legii. (2) Principiile care stau la baza constituirii asociaţiilor prevăzute
la alin. (1) sunt următoarele: a) libera asociere; b) respectarea regimului silvic; c) gospodărirea
durabilă a pădurilor; (3) înfi inţarea asociaţiilor de proprietari de păduri se face în vederea realizării
obiectivelor de ordin economic, ecologic şi de management durabil al pădurilor, urmărindu-se:
a) consolidarea proprietăţii; b) comercializarea în condiţii de profi tabilitate a produselor
fondului forestier; c) crearea de ocoluri silvice proprii; d) creşterea capacităţii de absorbţie a
fondurilor interne şi externe; e) reprezentarea drepturilor proprietarilor în raport cu autorităţile.
Art. 93. Asociaţiile de proprietari de păduri se înfi inţează potrivit prevederilor art. 92 alin.
(1) şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu
privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modifi cări şi completări prin Legea nr. 246/2005.
Art. 94. (1) Pentru a benefi cia de sprijin conform legii, asociaţiile de proprietari de păduri şi formele
asociative prevăzute la art. 92 alin. (1) trebuie să se înscrie în Registrul naţional al asociaţiilor de
proprietari de păduri, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 95. (1) Obștile de moșneni în devălmășie, obștile de moșneni în indiviziune, obștile
răzeșești nedivizate, composesoratele, pădurile grănicerești, pădurile urbariale, comunele
politice, alte comunităţi și forme asociative cu diferite denumiri, existente anterior anului
1948, fac parte din tezaurul istoric al României.
Fig. 39. Suprafețe de pădure pe tip de proprietar
Suprafeţe de pădure validate pe tip de
proprietar (ha) Legea nr. 18/1991 Legea nr. 1/2000 Legea nr. 247/2005 Total
Persoane fi zice 364 379 432 289 468 421 1 265 089
Forme asociative 0 660 129 245 961 906 090
Unităţi de cult 0 83 140 38 095 121 235
Unităţi administrativ-teritoriale 0 884 036 98 359 982 395
Sursa: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - www.madr.ro/pages/page.php?self=02&sub=0204&tz=020402 –
Situaţia aplicării legilor de restituire a terenurilor forestiere la data de 31.07.2008 - Suprafaţe validate
52 Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit
prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
53 Codul Silvic al României, Legea nr. 46/2008, Capitolul II – Forme asociative ale proprietarilor de păduri, publicat în Monitorul Ofi cial,
partea I, nr. 238/27, martie 2008.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
55 55
• La sfârșitul anului fi scal 2008 erau active 90654 de asociaţii de proprietari de păduri (înregistrate
sub diverse denumiri: composesorat în Transilvania, asociaţia de pădurit şi pășunat, obștea moșnenilor
în Moldova, Muntenia şi Oltenia, asociaţia urbarială în Banat, grupul asociativ de pădure).
• Fondul forestier al României era de 6 427 000 hectare la sfârșitul anului 2006. Formele asociative
dețin 14% din fondul forestier al României, o suprafaţă aproape egală cu cea deţinută de unităţile
administrativ-teritoriale.
Asocierea în mediul rural este considerată o necesitate, având în vedere că aceasta constituie principala
modalitate de sporire a dimensiunilor exploataţilor agricole, un mod economic de folosire a pământului,
de aplicare a unor tehnologii moderne de producţie şi procesare, respectiv de prospectare a pieţei etc.
Totodată, asocierea reprezintă o strategie efi cientă de a face faţă concurenţei de piaţă, precum şi de a
benefi cia de un real sprijin fi nanciar acordat de stat şi de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, nu vedem
o politică publică clară care să sprijine demersurile asociative în mediul rural şi valorifi carea structurilor
asociative funcţionale.
Asociaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii
În conformitate cu prevederile Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, statul subvenţionează costul
irigaţiilor numai pentru producătorii agricoli care s-au constituit în Asociaţii ale Utilizatorilor de Apă, la
această dată existând Asociaţii ale Utilizatorilor de Apă constituite pe o suprafaţă de circa un milion hectare.
La 31.12.2008 erau înregistrate şi active 33355 de astfel de organizaţii.
Asociaţii ale producătorilor agricoli
La 31.12.2008 erau înregistrate şi active 566 de asociaţii ale producătorilor agricoli de diverse categorii
şi sub diverse denumiri, şi anume: asociaţia crescătorilor de animale, asociaţia crescătorilor de vaci de
lapte, asociaţia pomicultorilor, asociaţia judeţeană a crescătorilor de ovine şi caprine, asociaţia fermierilor,
asociaţia crescătorilor de păsări şi animale mici, asociaţia crescătorilor de albine. Mai nou, aceştia au început
să se organizeze după produse tradiţionale, ca de ex. Asociaţia Producătorilor de Horincă de Maramureș.
54 Ministerul Finanţelor Publice – date de bilanţ, organizaţii neguvernamentale, prelucrare FDSC.
55 Idem
Concluzii:
• ONG-urile pot să joace un rol economic important în sectoare cum ar fi creditarea, dezvoltarea
rurală, agricultură şi silvicultură etc.
• Ponderea veniturilor din activităţi economice a ONG-urilor din România rămâne redusă la
aproximativ 20% în comparaţie cu peste 50% în ţările dezvoltate, dat fi ind cadrul legal actual
care este neclar în privinţa capacităţii ONG-urilor de a derula activităţi economice şi a regimului
fi scal care prevede un tratament neîncurajator al veniturilor realizate de entităţi fără scop lucrativ
din acest tip de activităţi.

4
Surse de venit ale sectorului
neguvernamental din România
Organizaţiile neguvernamentale există cu sprijinul multor categorii de persoane și instituţii.
În primul rând sunt antreprenorii sociali – cei care creează, inspiră, conduc aceste organizaţii, donatorii, apoi
salariaţii şi voluntarii. Ce îi inspiră pe toţi aceştia? Misiunea organizaţiei este principalul factor care îi atrage pe
aceştia şi determină guvernele să acorde privilegii fi scale veniturilor pe care ONG-urile le atrag56 şi, în multe
cazuri, şi donatorilor acestora. Statutul lor fi scal diferit (veniturile scutite de impozit şi reduceri la impozitul
pe profi t) este acordat datorită faptului că misiunea lor se prezumă a fi de utilitate publică. În unele ţări,
privilegiile fi scale diferă de la un domeniu la altul în funcţie de priorităţile de politică publică ale acelor ţări.
Veniturile organizaţiilor societăţii civile provin dintr-o varietate de surse, pe care cercetătorii de la
Universitatea Johns Hopkins le grupează după cum urmează57:
• venituri din activităţi economice care includ plăţi private pentru servicii, taxa de membru (numită
în România cotizaţie) şi venituri din investiţii sau alte activităţi fi nanciare. În România, cotizaţiile sunt
considerate venituri fără scop lucrativ, cu regim de donaţie anuală a membrilor făcută organizaţiei;
• fi lantropie – include categoriile donaţiilor din partea persoanelor fi zice (aşa-numitele donaţii individuale),
a celor din partea fundaţiilor şi a celor din partea companiiilor;
• surse publice – sprijinul din partea guvernului sau a altor instituţii din sectorul public include granturi,
contracte de servicii sau alte forme de plată din partea tuturor nivelelor de administraţie, inclusiv plăţi
de asigurări sociale.
În studiul comparativ al Centrului Johns Hopkins, media surselor de venit ale ONG-urilor în cele 32 ţări
analizate58 a fost de 53,4% din activităţile economice, 34,9% din surse publice şi 11,7% din fi lantropie.
În acest capitol vom trece în revistă multitudinea surselor de venit ale ONG-urilor şi ponderea acestora şi
vom vorbi şi despre donatorii organizaţiilor neguvernamentale, şi anume persoane, fundaţii şi companii
care contribuie la veniturile organizaţiilor neguvernamentale.
• În România se constată diversifi carea surselor de venit ale organizaţiilor neguvernamentale,
puţine dintre ele benefi ciind însă de sprijin din partea autorităţilor publice.
Barometrul Liderilor ONG (FDSC, 2010) arată că organizaţiile din România apelează la surse diverse de
fi nanţare, într-o proporţie foarte mare. Astfel, sursele cele mai frecvente de care benefi ciază ONG-urile sunt
individuale – direcţionarea celor 2% din impozitul pe venit al persoanelor fi zice (64,7% din organizaţii),
donaţiile individuale (52,1%) şi cotizaţiile membrilor (44,4%). Sponsorizările din partea companiilor sunt şi
ele destul de frecvente, 39,3% din organizaţii benefi ciind în ultimii doi ani de sponsorizări în bani şi 25,1%
de sponsorizări în natură.
56 Walter W. Powell (editor), The Nonprofi t Sector: A Research Handbook, ed. a II-a, Yale University Press, 2006.
57 The Johns Hopkins Comparative Nonprofi t Sector Project – Global Civil Society An Overview. Lester M. Salamon, S.Wojciech Sokolowski,
Regina List 2003.
58 Idem, p. 42.
România 2010
58
În ceea ce priveşte sprijinul fundaţiilor private româneşti, cunoscut fi ind numărul mic al acestora, se poate
aprecia că un număr important totuşi de organizaţii au benefi ciat de sprijinul lor (9,2%), mult mai mic însă
faţă de numărul celor care au benefi cat de sprijinul fundaţiilor străine şi internaţionale – aproape 31%.
Este de remarcat faptul că numărul celor care au benefi ciat de fi nanţări europene este mare, dar nu
majoritar (29,5%) şi că numărul organizaţiilor care benefi ciază de fi nanţări de la bugetele locale sau centrale
este semnifi cativ şi probabil în creştere (23,2%).
Fig. 40. Ponderea ONG-urilor pe surse de venit
În decursul anilor 2008 – 2009 organizaţia dvs. a obţinut venituri din:
(întrebare cu răspuns multiplu) Nr. organizaţii Frecvenţa (%)
Activități economice
Dividende 10 1,8
Cotizaţii ale membrilor 256 44,4
Activităţi economice (de ex. servicii) 147 25,5
Filantropie
Donaţii individuale 301 52,1
Fundaţii private românești 53 9,2
Fundaţii străine sau internaţionale 179 30,9
Sponsorizări în bani din partea companiilor 227 39,3
Sponsorizări în natură din partea companiilor 145 25,1
Donaţii în bani din partea companiilor 66 11,5
Donaţii în natură din partea companiilor 72 12,4
Surse publice
Granturi – fi nanţări nerambursabile cu fonduri de la Uniunea Europeană 171 29,5
Granturi de la autorităţi publice românești din surse fi nanciare proprii
ale acestora (de la bugetul de stat sau de la bugetele locale) 134 23,2
Subvenţii (Legea 34/1998) 54 9,3
Contracte de servicii cu autorităţi publice 56 9,7
Instituţii guvernamentale străine sau internaţionale (altele decât UE) 63 10,8
Direcţionarea impozitului de 2% din partea persoanelor fi zice 374 64,7
Nu a obținut venituri 21 3,6
Nu știu / Nu răspund 2 0,4
Altele 12 2
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
• Cele mai importante surse de venit pentru ONG-uri rămân cele din afara ţării, respectiv
granturile de la Uniunea Europeană și de la fundaţiile străine sau internaţionale
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
59 59
Fig. 41. Cele mai importante surse de venit pentru ONG-uri
Va rugăm să selectaţi cea mai importantă sursă de venit a organizaţiei dvs: %
Cotizaţii ale membrilor 10,5
Donaţii individuale 7,5
Direcţionarea impozitului de 2% din partea persoanelor fi zice 10,3
Sponsorizări în bani din partea companiilor 8,0
Sponsorizări în natură din partea companiilor 1,3
Donaţii în bani din partea companiilor 0,7
Donaţii în natură din partea companiilor 0,4
Granturi – fi nanţări nerambursabile cu fonduri de la Uniunea Europeană 18,6
Granturi de la autorităţi publice românești 4.9
Subvenţii (Legea 34/1998) 2.1
Contracte de servicii cu autorităţi publice 1.6
Instituţii guvernamentale străine sau internaţionale (altele decât UE) 2.7
Fundaţii străine sau internaţionale 13.9
Fundaţii private românești 0.6
Activităţi economice (de ex. servicii) 5.5
Nu a obţinut venituri 1.9
Nu știu / Nu răspund 0.2
Altele 2.1
Nonrăspunsuri 7.3
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
Am analizat şi ponderea acestor surse în veniturile organizaţiilor. Astfel, fi nanţările internaţionale (Uniunea
Europeană şi fundaţii sau instituţii guvernamentale internaţionale sau străine) sunt cea mai importantă
sursă de fi nanţare pentru 35,2% dintre organizaţii.
Filantropia naţională (donaţiile din partea companiilor, fundaţiilor şi indivizilor) este o importantă sursă
de venit pentru aproape 18% dintre organizaţii, iar sursele publice (incluzând direcţionarea celor 2% din
impozit) pentru aproape 19% dintre organizaţii. Activităţile economice sunt cea mai importantă sursă de
venit pentru 5,5% dintre organizaţii.
• Tipuri de venituri scutite de la plata impozitului pe profi t
Conform Codului Fiscal59, organizaţiile nonprofi t, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt
scutite de la plata impozitului pe profi t pentru următoarele tipuri de venituri:
a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor; contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi
simpatizanţilor;
b) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
c) veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii
sportive;
d) donaţiile şi banii, sau bunurile primite prin sponsorizare;
e) dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din venituri scutite;
f ) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
59 Codul fi scal , Articolul 15, alin. 2
România 2010
60
g) resursele obţinute din fonduri publice sau din fi nanţări nerambursabile;
h) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de
participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului
acestora;
i) veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale afl ate în proprietatea organizaţiilor
nonprofi t, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;
j) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofi t de utilitate publică,
potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifi ce, învăţământului,
sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile
patronale;
k) sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut donaţia/sponsorizarea, potrivit
legii, sub rezerva ca sumele respective să fi e utilizate de către organizaţiile nonprofi t, în anul curent
sau în anii următori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau
statutului, după caz;
l) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele
corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;
m) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fi zice ce pot fi direcţionate în condiţiile
Codului Fiscal (respectiv prevederea 2%).
4.1. Veniturile din activităţi economice
Deşi în ultimii ani a existat o preocupare constantă pentru identifi carea unor surse alternative de fi nanţare
la granturile europene sau fi nanţatorii străini, iar activităţile economice au reprezentat o posibilă alternativă,
se pare că ponderea veniturilor din activităţi economice rămâne constantă, în anul 2008 înregistrând chiar
o scădere faţă de anul 2007.
Alături de lista de venituri provenite din activităţi cu caracter nepatrimonial, Codul fi scal institutie o
excepţie de la plata impozitului pe profi t şi în cazul celor provenite din activităţi economice60, dar numai
până la nivelul echivalentului în lei a 15 000 de euro, într-un an fi scal și cu condiţia să nu se depăşească 10%
din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profi t.
• Ponderea veniturilor ONG din activităţile economice se păstrează aproximativ aceeași în
perioada 2006 – 2008 și relativ mică în comparaţie cu media de 53,4% din ţările Organizatiei
pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD)
Ponderea veniturilor din activităţi economice estimată pe baza datelor de bilanţ este mai mare decât cea
estimată de liderii de ONG-uri chestionaţi în cadrul Barometrului Liderilor ONG.
Fig. 42. Ponderea veniturilor ONG pe surse
Venituri Mii RON – pe surse
2006 2007 2008
Sumă Pondere (%) Sumă Pondere (%) Sumă Pondere (%)
activităţile fără scop patrimonial 3 078 242 81,12 3 746 473 80,81 4 395 042 82,31%
activităţile cu destinaţie specială 56 687 1,49 45 973 0,98 62 619 1,17%
activităţile economice 659 640 17,39 843 196 18,17 882 195 16,52%
Venituri totale la 31.12 3 794 570 100 4 635 642 100 5 339 856 100
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, date de bilanţ ale ONG – prelucrare FDSC
60 Codul fi scal, Articolul 15, alineatul 3
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
61 61
Păstrarea actualei prevederi fi scale referitoare la impozitul pe profi tul rezultat din activităţile economice ale
ONG-urilor nu poate genera o creştere sufi cientă pentru atingerea mediei OECD. Aceasta ar trebui, de altfel,
să constituie o indicaţie pentru nivelul ponderii permise de Codul fi scal, mult prea mic în acest moment.
În acest sens, prevederea din Codul fi scal poate fi îmbunătăţită, în sensul creşterii celor două repere
numerice (15 000 de euro și 10%) sau a creşterii nivelului în euro şi a eliminării raportării procentuale la
totalul veniturilor scutite de la plata impozitului pe profi t.
Fig. 43. Evoluția veniturilor fără scop lucrativ și economice ale ONG-urilor (2006 – 2008)
Venituri din activitățile fără scop patrimonial
Venituri din activitățile cu destinație specială
Venituri din activitățile economice
2006 2007 2008
3 078 242
659 640
843 196
882 195
3 746 473
4 395 042
56 687
45 973
62 619
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, prelucrare FDSC
Prezentăm mai jos organizaţiile cu cele mai mari venituri realizate din activităţi economice şi, respectiv,
fără scop lucrativ. Organizaţiile care au realizat cele mai importante venituri sunt în continuare instituţii de
învăţământ particular, organizaţii religioase, organizaţii ale unor minorităţi etnice, organizaţii profesionale.
Fig. 44. Primele 14 organizaţii neguvernamentale ca venituri realizate din activităţile
fără scop patrimonial în 2008
Nr. crt. Nume persoană juridică
Venituri din activităţi – total la 31.12.2008 (lei)
fără scop patrimonial economice
1 Universitatea Spiru Haret 373 610 879 0
2 Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“ Arad 74 326 118 595 989
3 Filiala Christian Aid Ministries-România Pătrăuţi Suceava 55 264 918 0
4 Federaţia Română de Fotbal 52 429 463 20 521 700
5 Fundaţia Școala internaţională libaneză 47 672 620 0
6 Fundaţia pentru Școală 47 350 705 0
7 Casa de Asigurări a Avocaţilor -Filiala București 44 924 769 0
8 Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir 44 083 658 1 506 217
9 Universitatea Româno-Americană 44 081 745 0
10 Fundaţia România de Mâine 39 804 454 1 879 595
11 Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi 39 174 607 0
12 Federaţia Comunităţilor Evreiești din România 37 305 054 2 211 416
13 Universitatea „Titu Maiorescu“ 36 858 804 161 061
14 Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii 34 600 772 0
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, date de bilanț ale ONG, 2008, prelucrare FDSC
România 2010
62
Conform Codului Fiscal, instituţiile de învăţământ privat înregistrează taxele de școlarizare în categoria
veniturilor obţinute din activităţi fără scop patrimonial, deşi ele ar putea fi considerate venituri realizate din
activităţi economice.
• Cele mai importante venituri din activităţile economice sunt realizate de organizaţii sportive,
instituţii de învăţământ particular sau fundaţii medicale ori organizaţii agricole.
Alături de acestea, fundaţiile de familie sau comunitare cu patrimonii foarte mari realizează veniturile
necesare realizării scopului lor principal prin valorifi carea economică a patrimoniilor pe care le deţin.
Semnalăm şi prezenţa unei organizaţii specializate în microcreditare.
Fig. 45. Primele 16 organizaţii neguvernamentale ca venituri realizate
din activităţile economice 2008
Nr.
crt. Nume persoană juridică
Venituri din activităţile – total la 31.12.2008 (lei)
fără scop patrimonial economice
1 Camera de Comerţ și Industrie a României 1 016 864 35 425 815
2 Asociaţia Club Fotbal „Gloria 1922“ Bistriţa Activ 1 520 026 22 581 071
3 Asociaţia Fotbal Club Municipal U.T.A. Arad 718 913 21 753 680
4 Federaţia Română De Fotbal 52 429 463 20 521 700
5 Asociaţia Consorţiu de Extensie și Dezvoltare Rurală
Vâlcelele Călărași 141 397 19 340 441
6 Fundaţia „Dr. Victor Babeș“ 720 080 15 687 645
7 Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom S.A. Petrom 0 14 874 995
8 Asociaţia Fotbal Club „Unirea Valahorum“ Urziceni 10 851 335 14 315 509
9 Fundaţia „Caritatea“ 3 695 116 13 291 532
10 Clubul Sportiv „Pandurii Lignitul“ 8 586 685 11 893 557
11 Fundaţia „Centrul pentru Dezvoltare Economică“ 0 11 704 467
12 Asociaţia „Recolamp“ 0 11 050 876
13 Fundaţia „Junior Focus“ 794 100 10 902 891
14 Clubul Diplomatic București 429 791 8 900 993
15 Academia Română – Fundaţia Familiei Menachem
ÎH. Elias 2 438 840 8 824 154
16 LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL 2 772 710 8 567 894
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, date de bilanț ale ONG, 2008, prelucrare FDSC
CONSORŢIU DE EXTENSIE ŞI DEZVOLTARE RURALĂ – structură asociativă pilot de tip ONG, din care
fac parte 33 de reprezentanţi ai administraţiilor locale şi fermieri din zonele Vâlcelele, Borcea şi Ileana,
creată printr-un proiect fi nanţat de Banca Mondială, având ca parteneri: WRITTLE COLLEGE – Anglia şi
A.S.E. București. Membrii asociaţiei sunt 112 societăţi comerciale şi persoane fi zice autorizate61.
61 Sursa: http://www.consortiuvilcelele.ro/despre-noi, septembrie 2010
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
63 63
4.2. Donatori individuali
La sondajul FDSC (2010), 21,3% dintre respondenţi au declarat că au făcut donaţii unui ONG62. Se pare că
nu există însă o practică frecventă în rândul ONG-urilor de a solicita donaţii din partea publicului. Relaţia
organizaţiilor cu posibilii lor suporteri este încă insufi cient dezvoltată. Astfel, 66,9% dintre respondeţi
nu avuseseră niciun contact cu un ONG în cele 12 luni anterioare sondajului. Numai 15,1% dintre cei
chestionaţi primiseră solicitări de donaţii de la un ONG în ultimele 12 luni.
Cele mai vizibile sunt ONG-urile în oraşele cu populaţii medii cuprinse între 50 000 şi 200 000 locuitori
şi ONG-urile din regiunile istorice din vestul ţării Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, dar chiar şi aici
materiale informative de la/despre un ONG au ajuns la doar 13–14% dintre cei chestionaţi.
• Noi metode de donaţie - donaţiile prin SMS, donaţiile salariale
Donaţii salariale: un sistem simplu de sprijinire a activităţilor unei fundaţii, foarte dezvoltat în ţările
din vestul Europei şi în marile companii multinaţionale care activează şi în România, prin care, pe baza
unei convenţii scrise între salariaţi, fi rmă şi asociaţie/fundaţie, salariaţii contribuie cu câte o sumă fi xă
(de ex. 50 RON) la constituirea unui fond, după care fi rma dublează suma adunată din contribuţiile
salariaţilor, iar întreaga sumă este depusă în contul organizaţiei care se obligă a o cheltui numai pentru
scopul stabilit prin convenţia tripartită (achiziţionarea de rechizite, îmbrăcăminte, încălţăminte,
sprijinirea familiilor sărace cu mulţi copii din zona rurală etc.).
• Campanii umanitare de strângere de fonduri, prin donaţii SMS – criterii pentru alocarea
numerelor scurte
X COMPANIE DE TELEFONIE MOBILĂ se implică în susţinerea de campanii umanitare de strângere
de fonduri, prin alocarea de numere scurte pentru donaţii prin SMS. Compania pune gratuit la
dispoziţia organizaţiei neguvernamentale solicitante astfel de numere, iar banii colectaţi din donaţiile
SMS sunt viraţi integral către aceasta. Exemplu: Dacă unui număr scurt îi este alocat tariful de 2 euro, la
sfârşitul campaniei, benefi ciarul primeşte suma de 2 euro înmulţită cu numărul de SMS-uri colectate
de la clienţi pentru campania respectivă. Una din companiile care derulează astfel de programe în
România are următoarele criterii de eligibilitate a solicitărilor pentru alocarea unui număr scurt:
• Să aibă ca scop strângerea de fonduri pentru campanii umanitare.
• Solicitantul să fi e organizaţie neguvernamentală românească, înfi inţată conform legislaţiei în
vigoare, însoţit de documentaţia aferentă.
• Să aibă planifi cată o campanie de promovare a numărului pentru donaţii, la nivel naţional.
Campania de promovare trebuie să includă difuzarea periodică a unui spot TV/radio şi să
combine cât mai multe canale de comunicare (TV, radio, online, presa scrisă, outdoor), toate
acestea fi ind esenţiale pentru ca numărul să fi e cunoscut de cât mai mulţi posibili donatori.
• Solicitările care obţin acordul pentru alocarea unui număr pentru donaţii SMS şi de la ceilalţi
operatorii de telefonie mobilă.
62 Cercetare de tip Omnibus realizată de Mercury Research la comanda FDSC, 2010
România 2010
64
4.3. Fundaţiile – fi nanţatori sau fi nanţaţi?63
• Ce sunt fundaţiile?
Fundaţiile sunt patrimonii care servesc unui scop de interes public.
Conform defi niţiei Centrului European al Fundaţiilor (European Foundation Centre), Fundaţiile de interes
public se bazează pe un patrimoniu (întocmai ca în legea română) şi au un scop bine defi nit. Nu au
membri sau acţionari şi sunt persoane juridice distincte fără scop lucrativ. Ele au o sursă stabilă de venit,
care le permite să planifi ce şi să îşi realizeze menirea pe termen mult mai lung decât companiile (care
trebuie să furnizeze profi t acţionarilor) sau chiar guvernele (care dau socoteală electoratului). Britanicii
le numesc trust, olandezii stichting, fi nlandezi saatio, francezii fondation, germanii stiftung, italienii
fondazione etc.64. Finanţarea lor provine dintr-un patrimoniu dedicat (endowment, cum se numeşte legatul
sau donaţia aceasta în lumea anglo-saxonă), sau din strângere de fonduri de la public. Acest patrimoniu
dedicat poate fi material sau fi nanciar şi este menţionat în actul de constituire, care include, de asemenea,
scopul şi relativa permanenţă a unei astfel de organizaţii. În toate cazurile, fundaţiile trebuie să servească
unui scop public – fundaţiile nu pot servi nevoile unui grup sau categorii sociale restrânse, cum ar fi
membrii unei familii sau un cerc închis de benefi ciari. O fundaţie îşi foloseşte resursele pentru a-i sprijini
pe alţii – organizaţii, indivizi – sau pentru a-şi derula programe proprii. Unii le descriu ca fi nd capitaluri de
risc fi lantropice.
Independenţa lor economică şi autonomia de decizie faţă de interesele politice şi economice fac ca
fundaţiile să aibă o importantă valoare adăugată – ele îşi asumă riscuri sprijinind oameni şi idei noi,
promovând inovarea şi testând fezabilitatea unor concepte noi; nefi ind împiedicate de proceduri
administrative stufoase, pot acţiona în mod liber şi fl exibil.
Dar şi fundaţiile au limitele lor. De ex., fundaţiile create prin donaţia unui patrimoniu dedicat de către
un fi lantrop sunt limitate în acţiunile lor de voinţa acestuia. Şi fundaţiile pot avea aceleaşi probleme ca
celelalte instituţii, cum ar fi lipsa de transparenţă cu privire la modalitatea de conducere şi de luare a
deciziilor, reticenţa la asumarea riscurilor şi chiar o autosufi cienţă.
Şi în alte ţări, la fel ca în România, nu toate organizaţiile care se numesc fundaţii sunt, în realitate, fundaţii.
De exemplu, fundaţiile politice germane Friedrich Ebert Stiftung sau Konrad Adenauer Stiftung, sunt, de
fapt, înregistrate ca asociaţii fără patrimonii semnifi cative, bugetele lor operaţionale fi ind acoperite prin
subvenţii de la bugetul federal.
• Distincţii legale și tipologie
În funcţie de tradiţia juridică a unei ţări, la existenţa şi funcţionarea unei fundaţii se va pune accentul pe
încredere (trusteeship în Statele Unite sau Marea Britanie) sau, ca în ţările cu tradiţie în dreptul civil (de
exemplu Elveţia sau Germania) și ca în România, pe distincţia clară între personalităţile juridice bazate pe
membri şi pe patrimoniu.
Mai există şi alte clasifi cări după: tipul fondatorului (privat sau public), scop (caritabil sau altul), activităţi
(fi nanţatoare sau operaţionale), structură de venit (sursă unică – surse multiple), tipul de patrimoniu
(donaţie – endowment sau alocaţii), gradul de independenţă faţă de stat, companii sau interese de familie.
63 Cercetare de tip Omnibus, realizată de Mercury Research la comanda FDSC, 2010
64 Comisia Europeană, Directoratul General pentru Cercetare, Giving More for Research in Europe: The role of foundations and the nonprofi t
sector in boosting R&D investment, 2005.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
65 65
Fig. 46. Tipuri de fundaţii65 după sursa de fi nanţare și activităţile principale
Tipul de fundaţie Fondatorul Activităţile Sursa principală de
fi nanţare
Fundaţie
privată
Fundaţie
independentă
Indivizi particulari
sau corporaţii
Donator(i)
individual (i)
Programe proprii
Finanţare
Premii
mix
Patrimoniu iniţial
Donaţie singulară
sau mai puţin
frecventă
Fundaţie
de familie Indivizi particulari Familie
Programe proprii
Finanţare
Premii
mix
Patrimoniu iniţial
Fundaţie
corporatistă (de
întreprindere)
Companie
(societate
comercială)
Programe proprii
Finanţare
Premii
mix
Granturi – fi nanţări
anuale din partea
companiei
Fundaţie
publică
Afl ată în relaţie cu
guvernul
– sau
administraţia
publică
Sectorul public
Administraţia
centrală sau locală;
Partidele politice
Programe proprii
Finanţare
Premii
mix
Patrimoniu iniţial
Finanţări anuale de
la guvern
Fundaţie
comunitară
Membrii unei
comunităţi (de
obicei geografi ce)
Indivizi
Sector public
Sector privat
Finanţare Strângere de
fonduri
Fundaţia pentru
strângere de
fonduri
Indivizi,
familii, sector
public
În principal
fi nanţare Colecte anuale
Sursa: Centrul European al Fundaţiilor (www.efc.be)
Fundaţiile independente – cele mai multe controlate de un consiliu sau de familie. Patrimoniul iniţial
provine de la o familie sau un individ, iar fundaţia acordă fi nanţări şi are programe proprii (Ex.: Fundaţia
Nobel, Fundaţiile loteriilor etc.).
Fundaţia corporatistă – înfi inţată de o companie (fundaţia deţine acţiuni care îi conferă mai mult de 50%
din drepturile de vot în Adunarea Generală a acţionarilor, iar aceste acţiuni reprezintă mai mult de 50%
din totalul activelor fundaţiei). În general, aceste fundaţii corporatiste apar în cadrul corporaţiilor care au o
strategie şi programe de durată destinate susţinerii dezvoltării comunităţii. Companiile îşi stabilesc propriile
fundaţii, care au ca scop să ofere granturi (n.n. fi nanţări) unor programe de dezvoltare comunitare ce se
încadrează în strategia companiei. Granturile acordate de fundaţiile corporatiste răspund unor misiuni şi
scopuri stabilite de companie, misiuni şi scopuri care merg mult mai departe decât simplul demers de
marketing sau de dezvoltare a relaţiilor cu comunitatea. Aici am putea vorbi despre un nou tip de cultură
de corporaţie şi de dezvoltare a conceptului de „cetăţenie corporatistă“. 66
Fundaţiile comunitare sunt o tendinţă mai recentă în Europa, deşi în unele ţări (Statele Unite, Marea
Britanie) au o îndelungată tradiţie. Aceste fundaţii sunt, de fapt, vehicule pentru a mobiliza resurse de la
indivizi, donatori publici sau privaţi dintr-o anumită comunitate (regiune, localitate). În România se pot institui
următoarele tipuri de fundaţii:
• fundaţia – act juridic între vii
• fundaţia testamentară – act juridic pentru cauza de moarte. Cea mai cunoscută fundaţie
testamentară din România este Fundaţia Elias, creată de importantul om de afaceri Menachem Elias,
care a lăsat un patrimoniu important prin testament Academiei Române.
• fundaţia pentru strângere de fonduri are ca scop exclusiv efectuarea operaţiunilor de colectare
de fonduri care să fi e puse la dispoziţia altor asociaţii sau fundaţii, în vederea realizării de programe
65 http://www.efc.be/NewsKnowledge/Pages/FoundationsInTheEU/Whatisafoundation.aspx
66 Mihaela Lambru, Relaţia între sectorul de afaceri și sectorul nonguvernamental – între sponsorizare și construcţia de relaţii parteneriale,
Fundaţia Concept, ianuarie 2004
România 2010
66
de către acestea din urmă. Activul patrimonial iniţial va avea o valoare totală de cel puţin 20 de ori
salariul minim brut pe economie.
• Dimensiunea și dinamica fundaţiilor în Europa
În Europa, fundaţiile independente şi fundaţiile pentru strângere de fonduri sau comunitare sunt cele mai
frecvente. Fundaţiile fi nanţatoare sunt cele care acordă premii (ex.: Fundaţia Volkswagen sau Nobel), care au
programe proprii (ex.: Fundaţia Pasteur din Franţa), sau mixte care sunt atât fi nanţatoare cât şi operaţionale
(ex.: Fundación BBV în Spania, Robert Bosch Stiftung în Germania, Calouste Gulbenkian în Portugalia şi
Wellcome Trust în Marea Britanie). Fundaţiile fi nanţatoare au, de obicei, un patrimoniu iniţial important, cum
sunt fundaţiile menţionate, sau Fundaţia Carlsberg din Danemarca. Dar există şi fundaţii care colectează
fonduri de la public (ex.: Cancer Research UK, una din cele mai mari organizaţii nonprofi t din Marea Britanie
– aproximativ 75 milioane în 2004 – colectează cea mai mare parte a veniturilor sale de la public). În timp
ce majoritatea fundaţiilor în SUA sunt fi nanţatoare (peste 90%); majoritatea fundaţiilor din Europa sunt
operaţionale sau combină activităţile de fi nanţare cu cele operaţionale.
Potrivit European Foundation Centre, la începutul anilor 2000, un număr de aproximativ 200 000 de
organizaţii se declarau fundaţii la nivelul Uniunii Europene, în cele 15 vechi state membre. O analiză în
profunzime însă a acestor date relevă faptul că numărul estimat de fundaţii active era de aproximativ
62 000, cu o medie de peste 16 fundaţii la 100 000 de locuitori (variind de la 260 în Danemarca, la una în
Irlanda)67. Se constată, de asemenea, creşterea extraordinară a acestui sector în unele state membre. În
Italia, de exemplu, 50% dintre fundaţii au fost create după 1999, iar în Germania, peste 40% dintre fundaţii
au fost create în ultimul deceniu68.
Pentru România, în anul 2007, am identifi cat în rândul organizaţiilor active 26 de fundaţii la 100 000 locuitori.
Fig. 47. Număr fundații la 100 000 locuitori
14 000
11 503
10 035
8 800
6 000
3 300
2 560 2 190
1 000 803 489 30 26
Danemarca – 1999
Suedia – 2002
Germania – 2000
Marea Britanie – 2001
Spania – 2003
Italia – 2001
Finlanda – 2001
Franța – 2001
Olanda – 2003
Austria – 1999
Grecia – 1999
Irlanda – 1999
România – 2007
Sursa: European Foundation Centre, prelucrare FDSC
Potrivit celor mai recente date disponibile la nivel european, la o analiză efectuată pe un eşantion de
55 552 fundaţii înregistrate în 15 ţări, acestea reuneau un patrimoniu total de 237 miliarde euro – o medie
de 4 milioane de euro per fundaţie69.
67 Foundation Facts & Figures Across the EU – Associating Private Wealth for Public Benefi t, European Foundation Centre, aprilie 2005.
68 Comisia Europeană, Directoratul General pentru Cercetare, Giving More for Research in Europe: The role of foundations and the nonprofi t
sector in boosting R&D investment, 2005, p. 26
69 Foundations in the European Union – Facts and Figures, Report on work de EFC Research Task Force, mai 2008, p. 5. Cele 15 ţări de
provenienţă a fundaţiilor analizate sunt: Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, Suedia, Marea Britanie, Cehia, Estonia,
Ungaria, Luxemburg, Slovacia şi Slovenia.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
67 67
• Fundaţiile în România – patrimonii şi venituri mici faţă de cele din Europa şi cele prevăzute pentru
constituire.
Fig. 48. Evoluția situației patrimoniale a fundaților
Anul 2006 2007 2008
Active imobilizate – total RON 805 369 791 1 096 038 863 1 368 859 867
Venituri din activităţile fără scop patrimonial RON 658 333 275 824 424 162 930 077 612
Venituri din activităţile cu destinaţie specială RON 122 255 137 523 474 634
Venituri din activităţile economice RON 129 147 752 127 297 238 154 185 008
Total venituri RON 787 603 282 951 858 923 1 084 737 254
Număr fundaţii analizate 5 805 5 693 5 060
Număr fundaţii cu active 0 RON 2 649 2 684 2 457
Salariul minim pe economie 330 390 500
Număr fundaţii cu patrimoniul – active mai mici decât
100 salarii minime 4 851 4 743 4 255
Patrimoniul mediu al unei fundaţii 138 737 192 524 270 526
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, date de bilanţ ale ONG 2006 – 2008, prelucrare FDSC
Se constată că fundaţiile din România au patrimonii mult mai mici decât cele din Europa, şi mult mai mici
chiar decât nivelul cerut de lege de 100 salarii minime pe economie (la data înregistrării). De asemenea, se
constată existenţa a numeroase fundaţii cu patrimoniu 0.
• Cele mai importante patrimonii și venituri sunt înregistrate de fundaţiile academice,
universitare sau școlare, cele ale unor minorităţi etnice și câteva fundaţii publice.
Din analiza datelor fi nanciare pentru fundaţiile active din România a rezultat că, de departe, cele care deţin
cele mai importante patrimonii şi au cele mai mari venituri anuale sunt fundaţiile universitare.
Fig. 49. Fundaţii cu active de peste 10 mil. RON la 31.12.2008
Nume persoană juridică
Active
imobilizate
– total RON
1 Fundaţia „Caritatea“ 411 141 681
2 Universitatea „Spiru Haret“ 229 347 728
3 Fundaţia „Post Privatizare“ 141 964 821
4 Fundaţia „România De Mâine“ 93 548 359
5 Universitatea Româno-Americană 88 212 275
6 Universitatea De Vest „Vasile Goldiș“ Arad 63 098 691
7 Universitatea „Bioterra“ București 59 561 475
8 Academia Română – Fundaţia Familiei Menachem H. Elias 53 624 743
9 Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ 44 255 339
10 Fundaţia „Sapientia“ 42 662 449
11 Fundaţia „Junior Focus“ (British School) 29 056 917
12 Universitatea „Titu Maiorescu“ 27 345 590
13 Fundaţia „Institutul de Formare Profesională în Transporturi“ 25 094 227
România 2010
68
Nume persoană juridică
Active
imobilizate
– total RON
14 Universitatea Ecologică din Bucureşti 24 198 163
15 Universitatea „Petre Andrei“ 23 817 881
16 Fundaţia „Soros“* 21 006 466
17 Universitatea „Nicolae Titulescu“ 20 496 347
18 Universitatea „Constantin Brâncoveanu“ 17 236 071
19 Fondul Român pentru Efi cienţa Energiei 15 658 862
20 Universitatea „Danubius“ 14 617 504
21 Fundaţia „Hope and Homes For Children - România 14 482 017
22 Fundaţia Universitară „Vasile Goldiș“ Arad 14 358 868
23 Fundaţia „Dinu Pescariu“ 13 557 229
24 Universitatea „George Bacovia“ 12 176 792
25 Universitatea „Bogdan Vodă“ 12 101 278
26 Fundaţia pentru Dezvoltarea Relaţiilor Germano-Română 10 592 938
27 Fundaţia „Imam Ali“ 10 131 092
Sursa: Ministerul Finantelor Publice, date de bilanţ ale ONG, 2008
• Puţine din organizaţiile numite fundaţii sunt de fapt fi nanţatoare
Puţine dintre aceste organizaţii sunt fi nanţatoare. Din această listă, Fundaţia „Soros“ îndeplineşte, de
aproape 20 de ani, în mod cert această funcţie, Fundaţia „Elias“ a Academiei Române şi Fundaţia „Caritatea“
având și ele această caracteristică. Se pune întrebarea în ce măsură fundaţiile sunt organizaţii operaţionale –
care colectează bani pentru desfăşurarea activităţilor proprii întocmai ca asociaţiile – sau au şi o funcţie
fi lantropică, de ajutorare sau de fi nanţare. Patrimonii importante au fundaţiile constituite pentru sprijinirea
unor minorităţi istorice sau recente.
FUNDAŢIA „CARITATEA“ 70 a fost fondată de Federatia Comunităţilor Evreieşti din România împreună cu
Organizaţia Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor – The World Jewish Restitution Organization
ca o instituţie permanentă de conservare, administrare şi valorifi care a patrimoniului cultural şi spiritual
al evreilor din România. Fundaţia deţine importante patrimonii imobliare şi susţine acţiuni caritabile
destinate evreilor afl aţi în nevoie din România şi din străinătate; acordarea unor burse tinerilor evrei care
s-au remarcat prin studiu; asigurarea fondurilor necesare pentru conservarea şi restaurarea lăcaşurilor
de cult şi cimitirelor evreieşti, construirea şi amenajarea de unităţi sanitare, cămine de bătrâni şi instituţii
cultural-spirituale.
70 Sursa: www.caritatea.ro
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
69 69
Fig. 50. Primele fundaţii din România cu venituri de peste 10 mil. RON în anul 2008
Nume persoană juridică Venituri total
1 Fundaţia „Şcoala Internaţională Libaneză“ 47 672 620
2 Fundaţia Pentru Şcoala ISKOLA ALAPÍTVÁNY 47 350 705
3 Fundaţia „România De Mâine“ 41 684 049
4 Fundaţia „Sapientia“ 30 618 734
5 Fundaţia „Post Privatizare“ 23 850 853
6 Fundaţia „Romanian Angel Appeal“ 20 892 417
7 Fundaţia „Caritatea“ 16 986 648
8 Fundaţia „Dr. Victor Babeş“ 16 407 725
9 Fundaţia „Dinu Patriciu“ 15 250 554
10 Fundaţia „Communitas“ 14 261 043
11 Fundaţia „Fotbal Club Cfr Ecomax“ Cluj 14 066 656
12 Fundaţia „Sera“ România 12 129 210
13 Fundaţia „Centrul Pentru Dezvoltare Economică“ 11 704 467
14 Fundaţia „Junior Focus“ (British School) 11 696 991
15 Academia Română – Fundaţia Familiei Menachem H. Elias 11 262 994
16 Fundaţia „Vodafone România“ 10 128 749
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, date de bilanţ ale ONG la 31.12.2008
• Fundaţiile din domeniul social sunt puţine, în general nu au surse de venit asigurate și, în
unele cazuri, sprijină instituţiile publice în realizarea misiunii lor.
În rândul fundaţiilor cu cele mai importante venituri, găsim alături de fundaţiile universitare şi câteva
organizaţii active în domeniul social sau al protecţiei copiilor, cum ar fi Fundaţia „Romanian Angel Appeal“
sau Fundaţia SERA (Solidarité Enfants Roumains Abandonnés). Activitatea lor de fi nanţare sau de sprijin
– asistenţă tehnică şi fi nanciară pentru ONG-uri sau instituţii publice din România este fi nanţată fi e din
fonduri private, colectate în străinătate printr-o tradiţie ce datează de la începutul anilor ’90, când România,
datorită numeroaselor probleme sociale, dar mai ales a celor din instituţiile de ocrotire, a benefi ciat de
atenţia a numeroase organizaţii umanitare din Europa Occidentală, fi e prin programe internaţionale care
recunosc competenţele în domeniu ale acestor fundaţii. În majoritatea cazurilor, deşi au venituri anuale
importante, nu au o bază de resurse proprii constantă, depinzând fi e de fondurile colectate de partenerii
lor în Europa de Vest, fi e de cele colectate în România. Este însă de remarcat faptul că în rândul acestor
fundaţii private găsim fundaţii care sprijină fi nanciar şi cu resurse umane instituţii publice din România, în
principal serviciile publice de protecţia copilului.
• Se remarcă o dezvoltare incipientă a fi lantropiei autohtone și a unor fundaţii, parte a unor
grupuri de companii, dar nu și a fundaţiilor corporatiste. Dezvoltarea fundaţiilor în România
nu este stimulată de cadrul fi scal actual.
În ultimii ani remarcăm o dezvoltare a fi lantropiei autohtone, apărând, iată, şi prima fundaţie a unui fi lantrop
autohton, care depăşeşte în venituri anuale fundaţiile celor mai importanţi fi lantropi inividuali de până
acum din România, şi anume George Soros şi Menachem Elias. Este vorba despre Fundaţia „Dinu Patriciu“ .
România 2010
70
De asemenea, apar şi fundaţiile legate de companii, cum ar fi Fundaţia „Vodafone“, Fundaţia „Parteneri pentru
Viaţă“ (a companiei GlaxoSmithKline), Fundaţia pentru Copii „Ronald McDonald“ România (apropiată de
lanţul de restaurante McDonalds’), majoritatea create de persoane fi zice, acţionari ai companiilor, dat fi ind
faptul că prin donarea de fonduri către o fundaţie constituită de către ea însăşi, compania pierde facilităţile
fi scale prevăzute de regimul sponsorizărilor (Lege Sponsorizării 32/1994 și Codul fi scal).
De altfel, se aşteaptă de mult în România o dezvoltare mai importantă a fundaţiilor corporatiste sau de
întreprindere. Putem observa că unele fundaţii, parte a unor grupuri de companii importante, nu au şi
patrimonii importante (valoarea activelor acestora este mult mai redusă). Putem trage concluzia că
fi lantropii români şi entităţile care crează fundaţii nu au întodeauna în vedere crearea unui aşa-numit
fond de donaţie (endowment fund), care constituie forţa marilor fundaţii din toată lumea şi este avută în
vedere şi de legea română, care face referire la fundaţie ca la un patrimoniu afectat unui scop. Din discuţiile
cu reprezentanţii acestor fundaţii a rezultat că legislaţia fi scală din România nu încurajează dezvoltarea
fi lantropiei private şi de întreprindere.
• Unele forme legale ca – fundaţia testamentară sau alte fundaţii cu un patrimoniu dedicat
fi nanţării unor terţi sunt rar întâlnite în peisajul fi lantropic românesc, deși ele ar avea o
importantă funcţie socială.
• Apar însă fundaţii pentru strângere de fonduri și fundaţii comunitare.
Fundaţia pentru strângere de fonduri are ca scop, exclusiv, conform legii, efectuarea operaţiunilor
de colectare de fonduri care să fi e puse la dispoziţia altor asociaţii sau fundaţii, în vederea realizării de
programe de către acestea din urmă.
Un exemplu în acest sens preluat cu succes în România din Statele Unite este United Way, care a
apărut prin confederarea mai multor campanii consistente de strângere de fonduri, din necesitatea de
coordonare a acestora şi de abordare strategică a posibililor donatori. În România, modelul a fost preluat
de United Way România (UWRo), „înfi inţată în 2004 la iniţiativa unor companii şi persoane care doreau
un sistem transparent şi de încredere de alocare a resurselor către proiecte sociale de impact“, devenind
în scurt timp unul dintre principalii fi nanţatori privaţi în domeniile educaţiei, sănătăţii şi integrării sociale
şi profesionale a grupurilor dezavantajate. United Way a ajuns să sprijine anual în jur de 30 de proiecte cu
impact asupra unui număr estimat de peste 5 000 de persoane vulnerabile din zonele Bucureşti, Cluj şi
Timişoara. Voluntarii corporatişti, împreună cu personalul United Way, sunt cei care aleg proiecte, strâng
fonduri şi monitorizează şi evaluează impactul acestora. „În anul 2010 avem alături peste 44 de companii,
peste 2 600 de angajaţi, care donează prin sistemul donaţiilor salariale lunare, şi 250 de voluntari“. United
Way în Statele Unite colectează cea mai mare parte a fondurilor sale prin donaţii salariale71.
Un alt model apărut în Statele Unite şi preluat în Marea Britanie şi apoi în câteva state central şi est-europene,
la iniţiativa şi cu sprijinul iniţial al Fundaţiei americane „Charles Stewart Mott“, sunt fundaţiile comunitare.
Fundațiile comunitare în România
Fundaţiile comunitare sunt ONG-uri tipice, dedicate consolidării comunităţilor locale, creând oportunităţi
şi coordonând investiţiile întreprinderilor şi persoanelor fi zice. Fundaţiile comunitare administrează fonduri
donate, acţionând ca un lanţ vital între donatori şi nevoile locale, făcând legătura între oameni şi cauze,
permiţând suporterilor să realizeze mai mult decât ar putea realiza pe cont propriu. Oamenii individuali
şi întreprinderile investesc în fundaţii comunitare pentru că ştiu că granturile orientate ale acestora vor
schimba cu adevărat în bine vieţile oamenilor din zonă.
71 Sursa: United Way România – www.unitedway.ro
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
71 71
Fundația comunitară „Odorheiu Secuiesc“, înfi inţată în decembrie 2007, desfășoară proiecte
menite să implice locuitorii din Odorheiu Secuiesc în viaţa comunităţii lor. Din pli antul fundaţiei72:
• 15 EUR aduce o cutie de cărţi folosite unei biblioteci şcolare.
• 27 EUR plantează 3 copaci.
• 55 EUR plăteşte tiparul unei campanii educaţionale pe plan local.
• 100 EUR asigură premiile unei competiţii locale.
• 255 EUR plăteşte pentru parte din echipamentul pentru un teren de joacă într-un parc local.
• 515 EUR acoperă cheltuielile pentru un proiect de renovare a unui spaţiu public.
• 1 000 EUR fi nanţează un proiect mic.
Fundaţiile comunitare sunt mecanisme efi ciente pentru donatorii medii şi fl exibile – ele se pot adapta
cerinţelor sau preferinţelor acestora, pentru a sprijini o anumită cauză, şi nevoilor comunităţii, teritoriului
pe care îl servesc. Pentru mai multe detalii despre programul fundaţiilor comunitare în România, vezi
www.fundatiicomunitare.ro.
Cluburi ale oamenilor de afaceri ca Rotary sau Lions, de asemenea parte a unor reţele internaţionale, au
un rol important în mobilizarea de resurse în comunităţi, inclusiv pentru proiecte ale ONG-urilor.
De exemplu, Rotary, o organizaţie de lideri de afaceri și profesiuni, uniţi la nivel mondial, furnizează servicii
umanitare, promovând standarde etice înalte în toate vocaţiile, bunăvoinţa și pacea mondială. Programul
Rotary se desfășoară pe patru căi, una dintre acestea fi ind serviciile comunitare, rotarienii fi ind de acord să
le susţină pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în comunitatea din care fac parte. Peste 30 de astfel de cluburi
funcţionează în România, sprijinind proiecte în comunitate, derulând evenimente de strângere de fonduri,
promovând voluntariatul şi grija pentru comunităţi afectate de diverse probleme pe plan internaţional.
Fundaţiile publice în România
Există câteva fundaţii publice în România, cum ar fi Fondul Român pentru Efi cienţa Energiei sau
Fundaţia Post Privatizare (FPP).
Fundaţia Post-Privatizare (FPP)73 a luat fi inţă în 1996 pentru a continua misiunea Fondului Român
Post-Privatizare, activ pe o perioadă de 10 ani (1996 – 2006). La acel moment, misiunea FPP era aceea
de a realiza investiţii de capital în întreprinderi mici şi mijlocii şi de a asigurara asistenţă tehnică necesară
acestora, sub îndrumarea board-ului format din reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Guvernului
României. În perioada 1996-2006, FPP a realizat investiţii de capital semnifi cative.
În 2009, Comisia Europeană şi Guvernul României semnează acordul de exit din FPP, în urma
angajamentului Guvernului României privind respectarea anumitor condiţii, printre care înfi inţarea
Fondului Român de Contragarantare şi crearea unui fond de dezvoltare şi sustenabilitate a fundaţiei.
FPP devine unul dintre cei doi fondatori ai Fondului Român de Contragarantare, alături de Ministerul
Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MIMMCMA la acel moment).
În 2010, FPP se repoziţionează ca organizaţie pentru antreprenoriat şi continuă susţinerea dezvoltării
antreprenoriatului din România, pe trei direcţii: educaţie antreprenorială, mediu de afaceri şi
responsabilitate în afaceri.
72 Sursa: www.szka.org
73 Sursa: www.postprivatizare.ro
România 2010
72
• Finanţarea de la fundaţii pentru ONG-uri este extrem de necesară, în prezent încă insufi cientă.
Deşi granturile oferite de aceste fundaţii sunt mici în comparaţie, de exemplu, cu programele de fi nanţare
din fonduri structurale, aceşti donatori sunt mai fl exibili, lucrează mai îndeaproape cu benefi ciarii, de multe
ori oferindu-le şi asistenţă tehnică. Cerinţele de raportare pentru benefi ciari sunt rezonabile, unele dintre
fundaţii recunoscând că „monitorizarea şi evaluarea impactului proiectelor fi nanţate sunt puncte slabe ale
activităţii lor“74.
4.4. Donaţiile și sponsorizările în România –
Tratamentul juridic și fi scal
Sponsorizarea este forma prin care o persoană fi zică sau juridică oferă o anumită sumă de bani sau
produse unei entităti nonprofi t şi care se bucură de deduceri fi scale. Mecenatul este forma prin care poate
fi ajutată o persoană fi zică, prin oferirea unei sume de bani sau bunuri materiale deductibile fi scal, însă fără
a cere în schimb nimic persoanei respective.
Benefi ciarii operaţiunilor de sponsorizare pot fi ONG-uri (persoane juridice fără scop lucrativ, care
desfăşoară în România, sau urmează să desfăşoare, o activitate în domeniile: cultural, artistic, educativ, de
învăţământ, medico-sanitar, ştiinţifi c, cercetare fundamentală sau aplicată, umanitar, religios, fi lantropic,
sportiv, protecţia drepturilor omului, asistenţă şi servicii sociale, protecţia mediului, social şi comunitar, de
reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare
a monumentelor istorice), dar şi instituţiile şi autorităţile publice, inclusiv organele de specialitate ale
administraţiei publice, pentru aceleaşi tipuri de activităţi. Pot fi sponsorizate, în condiţiile legii menţionate
anterior, emisiuni ori programe ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum şi cărţi ori
publicaţii din domeniile defi nite mai sus.
În prezent, operaţiunile de sponsorizare şi mecenat sunt reglementate prin Legea privind sponsorizarea
nr. 32/1994, cu modifi cările şi completările ulterioare, iar tratamentul fi scal al acestora sub aspectul
deductibilităţii şi taxei pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile constând în acordarea de bunuri,
executarea de lucrări sau prestarea de servicii, este reglementat de Legea nr. 571/2003 privind Codul fi scal,
cu modifi cările şi completările ulterioare.
Tratamentul fi scal
Cheltuielile de sponsorizare sau mecenat se scad din impozitului pe profi t datorat75 dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
• sunt în limita a 3% din cifra de afaceri;
• nu depășesc mai mult de 20% din impozitul pe profi t datorat.
Până în 2004, cheltuielile de sponsorizare erau deductibile fi scal limitat (5% din profi tul brut, la care se
adăugau cheltuielile cu sponsorizarea). Odată cu intrarea în vigoare a Codului fi scal (aprobat prin Legea nr.
571/2003, modifi cată) sistemul de deducere a fost înlocuit cu posibilitatea de a scădea din impozitul pe
profi t datorat sumele aferente sponsorizării şi/sau mecenatului76.
• Donaţiile din partea persoanelor fi zice pentru ONG-uri nu benefi ciază în România de niciun
benefi ciu fi scal spre deosebire de majoritatea ţărilor UE.
Conform Codului fi scal, Titlul III – Impozitul pe venit, Art. 49. alin. (7), nu sunt cheltuieli deductibile: lit. e)
donaţii de orice fel.
74 Raport focus-grup FDSC, fundaţii fi nanţatoare (aprilie 2010)
75 Codul fi scal, Articolul 21, alineatul 4, litera p
76 Asociaţia pentru Relaţii Comunitare & Scot Company Consulting, Mic ghid fi scal pentru implicare socială, mai 2007
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
73 73
În majoritatea ţărilor europene, donaţiile către ONG-uri pot fi deduse, în anumite limite, din venitul
impozabil77: de 2% în Italia, eligibile fi ind numai ONLUS (Organizzazione Non Lucrativa di Utilita’ Sociale), şi
nelimitat pentru universităţi, 6% în Polonia, 10% în Austria, Belgia, Olanda, 20% în Franţa şi Germania, 5%
până la 65% în Bulgaria sau chiar fără limită în Cipru. Numai în ţări ca Suedia, România şi Ungaria acest lucru
nu este încă posibil.
În România pot fi deduse cheltuielile de sponsorizare sau mecenat, ale persoanelor care realizează venituri
din activităţi independente. Astfel, cheltuielile de sponsorizare şi mecenat efectuate conform legii, în limita unei
cote de 5% din baza de calcul determinată conform legii, sunt deductibile la stabilirea venitului net din activităţi
independente.
• Facilităţile fi scale pentru donaţiile din partea persoanelor juridice - societăţi comerciale, în
România, sunt mult reduse faţă de majoritatea ţărilor UE.
În ţările europene, reducerile sunt de până la 10% din profi t în Austria, 5% în Belgia, până la 60% în Franţa,
pentru donaţii făcute entităţilor de utilitate publică, 20% din profi tul impozabil (sau 0,4% din cifra de afaceri
şi fondul de salarii) în Germania sau 10% în Polonia. Sunt deductibile donaţii cuprinse între 10 şi 50% din
rezultatul fi nanciar (cifra de afaceri) în Bulgaria şi de până la 10% în Olanda. Donaţiile sunt deductibile
integral în Cipru, în anumite condiţii.78
Recomandări
• Fundaţiile intervievate sunt de acord că inexistenţa sau nivelul redus al facilităţilor fi scale pentru
donatori persoane fi zice sau companii reprezintă principala cauză a slabei dezvoltări a fundaţiilor
fi nanţatoare în România.
• Considerăm că este absolut necesară modifi carea Codului Fiscal pentru a stimula crearea şi
fi nanţarea unor fundaţii private în România, care să sprijine cu resurse fi nanciare private cauze
sociale, ştiinţifi ce, culturale de interes naţional.
4.5. 2% – O nouă abordare în fi nanțarea sectorului nonprofi t
Mecanismul 1%, transformat ulterior în 2%, a luat naştere în anul 2003 din necesitatea identifi cării unei
soluţii de fi nanţare pentru sectorul non profi t din România, dependent de fi nanţarea externă dar şi de
iminenta scădere a fondurilor europene odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Acest sistem poate
stimula comportamentul fi lantropic al cetăţeanului, prin implicarea acestuia în susţinerea unor cauze
sociale şi resposabilizarea lui în cheltuirea banului public, creându-se premisele unor importante efecte
benefi ce la nivel social.
Realizarea mecanismului 1% în România a refl ectat modele similare implementate cu succes în alte state
din Uniunea Europeană, cum sunt: Ungaria, Polonia, Lituania sau Slovacia, şi a fost adoptat în urma unui
demers comun al societăţii civile şi mediului politic, sub coordonarea deputatei Mona Muscă, ca urmare
a unei campanii realizate la iniţiativa Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare alături de un grup de organizaţii
din care au mai făcut parte Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, AmCham şi Fundaţia pentru o
Societatea Deschisă.
77 European Foundation Centre, Comparative Charts of Foundation Laws, 2009
78 Idem
România 2010
74
Mecanismul 2% constă în fi nanţarea directă a organizaţiilor nonprofi t şi este bazat pe încrederea în
capacitatea organizaţiilor de a îndeplini în mod performant o serie de funcţii sociale importante, prin modul
său de aplicare permiţând o mai mare independenţă fi nanciară şi politică a organizaţiilor şi îndeplinirea
rolului lor social.
Cadrul legislativ și principiile aplicării mecanismului 2%
Reglementată prin art. 57 şi art. 84 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fi scal, direcţionarea a până la
2% din impozitul stabilit de către contribuabili vizează susţinerea entităţilor nonprofi t care se înfi inţează
şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi acordarea de burse private. Prin adoptarea
normelor metodologice stabilite prin H.G. 1861/21/12.2006, categoria entităţilor nonprofi t, iniţial limitată
în această lege la organizaţiile non profi t înfi inţate conform OUG 26/2000, a fost extinsă la: „asociaţiile,
fundaţiile, organizaţiile sindicale, patronatele, partidele politice, asociaţiile de proprietari, casele de ajutor
reciproc ale salariaţilor, în măsura în care, potrivit legilor proprii de organizare şi funcţionare, desfăşoară
activităţi nonprofi t, iar sumele primite din impozit să fi e folosite în acest scop“. Direcţionarea celor 2%
pentru acordarea de burse private se face sub incidenţa Legii nr. 376/2004.
Mecanismul 2% este guvernat de o serie de principii, care reglementează modul în care se face transferul
de fonduri, dar şi de responsabilităţi, între pionii principali ai acestui instrument de fi nanţare: cetăţeanul,
pe de o parte, şi organizaţia, pe de altă parte. Considerăm că enunţarea acestora în cadrul studiului are
relevanţă din perspectiva necesităţii respectării lor în orice propunere de schimbare a actualului mecanism:
• confi denţialitatea relaţiei contribuabil – angajator (protejarea contribuabilului în situaţia în
care doreşte să direcţioneze procentul său către organizaţii ale căror valori se afl ă în contradicţie cu
valorile angajatorului);
• confi denţialitatea relaţiei contribuabil – organizaţie (protejarea contribuabilului faţă de
divulgarea unor informaţii personale fără acordul expres al contribuabilului);
• colectarea ilicită a fondurilor (evitarea unor mecanisme corupte sau care oferă contribuabilului o
compensaţie fi nanciară directă în schimbul direcţionării);
• perioada de pregătire sufi cientă (timpul necesar pentru înţelegerea mecanismului de către toate
părţile implicate, pregătirea campaniilor de informare, aplicarea mecanismului);
• ușurinţă în utilizare pentru toţi actorii implicaţi;
• efi cienţa costurilor (costuri suplimentare cât mai mici pentru toate părţile implicate);
• transparenţa raportării (trebuie să ofere tuturor actorilor implicaţi o serie de informaţii de bază:
suma direcţionată, informaţii demografi ce de bază despre contribuabilii care au ales să folosească
acestă facilitate, informaţii despre organizaţiile care au benefi ciat de sume peste un anumit prag).
Cinci ani de 2%
Mecanismul 2% s-a lansat în 2005, într-un climat de relativă neîncredere a cetăţenilor în sectorul nonprofi t
(peste 60% din cetăţeni având încredere scăzută în ONG-uri79).
În pofi da unui număr mic de campanii de informare realizate de entităţile non profi t, în primul an de
aplicare a „2%“ aproape 200 000 de cetăţeni au direcţionat 1,5 milioane de euro aferenţi anului fi scal 2004.
Numărul direcţionărilor şi suma direcţionată au înregistrat un trend crescător în fi ecare an, ajungând până
la 1,32 milioane de contribuabili şi aproape 30 milioane euro direcţionaţi pentru anul 2008. Deşi statisticile
iniţiale preconizau creşterea în acelaşi ritm susţinut a sumei totale direcţionate, în 2010 specialiştii se
aşteaptă la stagnarea sau, posibil, chiar scăderea faţă de anul 2009 a sumelor direcţionate, ca urmare a
crizei economice şi a creşterii şomajului începând cu prima jumătate a anului 2009.
79 Barometrul de Opinie Publică, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, 2005
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
75 75
Fig. 51. Numărul contribuabililor care au direcționat 2% în perioada 2004 – 2008
0
300 000
900 000
1 500 000
200 000
2004 2005 2006 2007 2008
400 000
845 968
964 983
1 326 806
Sursa: Asociația pentru Relații Comunitare, prelucrare FDSC
Fig. 52. Suma direcționată de către contribuabili în perioada 2004 – 2008 (euro)
0
10000000
20000000
30000000
1 500 000
2004 2005 2006 2007 2008
3 000 000
8 511 125
14 777 871
29 825 125
Sursa: Asociația pentru Relații Comunitare, prelucrare FDSC
În total, mecanismul 2% a determinat direcţionarea a 57 480 987 euro pentru anii fi scali 2004 – 2008, suma
crescând semnifi cativ în fi ecare an. Suma direcţionată în euro a fost calculată la cursul BNR mediu al anului
pentru care s-a realizat direcţionarea. Suma primită de contribuabili în euro este însă mai mică, datorită
devalorizării leului în raport cu euro în anul în care au fost primiţi în conturi sumele direcţionate.
Cele mai importante creșteri au fost înregistrate în anii 2007 și 2008 (creșteri de peste 100% faţă
de anul anterior).
Creşterea sumei direcţionate s-a realizat în perioada 2004 – 2006 direct proporţional cu numărul
contribuabililor care au direcţionat, numărul lor dublându-se la fi ecare an în această perioadă, dar
înregistrând creşteri mai mici pentru anii fi scali 2007 şi 2008. Creşterea spectaculoasă a sumei în perioada
2007 – 2008 este datorată măririi sumei medii direcţionate de la 30 de RON pentru a.f. 2006, la 50 de RON
pentru a.f. 2007 şi la 83 de RON pentru a.f. 2008.
Raportat la numărul contribuabililor, procentul celor care direcţionează a crescut de la mai puţin de 2%
în anul 2005, la 19% în anul 200880. Din totalul impozitului pe venit datorat bugetului de stat, în anul 2008
80 Conform ANAF, în anul 2008, 6 994 213 persoane au realizat venituri din salarii.
România 2010
76
contribuabilii au direcţionat 0,84%, aproape jumătate din suma disponibilă a fi direcţionată prin mecanismul
2%. În următorii ani este de aşteptat ca procentul contribuabililor care direcţionează să stagneze între
25 – 30%, urmând modelul ţărilor care au implementat acest mecanism.
Conform rezultatelor sondajului de opinie publică realizat la comanda FDSC în 2010, mai mult de jumătate
dintre români, respectiv 57,9%, consideră că mecanismul 2% este o prevedere utilă, ceea ce ne face să
presupunem că cetăţenii nu doar au auzit de acest mecanism, dar conștietizează că banii direcţionaţi
rezolvă o nevoie socială81.
Procentul celor care consideră această prevedere utilă este semnifi cativ mai mare în rândul persoanelor
cu vârste între 30 – 59 de ani (63%), în rândul celor care au absolvit o instituţie de învăţământ superior
(78%) şi în rândul celor cu venituri medii sau mari pe gospodărie. În funcţie de regiunea geografi că, se
poate constata că, deşi locuitorii din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea sunt cel mai puţin informaţi, doar
43% cunoscând prevederea 2%, 61% dintre ei consideră această prevedere utilă, acest procent fi ind cel
mai mare la nivel naţional. La polul opus se afl ă locuitorii din Bucureşti care deşi cunosc mecanismul
în procent mare şi au direcţionat cel mai mult la nivel naţional, sunt cei mai puţin încrezători în acest
mecanism, doar 44% considerându-l util.
Profi lul contribuabilului care direcţionează este în mare măsură infl uenţat de nivelul de educaţie (50%
absolvenţii de facultate care cunosc 2% folosesc această prevedere, comparabil cu 27% din cei care au
absolvit liceul), venitul pe gospodărie (doar 15% din cei cu venituri mici direcţionează, comparativ cu 44%
dintre cei cu venituri mari) şi într-o mai mică măsură infl uenţat de sex (femeile au direcţionat în procent
mai mare decât bărbaţii). Locuitorii din regiunea Transilvania, Banat, Crișana, Maramureş au direcţionat
cel mai mult în 2009 (40% din cei chestionaţi au direcţionat 2% în această regiune), urmaţi de cei din
Moldova şi Bucureşti, în timp ce în zona rurală se înregistrează cele mai scăzute valori ale populaţiei care a
direcţionat, respectiv 28% din cei care ştiau de existenţa mecanismului au direcţionat 2%.
În perioada 2006 – 2008, în judeţul Cluj şi în municipiul Bucureşti au fost direcţionate cele mai mari sume
şi au fost înregistrate cele mai multe direcţionări. Suma direcţionată în Bucureşti este infl uenţată atât
de numărul mare de contribuabili, cât şi de venitul contribuabililor, însă dacă ne raportăm la procentul
populaţiei ocupate care a direcţionat, se constată că în anul 2008 mai puţin de 10% din populaţia ocupată,
care a obţinut venituri, a direcţionat 2%.
La nivel naţional, judeţele în care se înregistrează cele mai ridicate procente din populaţia ocupată care a
direcţionat (peste 20%) provin preponderent din zona centrală a ţării. În ordine descrescătoare, primele
5 judeţe în care au direcţionat cei mai mulţi contribuabili sunt: Brăila, Gorj, Covasna, Harghita şi Sălaj. În
judeţele din regiunile Muntenia şi Oltenia, media direcţionată de fi ecare individ este mai mică raportată
la restul ţării, şi astfel, în pofi da unui număr mai mare de direcţionări, în aceste judeţe sumele direcţionate
sunt mai mici decât în majoritatea judeţelor din Transilvania.
Media naţională a populaţiei ocupate care a direcţionat se situează în intervalul 12 – 18% din totalul
populaţiei ocupate în anul 2008. Cel mai mic procent al populaţiei ocupate care a direcţionat se
înregistrează în ordine crescătoare în judeţele: llfov, Teleorman, Braşov, Caraş-Severin şi Bucureşti. În
judeţele din sudul Munteniei se constată cel mai mic număr al contribuabililor care au direcţionat, dar şi
cele mai mici sume direcţionate.
81 Cercetare Omnibus FDSC, 2010, sondaj national realizat de Mercury Research
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
77 77
Fig 53.82Distribuția geografi că a sumelor direcționate
Nr. crt. Judeţ
Procentul populatiei ocupate
care a direcţionat în anul 200882
Total direcţionat în anul
2008 (mii euro)
1 ALBA 21,04 581,2
2 ARAD 14,04 697,8
3 ARGEŞ 17,08 735
4 BACĂU 20,05 672
5 BIHOR 17,81 824,5
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 12,87 287,3
7 BOTOŞANI 10,96 260,1
8 BRĂILA 34,24 957,8
9 BRAŞOV 8,93 329,6
10 BUZĂU 13,73 452
11 CĂLĂRAŞI 17,18 388,2
12 CARAŞ-SEVERIN 9,40 174,5
13 CLUJ 20,46 2 180.1
14 CONSTANŢA 12,49 814,6
15 COVASNA 22,81 470,1
16 DÂMBOVIŢA 12,36 380
17 DOLJ 14,85 724,3
18 GALAŢI 15,96 533,5
19 GIURGIU 7,20 105,3
20 GORJ 25,41 1 084,3
21 HARGHITA 24,84 483,3
22 HUNEDOARA 20,51 698,1
23 IALOMIŢA 15,10 356,6
24 IAŞI 17,76 1 715,6
25 ILFOV 3,97 192,9
26 MARAMUREŞ 13,40 435,2
27 MEHEDINŢI 18,35 626,7
28 MUREŞ 20,56 808,6
29 NEAMŢ 17,30 578,3
30 OLT 13,63 370
31 PRAHOVA 14,16 852,8
32 SĂLAJ 23,20 540,1
33 SATU MARE 12,74 298,3
34 SIBIU 19,13 692,7
35 SUCEAVA 14,74 615,7
36 TELEORMAN 5,76 148,3
37 TIMIŞ 15,85 1 064,3
38 TULCEA 15,25 195,3
39 VÂLCEA 12,12 344,7
40 VASLUI 18,05 835,8
41 VRANCEA 12,72 334,7
42 BUCUREȘTI 9,75 4 982,8
Sursa: Institutul Naţional de Statistică (www.insse.ro) și Asociaţia pentru Relaţii Comunitare
Deşi se cunoaşte faptul că, în anul 2008, au fost înregistrate 1 326 806 direcţionări, numărul entităţilor
noprofi t care au primit 2% din impozitul direcţionat nu este cunoscut, deoarece sistemul dezvoltat
în cadrul administraţiilor fi nanciare de la nivel judeţean nu permite centralizarea datelor la nivel naţional
82 Date prelucrate de FDSC corelând datele referitoare la populaţia ocupată, din baza de date Tempo Online a INS, cu numărul cetăţenilor
care au direcţionat în anul 2008.
România 2010
78
ci doar înregistrarea la nivel local a numărului de entităţi non profi t pentru care s-a solicitat virarea
(o entitate non profi t poate fi astfel înregistratată de mai multe ori, dacă s-a solicitat virarea către ea a 2%
din mai multe judeţe).
Conform clasifi cării ANAF, din totalul direcţionarilor în anul 200883, cele mai multe direcţionări au vizat
susţinerea Activităților organizațiilor religioase (cod CAEN 9131) (40%) și susţinerea Altor activități asociative
(cod CAEN 9133) (34%).
Fig. 54. Distribuţia direcţionărilor (2008) corelată cu distribuţia pe domenii de activitate
a ONG (2008) - în funcţie de codul CAEN
40%
3,55%
34%
43,41%
9%
0,53%
13%
18,76%
2%
6,18%
0,43%
1%
1%
3,48%
0,07%
0,23%
0,23%
0,01%
7,24%
7,47 %
0,48%
8,74%
0% 10% 20% 30% 40% 50%
Religioase
Alte activități asociative şi alte servicii
Sindicate
Alte activit ăți sportive/activităţi recreative/cluburi
sportive/baze sportive
Organizaţii profesionale
Cultură
Organizații patronale
Politice
Asistență socială
Educație
Alte domenii de activitate
Distribuția ONG active în 2008
Distribuția sumelor direcţionare
prin 2% în anul 2008
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice și Asociația pentru Relații Comunitare, prelucrare FDSC
• În categoria Activităţi ale organizaţiilor religioase se regăsesc activităţile organizaţiilor religioase
şi ale persoanelor care oferă servicii religioase direct credincioşilor, în lăcașe de cult, şi activitatea
mănăstirilor, pensioanelor şi a instituţiilor similare religioase, inclusiv activităţile de refugiu religios.
Această clasă exclude: învăţământul prevăzut de acest tip de organizaţie, activităţi referitoare la
sănătate, prevăzute de acest tip de organizaţie, şi activităţi de asistenţă socială, prevăzute de acest
tip de organizaţie. Datorită sumei mari direcţionate, cât şi a numărului mic de organizaţii religioase
active care au depus bilanţul în 2008 (aprox. 3,5% din totalul ONG-urilor active), se poate estima
că între benefi ciarii direcţionărilor se vor afl a un număr mare de organizaţii şi lăcașe de cult (altele
decât asociaţii sau fundaţii). Suma mare direcţionată confi rmă încrederea pe care cetăţeanul o are în
Biserică şi faptul că peste 50% din cetăţeni au făcut cel puţin o donaţie către Biserică84.
• Suma direcţionată către categoria Alte activităţi asociative este justifi cată de numărul mare de organizaţii
active în acest domeniu (44% din totalul organizaţiilor care au depus bilanţul contabil). Din păcate, nu
se poate face o corelare a domeniilor susţinute de direcţionarea 2% în această categorie, ceea ce practic
face imposibilă cunoaşterea destinaţiei exacte a unei treimi din direcţionările realizate în anul 2008.
Un procent semnifi cativ din totalul redirecţionărilor în anul 2008 este destinat activităţilor cluburilor
sportive sau susţinerii altor activităţi sportive (12%) şi susţinerii sindicatelor, organizaţiilor patronale şi
83 Clasifi carea ANAF a fost realizată pe baza codurilor CAEN ale organizaţiilor recipiente de 2%. Bazele de date au fost puse la dispoziţia
FDSC de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC).
84 Omnibus 2010, FDSC, sondaj national realizat de Mercury Research
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
79 79
profesionale (totalizând 11% din totalul direcţionărilor). Cu toate că procentul direcţionărilor către partidele
politice este, în 2008, de numai 0,07%, organizaţiile neguvernamentale au atras atenţia în nenumărate
rânduri asupra incompatibilităţii partidelor politice de a fi recipienţii direcţionării 2%.
Se poate observa, din corelarea după codul CAEN a distribuţiei ONG-urilor active pe domenii de activitate
şi cuantumul direcţionărilor, că distribuţia sumelor direcţionate nu respectă distribuţia ONG-urilor active, şi
căm anumite domenii, cum sunt sindicatele sau organizaţiile religioase, au reuşit să atragă un suport fi nanciar
semnifi cativ, raportat la numărul ONG-urilor active. Aşa cum am văzut mai sus, procentul direcţionărilor pentru
activităţi ale organizaţiilor religioase, include atât ONG-urile, cât şi unităţile de cult (care nu sunt ONG-uri),
aşadar este difi cil de estimat câte ONG-uri care desfăşoară activităţi religioase sunt recipienţi ai direcţionării 2%.
Creşterea cu peste 660% a numărului contribuabililor care au direcţionat în anul 2008, faţă de anul 2005, şi
creşterea numărului de persoane din mediul urban care au auzit de mecanismul 2% se datorează eforturilor
organizaţiilor de a familiariza cetăţenii cu această facilitate fi scală. Organizaţiile au iniţiat campanii de
popularizare a metodei de direcţionare în rândul cetăţenilor, numărul campaniilor crescând semnifi cativ
în perioada premergătoare termenului-limită pentru depunerea declaraţiilor fi scale (lunile martie – mai).
Dacă în primii ani de implementare a mecanismului multe organizaţii care au investit în promovare nu
şi-au recuperat fondurile investite, în prezent cea mai mare parte a organizaţiilor apreciază că, în general,
fondurile strânse în urma campaniilor depăşesc fondurile alocate campaniei de promovare, ceea ce
presupune că mecanismul a devenit unul sustenabil85. Aşa cum apreciază 45,6% din liderii chestionaţi ai
ONG-urilor, un rezultat foarte important al campaniilor de promovare este o imagine îmbunătăţită a ONGurilor
în ochii contribuabililor.
Concluzii
Principalele provocări identifi cate de liderii ONG-urilor din România după cei 5 ani de implementare
a mecanismului 2% sunt cele legate de difi cultatea procesului de direcţionare (schimbări dese ale
normelor metodologice, necunoaşterea normelor de către angajaţii administraţiilor fi nanciare, lipsa
unui sistem informatic care să permită identifi carea numărului şi numelor entităţilor care au primit
direcţionări, lipsa unor mecanisme de monitorizare şi verifi care a modului în care au fost introduse
formularele), transparenţa scăzută a entităţilor non profi t în folosirea fondurilor (lipsa obligativităţii
de a prezenta rapoarte fi nanciare şi rapoarte de activitate a sumelor primite) şi abuzuri la nivelul
angajatorilor (angajaţii au fost obligaţi să direcţioneze către anumite entităţi non profi t, cu precădere
cele sindicale). Abuzurile multiple semnalate frecvent de către organizaţiile neguvernamentale în
procesul direcţionării atrag atenţia asupra dublului raport în care se găseşte cetăţeanul în relaţia
cu benefi ciarul direcţionării şi a faptului că uneori decizia de a direcţiona îi aparţine, în fapt,
benefi ciarului, care poate pune presiune asupra modului în care sunt redirecţionaţi banii (ex.:
sindicatele, angajatorii).
Cei 5 ani de implementare a mecanismului 2% au scos în evidenţă disponibilitatea cetăţenilor
de a fi actori responsabili în rezolvarea unor problemele sociale, capacitatea crescută a entităţilor
non profi t de a atrage ajutorul individului în susţinerea unei cauze, dar, în acelaşi timp, aduce în
discuţie slăbiciunile sistemului fi scal din România, care nu facilitează direcţionarea şi nu încurajează
transparenţa în folosirea fondurilor direcţionate.
85 43,7% dintre organizaţiile care au derulat campanii pentru strângere de fonduri prin mecanismul 2% consideră că fondurile strânse
în urma campaniei au fost mai mari decât fondurile alocate pentru desfășurarea campaniei – date preluate din Sondajul online
Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010.
România 2010
80
Pe fondul unei tendinţe ascendente de creştere a încrederii în ONG-uri, dar şi în urma unor campanii
de promovare intense realizate de ONG-uri cu precădere la nivel local, un număr din ce în ce mai
mare de cetăţeni s-au folosit de această facilitate fi scală pentru a direcţiona 2%. Comportamentul
fi lantropic, măsurat prin numărul de cetăţeni care au direcţionat, este mai dezvoltat la cetăţenii
între 30 – 59 de ani, cu un nivel de educaţie şi un statut social ridicate. Acest lucru confi rmă teoria
capitalului social şi scoate în evidenţă necesitatea responsabilizării cetăţeanului ca actor-cheie în
dezvoltarea şi menţinerea democraţiei. Această resposabilizare trebuie însă realizată în comun atât
de societatea civilă, cât şi de stat, pentru a asigura coeziunea strategiilor realizate la nivel naţional.
4.6. Responsabilitate socială corporatistă
Responsabilitatea socială corporatistă, utlizată mai frecvent cu acronimul englezesc CSR (Corporate
Social Responsibility) este conceptul care plasează mediul de afaceri în poziţia de a se responsabiliza
nu numai faţă de asociaţii/acţionarii cărora le raportează în mod tradiţional, dar şi faţă de angajaţii lor şi
familiile acestora, alţi actori ai comunităţii, în care operează şi societatea în ansamblul său.
Legătura vehiculată din ce în ce mai frecvent cu îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă a
generat nevoia elaborării unor standarde specifi ce pentru a defi ni ce înseamnă un „comportament
corporativ dezirabil“. Uniunea Europeană86, Organizaţia Naţiunilor Unite87 şi Organizaţia pentru Cooperare
şi Dezvoltare Economică reprezintă unele dintre cele mai cele mai semnifi cative exemple88. Odată defi nite,
aceste standarde reprezintă repere nu numai pentru activitatea mediului de afaceri, dar şi pentru state în
elaborarea de politici publice adresate fi e în mod direct întreprinzătorilor, fi e sectoriale, în domenii precum
mediu sau ocupare.
Trăsăturile comune spaţiului ex-comunist se regăsesc şi în cazul României, atunci când căutăm să
identifi căm modul în care s-a dezvoltat responsabilitatea socială corporatistă. Astfel, anterior anului 1990,
economia era parte din sistemul centralizat de stat, ceea ce nu îi permitea să iniţieze propriile iniţiative în
sfera publică. Ulterior, perioada de tranziţie a reprezentat o continuă provocare pentru micii antreprenori,
preocupaţi mai degrabă de constituirea şi menţinerea unor afaceri profi tabile, decât de responsabilitatea
socială. Prin urmare, aceasta a apărut în mod fi resc pe fi liera companiilor multinaţionale care deţineau
expertiza şi instrumentele necesare, conceptul fi ind în egală măsură pus pe agenda publică şi de către
organizaţiile neguvernamentale.
Astfel, începând cu anul 2006, în România au avut loc o serie de evenimente având ca temă responsabilitatea
socială corporatistă (printre care Conferinţa internaţională pentru responsabilitate socială, care a avut deja 4
ediţii anuale)89. Treptat, problematica şi proiectele de CSR au început să fi e refl ectate şi în mass-media, fi ind
mai degrabă prezente în mediile de comunicare specializate, precum site-uri dedicate, bloguri, publicaţii
de specialitate90.
Într-o cercetare realizată de Institutul Naţional de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecţia Muncii (ICSMPS)
în anul 2008 pe un eşantion reprezentativ de 410 întreprinderi, privind “Evaluarea principalelor caracteristici
ale Responsabilităţii Sociale a Întreprinderilor în fi rmele româneşti“, 93% dintre întreprinderile din eşantion
86 http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sustainable-business/corporate-social-responsibility/index_en.htm
87 http://www.unglobalcompact.org/docs/news_events/8.1/GC_brochure_FINAL.pdf
88 http://www.oecd.org/department/0,3355,en_2649_33765_1_1_1_1_1,00.html
89 www.csr09.ro
90 www.csr-romania.ro; www.societatedurabila.ro; http://auramatei.blogspot.com; http://responsiblemanagement.ro;
www.dragosdehelean.ro; http://sorin-tudor.ro/blogerii-despre-responsabilitatea-sociala-a-companiilor/;
www.responsabilitatesociala.ro; http://csr-romania.blogspot.com/; www.csr10.eu
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
81 81
consideră că ar fi necesară o informare mai amplă a companiilor şi organizaţiilor din România despre
problema CSR. Acelaşi studiu prezintă că doar 17% dintre întreprinderile din România cu mai mult de
10 angajaţi au declarat că au o strategie clară de dezvoltare în viitor a activităţilor de CSR, şi 12% dintre
întreprinderi au întocmit un raport privind activităţile şi programele lor din domeniul CSR.91 Astfel, se
observă că informaţiile specializate oferite responsabililor de CSR din companii sunt limitate, şi multe dintre
ele greu de adaptat la nevoile pieţei româneşti, iar prezenţa întreprinderilor mici şi mijlocii în segmentul
celor care îşi propun în mod sistematic să dezvolte activităţi de CSR este practic inexistentă.
Proiectele de responsabilitate socială dezvoltate în parteneriat companie – ONG sunt printre cele mai
efi ciente şi mai des întâlnite, compania contribuind prin susţinerea fi nanciară sau materială a proiectului, iar
organizaţia neguvernamentală aducându-şi contribuţia prin prisma expertizei şi know-how-ului dobândit
într-un anumit domeniu.
Bugetele de CSR ale companiilor pot constitui surse diversifi cate de fi nanţare pentru organizaţiile
neguvernamentale, fi ind o potențiala zonă de colaborare neexplorată sufi cient nici de fi rme,
nici de organizațiile neguvernamentale.
Conform Barometrului Liderilor ONG, (FDSC, 2010), 23% dintre reprezentaţii organizaţiilor neguvernamentale
respondente au precizat că au desfăşurat în ultimii 2 ani acţiuni sau proiecte în parteneriat cu companii
care desfăşoară activităţi de responsabilitate socială, în timp ce 56% dintre respondenţi nu au derulat astfel
de proiecte în ultimii doi ani.
Fig. 55. Organizația dvs. a derulat în ultimii doi ani de zile proiecte sau acțiuni în parteneriat
cu companii care desfășoară activități de responsabilitate socială corporatistă?
Da
Nu
Nu știu/Nu răspund
Nonrăspunsuri
23%
4%
17%
56%
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
Liderii ONG-urilor au menţionat că majoritatea bugetelor de CSR sunt direcţionate către un anumit
domeniu de interes specifi c companiei, ceea ce poate duce la scăderea considerabilă a numărului de
ONG-uri eligibile pentru acest tip de proiecte şi activităţi. Mai mult, o serie de domenii de activitate ale
organizaţiilor neguvernamentale şi implicit o serie de nevoi ale societăţii rămân neacoperite de către CSR,
mare parte dintre bugete îndreptându-se către social, sănătate, educaţie şi mediu.
De partea cealaltă, reprezentanţii companiilor declară că nu se pot implica în proiecte care nu respectă
sau nu sunt în concordanţă cu misiunea organizaţiei, cele mai importante criterii de selecţie a ONG-urilor
privind implicarea în activităţile de CSR fi ind compatibilitatea cu priorităţile de implicarea ale companiei,
promovarea unor valori comune, seriozitate, transparenţă, precum şi experienţă anterioară a
solicitantului.
91 Vasile Ciucă și Draga Atanasiu, Evaluarea principalelor caracteristici ale Responsabilității Sociale a Întreprinderilor în fi rmele românești, 2008,
Institutul Naţional de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecţia Muncii (INCSMPS).
Informaţiile despre dimensiunea şi evoluţia CSR în România sunt destul de sărace momentan, este de
aşteptat ca această situaţie să se schimbe, dat fi ind că Uniunea Europeană şi-a propus la cel mai înalt nivel
să devină un pol de excelenţă în CSR92, iar România este obligată să ţină cont de tendinţele europene care, în
acest moment, se traduc printr-o preocupare sporită pentru popularizarea conceptului de CSR şi schimbul
de bune practici, încurajarea statelor membre de a-şi dezvolta propriile politici naţionale direcţionate pe
CSR şi identifi carea de măsuri care să crească segmentul IMM-urilor implicate în CSR.
Luată în considerare în analizele comparative efectuate pe această problematică, la nivelul statelor
membre93, România se regăseşte, recunoscându-se însă că CSR este în faza sa incipientă de dezvoltare. La
acel moment, interesul pentru acest subiect din partea statului român putea fi recunoscut prin existenţa
unei direcţii specializate pentru responsabilitate socială corporatistă în cadrul Ministerului Muncii, Familiei
şi Egalităţii de Şanse94. În 2009, această direcţie a fost desfi inţată95, iar atribuţiile sale nu se mai regăsesc în
sarcina unei alte direcţii.
• Responsabilitatea socială corporatistă rămâne încă o preocupare numai în atenţia companiilor
mari, cu precădere multinaţionale, ceea ce generează inevitabil o restrângere atât a domeniilor
în care CSR-ul este prezent, cât şi a ariei sale geografi ce.
• Întreprinderile mici şi mijlocii trebuie atrase în activităţi de CSR, determinând astfel o
creştere a bazei de resurse a ONG-urilor şi aducând atât mediul de afaceri, cât şi organizaţiile
neguvernamentale mai aproape de comunităţile în care operează.
• Zona responsabilităţii sociale corporatiste rămâne neacoperită de politicile şi strategiile
decidenţilor publici, fi e la nivel central, fi e la nivel local; în condiţiile în care tendinţa europeană
este evidentă în sensul creşterii interesului statului în încurajarea CSR, România trebuie să se
alinieze şi să aibă propriile sale instrumente de stimulare a unui mediu de afaceri responsabil din
punct de vedere social.
• O consecinţă a punctului anterior ar fi elaborarea unor instrumente legale asociate cel puţin în
zona achiziţiilor publice96 şi a măsurilor fi scale.
92 COM (2006) 136 fi nal – Communication from the Commission to the European Parliament, the Council and the European Economic
and Social Committee – Implementing the partnership for growth and jobs: making Europe a pole of excellence on corporate social
responsibility
93 Corporate social responsibility – National Public Policies in the European Union, publicată la sfârșitul anului 2007 de Directoratul General
pentru Șanse Egale, Probleme Sociale și Muncă, Comisia Europeană
94 Hotărârea Guvernului nr. 381/ 2007 privind organizarea și funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei și Egalităţii de Șanse
95 Hotărârea Guvernului nr. 11/ 2009 privind organizarea și funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale
96 A se vedea și Study on the incorporation of Social Considerations in Public Procurement in the EU, iulie 2008.
5
Implicarea civică și acţiunea
colectivă – surse ale dezvoltării
sectorului neguvernamental
Dezvoltarea şi consolidarea sectorului neguvernamental necesită o viaţă asociativă intensă ce presupune
grade relativ ridicate de participare cetăţenească – în diversele sale forme: adeziune la o asociaţie,
voluntariat, donaţii şi mobilizare în campanii – fi e la organizaţiile deja existente sau prin iniţierea de noi
asocieri voluntare.
Acest capitol îşi propune să facă atât o radiografi e a nivelului de participare publică şi de voluntariat din
societatea românească actuală, cât şi o descriere succintă a grupurilor informale şi a importanţei acestora
pentru dezvoltarea societăţii civile.
5.1. Implicarea cetăţenilor în activitatea
organizaţiilor neguvernamentale
Organizaţiile neguvernamentale au la bază principiul asocierii cetăţenilor în vederea rezolvării unor
probleme comune unui anumit grup (social), ale unei comunităţi sau societăţii în ansamblu. În consecinţă,
participarea cetăţenească este o condiţie prealabilă esenţială pentru a putea vorbi despre o societate
civilă matură şi sustenabilă. O societate democratică presupune o puternică organizare a societăţii civile, a
cetăţenilor la toate palierele, astfel încât aceştia să-şi impună şi să apere interesele, prin controlul exercitat
asupra instituţiilor statului, dar şi prin oferirea unor alternative faţă de acestea.
În fapt, în funcţie de misiunea organizaţiei și de tipul acesteia, gradul de implicare al cetăţenilor în activităţile
ONG-urilor este extrem de divers. Organizaţiile de tip think-tank sunt, prin natura lor, mai puţin expuse
contactului direct cu cetăţeanul, misiunea lor fi ind aceea de a produce expertiză pe anumite domenii şi de
a angaja dezbateri specializate. Impactul acestui tip de organizaţii ar trebui să se exercite mai întâi asupra
decidenţilor.
Pe de altă parte, organizaţiile de întrajutorare sau furnizoare de servicii sociale au un grup clar de benefi ciari
(ex. persoane cu dizabilităţi) și se adresează nu doar acestora, ci şi cercului mai larg format din familiile acestora,
precum şi tuturor celor care se simt solidari cu ei în comunitate. Aşa se explică faptul că din sondajul de opinie
realizat în 2010 de Mercury Rersearch, la comanda FDSC, a rezultat că organizaţiile cu cea mai mare notorietate
în rândul publicului (Salvaţi Copiii, Caritas, SMURD, World Vision) fac parte din această categorie – de altfel,
acestea fi ind şi organizaţiile care reuşesc să atragă substanţiale fonduri prin intermediul mecanismului 2%.
Organizaţiile de mediu reuşesc să mobilizeze un număr mare de voluntari în campanii de ecologizare sau
de împădurire. De asemenea, organizaţiile de tip civic (ex.: Asociaţia Pro Democraţia) au o largă acoperire
mediatică şi, astfel, capătă o recunoaştere publică extinsă.
În România (la fel ca în majoritatea ţărilor excomuniste), implicarea cetăţenilor în activităţi sau în susţinerea
ONG-urilor rămâne limitată. La aceasta a contribuit imaginea publică negativă creată în anii 1990, mai ales
datorită utilizării ONG-urilor ca mijloc de evaziune fi scală (prin utilizarea facilităţilor acordate acestora – vezi
posibilităţile de import cu scutire de taxe vamale a maşinilor second hand). Un alt factor care a afectat în
mod negativ, la începutul anilor 1990, imaginea organizaţiilor neguvernamentale a fost senzaţia că ele
România 2010
84
sunt nişte produse „de import“ – imagine susţinută de adevărul că primele organizaţii de acest tip au fost
înfi inţate cu fonduri externe.
Cu toate acestea, sondajele de opinie realizate în diferite momente, de-a lungul a mai mult de un deceniu,
indică un trend ascendent (lent, dar constant) al imaginii publice a sectorului neguvernamental:
Fig. 56. Nivelul încrederii în organizațiile neguvernamentale
-80
-60
-40
-20
0
20
40
19%
-65%
1998/06 2001/11 2004/05 2007/03 2008/02 2010/03
-50% -51% -53% -50%
13%
26% 29% 31% 32%
Multă + foarte multă
Puțină + foarte puțină
Sursa: 1998 – 2007: Barometrul Soros; 2008: IMAS; 2010: Omnibus FDSC
Nivelul actual al încrederii este încă redus ca valoare absolută, însă, în contextul actualei crize de încredere
a instituţiilor din România, faptul că organizaţiile neguvernamentale înregistrează o creştere poate fi
interpretat printr-o posibilă percepţie a acestora ca un punct de stabilitate.
Exista patru moduri pincipale de implicare: adeziunea la o asociaţie, voluntariatul, donaţiile şi mobilizarea în
campanii (fi e în acţiuni „stradale“, fi e prin semnarea unor petiţii sau a unor scrisori de susţinere).
Statutul de membru într-o asociaţie (fără a fi personal plătit) presupune, de obicei, și celelalte tipuri de
implicare. În plus, statutul de asociat conferă dreptul de a participa la stabilirea misiunii și obiectivelor
organizaţiei, sentimenul de a fi parte integrantă a acelei organizaţii și imputernicirea cu capacitatea de
acţiune şi decizie.
În rândul organizaţiilor neguvernamentale nu există politici active de atragere de membri. De obicei,
organizaţiile rămân la numărul de membri fondatori. Barometrul Liderilor ONG a încercat să refl ecte rata
de apartenenţă ca membru la un ONG. Astfel, cele mai multe organizaţii au sub 10 membri (49,6%). Există
totuşi un număr important de organizaţii care au peste 10 membri. Cele mai multe organizaţii cu număr
mare de mebri sunt organizaţii profesionale.
Fig. 57. Distribuție ONG-uri după numărul de membri
Număr de membri Număr de organizaţii
/pondere în total %
Peste 1001 3,35
Între 101-1000 10,41
Între 51-100 7,76
Între 11-50 28,40
Între 1-10 49,56
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
85 85
Mobilizarea susţinerii cetăţenilor în campanii şi petiţii rămâne încă slab dezvoltată. În general la acţiunile
stradale participă nucleul „dur“ al mediului neguvenamental: asociaţii şi voluntarii acestora (ex.: Salvaţi
Dunărea şi Delta, Salvaţi Bucureştiul). O formulă adaptată condiţiilor tehnologice şi culturale prezente a
început să fi e din ce în ce mai folosită. Este vorba despre fl ash-mob-uri, despre mobilizarea de suporteri
şi simpatizanţi prin sms, bloguri, reţele sociale (Facebook, Twitter). Reţelele sociale de pe internet cunosc
o expansiune considerabilă în ultimul an (numărul conturilor Facebook din România a crescut cu 756%
în 2009 faţă de 2008). Reţele de socializare precum Facebook oferă noi oportunităţi de mobilizare, deşi, în
acelaşi timp, ele pezintă şi noi provocări: cum se poate trece de la pasivitatea comodă din faţa calculatorului
la acţiunea de mobilizare în stradă, la voluntariat şi donaţii individuale? Din păcate, mobilizarea prin acest
tip de medii se realizează mai mult la nivel declarativ – semnarea de petiţii online, participarea la forumuri
şi grupuri de discuţii etc. Transformarea acestor acţiuni în participare efectivă constituie o resursă încă
insufi cient fructifi cată de sectorul neguvernamental. Experienţa Lecturi urbane (“ un proiect de implicare
civică iniţiat de civika.ro, ce are scopul de a promova lectura în locurile publice, în mijloacele de transport în
comun, în inimile noastre“ – www.orasulciteste.ro) dovedeşte că cele două componente pot fi conciliate.
În ceea ce priveşte petiţiile, şi aici au avut loc evoluţii, datorită mediului virtual. Petiţiile online au devenit
mai populare. Din păcate, dacă putem vorbi despre un număr în creştere al participărilor la asemenea
gen de actrivităţi, efi cienţa lor este discutabilă. Ceea ce le lipseşte sunt mijloacele de infl uenţare reală a
deciziilor administrative. Site-ul www.petitieonline.ro a găzduit câteva zeci de petiţii care au întrunit peste
10 000 de semnături. Între ele nu găsim nicio „poveste de succes“ – o petiţie care să fi dus la adoptarea sau
modifi carea unei decizii a administraţiei centrale sau locale.
5.2. Voluntariat
Implicarea cetăţenilor în activităţile neplătite ale unor organizaţii neguvernamentale este considerată nu
doar o resursă pentru dezvoltarea social-economică, ci şi una dintre condiţiile importante pentru a “face
democraţia să funcţioneze“ .97
„Voluntariatul este activitatea desfăşurată din proprie iniţiativă, prin care o persoană fi zică îşi oferă timpul,
talentele şi energia în sprijinul altora, fără o recompensă de natură fi nanciară, dar care poate deconta
cheltuielile realizate în sprijinul proiectului în care este implicată“ 98. Voluntariatul este o valoare importantă
a organizaţiilor neguvernamentale din toată lumea, mai ales în contextul dezvoltării şi cooperării
internaţionale, şi o valoare la fel de importantă pentru organizaţiile neguvernamentale din România.
Din 1990, voluntariatul a cunoscut o evoluţie ascendentă, de la primele încercări de a implica voluntar
cetăţenii în organizaţii nonprofi t, schimbând percepţia negativă despre munca voluntară (de fapt impusă),
din perioada comunistă, până la mişcări corporatiste de promovare a voluntariatului în rândul angajaţilor,
de la fi nanţatori şi organizaţii neguvernamentale din străinătate, care au sprijinit includerea voluntarilor în
proiectele ONG-urilor româneşti, la organizaţii, resurse şi centre care au ca misiune sau obiectiv principal
promovarea voluntariatului (ex.: Centrul Naţional de Voluntariat Pro Vobis – www.voluntariat.ro), de la
premieri interne de voluntari, până la evenimente şi gale special organizate pentru voluntariat sau categorii
indispensabile pe aceasta temă în orice eveniment naţional de acest tip99.
În 2001, Parlamentul României a adoptat legea care reglementează activităţile de voluntariat în România.
Conform legii, „Voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice
persoană fi zică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială; activitatea de interes public este
activitatea desfăşurată în domenii cum sunt: asistenţa şi serviciile sociale, protecţia drepturilor omului,
97 Putnam, Robert D, Making Democracy Work. Civic Traditions in Modern Italy, Princeton, Princeton University Press, 1993
98 Sursa: Pro Vobis, Centrul National de Voluntariat, Fișă informativă: „Ce este voluntariatul“, 2005
99 Resursă: „Despre istoricul voluntariatului în România“ – http://www.voluntariat.ro/ce_este_voluntariatul.htm#3
România 2010
86
medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţifi c, umanitar, religios, fi lantropic, sportiv, de
protecţie a mediului, social şi comunitar şi altele asemenea“ 100.
În noiembrie 2000, IMAS a realizat un studiu cu titlul „Opinii şi percepţii asupra ONG-urilor din România“ în
care, întrebaţi dacă s-au gândit vreodată să participe la acţiuni de voluntariat în cadrul unui ONG, doar 8,3%
dintre cei intervievaţi au răspuns pozitiv101. La sondajul comandat de FDSC în cadrul proiectului CIVICUS
în 2005, 7% dintre cetăţenii români au spus că au participat la activităţi de voluntariat în ultimele 12 luni
(2004) în mod regulat, iar alţi 25% că au participat la astfel de acţiuni uneori sau rar.
Pe baza datelor cercetării de tip Omnibus realizate de FDSC în 2010, putem extrage o serie de date şi
informaţii referitoare la amploarea şi natura fenomenului voluntariatului în momentul de faţă.
Fig. 58. Amploarea voluntariatului pe tipuri de acțiune derulată
În ultimele 12 luni, dvs. personal…
(întrebare cu răspuns multiplu) Da, o singură dată Da, de mai multe ori Nu Nu știu/Nu
răspund
Aţi făcut o donaţie la biserică 19,2% 33,0% 47,2% 0,6%
Aţi făcut o donaţie ca răspuns la un apel
umanitar din ziar sau de la televizor pentru
persoane afl ate în nevoie
7,6% 11,3% 78,7% 2,4%
Aţi făcut muncă voluntară pentru biserică
sau comunitate 3,5% 15,1% 79,7% 1,8%
Aţi donat sânge 4,8% 6,8% 86,7% 1,8%
Aţi făcut o donaţie ca răspuns la un apel din
ziar sau de la televizor pentru alte cauze 4,4% 6,4% 86,9% 2,3%
Aţi făcut muncă voluntară pentru o
organizaţie neguvernamentală 0,7% 3,0% 94,2% 2,2%
Sursa: Cercetare de tip Omnibus, realizată de Mercury Research la comanda FDSC, 2010
Rezultatele relevă că cei mai mulţi preferă să facă donaţii, iar dintre cei care aleg să-şi dedice timpul şi să
depună eforturi în benefi ciul altora, cei mai mulţi o fac pentru biserică sau comunitate, mai puţini alegând
munca voluntară în cadrul organizaţiilor neguvernamentale – 18,6% faţă de 3,7%.
Persoanele cu vârsta între 30 – 44 ani şi peste 60 de ani optează mai degrabă pentru voluntariatul în
folosul bisericii sau al comunităţii, în timp ce voluntariatul în folosul organizaţiilor neguvernamentale este
ales în special de persoanele de vârstă mijlocie şi de cele tinere102. Totodată, bărbaţii sunt cei care preferă
preponderent prima variantă de muncă voluntară, în folosul bisericii și a comunităţii, în timp ce voluntarii
ONG-urilor sunt în proporţie egală bărbaţi și femei.
Opinii ale respondenţilor la Barometrul Liderilor ONG:
• „Pentru noi, o sursă importantă de voluntari o reprezintă profesorii din școlile publice. Și acum,
cu toate aceste modifi cări la nivel guvernamental legat de salariile și meritele profesorilor, va fi
din ce în ce mai greu să mobilizezi oamenii să se implice ca voluntari.“
• „ Se remarcă o implicare mai mare a elevilor din ciclul de gimnaziu și liceu. În schimb, la studenţi
se remarcă o slabă implicare și responsabilitate. Timpul de implicare și activare e mult mai redus
decât în anii anteriori.“
100 Legea Voluntariatului nr. 195/2001 a fost revizuită la data de 30/07/2006, având în vedere O.G. nr. 58/2002, Legea nr. 629/2002, Legea nr.
339/2006. Prezenta legislaţie şi alte acte normative care fac referire la voluntariat, pot fi găsite la: http://www.voluntariat.ro/legislatie_
voluntariat.htm. Merită subliniat faptul că Legea Voluntariatului în România a apărut şi ca urmare a sprijinului activităţilor derulate în
cadrul Anului Internaţional al Voluntariatului, din 2001.
101 Giurgiu, Anca, 2001, „Volunteer Activity and the Volunteers in Romania“, în Social Economy and Law Journal (SEAL), 2001
102 Rămâne însă în afara cercetării grupa de vârstă a elevilor de şcoală şi liceu, care încă nu au fost evidenţiaţi de vreun raport sau cercetare
până în prezent, ei reprezentând un grup semnifi cativ.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
87 87
Procentul persoanelor cu experienţă de voluntariat în cadrul organizaţiilor neguvernamentale creşte
proporţional cu nivelul de educaţie, în timp ce în cazul voluntariatului pentru biserică sau comunitate,
procentul cel mai ridicat se constată în rândul absolvenţilor de 10 clase sau de şcoală profesională.
Din punctul de vedere al relaţiei dintre veniturile respondenţilor şi disponibilitatea acestora pentru
voluntariat, dintre cei care activează ca voluntari în benefi ciul bisericii sau al comunităţii, cei mai mulţi
sunt cei cu venituri mici, iar în cazul organizaţiilor neguvernamentale cei mai mulţi sunt cei cu venituri
medii. Şi la o categorie, şi la cealaltă, voluntarii cu venituri considerate mari (peste 1 980 RON pe lună)
reprezintă cel mai scăzut procent.
Din perspectiva regiunilor istorice, procentul de departe cel mai ridicat de persoane care preferă
voluntariatul în folosul bisericii sau al comunităţii se întâlneşte în Moldova, în timp ce la polul opus se afl ă
Bucureştiul, urmat de regiunile din sudul ţării – Oltenia, Muntenia, Dobrogea. În privinţa voluntariatului
pentru un ONG, clasamentul regiunilor este următorul: regiunea Bucureşti, regiunea Transilvania-Banat-
Crişana-Maramureş şi regiunea Oltenia-Muntenia-Dobrogea şi a Moldovei.
Pentru prima formă de voluntariat (biserică și comunitate), de obicei respondenţii cei mai mulţi sunt
cu precădere din zona rurală, în timp ce pentru cea de-a doua, ei provin echilibrat din toate tipurile de
localităţi, cu o preponderenţă la nivel de oraşe între 50 000 şi 200 000 de locuitori.
Fig. 59. Caracteristici ale voluntariatului pentru ONG vs. voluntariat pentru biserică și comunitate
Acţiuni făcute o dată sau de mai multe ori
Muncă voluntară
pt. biserică sau
comunitate
Muncă voluntară
pt. o organizaţie
neguvernamentală
Sex
Masculin 23 % 4 %
Feminin 15 % 4 %
Vârstă
18-29 ani 9 % 4 %
30-44 ani 21 % 5 %
45-59 ani 19 % 5 %
60 ani și peste 24 % 1 %
Educaţie
Până la 8 clase 19 % 1 %
Școală profesională/10 cl. 25 % 4 %
Liceu, postliceală 15 % 5 %
Colegiu, facultate 15 % 5 %
Categorie
socială
Directori de departament și întreprinzători particulari 19 % 4 %
Funcţionari cu studii superioare și personal califi cat 15 % 6 %
Muncitori califi caţi și funcţionari cu o pregătire medie 17 % 3 %
Muncitori necalifi caţi și alţi funcţionari cu studii minime 23 % 3 %
Venit pe
gospodărie Mic (sub 1120 RON/luna) 28 % 3 %
Mediu (1121-1960 RON/lună) 17 % 6 %
Mare (peste 1960 RON/lună) 15 % 3 %
Regiunea
istorică
Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș 20 % 4 %
Oltenia, Muntenia, Dobrogea 14 % 3 %
Moldova 28 % 3 %
București 9 % 6 %
Mărimea
localităţii
Orașe peste 200K loc. 8 % 3 %
Orașe 50-200K loc. 13 % 5 %
Orașe sub 50K loc. 15 % 4 %
Localităţi rurale 28 % 4 %
Total 19 % 4 %
Sursa: Cercetare de tip Omnibus, realizată de Mercury Research la comanda FDSC, 2010
România 2010
88
Barometrul Liderilor ONG relevă că majoritatea organizaţiilor neguvernamentale (90%) lucrează cu
voluntari. În opinia liderilor respectivi, anul 2009 (deşi un an marcat de o criză economică destul de
severă) nu a fost unul foarte rău din punctul de vedere al atragerii de voluntari în organizaţii. Mai mult de
55% dintre ei consideră fi e că nu au fost mari probleme, fi e că lucrurile au mers destul de bine.
Totodată, majoritatea conducătorilor de organizaţii neguvernamentale consideră că numărul de voluntari
implicaţi în mod constant în activitatea organizaţiei, raportat la nevoile organizaţiei, este sufi cient (50,1%)
sau chiar peste necesarul organizaţiei (3,3%). O posibilă explicaţie a acestor rezultate, încă sub nevoile
organizaţionale, poate fi şi cererea redusă din partea ONG-urillor pentru recrutare de voluntari şi nevoia
de creştere a nivelului de profesionalizare a activităţilor în care sunt implicaţi voluntarii.
Ca modalităţi de recrutare de voluntari, liderii de ONG răspund103, în proporţie de 63,3% că voluntarii vin
ei înşişi la organizaţie, iar celelalte modalităţi sunt, în ordinea utilizării lor: anunţuri în şcoli, universităţi,
companii, instituţii publice (44,1%), anunţuri prin diverse mijloace de informare (38,4%) şi doar 9,2% prin
centre şi 6,3% prin târguri de voluntariat. Evaluând procesul de recrutare în 2009 per ansamblu, liderii de
ONG-uri consideră că a decurs fără mari probleme (17,7%) sau destul de bine (38,4%), în timp ce 7,2% îl
consideră foarte difi cil.
Rata voluntariatului în România este pe o linie ascendentă, dar încă redusă faţă de mediile europene,
studiile arătând că 3 din 10 europeni sunt voluntari şi 80% din populaţia UE consideră că implicarea activă
în viaţa socială este crucială pentru democraţie. Se consideră că participarea cetăţenilor în activităţile
de voluntariat ale societăţii civile în România este încă infl uenţată de prejudecăţi care pornesc din
perioada comunistă, când „munca voluntară“ era reprezentată de activităţile neplătite şi obligatorii (gen
muncile agricole, curăţarea locurilor publice etc.), impuse cetăţenilor de către administraţia de partid a
regimului comunist104. Cu toate acestea, se constată o schimbare în mentalul colectiv în ceea ce priveşte
voluntariatul, în special în rândul tinerilor care privesc voluntariatul ca pe o investiţie în propria persoană
(ca avantaj în evaluarea pentru burse în străinătate şi angajare pe piaţa muncii, chiar dacă, spre deosebire
de alte ţări, nu reprezintă un plus la admiterea în universităţi sau în exercitarea unor profesii).
Opinii ale respondenţilor la Barometrul Liderilor ONG:
• „În ţara noastră este foarte puţin încurajată activitatea de voluntariat, care este benefi că atât
organizaţiilor, cât şi voluntarilor (prin experienţa pe care o acumulează).“
• „ Drepturile voluntarilor ar trebui mai bine precizate şi chiar reglementate în concordanţă cu cele
din UE.“
• „ Ar trebui legiferat ceea ce în SUA este stipend pentru voluntari, deoarece sunt probleme cu
acoperirea cheltuielilor acestora atunci când îi trimiţi în mediul rural.“
• „Ar fi nevoie de mai multe programe de educaţie pentru voluntariat, recunoaşterea ofi cială a
voluntariatului ca experienţa de muncă.“
În această perioadă, demersuri internaţionale precum declararea anului 2011 – Anul European al Voluntariatului,
care demonstrează atenţia sporită a factorilor politici şi decizionali asupra acestui subiect pot
103 Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 – „Care este modalitatea prin care organizaţia dvs. își recrutează voluntarii?“ (întrebare cu răspuns
multiplu)
104 Vezi şi Mălina Voicu, Bogdan Voicu – „Volunteering in Romania: a rara avis“, în Paul Dekker şi Loek Halman (editori), The Values of
Volunteering. Cross-Cultural Perspectives, Kluwer Publishers, 2003, p. 143 – 160
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
89 89
impulsiona şi sprijini iniţiativele de voluntariat, eforturile de promovare a interesului cetăţenilor pentru
voluntariat şi de întărire a infrastructurii pentru voluntariat în România105.
Anul European vizează consolidarea importanţei şi benefi ciilor voluntariatului pentru societăţile
europene.
Comisia Europeană propune patru obiective pentru Anul European al Voluntariatului:
1. Crearea unor condiţii-cadru favorabile vizează sprijinirea instaurării voluntariatului ca instrument
pentru promovarea participării civice şi a angajamentului interpersonal.
2. Abilitarea organizaţiilor de voluntari şi ameliorarea calităţii voluntariatului pentru a facilita
voluntariatul şi a încuraja activitatea în reţea, mobilitatea şi cooperarea.
3. Recompensarea şi recunoaşterea activităţilor de voluntariat ar trebui sprijinite prin stimularea
adecvată a cetăţenilor, societăţilor şi organizaţiilor.
4. Sensibilizarea largă cu privire la valoarea şi importanţa voluntariatului.106
Aceste obiective ar trebui realizate prin schimb de experienţă, difuzarea rezultatelor studiilor,
conferinţe şi manifestări, precum şi campanii de informare şi de relaţii publice. În acest scop, este
prevăzut un pachet fi nanciar în valoare de 6 milioane euro pentru 2011, precum şi de 2 milioane
euro pentru măsurile pregătitoare din anul 2010.
În acelaşi context al anului 2011, au loc şi în România o serie de demersuri de îmbunătăţire a legislaţiei
din acest domeniu, demersuri care privesc în mod special găsirea de modalităţi de motivare a cetăţenilor
pentru implicarea în programe de voluntariat, recunoaşterea şi validarea competenţelor dobândite în cadrul
activităţilor de voluntariat, introducerea unor instrumente comune care să fi e utilizate de către ONG-urile
care lucrează cu voluntari (Cod de conduită al ONG-ului care implică voluntari, Cod de conduită pentru
coordonatorul de voluntari, Certifi catul de Voluntar etc), precum şi clarifi carea anumitor noţiuni care au
legătură cu voluntariatul (voluntariatul corporatist, voluntariatul în instituţii publice, contractul de voluntariat
etc.) şi crearea unei agenţii sau platforme la nivel naţional pentru susţinerea voluntariatului. De altfel, în
Barometrul Liderilor ONG realizat de FDSC, liderii organizaţiilor neguvernamentale îşi exprimă în mod special
nevoia de a exista modalităţi mult mai concrete de stimulare şi de facilitare a participării voluntarilor.
În ceea ce priveşte sincronizarea dintre nevoile pe care le au organizaţiile neguvernamentale şi aspiraţiile
noilor generaţii de voluntari, apar o serie de discrepanţe, deşi acestea nu fac însă regula: există organizaţii
care îşi doresc voluntari pentru activităţi de rutină, în timp ce voluntarii caută oportunităţi de implicare în
activităţi dinamice, creative, şi nu neapărat pe termen lung. Pe lângă aceastea, percepţia cetăţenilor asupra
voluntariatului infl uenţează şi adânceşte alte discrepanţe legate de cultură şi principiile voluntariatului, care
tinde să fi e văzut ca o activitate din care să poată fi obţinute unele avantaje, uneori materiale. Aceasta vine
în contradicţie cu conceptul de voluntariat în sine, cu ceea ce promovează organizaţiile neguvernamentale
prin voluntariat.
Marea provocare pentru sectorul neguvernamental rămâne în continuare dezvoltarea propriilor capacităţi
şi abilităţi de atragere şi implicare a voluntarilor astfel încât să răspundă intereselor organizaţionale, dar şi
celor motivaţionale în cazul voluntarilor sau nevoilor comunitare atunci când avem în vedere percepţia
voluntariatului în rândul cetăţenilor.
105 Sursa: http://www.provobis.ro/1_2_programe/2011.htm
106 Sursa: Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Anul European al Voluntariatului, 2011, http://eur-lex.europa.eu
România 2010
90
Iniţiative susţinute de sectorul neguvernamental pentru promovarea voluntariatului:
• Î n 1997, Pro Vobis înfi inţează primul Centru de Voluntariat din România.
• Î n România se desfăşoară anual Săptămâna Naţională a Voluntariatului, eveniment iniţiat în
2002 de Pro Vobis.
• În 2010, activează 14 centre de voluntariat (Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constantă,
Craiova, Iaşi, Oradea, Reşiţa, Satu Mare, Sibiu, Slatina, Simeria, Vlădeşti), constituite în Reţeaua
Naţională a Centrelor de Voluntariat din România (RNCVR).
• Î n 2010, la iniţiativa Pro Vobis, se înfi inţează prima Federaţie a organizaţiilor care
sprijină dezvoltarea voluntariatului în România – Federaţia VOLUM, cu 38 de organizaţii
neguvernamentale membre (iunie 2010)107.
5.3. Grupurile informale – primii pași în acţiunea colectivă
Ideea conform căreia dezvoltarea şi consolidarea societăţii civile şi a democraţiei necesită un grad relativ
ridicat de viaţa asociativă, constituită în mod voluntar, reprezintă un element important al tradiţiei de
gândire liberală, cu rădăcini încă de la începutul secolului al XIX-lea; aceasta se regăseşte astăzi în populara
teorie a „capitalului social“ (Putnam, 1995; Weil, 2005, Sandu, 2005 şi 2007, Zano şi Palmonari, 2003).
Prin asocieri voluntare, informale cu caracter mai degrabă spontan, cetăţenii relaţionează, dobândesc
încredere reciprocă şi propun reţele altruiste de acţiune colectivă prin intermediul cărora rezolvă efi cient
probleme comune care adeseori prezintă un impact ce transcende simpla întrajutorare. Toate aceste
activităţi colective, reţele sociale de servicii reciproce şi asocieri voluntare constituie surse de capital social
ce contribuie la dezvoltarea şi consolidarea democraţiei.
Măsurarea capitalului social al unei comunităţi sau societăţi – adeseori, ca indicator compozit al încrederii
instituţionale şi recipoce între indivizi şi al nivelului de participare civică sau voluntariat – a evidenţiat mai
degrabă lipsa sau gradul relativ scăzut al acestuia în cadrul societăţilor postcomuniste.
Pornind de la aceste constatări, dar şi de la necesitatea capacitării şi întăririi grupurilor informale spontane
cu impact comunitar ridicat, s-au iniţiat primele modele de dezvoltare comunitară, prezente şi în România,
în principal prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), cu sprijinul Băncii Mondiale, sau prin
programele de preadereare ale UE (Leader) ce au avut drept scop, printre altele, facilitarea comunitară
înţeleasă ca proces prin care membrii unei comunităţi sunt mobilizaţi şi sprijiniţi pentru a se organiza în
vederea rezolvării unor probleme comune.
Prin urmare, în prezent, putem decela două tipuri de grupuri informale, în funcţie de natura şi mecanismul
constituirii acestora: pe de o parte, putem vorbi despre grupuri informale iniţiate într-o manieră mai
degrabă spontană, cu caracter endogen şi, pe de altă parte, cele înfi inţate prin mecanisme de facilitare şi
capacitare, cu caracter mai degrabă exogen. Lărgirea conceptului a condus şi la rafi narea terminologiilor
de denominare. Astfel, grupurile informale sunt cunoscute şi sub denumirea de organizaţii comunitare
sau grupuri de iniţiativă locală (GIL) sau de acţiune locală (GAL), în funcţie de fi nanţator; indiferent de
denumire, grupurile informale trebuie identifi cate şi analizate în funcţie de poziţionarea acestora pe
un continuum, de la pur spontan (iniţiate de jos în sus; de la „fi rul ierbii“) până la tipul pur planifi cat,
constituite de „sus în jos“. Caracteristicile comune ale acestor grupuri informale/ organizaţii comunitare
sunt evidenţiate mai jos:
• S unt formate din membrii unei comunităţi (lideri comunitari formali sau informali, persoane cu
iniţiativă care doresc să contribuie la dezvoltarea comunităţii lor).
107 Sursa: http://www.volum.voluntariat.ro/
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
91 91
• Î n general, sunt organizaţii puţin formalizate, având o ierarhie internă minimă.
• S unt localizate în comunităţile pe care le servesc, în mediul urban, având mai degrabă un caracter
spontan, informal, în vreme ce în rural, grupurile se bazează pe combinarea celor două modele
(lideri informali şi formali).
• A u o abordare participativă şi consultativă în planifi carea şi derularea activităţilor.
• S unt adesea implicate în rezolvarea unor probleme punctuale şi activează pe o perioadă limitată
de timp.
Grupurile informale cu caracter mai degrabă spontan sunt grupuri cu interese şi pasiuni comune, ce
iniţiază acţiuni colective voluntare, cu durabilitate şi anvergură mai degrabă limitată. Acestea au la bază,
adesea, evenimente cu încărcătură emoţională ridicată (moartea unui motociclist sau a unui handbalist
de renume au stat la baza iniţierii unor campanii scurte, dar intens mediatizate, de conştientizare a unor
reguli de trafi c între şoferi şi motociclişti, sau unei campanii de prevenire a violenţei în şcoli) şi dispun de
o simbolistică puternică.
Declanşarea acţiunii colective are la bază constarea unei situaţii neplăcute, urmată de conştientizarea lipsei
de soluţii şi mobilizarea, contagiunea grupurilor de apartenenţă şi a reţelelor acestora. Acestea iau fi inţă
la intersecţia între „constatarea unei situaţii“ şi „credinţa în posibilitatea de a o schimba“. Adeseori liderii
grupurilor informale nu au cunoştinţă de existenţa unor organizaţii neguvernamentale prin care să-şi
poată exprima nemulţumirea sau care să le reprezinte interesele.
Procesul de formare a grupurilor informale de tip adunare spontană – fl ash-mob – este mai degrabă o
caracteristică urbană, în vederea mobilizării participanţilor, iniţiatorii făcând apel la tehnici de comunicare
de tip e-mail viral, SMS viral sau la reţele de socializare de pe internet. Acestea au o viaţă scurtă, caracterul
informal, nestructurat, lipsa de experienţă organizaţională şi lipsa de personal angajat făcând difi cilă
mobilizarea şi administrarea de resurse pentru derularea activităţilor propuse pe termen mediu sau lung.
Activităţile grupurilor informale sunt variate atât în conţinut, dar şi în anvergură; astfel, în zonele urbane din
România s-au desfăşurat acţiuni iniţiate de grupuri informale, care vizau convingerea autorităţilor locale
în ceea ce priveşte amenajarea de piste pentru biciclişti, interzicerea construirii unui bloc într-un spaţiu
verde, campanii de încurajare a unor comportamente civilizate, în transportul public, faţă de persoanele
cu disabilităţi etc.
Realitatea statistică a acestor grupuri este, desigur, greu de surprins, au o puternică implicare a presei
în mediul urban şi, de aceea, necesită o analiză de conţinut şi de frecvenţă pentru decelarea amplorii
activităţii grupurilor informale.
Cel de-al doilea tip de grupuri informale face referire la asocierile voluntare, a căror constituire este
facilitată de o structură integrantă (fi nanţator); aceasta presupune identifi carea şi capacitarea liderilor
locali informali şi/sau formali (de regulă, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale) cu rol de a cataliza
acţiunea colectivă viitoare şi, desigur, pentru a accesa formal fi nanţarea şi pentru a mobiliza ceilalţi
membri ai comunităţii.
Facilitarea comunitară este procesul de mobilizare a membrilor unei comunităţi şi de sprijinire a
acestora pentru a se organiza în vederea rezolvării unor probleme ce transcend stricta întrajutorare
a membrilor; aceasta se constituie într-un proces ce presupune identifi carea persoanelor active şi
responsabile dintr-o comunitate (liderii comunitari), motivarea lor pentru mobilizarea şi coagularea
unui grup comunitar.
România 2010
92
Din această perspectivă, grupurile informale trebuie înţelese ca structuri specifi ce proiectelor axate pe
dezvoltarea comunitară în mediul rural şi, într-o mai mică măsură, în cel urban.
În România, principalul model de dezvoltare comunitară a fost iniţiat de Banca Mondială şi implementat de
Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) începând cu 1998 (ce activează conform Legii 129/1998), care
şi-a propus drept misiune creşterea capitalului social şi sprijinirea dezvoltării durabile în comunităţile sărace
prin promovarea şi suportul acordat iniţiativelor locale identifi cate înaintate şi realizate în mod participativ,
prin implicarea comunităţii.
Intervenţia FRDS s-a fundamentat pe principiul că proiectele trebuie iniţiate de lideri informali la nivel
local (ce trebuiau să fi e identifi caţi) şi care pot să îi mobilizeze pe ceilalţi locuitori; semieşecul unor astfel de
grupuri a condus la modifi carea modelului prin includerea reprezentanţilor instituţiilor publice (a liderilor
formali). Astfel, în fi ecare localitate care intenţiona să obţină fi nanţare trebuia identifi cat şi format un grup
de iniţiativă locală (GIL), care trebuie să-şi asume un proiect concret şi să fi e responsabil de implementare.
Implementarea acestor modele a fost contextualizată în funcţie de mediul de rezidenţă, urban sau rural;
dacă în mediul urban s-a pus accent mai degrabă pe identifi carea şi capacitarea liderilor informali şi a
persoanelor cu dorinţa de implicare, în rural s-a încearcat mai degrabă combinarea celor două modele
(lideri informali şi formali), ţinând cont de specifi cul rural, unde este difi cil să fi e implementat un proiect
sau realizată o acţiune, atât timp cât administraţia locală nu îşi dă acordul. Pe de altă parte, persoanele
implicate în proiecte din mediul rural au dovedit că sunt mult mai active şi mai solidare, sunt conştiente că
numai astfel pot să rezolve anumite probleme comune, impactul proiectelor fi ind mult mai vizibil decât
în urban.
Finanţările UE din faza de preaderare au urmat modelul developmentarist al capitalului social comunitar,
încurajând asocierea celor trei actori comunitari principali – administraţia locală, mediul de afaceri şi
societatea civilă. Prin Programul Leader, derulat în perioada 2005 – 2006, s-a încurajat constituirea grupurilor
de acţiune locală (GAL) ce presupun dezvoltarea de parteneriate între mai multe localităţi şi asocierea între
reprezentanţii celor trei actori sociali amintiţi mai sus. Până în prezent au fost aprobate 110 GAL-uri de către
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).
Rezultatele focus-grupului realizat de FDSC în aprile 2010 a evidenţiat mai degrabă difi cultăţile cu care
se confruntă GAL în realizarea acordului între parteneri. Din perspectiva ONG-urilor care oferă asistenţă
tehnică pentru înfi inţarea acestor GAL-uri, procesul este mai degrabă unul „hei-rupist şi formal“, iar accesarea
fi nanţării este mai degrabă un scop în sine şi nu un mijloc pentru realizarea obiectivelor comune (pentru
a putea accesa fi nanţarea, GAL-urile trebuie să obţină personalitate juridică în baza O.G. 26/2000, legea
fundaţiilor şi asociaţiilor). Lipsa procedurilor clare de funcţionare, interesele multiple ale actorilor implicaţi
şi contribuţia de 20% care trebuie depusă pentru proiecte fac ca multe GAL-uri să fi e desfi inţate.
Pe lângă liniile de fi nanţare amintite mai sus – FRDS şi Programul Leader – există o serie de fundaţii (din
care amintim Fundaţia Pact) ce sprijină formarea şi dezvoltarea organizaţiilor comunitare; ofertele de
fi nanţare ale acestor fundaţii cuprind, de regulă, granturi mici (între 500 şi 5 000 euro) realizate fi e prin
contracte cu persoanele fi zice implicate în grupul informal sau cu organizaţia comunitară înregistrată
ca persoană juridică. Trebuie, de asemenea, menţionată importanţa centrelor de resurse (organizaţii de
suport) ce derulează programe de asistenţă tehnică dedicate organizaţiilor comunitare, având drept rol
intermedierea între grupurile informale şi instituţiile fi nanţatoare, din care amintim: Asociaţia Română de
Dezvoltare Comunitară (www.ardc.ro), Centrul de Asistenţă Rurală (www.rural-center.org) sau Centrul de
Resurse CREST (www.crest.ro).
În ciuda anumitor difi cultăţi, prezenţa elitelor locale – reprezentanţi ai autorităţilor locale, şcolii, bisericii
– în majoritatea grupurilor informale constituite în cadrul proiectelor de dezvoltare comunitară asigură
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
93 93
o bună relaţionare cu instituţiile reprezentative de la nivel local. Mai mult, rezultatele cercetării au evidenţiat
că neimplicarea administraţiei locale conduce la constituirea unor relaţii confl ictuale, datorită faptului că
acestea (grupurile informale) sunt percepute ca o ameninţare de către funcţionarii publici.
Grupurile informale (organizaţiile comunitare) sunt adesea formate pentru a rezova o problemă punctuală.
Astfel se explică că mai puţin de 10% dintre acestea îşi continuă activitatea după încheierea proiectului,
prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice sau a cadrelor didactice constituind factori favorizanţi ai
continuării activităţii; cu toate acestea, impactul grupurilor informale transcende adesea simpla rezolvare
a problemei sau cadrul strict al întrajutorării reciproce, deorece acestea furnizează modele de acţiune
viabile, formează lideri locali (care ulterior activează în ONG – uri mai structurate) şi contribuie la creşterea
încrederii şi participării comunitare sau la infl uenţarea politicilor locale, comunitare.
Elementele care asigură succesul unui grup informal constau în prezenţa mecanismelor de facilitare,
identifi carea adecvată a liderilor informali, includerea, pe cât posibil, a cât mai multor actori sociali locali şi
asigurarea unei bune comunicări în cadrul grupului.
În vederea îmbunătăţirii sprijinului acordat acestor importanţi actori ai societăţii civile, susţinem
următoarele recomandări:
• M onitorizarea campaniilor desfăşurate de grupurile informale urbane (inclusiv prin analiza
de conţinut a media care, de regulă, promovează acţiunile colective spontane) şi încurajarea
abordării şi facilitării acestora de către structurile încadrante/ fi nanţatori.
• Încurajarea autorităţilor locale în vederea sprijinirii acţiunilor colective ale grupurilor informale;
adeseori un sprijin de la primărie poate uşura considerabil viaţa grupului, prin punerea la
dispoziţie a unui sediu, teren, materiale etc;
• F acilitarea creării de reţele între diferitele organizaţii ale societăţii civile, cu preocupări în
domeniul dezvoltării comunitare, şi colectarea şi diseminarea bunelor practici în dezvoltarea
proiectelor de dezvoltare comunitară;
• S prijinirea proiectelor de formare profesională a specialiştilor în dezvoltare comunitară, iniţierea
de către centrele de formare a unor cursuri de pregătire specializate sau a unor programe
universitare dedicate domeniului dezvoltării comunitare.

6S
ectorul neguvernamental
și sfera publică
6.1. Relaţia stat – societate civilă 1989 – 2009
După 1989, natura relaţiei între administraţia publică şi cetăţeni, între stat şi sectorul neguvernamental s-a
modifi cat sistematic şi incremental. Cel mai simplu mod de a defi ni această relaţie în continuă schimbare
este de a o privi din perspectiva reformei guvernării.
Relaţia Stat – sector neguvernamental se subsumează problematicii complexe a reformei guvernării şi
este parte integrantă din procesul de modernizare a Statului. Efortul de modernizare a Statului presupune
nu numai introducerea unor elemente de performanţă managerială şi creştere de efi cienţă în utilizarea
banului public, ci şi elemente de bună guvernare.
În România, interesul în dezvoltarea relaţiei dintre sectorul guvernamental şi cel neguvernamental a crescut
apreciabil în ultimele două decade, recuperând rapid modelele de abordare a problematicii parteneriatelor
sectoriale dezvoltate la nivel internaţional. Analizând evoluţia sectorului neguvernamental din ultimii 20 de
ani, nu putem face abstracţie de infl uenţa majoră pe care au avut-o orientările diverselor guverne asupra
dezvoltării acestuia. O condiţie minimă necesară pentru dezvoltarea sectorului neguvernamental în orice
societate o reprezintă existenţa unui cadru politic democratic. Pentru a avea un sector neguvernamental
puternic este nevoie de o viziune politică favorabilă dezvoltării acestui sector, de o atitudine pozitivă,
de încurajare şi susţinere a parteneriatului public – privat cu sectorul neguvernamental. Într-un anume
sens, istoricul dezvoltării sectorului neguvernamental este strâns legat de istoricul relaţiei cu sectorul
guvernametal.
În evoluţia relaţiei dintre stat şi sectorul neguvernamental din România putem distinge câteva etape de
dezvoltare a a sectorului după 1989.
1990 – 1992. Sectorul neguvernamental militează în stradă și e absent din programele de guvernare
Această primă etapă de dezvoltare a sectorului neguvernamental se caracterizează printr-un entuziasm
democratic manifestat şi prin explozia înregistrării de structuri neguvernamentale ca expresie a libertăţii de
asociere. A fost o perioadă efervescentă din punct de vedere politic, marcată de descoperirea drepturilor
şi libertăţilor democratice, cu multe manifestări de stradă şi proteste. Din acestă periodă ne amintim de
manifestaţiile din Piaţa Universităţii, dar şi de venirea minerilor la Bucureşti, apariţia pe scena politică a
Frontului Salvării Naţionale, dar şi reconstituirea partidelor politice istorice precum Partidul Naţional Liberal,
Partidul Naţional Ţărănesc Creștin și Democrat, Partidul Social Democrat. Este perioada în care, din iniţiativa
partidelor de opoziţie şi a organizaţiilor civice, se formează coaliţia Convenţia Democratică.
Într-un moment în care toate procesele şi instituţiile politice treceau printr-un proces accelerat de redefi nire,
sectorul neguvernamental începea şi el să-şi contureze identitatea, cu respect pentru valorile democratice
şi anticomuniste. Acestă fază se caracterizează printr-o capacitate redusă a sectorului neguvernamental,
atât din punct de vedere al modalităţilor de organizare a tânărului sector asociativ, cât şi al resurselor. Pe
acest fundal haotic este redescoperit dreptul la asociere, la liberă exprimare, reapare nivelul administrativ
local. În programele de guvernare din acestă perioadă, respectiv guvernul Român şi guvernul Stolojan,
România 2010
96
relaţia cu societatea civilă este total absentă. Cele două programe de guvernare sunt evident marcate de
imperativele privatizării şi trecerii la economia de piaţă, liberalizării economice şi reformei funciare, marile
teme de politică şi politică publică ale perioadei.108
1992-1996. Sectorul neguvernamental în opoziţie
Noiembrie 1992 – decembrie 1996. Această periodă de dezvoltare a sectorului neguvernamental o putem
caracteriza ca fi ind perioada de opoziţie . Puterea economică şi politică din România rămâne semnifi cativ
centralizată, iar Partidul Democrat Social Român arată frecvent tendinţe de a confunda puterea partidului
cu cea a statului. Organizaţii neguvernamentale care căştigaseră notorietate în această perioadă de debut a
democraţiei în România, precum Alianţa Civică, Grupul pentru Dialog Social, Liga Studenţilor, Liga Apărării
Drepturilor Omului, Pro Democraţia, Societatea Timişoara, Solidaritatea Universitară sau Asociaţia Foştilor
Deţinuţi Politici se plasează fără echivoc într-o atitudine de opoziţie faţă de puterea instalată după alegerile
din 1992.
Organizaţiile neguvernamentale prin discursul lor, prin acţiunile iniţiate adesea cu sprijinul programelor
străine de asistenţă pentru democraţie, pe fondul fragilităţii partidelor recent reînfi inţate apar ca elemente
de opoziţie. De aici şi tensiunile între putere şi organizaţiile neguvernamentale, lipsa de dialog şi cooperare
între sectorul guvernamantal şi cel neguvernamental.
În programul guvernului Văcăroiu apar câteva idei cu privire la consolidarea sistemului instituţiilor
neguvernamentale şi a societăţii civile și crearea unui sistem de politici destinate stimulării cu prioritate a
organizaţiilor, cu activitate în domeniul social, educativ, cultural.109
În ceea ce privește domeniul legislaţiei, principalul obiectiv a fost completarea legislaţiei referitoare de
ONG-uri. Aceste idei nu au fost urmate de decizii de politică publică care să le dea substanţă, au fost
mai degrabă elemente de retorică, infl uenţate de noul context, şi obiective politice care vizau integrarea
în NATO (Parteneriatul pentru Pace a fost semnat în 1993), Consiliul Europei (realizat în 1993) şi Uniunea
Europeană (la 1 februarie 1993, România semnează Acordul European, care instituie o asociere între
România și Comunităţile Europene, şi la 22 iunie 1995, depune cererea de aderare la Uniunea Europeană)
care aduceau cu ele şi elemente de monitorizare internaţională pe chestiuni legate de implementarea
domocraţiei şi a principiilor bunei guvernări.
1996-2000. Sectorul neguvernamental se consolidează și se conturează modelul relației parteneriale
dintre stat și sectorul neguvernamental.
Decembrie 1996 – Decembrie 2000. Putem numi această etapă de dezvoltare a sectorului etapa de consolidare.
Susţinerea masivă şi sistematică a sectorului neguvernamental din cei patru ani precedenţi prin programe
de asistenţă internaţională, îşi arăta rezultatele prin existenţa unui sector cu o identitate conturată, cu o
capacitate crescută şi interes pentru reglementare internă şi externă. Apropierea ideologică de partidele de
opoziţie şi, în special, de Convenţia Democratică din România, care câştigase alegerile din 1996, se refl ectă
în schimbarea de discurs politic şi de acţiune de politică publică. Programul de guvernare Ciorbea (în mod
preponderent) şi programul de guvernare Radu Vasile refl ectă acestă atitudine schimbată faţă de sectorul
neguvernamental.
Astfel, în programul guvernării Ciorbea (decembrie 1996 – aprilie 1998) regăsim elemente precum: referiri
la politicile în domeniul protecţiei consumatorului, dezvoltare regională şi locală; dialog social cu scopul
sprijinirii structurilor societăţii civile, armonizarea acţiunilor guvernamentale cu cele neguvernamentale
şi cu autorităţile publice locale, implicarea într-o măsură mai mare a ONG-urilor de sprijinire a sectorului
108 Programe de guvernare publicate în Monitorul Ofi cial al României, anul IV, nr.296, 23.11.1992, partea I
109 Programe de guvernare publicate în Monitorul Ofi cial al României, anul VIII, nr.342, 12.12.1996, partea I
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
97 97
privat în implementarea programelor guvernamentale, întărirea asociaţiilor de întreprinzători şi extinderea
dialogului cu administraţia publică centrală şi locală, cu sindicatele şi cu alte organizaţii neguvernamentale,
creşterea numărului de proiecte în parteneriat cofi nanţate de la buget (central şi local) şi de sectorul privat,
cofi nanţarea unor programe dedicate dezvoltării spiritului întreprinzător la categorii expuse excluderii
sociale: şomeri, femei, tineri, persoane cu hadicap, minorităţi și dezvoltarea pieţei fi nanţărilor pentru
sectorul neguvernamental pe termen lung.110
În domeniul social s-au stabilit obiective în raport cu care se redefi nea relaţia cu societatea civilă: stabilirea
indicatorilor sociali minimali pentru determinarea costului vieţii, a unui nivel de trai decent, pe baza
negocierilor cu sindicatele, uniunile patronale şi organizaţiile pensionarilor, în scopul stabilirii corecte
a salariilor, pensiilor, alocaţiilor, ajutoarelor sociale şi indexărilor; în ceea ce privește asistenţa socială,
obiectivele programului în raport cu societatea civilă sunt: stimularea participării structurilor societăţii civile
la activităţile sociale și instituţionalizarea unei forme de voluntariat pentru sprijinirea acţiunii sociale.
Relaţia cu sectorul neguvernamental este tratată specifi c în program, având ca obiectiv principal
dezvoltarea politicilor de parteneriat cu societatea civilă prin: constituirea Departamentului pentru
Protecţia Minorităţilor Naţionale, constituirea Departamentului Românilor de Dincolo de Graniţă,
constituirea unui Ofi ciu Naţional pentru Integrarea Socială a Rromilor, constituirea Fondului pentru
Dezvoltarea Societăţii Civile (având activităţi specifi ce în cadrul fi ecărui minister), constituirea unor Centre
de Acreditare în cadrul fi ecărui minister, pentru activităţi de formare continuă de resurse umane de
către asociaţii şi fundaţii, constituirea unui Grup de Lucru Interministerial cu caracter consultativ, având
rolul de a stabili cuantumul bugetar anual în raport cu programul de alocare pentru proiecte comune,
constituirea Consiliului Superior al Asociaţiilor şi Fundaţiilor, ca structură executivă subordonată ministrului
însărcinat cu reforma, având ca rol principal monitorizarea activităţii asociaţiilor şi fundaţiilor, adoptarea
Legii privind accesul la informaţie, adoptarea Legii privind protecţia minorităţilor naţionale, adoptarea
Legii cultelor, modifi carea Legii persoanelor juridice nr. 21 din 1924, introducerea în proiectul de Lege a
fi nanţelor publice a unui capitol privind accesul la fondurile bugetului de stat, specifi c pentru asociaţii şi
fundaţii şi alocarea de fonduri pentru cofi nanţarea programelor internaţionale pentru ONG, inclusiv cu
precizarea surselor de constituire a Fondului pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, includerea unui articol
în Legea răspunderii ministeriale, privind capacitatea ministerelor de a accede la fonduri bugetare pentru
dezvoltarea proiectelor în parteneriat cu ONG, includerea unui articol similar în Legea administraţiei locale
și modifi carea Legii sponsorizării, redefi nind categoriile de sponsori şi sponsorizaţi şi urmărind crearea unui
sistem de măsuri de stimulare a activităţilor de sponsorizare, mai ales prin facilităţi de ordin fi scal.
Elemente de parteneriat regăsim şi în domeniul sănătăţii, educaţiei, domeniul cultural, cercetare şi în
domeniul politicilor de tineret.
În programul de guvernare Radu Vasile regăsim ca obiectiv sprijinirea structurării societăţii civile şi a participării
cetăţeanului şi a comunităţilor la conducerea şi controlul treburilor publice şi aproape toate elementele de
consolidare a parteneriatului cu structurile neguvernamentale existente în programul Ciorbea.
În această perioadă este elaborată prima lege care promovează contractarea socială, respectiv Legea
34/1998 cu privire la fi nanţarea din fonduri publice a instituţiilor private care oferă servicii de asistenţă
socială, lege care a generat ulterior dezvoltarea de mecanisme parteneriale bazate pe contractare
intersectorială în toate zonele de politici privind serviciile sociale.
Sunt luate, de asemenea, decizii strategice pentru relaţia cu sectorul neguvernamental precum: Decizia
prim-ministrului 142/1997 de a realiza primul departament de relaţii cu sectorul neguvernamental; tot
în 1997 este creat departamentul de relaţii cu societatea civilă de la nivelul Parlamentului şi este stabilită
poziţia de consilier pentru relaţia cu societatea civilă de la nivelul instituţiei Prezidenţiale.111
110 Programe de guvernare publicate în Monitorul Ofi cial al României, anul X, nr.152, 16.04.1998, partea I
111 Programe de guvernare publicate în Monitorul Ofi cial al României, anul XI, nr.625, 22.12.1999, partea I
România 2010
98
2000 – 2004. ONG-urile ca promotori ai bunei guvernări si ai aderării la Uniunea Europeană
Decembrie 1999 – noiembrie 2004. Această etapă de dezvoltare a sectorului este dominată de problematica
bunei guvernări şi de cea a aderării la Uniunea Europeană. Organizaţiile neguvernamentale, cu o capacitate
de advocacy crescută în ultimii ani prin programe de asistenţă tehnică şi cursuri de formare specializate
susţinute de diverse organizaţii internaţionale, având experienţa intensă a demersurilor reuşite de
infl uenţare a agendei publice din ultima guvernare, îşi concentrează eforturile prioritar pe dezvoltarea
cadrului legislativ şi instituţional care să permită sectorului neguvenamental o mai bună participare în
procesul politicilor publice.
Au fost promovate două legi extrem de importante pentru reforma în domeniul bunei guvernări din
România, respectiv Legea 544/2001 cu privire la liberul acces la informaţia de interes public şi 52/2003
privind transparenţa actului decizional în administraţia publică. Un alt eveniment major pentru sector
l-a reprezentat schimbarea legii-cadru pentru asociaţii şi fundaţii din 1921 prin O.G. 26/2000, în sensul
modernizării ei şi simplifi cării procedurilor de înregistrare.
După 2000, pornind de la experienţa reuşită în domeniul contractării sociale, reprezentată de Legea
34/1998 (tip subsidii, prin fi nanţare publică şi implementare privată), continuă replicarea acestui model şi
la zone specifi ce de politică socială, în special în domeniul protecţiei copilului şi serviciilor pentru persoane
cu dizablităţi.
Începând cu 2004, o bună parte din fi nanţatorii internaţionali (publici şi privaţi) care susţinuseră dezvoltarea
sectorului neguvernamental în România demarează proceduri de închidere a programelor de asistenţă
pentru dezvoltare. Motivul principal era reprezentat de evoluţia predictibilă a României către integrarea în
UE, acest lucru intrând în contradicţie cu statutul de ţară care are nevoie de asistenţă internaţională. Deşi
în sine un lucrul pozitiv, iminenţa retragerii unor fonduri internaţionale importante din România a generat
o îngrijorare profundă la nivelul sectorului neguvernamental, puternic dependent de aceste fonduri
internaţionale. Acestă situaţie a generat un efect de întărire a eforturilor de infl uenţare a factorilor de
decizie, pentru a asigura accesul la resurse publice şi private în vederea susţinerii activităţilor organizaţiilor
neguvernamentale.
La nivelul programelor de guvernare pentru perioada respectivă, putem spune deja că, într-o „bună tradiţie“
a guvernărilor de stânga din România, nu regăsim elemente semnifi cative de viziune politică legată de
societatea civilă, în general, şi sectorul neguvernamental, în principal. Regăsim menţionat parteneriatul cu
sectorul neguvernamental în diverse arii de politică publică precum: societatea informaţională, turismul,
protecţia mediului, protecţia copilului, educaţie, întărirea statului de drept şi reconsiderarea reformei în
justiţie, politică externă și fondurile europene.
În ceea ce priveşte domeniul legat de întărirea statului de drept și reconsiderarea reformei în justiţie,
obiectivul a fost consultarea ONG interesate în procesul de elaborare a diferitelor iniţiative legislative. În
domeniul utilizării fondurilor europene, obiectivul a fost îmbunătăţirea cadrului juridic şi instituţional, în
vederea implementării şi monitorizării Programului Phare şi a instrumentelor fi nanciare prestructurale ISPA
(Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare) şi SAPARD (Programul Special de Preadreare pentru
Agricultură şi Dezvoltare Rurală).
Aruncând o privire generală asupra acestei perioade, putem spune că, elementele de viziune politică
privind relaţia cu sectorul neguvernamental au fost cumva depăşite de deciziile de politică publică, în
special în domeniul legilor transparenţei şi dezvoltării parteneriatului intersectorial, decizii puternic
motivate de cerinţele UE legate de aplicarea principiilor bunei guvernări şi necesitatea reformării sistemului
de protecţie a copilului.112
112 Programe de guvernare publicate în Monitorul Ofi cial al României, anul XII, nr. 700, 28.12.2000, partea I
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
99 99
2004 – 2008 Integrarea europeană – o șansă pentru trecerea de la dialogul social la dialogul civil
în România
Decembrie 2004 – noiembrie 2008. În această etapă, temele şi preocupările dominante sunt legate de efortul
de aderare a României la UE. Puteam vorbi în România despre existenţa unui sector neguvernamental
consolidat, o prezenţă activă în diverse zone de politică publică. Pe fondul retragerii programelor
de asistenţă tehnică şi fi nanciară internaţională şi a donatorilor internaţionali privaţi din România se
accentuează îngrijorarea cu privire la iminenta criză de fi nanţare a sectorului.
Instrumentele de politică publică care susţineau parteneriatele public – privat din surse interne fuseseră
recent introduse, iar sursele alocate pentru acestea erau insufi ciente, practicile de CSR se afl au într-o fază
incipientă, iar posibilităţile de a strânge fonduri de la persoane fi zice erau slab reglementate prin lege şi, în
consecinţă, greu de realizat, limitate fi ind la mecanismul greoi al donaţiilor dinspre persoane fi zice. Aceste
îngrijorări au fost cel puţin parţial adresate prin programul de guvernare Tăriceanu.113
Pentru domeniul referitor la relația cu sectorul neguvernamental s-au stabilit printre obiective:
Guvernul va colabora cu societatea civilă pentru reactualizarea Planului naţional anticorupţie în baza
strategiei, precum şi pentru realizarea unor evaluări instituţionale periodice, pentru a îmbunătăţi
politicile anticorupţie, constituirea unui sistem de fi nanţare directă a ONG, modifi carea prevederilor
Codului fi scal (cota din impozitul pe venit, pe care persoanele fi zice pot dispune să o ofere ONG-urilor
înregistrate, va fi mărită de la 1% la 2%), Guvernul va susţine controlul civic asupra averilor demnitarilor
şi funcţionarilor publici, modifi carea cadrului legal referitor la sponsorizare cu scopul cointeresării reale
a contribuabililor în sprijinirea activităţii ONG, utilizarea transparentă a fondurilor de preaderare (PHARE,
ISPA, SAPARD) concomitent cu accelerarea ritmului de absorbţie a acestora, întărirea parteneriatului cu
ONG în procesul de elaborare şi aplicare a politicilor publice în domeniul protecţiei mediului, guvernul va
susţine simplifi carea procedurilor de emitere a avizelor, licenţelor, permiselor şi autorizaţiilor, clarifi carea
rolului centrelor de transparenţă şi extinderea teritorială a acestora prin asociaţii ale oamenilor de afaceri
şi organizaţii civice, dezvoltarea subsistemului organismelor consultative şi neguvernamentale pentru
creşterea rolului în elaborarea strategiilor şi programelor naţionale privind protecţia consumatorilor, în
activitatea de supraveghere a pieţei, în rezolvarea prejudecătoarească şi judecătorească a litigiilor dintre
agenţii economici şi consumatori, în informarea şi consilierea consumatorilor in ceea ce privește dezvoltarea
cadrului instituţional, înfi inţarea Institutului Naţional de Consum ca ONG (instruire, consultanţă, informare)
pentru educarea consumatorilor. În programul de guvernare este prevăzută prezenţa activă a ONG-urilor
în diverse arii de politică sectorială, de la politici pentru tineret la cultură, justiţie.
Un interes deosebit pentru dezvoltarea sectorului neguvernamental a fost reprezentat de adoptarea Legii
2%, care a generat efecte pozitive din perspectiva asigurării legăturii nemijlocite dintre cetăţeni şi ONG-uri.
Un alt element important privind relaţia cu secorul neguvernamental a reprezentat-o decizia guvernului
Tăriceanu de a înfi inţa Colegiul pentru Consultarea Asociaţiilor şi Fundaţiilor prin H.G. 618/2005. Trebuie
precizat faptul că aici avem de-a face cu o premieră, în sensul în care acestă iniţiativă a fost lansată de către
guvern, venind în întâmpinarea nevoii afi rmate de consolidare a parteneriatului şi dialogului intersectorial,
fără a avea la bază o solicitare specifi că din partea sectorului. Colegiul avea şi are ca scop să „faciliteze
comunicarea şi să asigure implicarea asociaţiilor şi fundaţiilor în realizarea politicilor guvernamentale
la toate palierele decizionale ale administraţiei publice centrale“ şi „dezvoltarea parteneriatului între
autorităţile administraţiei publice şi sectorul neguvernamental şi consolidarea democraţiei participative
în România“.
În acest colegiu au fost numiţi 40 de reprezentanţi ai sectorului neguvernamental. Colegiul s-a reunit în
mandatul Tăriceanu de 4 ori, având pe agendă probleme de mare importanţă pentru creşterea calităţii
113 Program de guvernare publicat în Monitorul Ofi cial al României, anul 172, nr.1265, 29.12.2004
România 2010
100
parteneriatului intersectorial. Astfel, în întâlnirea colegiului din iulie 2006 s-a luat în discuţie retragerea
guvernului din CES şi posibilitatea ocupării celor 15 locuri care revin guvernului în Consiliul Economic şi Social
de către organizaţiile neguvernamentale. Acest lucru părea cu atât mai necesar, cu cât, începând cu 2007,
România urma să fi e reprezentată în CES-ul European şi de către delegaţi ai organizaţiilor neguvernamentale.
În noiembrie 2006 au fost desemnaţi cei 15 reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale în CES, dar
procesul efectiv de integrare a acestora nu a avut loc. Şansa participării ONG-urilor într-un mecanism de
dialog social consacrat, care ar fi însemnat diversifi carea vocilor care participă la dezbaterea publică cu
organizaţii ale clasei de mijloc, ale profesiunilor liberale, ale mediului rural, dar şi cele ale solidariţii sociale şi
trecerea de la dialogul social la dialogul civil consacrat deja la nivel european, a fost ratată. Astfel, România
are reprezentanţi ONG în Consiliul Economic şi Social European, dar nu şi în cel naţional. În martie 2007, cea
de a treia întâlnire a Colegiului pentru Consultarea Asociaţiilor şi Fundaţiilor a luat în discuţie problema TVA
pentru organizaţiile neguvernamantale aferente fondurilor de preaderare, în contextul apariţiei Ordonanţei
de urgenţă a guvernului pentru modifi carea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 63/14 mai 1999 cu
privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum
şi a fondurilor de cofi nanţare aferente acestora, cu modifi cările şi completările ulterioare.
Finanţare transparentă și competitivă
O altă iniţiativă menită să aducă o schimbare fundamentală a modului de acordare a fi nanţărilor publice
către ONG a fost adoptarea Legii 350/2005 privind regimul fi nanţărilor nerambursabile din fonduri publice
alocate pentru activităţi nonprofi t de interes general, care a instituit principiile transparenţei, competiţiei
deschise şi evitării confl ictelor de interese în ancorarea fi nanţărilor către ONG. Propusă de ONG-uri ca
măsură parte din pachetul anticorupţie, a permis dezvoltarea unor alte iniţiative în benefi ciul sectorului,
cum ar fi : Programele de Interes Naţional de la Ministerul Muncii sau Fondul Cultural Naţional la Ministerul
Culturii, şi schemele de granturi ale autorităţilor publice locale, scheme de granturi moderne după modelul
programelor de fi nanţare europene care se derulaseră în România.
Instituţionalizarea rolului ONG-urilor în procesul de elaborare a politicilor publice la nivel central
Un pachet ambiţios de legislaţie secundară adoptat în 2005 îşi propunea schimbarea fundamentală a
modului de elaborare şi implementare a politicilor publice la nivelul administraţiei centrale. Pachetul
format din H.G. 50/2005 pentru Aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul guvernului pentru
elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, H.G. nr. 750/2005, privind
constituirea consiliilor interministeriale permanente şi, H.G. nr. 775/2005, pentru aprobarea Regulamentului
privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central.
În acest pachet, societatea civilă este actorul consultat în identifi carea variantelor – o etapă în procesul
politicilor publice, care constă în generarea unor posibilităţi tehnice de soluţionare pentru o anumită
problemă de politici publice, de către colectivele speciale, cu consultarea societăţii civile. Fiecare propunere
de politici publice nu ar putea fi înaintată mai departe, conform acestui act normativ, decât dacă ar „conţine
o evidenţă a consultărilor, precum şi a rezultatelor acestora“ cu instituţii guvernamentale, organizaţii
neguvernamentale, parteneri sociali, sectorul privat în procesul identifi cării variantelor de soluţionare. 114
ONG-urile participă ca membri cu drepturi depline în numeroase consilii de conducere sau
consultative, cum ar fi : ANI, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Naţional pentru Egalitatea de Şanse,
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consilul Naţional al Persoanelor Vârstnice, Comitetele
de Monitorizare ale Programelor Operaţionale, aceste organisme având de multe ori roluri importante în
conturarea deciziilor de politică publică din ariile specifi ce.
114 H.G. nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la
nivel central
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
101101
După 2008. Relaţia stat – societate civilă marcată de criză sau stagnare
Decembrie 2008 – prezent. Pornind de la înţelegerea importanţei dialogului cu partidele politice pe
problematici generale care ţin de buna guvernare şi parteneriatul intersectorial, în perioada campaniei
pentru alegerile parlamentare din 2008 s-a format „Coaliţia pentru Bună Guvernare şi Parteneriat cu Mediul
Asociativ“, care a formulat o scrisoare deschisă în 10 puncte adresată liderilor partidelor politice afl ate în
competiţia electorală.
În document se specifi că: În noul context social, dialogul civic devine o formă efi cientă și democratică de
soluţionare a situaţiilor problematice. Înţelegem că obiectivele electorale precumpănesc pentru moment, dar
suntem totodată conștienţi că, fără o perspectivă bazată pe un dialog civic susţinut, orice politică publică riscă să
se delegitimeze rapid. De aceea, ne adresăm dumneavoastră pentru ca solicitările sectorului neguvernamental
să se regăsească în programul de guvernare al partidului pe care îl conduceţi.
Aceste solicitări vizau elemente de bună guvernare precum: întărirea democraţiei participative, susţinerea
economiei sociale, susţinerea subsidiarităţii şi descentralizarea serviciilor publice de interes general,
prioritate acordată politicilor din domeniul educaţiei şi dezvoltării durabile, adoptarea unei legislaţii
coerente privind fi nanţarea publică a sectorului ONG, modifi carea criteriilor de acordare a statutului de
utilitate publică.
În actuala guvernare, relaţia cu sectorul guvernamental pare să fi intrat într-o situaţie de blocaj, în sensul
în care nu avem elemente semnifi cative care să indice un progres, o schimbare pozitivă în relaţia dintre
sectoare, nici la nivel de viziune politică, nici la nivel de decizie de politică publică.
În programul de guvernare regăsim trimiteri vagi la rolul societăţii civile, în general, şi al sectorului
neguvernamental, în particular. În afara menţiunilor cu privire la principiile de guvernare unde se specifi că
principiul transparenţei faţă de cetăţeni şi faţă de celelalte instituţii ale statului, ale UE şi faţă de societatea
civilă, elementele cele mai consistente de viziune cu privire la sectorul neguvernamental privesc politicile
de dezvoltare internaţională (unde organizaţiile neguvernamentale au fost implicate încă din faza de
elaborare a strategiei specifi ce), promovarea unui pachet de legi pentru tineret care va cuprinde Legea
Voluntariatului, înfi inţarea, în parteneriat cu ONG de tineret, a 8 centre pentru tineret în cele 8 regiuni de
dezvoltare, cu responsabilităţi directe în atragerea fondurilor comunitare şi în implementarea de proiecte
strategice pe domeniul tineret (parteneriate bilaterale cu organizaţiile de tineret din Republica Moldova)
și înfi inţarea unei direcţii de programe de tineret România – Republica Moldova, încurajarea şi fi nanţarea
activităţilor de tineret în parteneriat şi colaborare între ONG-urile din România – Republica Moldova. Apar
trimiteri cu titlu general la întărirea parteneriatului cu sectorul neguvernamental, în zona politicilor de
protecţie a mediului, cultură, protecţia copilului.115
În perioada guvernului Boc continuă să funcţioneze Colegiul pentru Consultarea Asociaţiilor şi Fundaţiilor.
În iunie 2009 a avut loc o singură întâlnire a membrilor Colegiului pentru Consultarea Asociaţiilor şi
Fundaţiilor cu prim-ministrul Emil Boc. Membrii colegiului au solicitat prim-ministrului să considere şi să
intervină în domeniile legate de:
• întărirea dialogului dintre guvern şi ONG-uri în elaborarea politicii publice din sfera parteneriatului
social, organizarea unor întâlniri sectoriale cu ONG-urile;
• consolidarea spaţiului public şi întărirea capacităţii administrative a autorităţilor publice centrale şi
locale, în sensul profesionalizării şi depolitizării;
• dezvoltarea unei politici publice care să stimuleze economia socială, ajustarea cadrului legislativ
privind contractarea socială, descentralizarea şi externalizarea acestor servicii;
• elaborarea unui plan de acţiune pentru organizarea în parteneriat a Anului European al Voluntariatului.
În cadrul acestei prime întâlniri a Colegiului a fost rediscutată problema integrării reprezentanţilor
sectorului neguvernamental în CES şi retragerea membrilor guvernului din această structură, problemă
rămasă nerezolvată pe agenda guvernamentală din 2006.
115 Program de guvernare publicat în Monitorul Ofi cial al României, anul 177, nr. 907, 23.12.2009
România 2010
102
Istoricul mecanismelor instituţionale ale Guvernului României
pentru relaţia cu mediul asociativ pe scurt:
Până în 1997 – În cadrul guvernului, responsabilitatea pentru relaţia cu societatea civilă a revenit
Consiliului pentru Coordonare, Strategie şi Reformă Economică, acesta asigurând secretariatul Grupului
Interministerial de Lucru pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
1996 – început 1997, în urma unui Program Phare de reformă a administraţiei având o componentă de
dezvoltare a societăţii civile, a avut loc o misiune exploratorie la nivel naţional.
14 noiembrie 1997 – Prin decizia prim-ministrului Victor Ciorbea a fost înfi inţat Ofi ciul pentru Relaţia
Guvern – Organizaţii Neguvernamentale în cadrul Aparatului de lucru al prim-ministrului, coordonat de
un consilier de stat însărcinat cu relaţia cu ONG.
Primăvara lui 1998 – Consilierul de stat a solicitat decidenţilor locali desemnarea la nivelul fi ecărei
instituţii publice a unui responsabil de relaţia cu societatea civilă.
Martie 1998 – La începutul guvernării Radu Vasile, în urma reorganizării aparatului de lucru al guvernului,
a fost instituită Direcţia de Relaţii cu Publicul, Protocol şi Organizaţii Neguvernamentale, în cadrul
Secretariatului General al guvernului.
9 septembrie 1998 – Prin decizia nr. 232 a prim-ministrului Radu Vasile, a fost constituit Consiliul
Consultativ al prim-ministrului pentru Relaţia cu Organizaţiile Neguvernamentale, format din 13 membri,
pentru o perioadă determinată de 2 ani. Consiliul s-a reunit de câteva ori, iar participarea celor 13 experţi
era voluntară.
Februarie 1999 – Experţii din cadrul direcţiei menţionate au fost transferaţi la Consiliul pentru Coordonare
Economico-Financiară sub conducerea ministrului de stat Mircea Ciumara, în cadrul Departamentului
pentru Dialog Social (Direcţia de Relaţii cu ONG), coordonat de un secretar de stat.
Ianuarie 2001 – În urma reorganizării aparatului de lucru al guvernului, a fost instituit Departamentul
pentru Analiză Instituţională şi Socială, prin H.G. 25/4 ianuarie 2001, plasat sub autoritatea prim-ministrului
Adrian Nastase şi coordonat de un secretar de stat. Direcţia de Relaţii cu Mediul Politic şi Asociativ din
cadrul Departamentului a preluat atribuţiile în domeniul relaţiei guvernului cu mediul asociativ.
Iulie 2003 – Prin Hotărârea guvernului nr. 750 din 3.07.2003, Departamentul pentru Analiză Instituţională
şi Socială a fost reorganizat, Direcţia de Analiză Instituţională şi Relaţii cu Mediul Asociativ a înlocuit
Direcţia de Ralaţii cu Mediul Politic şi Asociativ, păstrând, în acest domeniu, aceleaşi atribuţii.
Iunie 2005 – Prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu, prin Decizia nr. 379/28 din iunie 2005 privind
organizarea şi funcţionarea Cancelariei prim-ministrului publicată în Monitorul Ofi cial nr. 557/29 iunie
2005, a înfi inţat Departamentul de Analiză şi Planifi care Politică, prin reorganizarea Departamentului
pentru Analiză Instituţională şi Socială. În cadrul acestui departament, coordonat, de asemenea, de un
secretar de stat, Direcţia de Relaţii cu Mediul Asociativ promovează şi evaluează politicile guvernamentale
în domeniul vieţii asociative.
Martie – Aprilie 2009, prin Hotărârea de guvern nr. 325/2009 se reorganizează Agenţia pentru Strategii
Guvernamentale, care, prin Serviciul Comunicare Publică, Transparenţă Decizională, Relaţii Externe, preia
secretariatul Colegiului pentru Consultarea Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Guvernul condus de prim-ministrul
Emil Boc organizează o nouă întrunire a acestui organism consultativ.
Noiembrie 2009, prin Hotărârea 1371 din 18 noiembrie 2009 pentru modifi carea și completarea Hotărârii
Guvernului nr. 405/2007 privind funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, Departamentul
pentru Strategii Guvernamentale din structura Secretariatului General al guvernului preia toate atribuţiile
DAIS şi ulterior ASG în relaţia guvern-mediul asociativ, inclusiv secretariatul Colegiului pentru Consultarea
Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Prin aceasta hotărâre se abrogă H.G. 325/2009.
Sursa: Direcţia de Relaţii cu Mediul Asociativ (www.gov.ro/soc-civ - vizualizare iulie 2010)
și www.publicinfo.ro (secţiunea legislaţie)
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
103103
Analizând programele de guvernare putem extrage viziunea diverselor guverne cu privire la relaţia cu
societatea civilă, în general, şi cu sectorul neguvernamental în particular. La aceste elemente de viziune am
adăugat analiza principalelor decizii de politică publică vizând sectorul neguvernamental și am obţinut o
imagine a caracteristicilor relaţiei intersectoriale pentru fi ecare etapă de guvernare.
Câteva concluzii:
• Nu a existat până în prezent o guvernare care să fi e sistematic şi programatic interesată de
dezvoltarea acestui sector. Abordările pe diverse perioade de guvernare sunt, ca linie generală,
ad-hoc, se caracterizează prin fragmentare, combinată cu multă retorică legată de susţinerea
acestui sector.
• Lipsa de interes pentru problematica sectorului neguvernamental refl ectă, într-o oarecare
măsură, lipsa de refl ecţie cu privire la problematica generală a raportului stat – piaţă şi a promovării
bunei guvernări. În ultimii 20 de ani, raportul stat – piaţă a fost abordat limitat, prin accentul pus
aproape exclusiv pe politici de privatizare a unităţilor economice afl ate în proprietatea statului
sau prin promovarea unor variante reduse, „de exerciţiu“ de tip parteneriat public – privat sau
a unor aranjamente hibride, implicând și actori neguvernamentali în implementarea de bunuri
și servicii. Altfel spus, pentru diverşii guvernanţii, societatea românească este limitată la două
sectoare: cel public şi cel de afaceri, primul reprezentând zona cea mai intensă de alocare de
resurse. Sectorul neguvernamental „al treilea sector“, lipseşte aproape cu desăvârşire din viziunea
şi „imaginarul“ politic al ultimilor 20 de ani.
• De aici, lipsa angajamentului politic sistematic şi programatic cu privire la implicarea sectorului
în procesul politicilor publice.
• „Descoperirea“ realităţii sectorului de către factori de decizie va reprezenta, sperăm, un bun
punct de deschidere a unei dezbateri cu privire la politica faţă de sector. Avem deja o întreagă
retorică a parteneriatului cu societatea civilă şi, în speţă, cu sectorul neguvernamental. Avem şi
experienţe concrete, legislaţie şi mecanisme care să susţină parteneriatul. Pentru a le dezvolta
şi susţine e nevoie ca acestea să fi e integrate într-un discurs şi într-o practică coerentă de
recunoaştere, valorizare şi susţinere a sectorului neguvernamental.
• În discursul public din zona politicilor sociale se pune accentul tot mai mult în ultimii ani pe
incluziunea socială. Politica de incluziune socială nu se poate realiza fără promovarea sectorului
neguvernamental care să completeze acţiunea unui stat modern şi reformat în domeniul ofertei
de servicii sociale, fi nanţate public sau mixt şi implementate în regim privat sau mixt, cu o reală
participare a „clienţilor“ la alegerea opţiunilor în domeniile care îi vizează. Această promovare se
poate face prin recunoaşterea rolului sectorului neguvernamental, prin stabilirea unei politici de
parteneriat cu acest sector.
• Sectorul neguvernamental are o vizibilitate redusă pentru clasa politică. Deşi se afl ă într-un
trend ascendent, nivelul de cunoaştere şi recunoaştere a sectorului neguvernamental în
societatea românească este redus. De aceea, nu este surprinzător faptul că liderii politici sau cei
din zona administraţiei publice nu demonstrează o bună cunoaştere a caracteristicilor, utilităţii
şi oportunităţilor pentru dezvoltare legate de acest sector. Acest lucru trebuie schimbat prin
campanii intense de educare şi informare privind sectorul neguvernamental, care vizează atât
publicul larg, cât şi zona de leadership politic şi birocratic.
• Dacă la nivel central s-au experimentat diverse mecanisme de implicare a ONG-urilor în decizie,
surprinzător este că, la nivel local, rolul acestora în procesele de luare a deciziilor este mai redus.
România 2010
104
6.2. Parteneriatul public – privat cu sectorul neguvernamental
De la analiza elementelor de viziune politică trecem la analiza deciziilor de politică publică ce vin să le
dea „substanţă“. Altfel spus, vom analiza deciziile de alocare de resurse pentru susţinerea sectorului
neguvernamental. Aceste resurse le privim la nivel general, incluzînd resurse fi nanciare, de putere, simbolice
Anul 1998 marchează trecerea calitativă spre formulele de contractare practicate sistematic de stat şi
deschide un trend ascendent în materie de parteneriat complex public – privat în furnizarea de servicii.
După doisprezece ani de funcţionare a unor astfel de formule de parteneriat intersectorial este necesară o
evaluare a practicilor de acest tip în România şi stabilirea unor alternative de dezvoltare a acestora în viitor.
Statul are un rol esenţial în structurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea unor parteneriate de tip
public – privat de succes. Statul este cel care deţine prerogativele legale pentru a crea legislaţia şi normele
care să permită dezvoltarea parteneriatului de tip public – privat, el este cel care poate înfi inţa structuri
administrative, proceduri şi mecanisme care să permită stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor parteneriale
intersectoriale. Importante sunt legislaţia coerentă și stimulativă privind sectorul neguvernamental,
mecanismele care permit dezvoltarea relaţiilor de contractare și fac posibile alocările de fonduri
publice pentru programe derulate în parteneriat (fi nanţare publică, implementare privată).
Este necesar un efort constant de întărire a capacităţii administraţiei de a lucra efectiv cu parteneri
neguvernamentali. Această creştere de capacitate se poate face prin alocarea de resurse şi crearea de
stimulente pentru a încuraja dezvoltarea pieţei ofertanţilor privaţi de servicii, încurajarea deschiderii
administraţiei către cetăţeni (transparenţă, mecanisme de informare şi consultare), dezvoltarea unor
mecanisme de monitorizare a implementării programelor de politică publică.
Nu mai puţin important este efortul statului în asigurarea pregătirii funcţionarilor publici prin instruire sau
alte modalităţi de formare profesională în managementul strategic şi implementarea de politici publice, în
managementul relaţiei cu cetăţeanul şi consultare publică, monitorizare şi calitatea serviciilor.
Pentru a avea succes, parteneriatul public – privat presupune deci existenţa unor condiţii atât de ordin
politico-administrativ, cât şi de management (Lambru, Mărginean, 2003).116
Variabile precum nivelul de încredere dintre parteneri, tipul de politică publică în cadrul căreia urmează să
se stabilească parteneriatul îşi au rolul lor. Relaţia de parteneriat dintre guvern şi sectorul neguvernamental
prezintă interes atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere managerial (tehnic). Corect
structurate şi gestionate, parteneriatele de tip public – privat pot aduce rezultate şi soluţii pozitive, efi ciente,
la problemele societăţii.
Pentru a funcţiona, parteneriatul public – privat are nevoie de compatibilitatea scopurilor între
parteneri, de coordonarea deciziilor şi de hotărârea de a pune împreună resurse pentru realizarea
scopului comun împărtășit.
Diferenţele dintre misiunile celor două sectoare se observă cel mai bine atunci când analizăm modul
în care acestea sunt fi nanţate şi guvernate. Pe de-o parte, avem organizaţii ierarhizate birocratic, iar pe
de altă parte, găsim organizaţii antreprenoriale, având structuri de guvernare fl exibile. În timp ce pentru
organizaţiile private managementul este responsabil în faţa proprietarilor sau/şi deţinătorilor de acţiuni,
pentru organizaţiile publice, responsabilitatea generală este la nivelul cetăţeanului plătitor de taxe.
Organizaţiile private funcţionează într-un mediu foarte bine structurat, cu reguli clare – cel economic.
116 Mihaela Lambru, Ioan Mărginean (coordonatori), 2004, Parteneriatul public – privat în furnizarea de servicii sociale, Editura Ziua,
Bucureşti, p. 218
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
105105
Organizaţiile publice funcţionează într-un mediu mai tensionat şi neclar – mediul politic. În timp ce pentru
organizaţiile private de tip profi t succesul unei activităţi este foarte clar, el măsurându-se în profi tul obţinut,
pentru organizaţiile publice, măsura acestui succes devine mult mai complexă şi greu de evaluat.
Cele afi rmate anterior pun în evidenţă diferenţele majore dintre cele două sectoare. Aceste diferenţe
impun constrângeri asupra modului de structurare a formulelor de parteneriat public – privat. Dar trebuie
spus că, în ciuda acestor diferenţe, tocmai existenţa lor face ca parteneriatul public – privat să fi e atât de
interesant pentru ambele părţi. Sectorul public şi cel privat au caracteristici complementare şi împreună
pot realiza obiective, altfel foarte greu de îndeplinit pe cont propriu.
Parteneriatul public – privat reprezintă o formulă modernă de elaborare și punere în
practică a politicilor sociale, în domenii cum ar fi : incluziunea socială, servicii sociale și de
ocupare, economie socială și solidară.
Parteneriatul public – privat este recunoscut din ce în ce mai mult ca o soluţie pentru rezolvarea cu succes
a unor probleme de interes comunitar, public – de la cele sociale, la cele privind proiectele de dezvoltare
locală şi infrastructură. Multe probleme de politică publică actuale – abordate la nivel local sau naţional –
nu mai pot fi rezolvate prin intervenţia unui singur sector, respectiv sectorul public. Experienţa de peste
20 de ani a diverselor guverne şi organizaţii internaţionale demonstrează că parteneriatul public – privat
poate reprezenta o soluţie în abordarea efi cientă a problemelor socio-economice (Salamon, 2002).117
Amplifi carea interesului pentru dezvoltarea parteneriatului public – privat din partea sectorului
guvernamental vine ca o consecinţă a trei factori:
• datorită presiunii fi scale, guvernele sunt interesate să realoce resursele de care dispun cu maximum
de efi cacitate;
• prestatorii de servicii privaţi, profi t şi nonprofi t, au început să arate un interes tot mai mare şi o
capacitate crescută în oferta de servicii sociale, până recent susţinută exclusiv de stat;
• considerând punctele tari şi limitele fi ecărui sector în parte, fi e el de stat sau neguvernamental, apare
şi se dezvoltă ideea de creştere a complementarităţii intersectoriale în organizarea şi oferta de servicii
sociale.
Desigur că apar difi cultăţi în managementul parteneriatelor public – privat, datorate diversităţii formelor
de cultură organizaţională implicate în managementul proiectelor, dar, per total, benefi ciile sunt extrem
de interesante pentru toate părţile şi merită susţinerea lor prin investiţii fi nanciare, de timp şi expertiză,
precum şi compromisuri.
Organizaţiile neguvernamentale au caracteristici ce aparţin atât sectorului public, cât şi sectorului privat. Ele
au fl exibilitatea specifi că sectorului privat şi au mai puţine constrângeri în activitate decât sectorul public.
La nivel internaţional se recunoaşte statutul de utilitate publică unor organizaţii neguvernamentale care, în
abordarea scopurilor propuse şi a mijloacelor utilizate, sunt mult mai aproape de sectorul public decât de
cel privat. În România, acest statut de utilitate publică a fost acordat haotic unor organizaţii care nu par a
avea foarte mult în comun cu obiectivele sectorului public.
Prin combinaţia de caracteristici specifi ce ambelor sectoare, organizaţiile neguvernamentale sunt foarte
adecvate ca parteneri în formule de tip public – privat. Ele joacă cu succes rolul de intermediar între stat şi
indivizi, asigurând platforma de pe care indivizii pot accesa şi interveni în politicile publice cu impact asupra
existenţei lor. Ca rezultat al redefi nirii rolurilor şi responsabilităţilor guvernelor, sectorului privat şi societăţii
civile, apar noi reţele, având la bază un parteneriat de tip public – privat, care îşi propun soluţionarea unor
probleme sociale considerate altădată a fi exclusiv în responsabilitatea guvernului.
117 Salamon M. Lester, 2002, The Tools of Government. A guide to the New Governance, Oxford University Press
România 2010
106
6.3. Principii și mecanisme de colaborare a sectorului public
cu sectorul neguvernamental
Este importantă distincţia între sarcinile pe care statul este obligat să le execute şi cele pe care decide să le
externalizeze, contracteze, aceste opţiuni refl ectându-se şi în politicile pe care statul le adoptă faţă de ONGuri.
Practica frecventă în statele Uniunii Europene este aceea prin care statul colaborează cu furnizori privaţi
pentru servicii obligatorii, pentru care oricum trebuia să plătească, fi nanţându-le, aceste variante fi ind mai
efi ciente şi mai efi cace. Aceste politici sunt refl ectarea unui set de principii și se transpun prin mecanisme
de fi nanţare a serviciilor, pe care statul doreşte să le subcontracteze de la sectorul neguvernamental. În
continuare vom prezenta diversele principii, mecanisme sau instrumente de politică publică, directe şi
indirecte, pe care statul le poate utiliza în relaţia cu sectorul neguvernamental.
Principii:
• Conform principiului subsidiarităţii, o nevoie care apare într-o comunitate trebuie satisfăcută
de cei mai apropiaţi de nevoia respectivă. Nevoia identifi cată în primul rând caută rezolvare în
118 Noul Management Public (NMP) – termen ce caracterizează o întreagă revoluţie conceptuală şi de practică administrativă, care a avut
loc la începutul anilor 1980 într-o serie de ţări industrializate precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. În centrul acestui
concept de politică publică numit NMP stau ideea reformei fi nanciare şi organizatorice a sectorului public, delegarea responsabilităţilor
către actori privaţi, privatizarea unor servicii publice.
Câteva concluzii:
Parteneriatul între sectorul guvernamental şi cel neguvernamental şi participarea la procesul
politicilor publice are următoarele caracteristici:
• Abordare fragmentată a aranjamentelor legale şi instituţionale, care să permită sectorului să se
dezvolte şi să-şi crească rolul în proiectarea, implementarea şi evaluarea de politici publice.
• Există şi un element de coerenţă în abordările politice şi de politică publică a ultimilor 20 de ani,
care s-ar traduce prin dezvoltarea şi consolidarea unui adevărat „statism“ promovat sistematic
transguvernării. Depăşirea acestui „statism“ prin promovarea practicii (nu numai retoricii) Noului
Management Public118 şi a reformei guvernării reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea unei
noi relaţii parteneriale între sectorul guvernamental şi cel neguvernamental.
• Autorităţile publice preferă să se consulte mai mult cu anumite grupuri interesate, cum ar fi
patronatele şi sindicatele (partenerii sociali). Organizaţiile neguvernamentale şi cetăţenii sunt
mult mai greu de încadrat în agenda publică, sunt mai puţin formali în abordarea proceselor de
consultare publică. Cu alte cuvinte, implicarea organizaţiilor neguvernamentale şi a cetăţenilor
în consultarea publică este mai difi cil de gestionat de către autorităţile publice. Acesta însă
nu este un motiv pentru a amâna nepermis de mult integrarea reprezentanţilor organizaţiilor
neguvernamentale în CES.
• Semnalăm şi o problemă de structură, de esenţă a modului în care este concepută şi implementată
reforma administraţiei publice, dar şi refomele sectoriale. Este vorba despre caracterul
excesiv legalist al reformei, de accentul mult prea mare pe logica juridică, în detrimentul logicii
manageriale.
• Subordonat acestei prime probleme identifi cate apare o alta, legată de problema reformei în
domeniul coordonării, elaborării şi implementării de politici publice. Şi în acestă secvenţă de
reformă avem un caracter excesiv legalist. Practic, toată activitatea legată de politici publice este
plasată în jurul activităţii normative (producere de proiecte de lege, H.G.-uri etc.) şi aici avem
şi majoritatea activităţilor de consultare publică. Ar trebui ca acest proces să includă şi etape
premergătoare formulării de opţiuni de decizie de politică publică, cum ar fi acelea în care sunt
determinate obiectivele politicilor publice şi se defi nitivează strategia.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
107107
comunitatea (informală) afectată (familie, vecini); dacă ei nu sunt capabili sau califi caţi, atunci se
oferă suport de către organizaţiile formale ale aceleiaşi comunităţi (ONG-uri). Administraţia locală
poate crea un serviciu pentru o nevoie doar dacă niciun efort organizat al comunităţii nu o vizează
deja. Există şi variante de aplicare a principiului subsidiarităţii, cel mai bun exemplu fi ind acela al
Ungariei. Aici s-a introdus un sistem normativ prin care orice entitate ce furnizează un serviciu, care
reprezintă de fapt sarcina statului (educaţie, sănătate, servicii sociale), respectând anumite cerinţe, va
primi suport de la stat în funcţie de câţi clienţi deserveşte. Deoarece acest sprijin se acordă pe cap de
persoană (per capita), se numeşte suport normativ. Furnizorul de servicii va primi sprijinul indiferent
dacă este o instituţie a administraţiei locale, o organizaţie neguvernamentală sau o companie
privată. Administraţiile locale acoperă, de obicei, doar costurile operaţionale, ceea ce înseamnă
că organizaţiile neguvernamentale trebuie să strângă fonduri pentru a rămâne competitive. Acest
sistem poate operaţionaliza în practică principiul subsidiarităţii.
• Competitivitatea. Un bun exemplu de aplicare a sistemului competitiv îl reprezintă Marea Britanie
(mecanism introdus şi în Polonia şi România): oricând guvernul vrea să ofere un serviciu, lansează
o licitaţie. Organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile administraţiei locale (precum şi companiile
private, în cazul Marii Britanii) concurează pentru a câştiga contractul. Adesea, aplicanţii trebuie să
obţină fonduri suplimentare pentru a câştiga licitaţia.
• Acordarea (sau neacordarea) de prioritate organizaţiilor neguvernamentale furnizoare
de servicii (sociale, de ocupare, educaţie etc.) faţă de alte entităţi cu care acestea concurează.
În majoritatea ţărilor europene, ONG-urile sunt eligibile pentru obţinerea de fonduri în termeni
şi condiţii egale cu ceilalţi concurenţi (publici sau privaţi comerciali), fără prioritate.
Mecanisme: fi nanţarea directă (care include și contractarea) și fi nanţarea indirectă
Finanţarea directă a ONG-urilor
Mecanismul de fi nanţare directă este un set de proceduri aplicat de către o autoritate publică centrală
în baza unui act normativ și care cuprinde normele, principiile și criteriile prin care se acordă fi nanţare
organizaţiilor neguvernamentale și instituţiilor publice.
Principalele acte legislative care reglementează fi nanţarea guvernamentală directă pentru organizaţii
neguvernamentale în România sunt:
• O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale vorbeşte despre contracte de servicii şi contracte de
parteneriat;
• Legea 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate
juridică, ce înfi inţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, instituie fi nanţarea serviciului social
pe baza unui cost mediu lunar al benefi ciarului;
• Legea 350/2005 privind regimul fi nanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru
activităţi nonprofi t de interes general este o lege-cadru ce promovează o procedură aplicabilă
tuturor formelor de fi nanţare a entităţilor nonprofi t din bani publici;
• O.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de
lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
Din punct de vedere al instrumentarului de politică publică utilizat, în România regăsim următoarele soluţii
de sprijin direct:
• Subvențiile/subsidiile sunt o formă de sprijin fi nanciar din partea bugetului de stat pentru acoperirea
unor costuri directe ocazionale de furnizare a unor servicii. Subvenţiile reprezintă o sumă fi xă pentru
fi ecare benefi ciar și se acordă proporţional cu numărul de benefi ciari.
România 2010
108
• Finanţările nerambursabile (granturile) sunt transferuri fi nanciare către organizaţii neguvern amentale
pentru a desfăşura activităţi de interes public, fără a urmări generarea unui profi t şi strâns legate
de scopul organizaţiei. Organizaţia benefi ciară trebuie să contribuie la desfăşurarea serviciului
(proiectului), asigurând o cofi nanţare din surse altele decât grantul. Granturile sunt acordate pe
baza unei competiţii şi în urma unui proces de evaluare a propunerii. Autorităţile centrale care
au acordat în timp acest tip de fi nanţare în România sunt: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale (MMFPS), Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), Departamentul
pentru Relaţii Interetnice (DRI), Departamentul pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni (DRRP),
Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG), Autoritatea Naţională pentru Tineret (ANT), Agenţia
Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (ANSIT), Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor (ASS),
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), Administraţia Fondului Naţional Cultural (AFNC).
• Contractul/achiziţia de servicii reprezintă o formă de fi nanţare prin care organizaţiile neguvernamentale
furnizează pentru autorităţile publice servicii la un preţ şi în condiţiile prevăzute în cadrul unui contract.
De cele mai multe ori, condiţiile de furnizare a serviciilor sunt stabilite de autoritatea publică într-un
caiet de sarcini, iar organizaţia va oferi metodologia de furnizare şi preţul. Contractarea organizaţiilor
se face în baza unei proceduri de licitaţie, care, de cele mai multe ori, este deschisă tuturor furnizorilor
privaţi de servicii sociale acreditaţi. Autorităţile centrale care acordă acest tip de fi nanţare în România
sunt: Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG), Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
(MMFPS), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului (ANPDC), Autoritatea Naţională pentru
Persoanele cu Handicap (ANPH).
119 Analiza mecanismelor de fi nanțare directă de la bugetul de stat pentru organizații neguvernamentale în România, FDSC, CENTRAS,
mai 2007
Scurtă analiză a fi nanţărilor publice pentru ONG
Prezentăm o scurtă analiză comparativă a situaţiei alocărilor de fonduri publice către organizaţii
neguvernamentale la nivelul anilor 2006 şi 2009. Totalul fondurilor destinate ONG-urilor de la bugetul
de stat poate fi estimat analizând sumele specifi cate în bugetul de stat şi informaţiile fi nanciare
provenind de la diversele ministere şi autorităţi publice care au contractat sectorul neguvernamental.
Potrivit raportului „Analiza mecanismelor de fi nanţare directă de la bugetul de stat pentru organizaţii
neguvernamentale în România“119, în bugetul de stat pe 2006 au fost prevăzute o serie de capitole
cu destinaţie exclusivă sau specifi că pentru organizaţii neguvernamentale. Tot de la bugetul de stat
asociaţiile și fundaţiile au putut primi indirect fonduri pentru:
• dezvoltarea de programe în sfera asistenţei sociale, educaţiei și culturii dar și programe pentru
tineret (5 000 000 lei)
• fi nanţarea unor programe și proiecte interetnice și combaterea intoleranţei (2 500 000 lei)
• sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni și a organizaţiilor reprezentative ale acestora
(13 500 000 lei).
Pentru susţinerea proiectelor/activităţilor organizaţiilor neguvernamentale, următoarele autorităţi
centrale: MMFPS, ANPDC, ANPF, ANPH, ASG, AFCN, AFM, MAE, DRI, Ministerul Apărării Naţionale, ANT,
ASS, ANSIT au alocat (fi nanţare efectivă) 47 730 373 lei (aproximativ 13,5 milioane de euro).
Această sumă reprezintă aproximativ 0,1% din bugetul de stat pentru anul 2006 sau 0,2% din totalul
bugetului de stat alocat pentru programe. Au fost fi nanţate (aproximativ) 1 000 de organizaţii. Raportat
la numărul organizaţiilor active din România, estimat între 15 000–20 000, numărul benefi ciarilor
rămâne nesemnifi cativ.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
109109
Deşi „meniul“ de instrumente de politică publică destinate sprijinirii sectorului neguvernamental în
România este extins, foarte multe dintre aceste instrumente au un impact redus. Instrumentele de sprijin
direct – de tip subvenţie, achiziţie de servicii, granturi – au bugete limitate. Cu excepţia granturilor, celelalte
forme de sprijin direct nu își propun să susţină dezvoltarea pieţei de servicii oferite în regim de fi nanţare
publică – implementare privată.
O bună parte din aceste instrumente directe vizează piaţa de servicii sociale, dar şi aici avem o problemă
care vine din modul în care este structurată politica de asistenţă socială în România, cu accent pe prestaţii
în detrimentul serviciilor. Altfel spus, sectorul serviciilor sociale este mult mai redus în comparaţie cu efortul
bugetar în domeniul prestaţiilor. Mai mult, aceste servicii sociale acoperă doar câteva arii problematice –
copii în difi cultate, persoane cu handicap, servicii pentru vârsta a treia (numai cazuri sociale), servicii de
ocupare, servicii integrare grupuri defavorizate (ex: rromi), excluzând din aria de acoperire riscuri care ar
necesita o ofertă de servicii sociale pentru persoanele care nu se califi că ca fi ind defavorizate. Întreaga
politică privind serviciile sociale nu are la bază un studiu de evaluare a nevoilor, care să orienteze strategic
politica în domeniu.
Mecanisme de sprijin indirect
Instrumentele indirecte de sprijin pentru sectorul neguvernamental se referă, în principal, la facilităţi
fi scale care să conducă la dezvoltarea sectorului neguvernamental. Codul fi scal, legislaţia privind
sponsorizarea (Legea 32/1994, cu modifi cările şi completările ulterioare), Legea 2% fac parte din acest
instrumentar. Aşa cum am arătat în Capitolul 4 al raportului, aceste măsuri au un caractar formal, efectele
lor asupra dezvoltării sectorului fi ind aproape nule. Trebuie precizat faptul că Legea 2%, care generează
efecte promiţătoare în ultimii ani, nu își propune susţinerea fi nanciară a sectorului, ci facilitarea apropierii
cetăţeanului de sectorul neguvernamental.
Din totalul sumei alocate, cea mai mare parte a fondurilor oferite organizaţiilor neguvernamentale
au fost alocate prin intermediul Programelor de Interes Naţional (PIN); sumele alocate prin PIN-uri
reprezintă 64% din totalul fi nanţărilor acordate organizaţiilor neguvernamentale.
Cea mai mare parte a fi nanţării pentru organizaţii neguvernamentale a provenit din bugetul MMFPS
(83%), numărul organizaţiilor care au primit fi nanţare de la acest minister fi ind relativ mare – 102,
comparativ cu celelalte instituţii ale administraţiei publice centrale. Bugetul acordat fi nanţării de către
MMFPS cuprinde și fi nanţările oferite de ANPDC, ANPH și ANPF.
Din analiza datelor provenite din cererile de informaţie publică (prin Legea 544/2001) adresate
organizaţiilor publice fi nanţatoare în 2010 de către FDSC, pentru anul fi nanciar 2009 situaţia se
degradează semnifi cativ, volumul fondurilor publice alocate pentru sprijinirea programelor derulate
de organizaţii neguvernamentale scăzând semnifi cativ.
Conform datelor furnizate de următoarele instituţii publice centrale: ANPDC, ANPH, MMFPS, DRI, MApN,
MAE, ICR, DSG, AFM, MTS și AFCN, pentru anul 2009 valoarea totală a fi nanţărilor acordate organizaţiilor
neguvernamentale este de 16 502 555 lei, adică aproximativ 4 milioane de euro. Au benefi ciat de aceste
fonduri (în cea mai mare parte granturi) 157 de ONG. Aceasta reprezintă o scădere dramatică a fi nanţării
de către autorităţile centrale a programelor ONG-urilor, fondurile alocate în 2009 reprezentând 30% din
totalul fondurilor alocate pentru fi nanţarea ONG-urilor în anul 2006.
România 2010
110
6.4. Participarea sectorului neguvernamental
în procesul politicilor publice
Interesul pentru promovarea participării cetăţenilor direct şi prin intermediul organizaţiilor neguver namentale
la luarea deciziilor de politică publică reprezintă un interes relativ nou pentru guverne. Creşterea
acestui interes a avut loc pe fondul crizei instituţiilor politice, a defi citului de consens între partidele politice
și liderii politici, a slăbirii capacităţii statului de a rezolva singur toate problemele societăţii.
La toate acestea s-a adăugat şi problema celebrului „defi cit de democraţie“, rezultat al neîncrederii din
ce în ce mai mari a cetăţenilor în sistemul politic şi instituţiile care îl compun. În ultimul deceniu asistăm
la o explozie a proceselor deliberative peste tot în lume. Cu siguranţă această renaştere a democraţiei
deliberative are explicaţii profunde în schimbările care au avut loc la nivel politic, cultural şi la nivelul
tehnologiei comunicaţiilor. Ea a condus la o creştere a dialogului între diverşi actori sociali în exteriorul
instituţiilor politice tradiţionale. Dat fi ind declinul încrederii în partide politice, guverne şi parlamente, nu e
surprinzător că asistăm la dezvoltarea unor noi oportunităţi de participare nonpartizană.
Ca rezultat al acestui context, în ultimii 20 de ani au început să se dezvolte diverse formule instituţionalizate
de implicare a cetăţenilor individuali sau a organizaţiilor în decizie. Participarea cetăţeanului în decizia de
politică publică poate fi analizată în primul rând ca proces. Acest proces presupune acordul şi implicarea a
doi actori: statul şi cetăţenii – ca indivizi sau organizaţii în structuri formale şi informale.
Susţinerea participării publicului la luarea deciziei de politică publică nu este o sarcină facilă, implicând o
regândire a modului de operare a structurilor guvernamentale, o schimbare de cultură organizaţională şi
alocare de resurse. Cu alte cuvinte, pentru susţinerea participării publice avem nevoie de o politică publică
specifi că care să-şi propună încurajarea participării publice.
În România, asistăm la dezvoltarea interesului factorilor de decizie politici faţă de problematica participării
publice la luarea deciziei începând cu anul 2000, în bună parte ca urmare a unor presiuni externe canalizate
prin intermediul programelor internaţionale de asistenţă fi nanciară şi tehnică. De exemplu, presiunea USAID
privind pachetul de „legi ale transparenţei“ sau presiunea Comisiei Europene privind dezvoltarea dialogului
social şi a dialogului civic se încadrează la aceşti factori fovorizanţi. De foarte multe ori, organizaţiile
neguvernamentale au fost capacitate prin aceste fi nanţări internaţionale, pentru a pune presiune pe
factorii de decizie politico-birocratici, în vederea deschiderii sistemului de decizie către cetăţean. Astfel,
o serie de mecanisme au fost consolidate începând cu anul 2000, prin adoptarea legislaţiei în domeniul
transparenţei, respectiv Legea 544/2001 şi Legea 52/2003.
Informarea – o precondiție a participării ONG la procesul politicilor publice
Informarea este un pas esenţial pentru participare, de aceea accesul publicului la informaţii de interes
public consfi nţit prin Legea 544/2001 este fundamental.
Promovată şi susţinută de către organizaţiile neguvernamentale, Legea 544/2001 a generat efecte benefi ce,
sustenabile pe termen lung în societatea românească la nivelul dezvoltării modelului de democraţie
Legea 544/2001, art. 6, alin. (1) – “ Orice persoană are dreptul de a solicita şi de a obţine de la autorităţile
şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile
de interes public, solicitate în scris sau verbal.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
111111
participativă, a crescut calitatea dezbaterilor publice privind alocarea de resurse, a crescut gradul de control
al cetăţenilor asupra factorilor de decizie politico-birocratici.
Legea 52/2003 privind transparenţa decizională a fost promovată şi susţinută de organizaţiile
neguvernamentale. Principalele obiective ale legii, şi care vizează tocmai participarea ONG-urilor, sunt:
• creşterea responsabilităţii administraţiei publice faţă de cetăţeni;
• stimularea participării active a cetăţenilor în procesul de luare a deciziei şi elaborarea proiectelor de
acte normative;
• creşterea nivelului de transparenţă în administraţia publică în ansamblul său.
Principiile ce se afl ă la baza procedurilor detaliate expuse în lege şi care sunt necesare pentru o participare
efi cientă şi reală sunt:
• informarea în prealabil a cetăţenilor în legătură cu chestiunile de interes public;
• consultarea cetăţenilor în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;
• participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a
proiectelor de acte normative.
Trebuie menţionat faptul că Legea 52/2003 a fost o iniţiativă internă, fără corespondent pe plan internaţional.
Iniţiativa legii a pornit de la insatisfacţia privind rapiditatea efectelor Legii 544/2001, din nevoia de a pune o
presiune suplimentară asupra administraţiei publice cu privire la deschiderea către participarea publică. În
absenţa acestei legi, cu siguranţă nivelul de consultare publică în România ar fi mult mai redus.
ONG-urile cunosc în bună măsură prevederile acestor legi. 31,7% din ONG-urile chestionate în
Barometrul Liderilor ONG de către FDSC au transmis solicitări de informaţii publice în anul 2009, în timp ce
33,4% dintre organizaţiile respondente la același barometru au transmis observaţii/propuneri la deciziile
supuse dezbaterii publice.
Fig. 60. În ultimele 12 luni organizația dvs. a făcut vreo solicitare de informații publice
sau de participare la transparența decizională? (%)
Participare la
transparența
decizională
Solicitare de
informații
publice
Da, mai mult de una
Da, una
Nu, niciuna
Nu cunosc
prevederile acestei
legi
Nu știu / nu răspund
Non-răspunsuri
14,9 9,4 53,2 8,6 3,6 10,4
22,2 9,5 47,3 7,6 2,9 10,5
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
Participarea ONG la fi ecare etapă a ciclului politicilor publice
Implicarea organizaţiilor neguvernamentale în procesul de luare a deciziilor se poate face în cadrul fi ecărei
etape a ciclului politicilor publice, pentru fi ecare etapă din acest ciclu prezentând o serie de particularităţi
legate de implementarea efectivă a participării.
Participarea are loc atunci când cetăţenii, organizaţiile neguvernamentale şi autorităţile publice au nevoi
identifi cate de participare şi când există mecanisme de participare create. Organizaţiile neguvernamentale
se implică în managementul deciziilor şi în oferta de servicii.
România 2010
112
Mecanismele cunoscute de participare publică includ: audieri publice, întâlniri publice, forumuri cetăţenești,
grupuri consultative, diverse tipuri de sondaje de opinie, focus-grupuri, utilizarea informaţiei prin mijloace
electronice, publicaţii ale administraţiei publice etc. În România, în ultimii 20 de ani, au fost create şi utilizate
toate aceste tipuri de mecanisme care permit participarea, foarte multe dintre ele fi ind implementate la
iniţiativa organizaţiilor neguvernamentale.
Potrivit Barometrului Liderilor ONG, liderii de organizaţii neguvernamentale sunt neîncrezători în „instinctele
democratice“ ale politicienilor din România, consideră mai degrabă mass-media un aliat în promovarea
dezbaterilor publice şi a dialogului civic şi, în majoritatea lor, consideră că există un risc de excludere de la
fi nanţări publice pentru organizaţiile care îşi afi rmă prea susţinut dezacordul faţă de iniţiativele de politică
publică, la nivel central sau local.
Fig. 61. În ce măasură sunteți de acord cu aceste afi rmații?
27% 40% 19% 9% 5%
7% 25% 25% 24% 19%
5% 25% 21% 30% 17%
13% 44% 17% 19% 8%
10% 36% 28% 18% 9%
3% 18% 21% 32% 26%
Acord total Acord parțial Nici acord, nici dezacord Dezacord parțial Dezacord total
0% 20% 40% 60% 80% 100%
A
B
C
D
E
F
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (procente din răspunsurile valide)
A: Indivizii și ONG-urile care au păreri contrare politicienilor actuale riscă să rămână fără fi nanțare
B: Indivizii și ONG-urile care au păreri contrare politicienilor actuale sunt apreciați datorită rolului lor într-o democrație
consolidată
C: Cultura politică generală/cetățenii încurajează dezbaterea publică a temelor de interes
D: Mass-media din România oferă oportunitatea dezbaterii politicilor publice
E: ONG-urile sunt constrânse să își dezvolte mesajul în funcție de cerințele autorităților
F: Politicienii încurajează dezbaterea publică
Participarea civică poate să ia diverse forme de organizare neguvernamentală: grupuri civice de iniţiativă,
organizaţii comunitare, grupuri de suport, coaliţii și reţele, grupuri de refl ecţie (think-thank) etc., şi se poate
manifesta atât la nivel naţional şi internaţional, cât şi local. Aceste organizaţii neguvernamentale, prin
paleta largă de interese şi preocupări specifi ce, acoperă arii diverse de politică publică: mediu, excludere
socială, cultură, dezvoltare locală, cooperare internaţională, protecţia consumatorului etc.
De asemenea, structurile neguvernamentale pot să fi e implicate în toate fazele ciclului de politică publică,
de la stabilirea de scopuri şi obiective pentru strategii de politică publică, implementare şi evaluare, fi ecare
etapă din acest ciclu prezentând o serie de particularităţi legate de implementarea efectivă a consultării/
participării (vezi Anexa 2).
În ultimii ani, ONG-urile au manifestat un interes tot mai accentuat privind participarea la decizia de
politică publică, prin participarea la consultări publice și trimiterea de observaţii la actele normative
afl ate în dezbatere publică. Numărul observaţiilor transmise de către organizaţiile neguvernamentale
diverselor autorităţi publice în cadrul proceselor consultative a crescut de peste 5 ori în perioada 2003 –
2007, respectiv, conform statisticilor ofi ciale, de la 2058, în 2003, la 11 761, în 2007. Din 2008, se constată un
regres al participării ONG-urilor la acest tip de dezbateri.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
113113
Fig. 62. Propuneri ONG la proiecte de lege
0
2 000
4 000
6 000
8 000
10 000
12 000
Număr propuneri primite de la ONG
pentru îmbunătățire proiecte de lege
Număr propuneri primite de la ONG
incluse în proiecte de lege
6 319
7 140
2 058
376
4 206 4 569
9 781
5 770
11 761
6 586
7 662
4 520
Sursa: Agenția pentru Strategii Guvernamentale, prelucrare FDSC
Fig. 63. Întâlniri organizate la cererea ONG-urilor
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
Număr întâlniri
227
860
1 119
2003 2004 2005 2006 2007 2008
1 790
3 315
1 180
Sursa: Agenția pentru Strategii Guvernamentale, prelucrare FDSC
În cadrul unui proiect de cercetare vizând consultarea publică în România, derulat de Centrul de Resurse
pentru Participare Publică120, a fost analizată fi ecare etapă din procesul de realizare a politicilor publice.
Reprezentanţii administraţiei publice şi cei ai organizaţiilor neguvernamentale intervievaţi au remarcat
caracterul limitat şi formalist al consultării publice în Romania. Astfel, exemplele de consultare publică se
concentrează pe discutarea alternativei propuse de administraţia publică (centrală sau locală), exprimată
sub forma unui proiect de lege, şi nu pe stabilirea obiectivelor şi a strategiilor posibile, şi cu atât mai puţin
pe implicarea ONG-urilor în implementare (deşi în numeroase strategii şi planuri guvernamentale la
responsabili apar menţionate ONG-uri) care sunt, deocamdată, considerate apanajul administraţiei sau, în
sens mai general, al guvernării. Această situaţie se poate explica prin următoarele motive:
• tradiţia administrativă din România care nu a valorizat şi nu valorizează inputul, contribuţia posibilă a
cetăţenilor în decizia de alocare de resurse publice;
• faptul că decizia administrativă are loc pornind de la o logică juridică excesivă, neglijând elementele
de logică managerială, care ar impune implicarea celor vizaţi, a factorilor interesaţi în cât mai multe
din etapele procesului;
• ritmul lent de realizare a reformei administraţiei şi stadiul incipient al utilizării consultării publice.
120 Mihaela Lambru, Există participare publică în România, Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe, Bucureşti, 2006
2003 2004 2005 2006 2007 2008
România 2010
114
Participarea ONG-urilor la luarea deciziilor publice: procese de consultare și deliberative
În practică, ne întâlnim adesea cu două tipuri de participare. Există o „pseudoparticipare“, atunci când scopul
participării este acela de a informa cetăţenii cu privire la decizii deja luate, de a bloca eventualele plângeri sau
de a manipula opiniile exprimate de aceștia. Participarea autentică apare atunci când publicul este implicat
în decizia de politică publică, se exprimă liber faţă de un guvern responsabil și este implicati în producerea
de servicii – prin mecanisme de contractare, în stabilirea de standarde pentru servicii, activităţi de evaluare.
În studiul realizat de Centrul de Resurse pentru Participare Publică121, a fost analizată practica consultării
publice în România, acordându-se o atenţie deosebită modului în care se realizează managementul
proceselor de consultare publică. Factorii de decizie şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale
au precizat în cadrul interviurilor faptul că, în România, nu legislaţia reglementând consultarea publică
reprezintă o problemă, ci modul în care se pune în practică această legislaţie. Cu alte cuvinte, problematic
este managementul proceselor de consultare publică.
În primul rând, procesul de participare trebuie văzut ca parte a procesului de luare a deciziei de politică
publică, şi nu ca un element marginal, eventual „decorativ“. Pentru participanţii la procesele deliberative
trebuie să fi e clar faptul că efortul lor nu este unul formal şi, drept urmare, nu participă la discuţii pe decizii
deja luate. Dacă o astfel de suspiciune există, procesele deliberative riscă să devină contraproductive, să
producă frustrare şi neîncredere.
Procesele deliberative cu participarea diverselor categorii de factori interesaţi nu diminuează
responsabilitatea guvernanţilor faţă de deciziile luate. ONG-urile nu „acaparează“ agenda de politică publică
în totalitate şi nu schimbă agenda politică, doar asigură inputul cetăţenilor pe elemente punctuale, unde
este nevoie de consultare. Dimpotrivă, prin participare avem o întărire a cadrului democratic, un plus
de stabilitate pentru sistemul politic, un plus de reprezentativitate și de transparenţă.
6.5. Infl uenţarea politicilor publice de către ONG-uri în România
Un element important în participarea organizaţiilor neguvernamentale în procesul de luare a deciziilor de
politică publică îl reprezintă capacitatea acestora de infl uenţare a acestor decizii – capacitatea de advocacy.
În ultimii 20 de ani, activităţile de advocacy iniţiate de organizaţiile neguvernamentale din România au
crescut atât ca vizibilitate, cât şi ca interes în agenda internă a organizaţiilor. Această creştere are loc pe
fondul proceselor de reformă a guvernării şi a eforturilor de modernizare a statului, care au deschis spaţiul
politic, lăsând loc şi pentru manifestarea intereselor diverselor grupuri sociale, inclusiv grupuri vulnerabile şi
marginale.
Indiferent de succesul sau insuccesul lor în infl uenţarea deciziilor de politică publică, activităţile de advocacy
desfăşurate de actori neguvernamentali au o serie de benefi cii pentru consolidarea cadrului democratic:
• Extind numărul de grupuri angajate în procesul politic, şi implicit extind spaţiul politic;
• Întăresc capacitatea de a forma alianţe multisectoriale şi multiorganizaţionale;
• Consolidează oportunităţile de negociere intersectorială şi formare de parteneriate;
• Cresc accesul la resurse pentru grupurile defavorizate şi marginale;
• Facilitează activităţile de monitorizare a modului în care guvernul (central sau local) respectă
drepturile cetăţenilor (activităţi de tip watchdog);
• Aduc expertiză cu costuri reduse şi de calitate în procesul de decizie.
121 Mihaela Lambru, Există participare publică în România, Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe, Bucureşti 2006
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
115115
Şi în materia activităţilor de advocacy, rolul guvernului în stabilirea unui mediu propice dezvoltării acestui
tip de activităţi de către actori neguvernamentali este esenţial. Altfel spus, condiţiile de mediu – legislativ,
birocratic, fi scal, informaţional, politic şi cultural – sunt cele care determină cadrul favorabil pentru
desfăşurarea activităţilor de advocacy.
Îndeplinirea acestor condiţii specifi ce asigură o atitudine pozitivă, de susţinere şi de valorizare a sectorului
neguvernamental, conduc la un cadru politic şi de politică publică în care activităţile de advocacy realizate
de către actori neguvernamentali sunt integrate în procesul de decizie, fără a li se afecta independenţa
şi libertatea de exprimare a unor puncte de vedere diferite de cele ale părţii guvernamentale. Rolul
organizaţiilor neguvernamentale într-o democraţie este extrem de important, iar susţinerea unor activităţi
de către stat poate să fi e problematică.
Efi cacitatea organizaţiilor neguvernamentale depinde, printre altele, într-o mare măsură de capacitatea
lor de a rămâne independente faţă de infl uenţa statului, chiar dacă uneori primesc fonduri de la stat.
Se pot formula două ipoteze:
• În contrast cu furnizarea de servicii, statul nu are nicio obligaţie legală să fi nanţeze organizaţiile de
advocacy pentru ceea ce fac.
• Nimic nu interzice statului să fi nanţeze organizaţiile de advocacy; depinde de organizaţie să decidă
dacă vrea fonduri de la stat şi dacă dorește să se asocieze cu acesta.
33,4% din ONG-urile care au răspuns la Barometrul Liderilor ONG se arată interesate de activităţile de
advocacy, în ciuda lipsei de susţinere, a difi cultăţilor acestui tip de activitate. Interesul faţă de activităţi de
advocacy se manifestă atât la nivel local, cât şi central.
Fig. 64. În ultimii doi ani, organizația dvs. a formulat propuneri de modifi care
a unor decizii publice locale/naționale?
52,7 %
10,5 %
3,4 %
33,4 %
DA
NU
Nu știu/nu răspund
Non-răspunsuri
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
Organizaţiile de advocacy caută să protejeze sau să promoveze/încurajeze interesele unui anumit
grup social, uneori contestând/criticând politicile statului în anumite domenii. În anumite situaţii,
aceste organizaţii pot să se afl e pe poziţii diametral opuse faţă de cele promovate de autorităţile
publice.
România 2010
116
Fig. 65. La ce nivel au fost formulate propunerile dvs.?
0
20
40
60
80
La nivel local
(hotărâri ale
consiliului local
etc.)
La nivel județean
(hotărâri ale
consiliului
județean etc.)
La nivel național
(legi, HG-uri,
ordine, altele)
56,30
27,10
64,60
% respondenți care au răspuns DA la întrebarea: „În ultimii doi ani organizația
dumneavoastră a formulat propuneri de modificare a unor decizii publice?”
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu – procent din răspunsuri valide)
Interesul statului este de a se asigura că electoratul va fi satisfăcut de politicile care îl afectează. Asigurând
mijloacele pentru participare şi oportunitatea de a infl uenţa procesul de luare a deciziilor, statul poate
preveni potenţiala insatisfacţie şi nelinişte în societate. În cazul UE, consultările cu grupurile de interese
sunt considerate o parte esenţială a unei bune guvernări şi eforturile legislative ale statelor membre să
implementeze acquis-ul comunitar trebuie să se bazeze pe dialogul social.
Administraţiile câștigă acces la expertiză ieftină, dar de calitate. ONG-urile de advocacy au experienţă
vastă în domeniu. Angajaţii lor sunt adesea mai informaţi decât experţii din sectorul public sau pentru
profi t. De exemplu, ONG-urile au adesea acces la expertiză de înaltă calitate prin intermediul reţelelor lor
internaţionale. Susţinându-le, statul se poate asigura că acţiunile de politică refl ectă o calitate înaltă, în
concordanţă cu standardele internaţionale ale unei bune practici.
O relaţie constructivă între stat și ONG-urile de advocacy presupune respect mutual și un grad de
încredere din partea ambelor tipuri de organizaţii. Din nefericire, în anumite cazuri statul a sprijinit
ONG uri de advocacy pentru a câştiga control asupra unei anumite zone de politică sau pentru a crea
propria clientelă. În astfel de cazuri, considerentele politice trec peste cele profesionale.
Organizaţiile neguvernamentale sunt interesate în desfăşurarea activităţilor de advocacy atât la nivel local,
cât şi central, iar un procent important din recomandările lor se regăsesc în decizia fi nală, în special la nivel
local. Aşa cum se poate observa în grafi cele de mai jos, nivelul administrativ cel mai puţin interesant pentru
ONG-uri este cel judeţean, deşi acesta are un rol esenţial în alocarea anumitor resurse publice în domenii
de activitate cheie pentru sectorul ONG, cum ar fi : incluziunea socială, educaţia, protecţia mediului etc.
Desigur, aceste rezultate sunt afectate şi de concentrarea ONG în marile oraşe, de obicei reşedinţă de
judeţ, care au în general resurse fi nanciare proprii sufi ciente, ceea ce determină o orientare a ONG-urilor cu
preponderenţă către adminitraţiile locale din aceste localităţi.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
117117
Fig. 66. Infl uențarea deciziilor la nivel central
sau local este o preocupare a organizației dvs.?
23,5 %
16,2 %
11,8 %
15,3 %
33,2 %
Într-o mare măsură
Într-o oarecare măsură
Într-o mică măsură
Deloc
Non-răspunsuri
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
Interesant este faptul că ONG-urile se orientează în mare măsură pentru infl uenţarea deciziilor către
nivelul central, ceea ce ne arată că acesta este foarte important pentru multe domenii, sau poate mai
uşor de infl uenţat decât nivele locale.
Fig. 67. Propunerile dvs. de modifi care a unor decizii publice s-au regăsit
în decizia fi nală adoptată de autoritățile publice? (%)
La nivel național (legi,
HG, ordine, altele)
La nivel județean
(hotărâri ale consiliului
județean etc.)
La nivel local (hotărâri
ale consiliului local etc.)
Da, în totalitate
Da, într-o oarecare măsură
Nu
Nu știu / nu răspund
Organizația nu a formulat propuneri
de modificare a unor decizii publice
Non-răspunsuri
2,5 9,9 15,3 4,2 38,2 29,9
2,6 5,3 12,4 3.9 41,5 34,3
4,4 11,6 12,5 3,7 38,3 29,5
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
Deşi există această relativă neîncredere în existenţa unui mediu politic şi birocratic total deschis şi
bazat pe justă înţelegere a demersurilor de advocacy, organizaţiile neguvernamentale din România au
desfăşurat şi desfăşoară activităţi de advocacy de succes (multe dintre ele reuşind să infl uenţeze decizia
de politică publică) în domenii variate.
România 2010
118
Fig. 68. Cât sunteți de mulțumit de abilitatea organizației dvs. de a infl uența, la nivel local sau
central, decizii care sunt relevante pentru organizația dvs. (%).
0 10 20 30
3,8
29
14
21,1
5,4
26,7
Non-răspunsuri
Nu știu / nu răspund
Nemulțumit
Nici mulțumit, nici nemulțumit
Parțial mulțumit
Foarte mulțumit
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
Funcţiile de advocacy şi agregare de interese îndeplinite de către organizaţiile neguvernamentale au un
impact foarte mare asupra efi cacităţii implementării serviciilor către cetăţean, cresc calitatea politicilor
şi a programelor publice, reduc din fenomenul de excludere şi de marginalizare socială, contribuie la
creşterea capitalului social. Aceste contribuţii trebuie înţelese şi considerate de către autorităţile publice,
de către liderii politici şi birocratici şi valorizate ca atare. Numai prin exercitarea în bune condiţii a acestor
funcţii putem realiza o reformă a guvernării profundă şi stabilă, putem redefi ni relaţia stat-cetăţean în
sensul bunei guvernări.
Câteva recomandări:
Pornind de la înţelegerea justă a rolului activităţilor de advocacy desfăşurate de organizaţiile
neguvernamentale, guvernul trebuie să se asigure de faptul că există un cadru coerent şi just pentru
desfăşurarea acestor activităţi, în benefi ciul general. Mai concret, acest cadru coerent şi just presupune:
• Asigurarea cadrului optim pentru funcţionarea legislaţiei din domeniul transparenţei, respectiv
a Legii 544/2001 şi 52/2003, implementarea fără excepţii sau abateri a dreptului constituţional
legat de libertatea de expresie, cadru juridic coerent şi încurajator cu privire la exercitarea
dreptului la asociere.
• Facilitarea accesului organizaţiilor neguvernamentale la informaţii privind politicile bugetare şi
stabilirea unor mecanisme juridice şi instituţionale care să susţină răspunderea şi responsabilitatea
factorilor de decizie.
• Susţinerea din fonduri publice a participării organizaţiilor neguvernamentale în procese de
monitorizare a politicilor publice în diverse domenii.
• Susţinerea dezvoltării unor mecanisme, forumuri de dialog social, în care organizaţiile să fi e incluse.
Reamintim faptul că, în România, includerea reprezentanţilor sectorului neguvernamental în CES
este mult întârziată, deşi organizaţiile româneşti participă în CES-ul European din 2007.
• Încurajarea utilizării mecanismelor de consultare şi participare publică la nivel central şi local.
• Creşterea capacităţii reprezentanţilor administraţiei publice de a organiza procese consultative.
Această creştere de capacitate se realizează nu numai prin legislaţie, dar şi prin programe de
formare specifi ce.
• Implicarea organizaţiilor neguvernamentale în diverse instanţe de decizie, guvernamentale şi
parlamentare.
• Promovarea activităţilor de educaţie civică.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
119119
6.6. ONG-urile și integrarea europeană a României
Organizaţiile neguvernamentale sunt purtătoare, uneori împotriva curentului, ale unor valori europene
pe care le promovează în sfera publică. Drepturile omului, participarea civică sau cetăţenia, toleranţa,
respectul faţă de mediul înconjurător sunt unele dintre valorile şi comportamentele care au fost
introduse şi promovate în sfera publică de organizaţiile neguvernamentale mai mult decât oricare alţi
actori sociali.122
Sectorul neguvernamental din România şi-a asumat funcţia de „câine de pază al democraţiei“, denunţând
derapajele de la practicile democratice şi propunând soluţii pentru întărirea democraţiei în România.
Organizaţiilor neguvernamentale le-a fost recunoscut acest rol esenţial de către cei mai importanţi
actori internaţionali (Uniunea Europeană şi guvernele statelor membre, alte instituţii europene, Statele
Unite etc.).123
Organizaţiile neguvernamentale au avut, de asemenea, un rol-cheie în pregătirea României pentru
aderarea la UE, prin infl uenţarea politicilor publice, derulând activităţi de lobby şi advocacy pentru
adoptarea acquis-ului comunitar şi oferind expertiză autorităţilor publice pentru implementarea noii
legislaţii. Conform Barometrului Liderilor realizat de FDSC, 48,9% dintre respondenţi consideră că
sectorul neguvernamental din România a avut un rol important și foarte important în aderarea României
la Uniunea Europeană, în timp ce doar 6,4% consideră că acesta nu a avut nicio contribuţie.
Fig. 69. Considerați că sectorul neguvernamental din România a avut un rol
important în aderarea României la UE?
15,8 % 19,0 %
8,9 %
6,4 % 29,8 %
Da, un rol foarte important
Da, un rol oarecum important
Da, un rol minor
Nu
Nu știu / nu răspund
Non-răspunsuri
20,1 %
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
În perioada 2000 – 2004, guvernul a fost nevoit (conform angajamentelor asumate cu Comisia Europeană) să
se consulte cu actorii societăţii civile asupra negocierii capitolelor de acquis cu Uniunea Europeană. Nume roa se
studii de impact cu privire la aderare au benefi ciat de aportul sau coordonarea unor experţi din cadrul ONG.
Liderii ONG respondenţi la Barometrul Liderilor ONG consideră în proporţie de peste 50% că sectorul
neguvernamental a avut un rol oarecum important și foarte important în următoarele domenii: protecţia
copilului, democratizare, servicii sociale și informarea cetăţeanului despre aderare. Contribuţii reale, dar mai
puţin importante au avut organizaţiile neguvernamentale în domenii precum: lupta împotriva corupţiei,
protecţia mediului și educaţie.
122 CIVICUS Civil Society Index, FDSC, 2005.
123 Comisia Europeană, Memorandum de fi nanţare PHARE
România 2010
120
Fig. 70. Domenii în care sectorul neguvernamental
și-a adus contribuția la aderarea României la UE
0 50 100 150 200 250
Protecţia copilului
Informarea cetăţeanului
Democratizare „watchdog”
Servicii sociale
Lupta împotriva corupţiei
Educaţie
Protecţia mediului
Îndeplinirea criteriilor de aderare
Reforme economice
Sănătate
Justiţie
Alte domenii
Protecţia copilului
Informarea cetăţeanului
Democratizare watchdog
Servicii sociale
Lupta împotriva corupţiei
Educaţie
Protecţia mediului
Îndeplinirea criteriilor
de aderare
Reforme economice
Sănătate
Justiţie
Alte domenii
Un rol foarte important
Un rol oarecum important
Un rol minor
69,6 66,4 64,9 60,1 57,7 47,5 38,9 24,9 17,3 15,6 15,2 2,2
69,1 56,1 50,9 56,3 44,6 40,6 48 18 10,7 13,6 12,7 1,6
66,8 49,5 47,7 51,5 29,1 29,2 38,1 10,7 6,3 100 6 10,2
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
Odată cu începerea negocierilor de aderare, datorită insistenţei Delegaţiei Comisiei Europene, au fost
create o serie de structuri la nivel central şi local care să faciliteze şi să structureze dialogul dintre societatea
civilă şi guvern pe tematica capitolelor de aderare la UE. La nivel central, fi ecare minister a înfi inţat un birou
care să interacţioneze cu organizaţiile neguvernamentale şi care să coordoneze consultarea cu acestea cu
privire la negocierea de aderare. Totuşi, nu toate aceste birouri au funcţionat în mod efi cient, dialogul a fost
unul ocazional, organizat în preajma publicării raportului de ţară sau bazat pe probleme punctuale. După
aderare, majoritatea acestor structuri au fost desfi inţate.
Consultarea societăţii civile după încheierea capitolelor de negociere şi începerea redactării Planului
Naţional de Dezvoltare şi a Planurilor Regionale a fost aproape inexistentă.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
121121
Consecințe ale aderării la UE pentru sectorul ONG
Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti a fost unul dintre principalii susţinători ai sectorului
neguvernamental. Datorită acestei susţineri, România a benefi ciat de programe de fi nanţare anuale pentru
sprijinul societăţii civile în perioada 1994 – 2008, programe care au însumat peste 40 milioane euro.
Pentru multe organizaţii neguvernamentale, aderarea la UE a însemnat sfârşitul anilor în care accesul la
resurse externe de fi nanţare a fost comparativ uşor. Există îngrijorarea că retragerea donatorilor externi
va marca începutul bătăliei pentru supravieţuire. Într-adevăr, ţinând cont de realitatea destul de sumbră
a retragerii unor fi nanţatori internaţionali (USAID, Matra etc.), ca urmare a aderării la UE, cumulat cu
slaba capacitate de atragere de resurse locale (atâtea câte există), se poate concluziona faptul că apare
o ameninţare serioasă pentru sustenabilitatea organizaţiilor neguvernamentale din România şi pentru
benefi ciarii serviciilor pe care aceste organizaţii le oferă.
Cu toate acestea, liderii ONG rămân euro-entuziaşti, numai 8,6% considerând că aderarea a avut un impact
negativ asupra sectorului, respectiv a organizaţiei lor (7,3%).
Fig. 71. Ce impact considerați că a avut intrarea României în UE?
Impact asupra organizaţiei (%)
Impact asupra sectorului
neguvernamental din
România (%)
Pozitiv
Negativ
Nu a avut niciun
impact
Nu știu / nu răspund
Non-răspunsuri
45,3
58
7,3
8,6
24,8
7,1
5,9
10,5
16,7
15,8
0 10 20 30 40 50 60
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
Domeniile în care organizaţiile au avut cel mai mult de suferit în urma aderării sunt cel fi nanciar şi
strângerea de fonduri, aproximativ 11% din respondenţi declarându-se afectaţi în sens negativ de aderare.
La polul opus, participarea în reţele europene şi imaginea sunt domenii în care peste 30% din respondenţi
au declarat că aderarea a avut un impact pozitiv asupra organizaţiei lor.
Deşi după aderare, ca urmare a creşterii din sectorul economic, a existat un fl ux mai accentuat de resurse
umane cu expertiză din sectorul asociativ către cel de afaceri şi administraţie, doar 4,9% dintre respondenţi
au declarat că organizaţia lor a fost afectată în sens negativ, în timp ce 20,07% dintre respondenţi consideră
că asupra organizaţiilor lor impactul aderării în ceea ce priveşte resursele umane a fost pozitiv.
România 2010
122
Fig. 72. Impactul aderării României la UE asupra diverselor aspecte organizaționale
ale ONG-urilor din România (%)
Regrese
Financiar
Strângere de fonduri
Resurse umane
Voluntariat
Responsabilitate socială
corporatistă (CSR)
Imagine
Participare în reţele
europene
Altul
-10 0 10 20 30 40 50 60 70
-11 26,8 29,5
-10,4 31,9 20,5
-4,9 39 20,7
-3,1 34,6 28,6
-1,7 40,9 14,4
-0,8 31,4 33,2
-0,7 32 32,2
-0,2 21 3,1
Nu a avut niciun impact Impact pozitiv
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
Fondurile structurale europene au avut potenţialul de a crea un impact pozitiv asupra sectorului
neguvernamental, deschizând noi oportunităţi pentru inovare și dezvoltare. Dar întârzierile în lansarea
cererilor de proiecte, birocraţia, mecanismul defectuos de prefi nanţare și rambursare fac ca unele organizaţii
neguvernamentale fi nanţate prin aceste fonduri să se confrunte cu difi cultăţi majore. Cu toate acestea, în
cadrul Programului de Dezvoltare a Resurselor Umane fi nanţat prin Fondul Social European 2007 – 2013,
peste 30% dintre benefi ciari sunt organizaţii neguvernamentale.
Odată cu aderarea, sectorul neguvernamental a pierdut și un important sprijin politic: suportul Delegaţiei
Comisiei Europene în România și al ambasadelor statelor membre. Fără acest sprijin, multe dintre iniţiativele
în domeniul democraţiei, transparenţei și „europenizării“ statului au pierdut din audienţa și interesul clasei
politice, Comisia Europeană nemaiputând impune clasei politice aceste reforme în schimbul progreselor
în ceea ce privește negocierile de aderare.
Participarea liderilor ONG din România la dezbaterile din Comitetul Economic
și Social European (CESE)
Comitetul Economic şi Social European – CESE – este un organ consultativ al Uniunii Europene. Înfi inţat
în 1957 prin Tratatul de la Roma, acesta are rol consultativ pe lângă instituţiile europene importante
(Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European). Membrii CESE reprezintă o largă
varietate de interese economice, sociale şi culturale din ţările lor. Activitatea lor este împărţită în trei
grupuri: Angajatori, Salariaţi şi Activităţi Diverse (organizaţii neguvernamentale, producători agricoli,
consumatori, profesiuni liberale).
Consilierea este realizată prin activităţi de avizare privind propunerile legislative ale UE şi, de asemenea,
CESE elaborează avize din proprie iniţiativă privind teme care ar trebui abordate. Unul dintre rolurile
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
123123
principale ale CESE este acela de a asigura „o punte“ între instituţiile UE şi „societate civilă organizată“. CESE
ajută la promovarea rolului organizaţiilor societăţii civile prin instituirea unui dialog structurat cu aceste
grupuri din statele membre europene şi din alte ţări din întreaga lume.
În urma unor alegeri interne în cadrul sectorului neguvernamental, organizate de CENTRAS, la sfârşitul
anului 2006 au fost aleşi 15 reprezentanţi ai societăţii civile, care urmau să înlocuiască reprezentanţii
guvernului în Consiliul Economic şi Social. Dintre aceştia, 5 au fost desemnaţi prin vot să facă parte şi din
Comitetul Economic şi Social European (CESE).
Patru din cei cinci reprezentanţi au fost desemnaţi ca raportori ai CESE pentru avize cerute de Comisie,
Parlamentul European sau Consiliu, în domenii precum: politica de tineret a UE, serviciul european de
voluntariat, trafi cul de fi inţe umane, energie regenerabilă, politica de azil a UE.
În 2009, în momentul acutizării crizei din Italia referitoare la românii afl aţi la muncă în această ţară, membrii
delegaţiei române din cadrul Comitetului Economico și Social European au avut iniţiativa redactării unui
apel către autorităţile naţionale din Italia şi România, precum şi către instituţiile UE, solicitând depăşirea
situaţiei critice în care se afl ă cetăţenii români din Italia. Spre suprinderea iniţiatorilor, toţi ceilalţi membri ai
CESE au semnat documentul, inclusiv membrii italieni, în timp ce preşedintele (italian) CESE, Mario Sepi, a
susţinut documentul într-o conferinţă de presă.
Reprezentanţii României au susţinut manifestul Comitetului Economic şi Social European, intitulat Un program
pentru Europa: propunerile societăţii civile, adoptat în 2009. Documentul conţine recomandări: redresarea
economică, drepturile fundamentale şi modelul social european, dezvoltarea durabilă şi guvernanţa.
6.7. Relaţia organizaţiilor neguvernamentale cu alţi actori
(mass-media, partidele politice, Biserica)
Mass-media, partidele politice şi Biserica sunt trei dintre actorii cei mai importanţi cu care organizaţiile
neguvernamentale se intersectează în mod frecvent în spaţiul public, uneori împărtăşind aceleaşi interese
şi preocupări, alteori afl ându-se pe poziţii adverse sau chiar confl ictuale.
Cercetările şi sondajele de opinie din ultimii ani au evidenţiat faptul că românii au mare încredere Biserică
(constant peste 80%), dar manifestă neîncredere în instituţiile politice. Conform Eurobarometrului standard
nr.72 al Comisiei Europene, în iunie 2009, încrederea românilor în partidele politice era de 12%, iar în
noiembrie de 11%.124
Mass-media este un alt actor public în care românii au încredere (cu un vârf de 73% cota de încredere
în 2006). Totuşi, aşa cum arată Raportul „FreeEx – Libertatea de exprimare, libertatea presei şi accesul la
informaţii în România“, pentru anul 2009, încrederea în presă şi în publicaţii a scăzut dramatic, ceea ce a dus
la discreditarea acesteia. Potrivit celui mai recent eurobarometru de opinie publică al Comisiei Europene125,
dacă în iunie 2009 încrederea românilor în televiziune era de 70%, în noiembrie acelaşi an, încrederea
scăzuse la 61%.
Mass-media
Mass-media, „cea de-a patra putere în stat“ sau „câinele de pază al democraţiei“ are o relaţie ambivalentă
cu organizaţiile neguvernamentale. Pe de o parte, mass-media reprezintă un aliat natural al ONG-urilor în
desfăşurarea campaniilor de advocacy şi de mobilizare a publicului în jurul unor teme foarte importante
(ex.: lupta împotriva corupţiei, protecţia mediului etc.). Organizaţiile de tip watchdog, civice, sunt, în general,
124 Comisia Europeană, Eurobarometrul standard nr.72, disponibil online pe site-ul
http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb72/eb72_ro_ro_nat.pdf
125 Idem
România 2010
124
cele mai vizibile. Mass-media preia de cele mai multe ori mesajul ONG, atunci când există o încărcătură
politică. Acesta este în general şi unicul tip de ştiri cu şi despre ONG-uri, care îşi găseşte locul în primele
pagini ale ziarelor.126
Au existat perioade (mai ales în contexte electorale) când sintagma „societatea civilă“, extrem de populară
în mass-media, a ajuns să se confunde cu acel grup redus de organizaţii neguvernamentale şi de lideri de
organizaţii neguvernamentale civice care sunt cei mai activi şi mai vizibili în presă, mai ales în contexte
politice, prin luările lor de poziţii publice (ex.: organizaţiile şi liderii civici membri ai „Coaliţiei pentru un
Parlament Curat“).
Dincolo de funcţia de advocacy, mass-media este importantă pentru ONG în cadrul campaniilor de
informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice. În contextul în care presa este aproape în
întregime privată, există aşteptări din partea acesteia că transmiterea unor mesaje, chiar şi cu un conţinut
social ridicat, să se facă pe bază contractuală, cu costuri la nivelul pieţei de publicitate. Acest fapt limitează
accesul ONG-urilor la un canal de diseminare a informaţiei şi a campaniilor lor, condiţionat fi ind de existenţa
unor resurse alocate în acest scop în cadrul proiectelor lor.
Legea Audiovizualului nr. 504 din 2002 are o singură referire la campaniile sociale: „[...] articolul 35, alineatul
3, litera b) anunţurile de interes public şi apelurile în scopuri caritabile transmise în mod gratuit“ . Deciziile
elaborate de singura autoritate de reglementare în audiovizual au o singură referire: decizia CNA numărul
187 din 3 aprilie 2006 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual, articolul 116 (2): „Este
interzisă difuzarea anunţurilor de interes public şi a apelurilor în scopuri caritabile prin care se promovează
produse sau servicii“ .
Totuşi, nu este specifi cat nicăieri ce reprezintă anunţul de interes public. În consecinţă, decizia în acest sens
aparţine în întregime membrilor CNA, şi alocarea de spaţiu de emisie pentru campanii depinde în cea mai
mare parte de bunăvoinţa canalelor de televiziune. Acest lucru permite totuşi desfăşurarea de campanii
de conştientizare. Conform Legii Audiovizualului, în 2008, CNA şi-a dat acordul şi a sprijinit 21 de campanii
sociale cu teme ecologice privind sensibilizarea populaţiei, pentru a fi difuzate de posturile de televiziune
şi radio.
Pe de altă parte, percepţia din partea ONG-urilor cu privire la relaţia cu mass-media este de indiferenţă
generală din partea acesteia din urmă. În opinia reprezentanţilor ONG, mass-media ignoră activităţile şi
iniţiativele organizaţiilor neguvernamentale. În acelaşi timp însă, puţine organizaţii neguvernamentale
dispun de departamente de PR şi de relaţii publice şi, în general, ele dispun de resurse limitate pentru
promovarea în presă şi la televiziune. Interviuri cu jurnalişti evidenţiază percepţia acestora, potrivit căreia
ONG-urile nu au capacitatea de a-şi formula mesajele şi de a crea ştiri de presă din evenimentele lor. Politica
editorială, mai ales în presa centrală, permite un spaţiu limitat pentru ştirile cu şi despre ONG. La nivel local,
monitorizările de presă au evidenţiat că mass-media alocă mai mult spaţiu pentru ştiri cu şi despre ONGuri.
Pentru a încerca să determine un interes mai sporit al mass-mediei pentru domeniile lor de intervenţie,
unele organizaţii neguvernamentale şi donatori au iniţiat programe de instruire pentru jurnalişti. Acestea
au vizat creşterea calităţii produsului jurnalistic în refl ectarea unor teme precum: discriminarea persoanelor
cu dizabilităţi, cu HIV/SIDA sau a persoanelor de etnie rromă, corupţia, egalitatea de şansă, integrarea
europeană etc.
Un raport de monitorizare a presei, realizat de Forumul Donatorilor din România pentru perioada
1 septembrie 2006 – 30 aprilie 2010, semnalează o uşoară creştere a mediatizării sectorului ONG în ultimii
2 ani de monitorizare. Această creştere se manifestă mai ales pentru formatul online şi rubricile: societate,
viaţă şi cultură.
126 Berceanu Diana, Burada Valentin (2006), Dialogue for Civil Society. Report on the State of Civil Society in Romania, 2005, Fundatia pentru
Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC). CIVICUS Civil Society Index, disponibil online la: http://www.fdsc.ro/documente/16.pdf
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
125125
Acelaşi studiu evidenţiază faptul că peste 85% dintre articolele monitorizate au un ton pozitiv, aproape
11% sunt neutre, în timp ce doar mai puţin de 4% dintre articole refl ectă activitatea ONG-urilor dintr-o
perspectivă negativă.
Creșterea mediatizării trebuie pusă în legătură și cu dezvoltarea CSR în România sau cu creșterea
fi lantropiei locale. Acest fapt explică de ce cea mai multă atenţie se acordă evenimentelor punctuale
de tipul balurilor şi concertelor caritabile, evenimentelor televizate (teledoane, show-uri caritabile) şi
campaniilor de amploare. De asemenea se remarcă o mai mare mediatizare a iniţiativelor în care este
implicată o personalitate publică. Cel mai mediatizat domeniu rămâne în continuare cel social (cu accent
pe activităţile legate de copii), în timp ce ONG-urile de mediu sunt în continuare mai puţin mediatizate,
în ciuda unei relative creşteri în ultimii ani, ca urmare a sporirii interesului general faţă de natură şi faţă de
schimbările climatice.
Potrivit monitorizării realizate de Forumul Donatorilor din România, organizaţiile neguvernamentale
mari şi cunoscute sunt cele mai frecvent menţionate în articolele de presă. Printre acestea se numără:
Crucea Roşie, Fundaţia „Principesa Margareta“ a României, Asociaţia Ovidiu Rom, Hospice „Casa Speranţei“,
Fundaţia Soros, Habitat for Humanity, Asociaţia „SOS Satele Copiilor“, Asociaţia „Salvaţi Dunărea şi Delta“,
MaiMultVerde, Greenpeace. Se poate remarca din această listă că este vorba despre organizaţii care au
investit mai mult în ceea ce priveşte PR-ul şi comunicarea publică şi care au un sprijin mai substanţial din
partea mediului CSR.
Pe lângă asociaţiile profesionale ale jurnaliştilor, sunt foarte vizibile organizaţiile neguvernamentale
specializate pe teme de media. Centrul pentru Jurnalism Independent, ActiveWatch – Agenţia de
Monitorizare a Presei (AMP) sau Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii sunt organizaţii care au
drept misiune promovarea libertăţii mass-media, protejarea drepturilor jurnaliştilor sau creşterea calităţii
produsului jurnalistic în România.
Biserica
O varietate de asociaţii fără scop patrimonial este reprezentată de asociaţiile religioase. Acestea sunt
prevăzute de legea cultelor127, potrivit căreia libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul asociaţiilor
religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi
în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase. În general, aceste organizaţii
desfăşoară misiuni cu caracter social şi fi lantropic în unităţile teritoriale în care funcţionează bisericile
respective.
Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de asistenţă socială în Biserica
Ortodoxă Română (BOR)128, art.2., sistemul de asistenţă socială este integrat și organizat profesional în cadrul
structurilor administrativ-organizatorice ale Bisericii Ortodoxe Române. Asociaţiile şi fundaţiile cu scop social
şi fi lantropic care funcţionează sub patronajul structurilor administrative organizatorice ale Bisericii au
personalitate juridică conform legislaţiei referitoare la organizaţiile neguvernamentale (O.G. 26/2000,
modifi cată şi completată prin O.G. 37/2003). Sistemul de asistenţă socială al BOR este deosebit de complex
şi funcţionează ca instituţii de ajutorare la nivel de parohii, episcopii şi patriarhie, respectiv prin asociaţii.
Unele instituţii de asistenţă socială depind direct de episcopii (http://www.mmb.ro/ro/fi lantropia/
institutii_social_fi lantropice.html), care intervin mai mult sau mai puţin în organizarea, fi nanţarea şi/sau
administrarea lor; altele funcţionează doar cu binecuvântarea episcopilor, dar în mod autonom.
127 Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor
128 Regulamentul de organizare și funcţionare a sistemului de asistenţă socială în Biserica Ortodoxă Română, art.3, disponibil online la:
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_fi lantropica/biroul_pentru_asistenta_social_fi lantropica_3.html
România 2010
126
Capitolul V al Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de asistenţă socială în Biserica
Ortodoxă Română defi neşte relaţia cu organizaţiile neguvernamentale care funcţionează cu binecuvântarea
Bisericii. Astfel, se prevede că pentru realizarea scopului și obiectivelor Bisericii Ortodoxe Române în domeniul
asistenţei sociale, Patriarhia Română, centrele eparhiale, protopopiatele și parohiile pot înfi inţa organizaţii
neguvernamentale (art.25).
Funcţionarea acestor organizaţii neguvernamentale la nivelul Patriarhiei Române este aprobată printr-o
Hotărâre a Sfântului Sinod, iar la nivelul celorlalte structuri, printr-o Hotărâre a Adunării Eparhiale (art.26). Se
prevede, de asemenea, condiţia ca documentele constitutive ale acestor organizaţii (statut, regulamentul de
organizare și funcţionare) să fi e în concordanţă cu prevederile Statului BOR și ale Regulamentului de organizare
și funcţionare a sistemului de asistenţă socială în Biserica Ortodoxă Română (art. 28). În Regulament se
prevede, de asemenea, supervizarea activităţii organizaţiilor neguvernamentale respective de către Sectorul
Social al eparhiei, care i-a acordat binecuvântarea și în cadrul căreia își desfășoară activitatea (art. 29) şi căruia
organizaţiile trebuie să-i înainteze rapoartele anuale de activitate (art.30).
Scopul şi obiectivele organizaţiilor neguvernamentale care activează cu binecuvântarea Bisericii trebuie
să contribuie la îndeplinirea BOR în domeniul social, în caz contrar şi atunci când activitatea desfăşurată se
îndepărtează de principiile, valorile şi viziunea Bisericii, această binecuvântare putând fi retrasă (art. 27.).
Misiunea organizaţiilor înfi inţate de sau cu sprijinul BOR subscrie obiectivelor de asistenţă socială stabilite
de către BOR129:
• Aducerea la îndeplinire a misiunii pe care o are Biserica pentru cei afl aţi în situaţii de difi cultate, în
conformitate cu învăţătura de credinţă;
• Furnizarea de servicii sociale primare şi specializate, precum şi servicii de îngrijire social-medicală
conform prevederilor legale în vigoare;
• Crearea şi menţinerea unor reţele de suport, la nivel comunitar, pentru persoanele sau grupurile
sociale care se afl ă în situaţii de difi cultate;
• Înfi inţarea şi administrarea de instituţii de asistenţă socială şi medico-socială proprii sau în parteneriat
cu organisme publice şi/sau private;
• Efectuarea de studii şi cercetări sociale referitoare la diferite problematici şi fenomene sociale;
• Participarea activă la elaborarea şi aplicarea politicilor sociale, strategiilor şi planurilor de acţiune la
nivel naţional, judeţean şi local;
• Colaborarea şi dezvoltarea de parteneriate cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor,
organisme ale admnistraţiei publice centrale şi locale, precum şi alte instituţii de stat sau private care
desfăşoară activităţi în domeniu;
• Informarea opiniei publice cu privire la problematica socială, în scopul educării şi sensibilizării acesteia,
prin: organizarea de conferinţe, seminarii, mese rotunde, dezbateri etc.; editarea de publicaţii (reviste,
broşuri, pliante), materiale audio-video, materiale în format electronic; desfăşurarea de campanii
publice în vederea implicării comunităţii în rezolvarea unor probleme sociale.
BOR a iniţiat o încercare de unifi care a sistemului de asociaţii ortodoxe prin crearea Federaţiei Filantropia,
sub egida Sfântului Sinod. În prezent, federaţia reuneşte treisprezece din cele mai active ONG-uri care
lucrează cu binecuvântarea şi în parteneriat cu BOR, în domeniul social.130
Similar organizaţiilor neguvernamentale apropiate de BOR, există o serie de organizaţii neguverna
mentale apropiate Bisericii Catolice și bisericilor protestante, cu o misiune și cu funcţii asemă
nătoare. Aidoma istoricului multor organizaţii neguvernamentale din România din alte domenii,
129 Regulamentul de organnizare și funcţionare a Sistemului de Asistenţă Socială în Biserica Ortodoxă Română, art.3, idem
130 Federaţia Filantropia, http://www.federatia-fi lantropia.ro/index.php?pg=membri
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
127127
de cele mai multe ori aceste organizaţii au fost inspirate şi sprijinite direct de organizaţii neguvernamentale
internaţional şi sunt afi liate reţelelor şi familiilor de organizaţii neguvernamentale internaţionale (ex.: Caritas
România, afi liată la Caritas International, ADRA România, membră a reţelei ADRA etc.).
Cea mai proeminentă organizaţie neguvernamentală apropiată Bisericii Catolice este Confederaţia Caritas
România. Conform statului confederaţiei, misiunea acesteia este de a transpune în practică doctrina socială
a Bisericii Catolice, fi ind activă în acţiuni de justiţie socială complexă, programe socio-medicale, programe
în sprijinul persoanelor defavorizate, sprijin în cazul dezastrelor naturale, cooperare internaţională, fără a
face discriminări de orice tip. Confederaţia Caritas este compusă din şase organizaţii Caritas Diecezane
Romano-Catolice: Alba-Iulia, Timişoara, Bucureşti, Oradea, Iaşi, Satu Mare şi cinci organizaţii Caritas Eparhiale
Greco-Catolice: Blaj, Cluj, Oradea, Maramureş, Lugoj. La nivel naţional, Confederaţia a răspuns nevoii de
unifi care a iniţiativelor organizaţiilor diecezane privind funcţionarea proiectelor locale similare, prin crearea
a patru programe naţionale: Servicii de îngrijire la domiciliu, Intervenţii în situaţii de urgenţă, Asistenţă
şi consiliere pentru persoane cu handicap, Programul Antidrog. Toate proiectele sunt implementate de
organizaţiile locale, care sunt sprijinite în dezvoltarea structurilor proprii, prin sesiuni de formare, diseminare
a informaţiilor, resurse materiale.
Datorită specifi cului organizaţiilor apropiate Bisericii, relaţia dintre acestea și organizaţiile laice
se situează pe un spectru larg, de la cooperare la confruntare. Cooperarea apare, în primul rând,
în domeniul social, acolo unde este vorba despre furnizarea de servicii sociale. Pe de altă parte, acolo
unde este vorba despre teme sensibile pentru Biserică (ex.: familie, avort, minorităţi sexuale, educaţie,
urbanism chiar) au apărut şi confruntări. În noiembrie 2006 a fost constituită „Coaliţia pentru Respectarea
Sentimentului Religios“, în vederea eliminării Deciziei nr. 323/21.11.2006 a Colegiului Director al
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), privind elaborarea şi implementarea unor
norme interne, care să reglementeze prezenţa simbolurilor religioase în instituţiile de învăţământ public
din România. Organizaţii neguvernamentale membre ale acestei coaliţii au atacat în instanţă decizia
CNCD de scoatere a simbolurior religioase din şcoli. De cealaltă parte, pe baza principiului constituţional
al garantării libertăţii de conştiinţă şi al convenţiilor internaţionale privind drepturile omului, Asociaţia
„Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă“, alături de alte organizaţii laice, au susţinut poziţii contrare:
scoaterea simbolurilor religioase din şcoli, opoziţie faţă de propunerile de amplasare a proiectului
Catedralei Mântuirii Neamului. Divergenţele sunt foarte vizibile în mass-media mai ales în ceea ce
priveşte problematica minorităţilor sexuale.
Biserica şi organizaţiile neguvernamentale apropiate bisericilor au devenit un competitor important
pentru resurse publice care, în mod tradiţional, erau accesate de celelalte tipuri de ONG-uri. De exemplu,
dacă în forma sa iniţială, Legea 2% se adresa exclusiv organizaţiilor neguvernamentale, ulterior s-a permis
ca legea să se aplice şi Bisericii. În prezent, aproape o treime (29%) dintre cei care au redirecţionat o parte
din impozitele lor au făcut-o în benefi ciul Bisericii sau al fundaţiilor bisericeşti.131
Partidele politice
Deşi în literatura de specialitate unii autori consideră partidele politice ca forme de asociere liberă a
cetăţenilor, o componentă a societăţii civile, în societăţile postcomuniste din Europa Centrală şi de Est
aceasta rămâne o problemă controversată.132 Partidele politice sunt asociate în primul rând sferei politicului
– guvernării şi instituţiilor politice. Aceasta se întâmplă mai ales în contextul în care, în urma reformelor
electorale consecutive, în România a scăzut dramatic numărul partidelor politice, majoritatea celor active
având o reprezentare parlamentară şi cel puţin o experienţă guvernamentală.
131 Sondaj GFK Omnibus, martie 2010, disponibil online la
http://www.gfk-ro.com/public_relations/press/multiple_pg/005844/index.ro.html
132 Saulean, Daniel, Carmen Epure, Defi ning the Nonprofi t Sector in Romania (1998), în proiectul „Working Papers of the Johns
Hopkins Comparative Nonprofi t Sector“, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, disponibil online la
http://www.fdsc.ro/documente/20.pdf
România 2010
128
Cultura politică democratică, recentă în România, a jucat un rol important în conturarea relaţiilor dintre
organizaţiile neguvernamentale şi partidele politice. Iniţial în număr covârşitor şi ideologic opuse puterii
instalate în România după 1989, apoi contribuind decisiv la victoria electorală a Convenţiei Democratice din
România, organizaţiile societăţii civile au devenit, în general, circumspecte şi distante faţă de relaţionarea
cu partidele politice. Contactele cu partidele politice au fost limitate până în pragul aderării la Uniunea
Europeană la interacţiunea între organizaţiile civice (de tip watchdog, think-tank), în timp ce pentru restul
sectorului asociativ, situaţia poate fi descrisă drept una de ignorare reciprocă.
În pragul aderării la UE şi în condiţiile creşterii implicării ONG în procesul de infl uenţare a politicilor publice,
interacţiunea cu partidele politice (parlamentare) s-a intensifi cat. Indexul Sustenabilităţii ONG realizat de
USAID refl ectă, de altfel, creşterea înregistrată în implicarea organizaţiilor neguvernamentale din România
în activităţi de advocacy. Pe o scară de la 1 la 7 (1 fi ind cel mai înalt grad de dezvoltare), de la un scor de 4,5
pentru dimensiunea de advocacy în 2001, se remarcă o creştere constantă până la un nivel de 3,4 în 2008.133.
După modelul fundaţiilor politice germane şi europene, unele partide politice din România au încercat
crearea unor structuri similare, chiar cu asistenţă germană. FEPS (Fundaţia Europeană pentru Studii
Progresiste) are ca membru din România Institutul „Ovidiu Şincai“ din Bucureşti, apropiat Partidului Social
Democrat (PSD), în timp ce Forumul Liberal European (ELF) are ca proiecţie în România Institutul pentru
Studii Liberale, apropiat Partidului Naţional Liberal. O altă organizaţie de inspiraţie liberală este şi Fundaţia
„Horia Rusu“ . Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal, având un rol de
think-tank, prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL, şi
este apropiată de CES (Centrul pentru Studii Europene), al Partidului Popular European (EPP). De asemenea,
Centrul pentru Dezvoltare şi Analiză Instituţională (CADI) este un alt think-tank apropiat mişcării populare
europene.
În principiu, misiunea fundaţiilor politice nu este de a se implica în campania electorală, ci de a constitui o
sursă de idei şi un forum de dezbatere ideologică, precum şi de formare a elitelor politice134.
Un punct de coliziune constant în relaţia organizaţiilor neguvernamentale cu partidele politice l-a
reprezentat încercarea de folosire a celor dintâi pentru fi nanţarea netransparentă şi ilegitimă a campaniilor
electorale.
Legea fi nanţării politice a suferit o serie de modifi cări de-a lungul timpului. Potrivit Legii fi nanţării
partidelor politice, promulgată în 2003, asociaţiile şi fundaţiile erau excluse de pe lista organismelor din
partea cărora partidele politice nu puteau primi donaţii. Motivaţia formală a acestei excluderi era aceea
că prin adoptarea acestei soluţii, s-ar evita ruperea legăturii între partidele politice şi societatea civilă. În
fapt, aceasta permitea fi nanţarea ilegitimă a partidelor politice prin fundaţii paravan. De-a lungul timpului,
organizaţiile neguvernamentale au protestat atât împotriva faptului că nu au fost consultate în ceea ce
priveşte implicarea lor în fi nanţarea partidelor, cât şi faţă de conţinutul legii. Modalităţile de contestare a
legii au fost, pe de o parte, semnarea de proteste adresate instituţiilor statului român (parlament, guvern,
preşedinţie) – de pildă un apel semnat de 150 de organizaţii neguvernamentale în 2002 – precum şi
adoptarea în cadrul Forumului Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din 2002 a unei poziţii comune
privind această lege. Rezoluţia nr. 5 din cadrul Forumului constata că impactul activităţilor derulate de
133 USAID, The NGO Sustainability Index for Central and Eastern Europe and Eurasia, disponibil online la
http://www.usaid.gov/locations/europe_eurasia/dem_gov/ngoindex/index.html
134 Și totuși, fundaţii ale partidelor politice din România sunt benefi ciarii unor privilegii din partea statului. Astfel, în iulie 2008,
Fundaţia „Institutul Social Democrat Ovidiu Șincai“, înfi inţată de PSD și condusă de fostul prim-ministru Adrian Năstase și de către
europarlamentarul social-democrat Adrian Severin, primise statutul de utilitate publică, cu dreptul de a primi în folosinţă gratuită
bunuri proprietate publică, dar și dreptul preferenţial la resurse provenite din bugetul de stat și din bugetele locale. În octombrie
2008, decizia de acordare a statutului de utilitate publică Institutului pentru Studii Liberale de către prim-ministrul PNL Călin Popescu
Tăriceanu, unul dintre fondatorii fundaţiei, provoca o mică rumoare în presa românească. Acordarea statutului de utilitate publică
garanta acestei fundaţii, o serie de facilităţi și acces mai facil la resurse publice, în pofi da faptului că în septembrie 2007 guvernul
aprobase un proiect de lege care interzicea organizaţiilor neguvernamentale de utilitate publică să desfășoare activităţi politice sau de
sprijinire a unor partide.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
129129
organizaţiile neguvernamentale în comunitate afectează imaginea publică și, implicit, credibilitatea întregului
sector asociativ. În consecinţă, se solicita acelor organizaţii care sunt implicate în activităţi de partizanat
politic, prin promovarea, în mod direct sau indirect, a unui candidat, formaţiuni sau ideologii politice, să
declare public acest lucru, în mod transparent şi sistematic. De asemenea, se solicita autorităţilor publice să
nu intervină în procesul de structurare a societăţii civile prin constituirea de organizaţii neguvernamentale
a căror conducere să fi e dependentă de decizia vreunei autorităţi publice. În vederea evitării unei utilizări
abuzive, se solicita interzicerea fi nanţării din fonduri publice a activităţilor organizaţiilor neguvernamentale
în această situaţie, până la adoptarea de reglementări privind activitatea ONG-urilor cu caracter politic.
Chiar şi în ultimii ani presa a semnalat că anumite organizaţii neguvernamentale de faţadă continuă să
fi e folosite de către partidele politice pentru acoperirea anumitor costuri din campania electorală (ex.:
cercetări sociologice de campanie, evenimente electorale).135
Într-un studiu din iulie 2008 privind mecanismele şi practicile folosite de partidele politice româneşti pentru
fi nanţarea activităţilor specifi ce campaniei electorale pentru alegerile locale136, Institutul pentru Politici
Publice (IPP) menţiona fi nanţarea prin fundaţii drept „o practică răspândită, unele fundaţii asumându-şi
public această relaţie“. Potrivit studiului, în cele mai multe dintre cazuri, acesta reprezintă canalul prin care
se efectuează plăţi pentru evenimente de campanie sau se colectează donaţii, iar în alte situaţii, fundaţiile
respective organizează activitatea aşa-zişilor voluntari, de fapt persoane plătite pentru a desfăşura activităţi
de campanie electorală. IPP menţionează că în alegerile locale din anul 2008 deși legea interzice acest
lucru, în unele locuri din ţară s-au folosit fundaţii ca vehicule fi nanciare pentru a se efectua plăţi sau pentru a se
primi donaţii.
Partidele politice folosesc uneori organizaţii neguvernamentale fantomă pentru legitimarea propriilor
candidaţi în alegeri137 sau pentru plasarea de observatori în secţiile de votare. În noiembrie 2009, înaintea
scrutinului prezidenţial, Alianţa pentru Alegeri Corecte, alcătuită din Asociaţia Pro Democraţia (APD),
Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) şi Cartel Alfa, alături de Centrul pentru Jurnalism
Independent (CJI), atrăgeau atenţia asupra pericolului de discreditare a instituţiei observatorului intern şi
implicit a eforturilor organizaţiilor civice de a monitoriza neutru şi obiectiv procesele electorale, ca urmare a
înmulţirii semnifi cative a organizaţiilor-fantomă acreditate să observe alegerile. Se pune problema apariţiei
unor organizaţii subordonate intereselor de partid, ce acreditează ca observatori membri ai partidelor
politice sau simpatizanţi ai acestora, încălcând astfel prevederile legale şi fundamentul democratic al unor
alegeri corecte.
135 Vezi de exemplu „Puşculiţa de partid“, în Bihoreanul, 13 octombrie 2008, disponibil online la:
http://bihoreanul.gandul.info/saptamanal/pusculita-de-partid-3301558 sau Fundația „grupului de la Cluj, printre fi nanţatorii lui
Geoană în Foaia Transilvană, 6 aprilie 2010, disponibil online la:
http://www.ftr.ro/fundatia-grupului-de-la-cluj-printre-fi nantatorii-lui-geoana-38423.php sau „Pesediștii Ioan Stan și Gavril Mârza,
achitaţi de instanţa supremă“ în The Investor, 18 februarie 2009.
136 Moraru, Adrian; Ercuş Loredana, Miron Răzvan, Alegerile locale 2008 prin ochii societăţii civile. Raport naţional privind mecanisme și practici
folosite de partide pentru fi nanţarea activităţilor specifi ce campaniei electorale pentru alegerile locale, Institutul pentru Politici Publice, Iulie
2008, disponibil online la: http://www.ipp.ro/pagini/alegerile-locale-2008-prin-ochii-societ.php
137 Berceanu, Diana, Burada Valentin (2006), Dialogue for Civil Society. Report on the State of Civil Society in Romania 2005, Fundaţia pentru
Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC). CIVICUS Civil Society Index, disponibil online la: http://www.fdsc.ro/documente/16.pdf

7
Perspective sectoriale
7.1. Social
Defi nire sector
Sectorul social cuprinde multitudinea organizaţiilor care desfăşoară activităţi cu impact la nivel social, de la
furnizarea de servicii până la sensibilizarea opiniei publice pentru o cauză socială, majoritatea apărute după
1990. În această perioadă, emergenţa necontrolată a forţelor pieţei în România şi lipsa unor politici sociale
coerente nu au putut opri valori umane ca solidaritatea şi cooperarea din acţiunea lor. Aceste valori se văd
cel mai bine operaţionalizate în formulele organizaţionale ale sectorului aşa-numit terţiar, al organizaţiilor
neguvernamentale şi chiar al economiei sociale, în ansamblul său.
Dacă unele forme de organizare parte ale economiei sociale, care au supravieţuit tranziţiei, cum ar fi
cooperativele, nu au reuşit să se revitalizeze, afl ându-se într-un declin constant, altele, precum casele de
ajutor reciproc, după o perioadă de aparent declin, şi-au reluat creşterea, iar ONG-urile, forme mai noi de
organizare, au înregistrat o evoluţie constant pozitivă. Rolul acestora în rezolvarea unor probleme sociale şi
în promovarea unor politici care să găsească un echilibru raţional între asistenţă şi incluziune, oportunităţi
egale de dezvoltare şi creştere economică este decisiv.
Diversifi carea şi extinderea unor noi tipuri de organizaţii neguvernamentale care au început să ofere o
varietate de servicii a fost unul dintre factorii-cheie care au determinat reformele din domeniul serviciilor
sociale, în general, şi dezvoltarea acestora în România. Grupurile de autoajutorare ale persoanelor cu
handicap, părinţilor, pacienţilor, grupurile pentru drepturile omului sau pentru drepturile diverselor categorii
de persoane în risc de excluziune socială (copii, minorităţi etnice vulnerabile – rromi, minorităţi sexuale,
persoane cu handicap, vârstnici, alcoolici, persoane dependente, pacienţi etc.), grupurile umanitare şi
caritabile, precum şi agenţiile de servicii sociale profesioniste s-au înmulţit, generând o adevărată explozie
a tipurilor de servicii existente în România ultimilor 20 de ani şi o presiune pentru o abordare strategică a
domeniului de către autorităţi.
Domeniul social este foarte vast, şi acest lucru este demonstrat atât de varietatea intervenţiilor întreprinse
de organizaţiile active în acest domeniu, cât şi de numărul acestora. Cadrul de politică publică în care îşi
defăşoară activitatea aceste organizaţii este şi el într-o evoluţie permanentă, marcând nevoia statului de
a reglementa o piaţă, raporturi şi roluri în schimbare. Dacă în domeniile învăţământului şi sănătăţii, Statul
rămâne clar angajat şi au avut loc reforme importante care au permis acţiunea sectorului privat şi a celui
terţiar, în domeniul social, rolul statului s-a limitat în mare măsură la asigurarea prestaţiilor sociale, fără ca
un sistem integrat şi coerent de servicii sociale şi de ocupare să existe încă în România.
Includem în acest domeniu organizaţiile care sunt constituite şi deservesc sau oferă cadrul de autoajutorare
şi de reprezentare pentru grupuri vulnerabile, persoane cu dizabilităţi şi anumite grupe de vârstă (copii,
tineri şi bătrâni) afl ate în situaţie de excluziune socială.
Datorită provocărilor existente în prezent în sfera serviciilor sociale şi de ocupare, acest capitol va refl ecta
cu precădere situaţia sectorului furnizorilor de servicii sociale, analizând dimensiunea sectorului şi rolul pe
care structurile asociative îl au pe piaţa serviciilor sociale.
România 2010
132
Dimensiune și evoluție sector
Debutul vieţii asociative în anii 1990 a marcat apariţia unui număr mare de organizaţii care desfăşurau
activităţi în sfera socială, realizând proiecte adresate diverselor grupuri vulnerabile.
În anul 1994, ponderea organizaţiilor care deserveau domeniul social (grupuri vulnerabile şi persoane cu
dizabilităţi, grupuri de vârstă) a fost de 14%, înregistrând, în comparaţie cu restul domeniilor de activitate,
cea mai ridicată valoare.138 În perioada 1996 – 1997, 18% din ONG-uri deserveau domeniul social, fi ind, după
cul tură şi artă, domeniul în care activau cele mai multe organizaţii.139 Cu siguranţă, dacă ne raportăm la toate
acti vităţile care pot fi realizate în domeniul social, de la furnizare de servicii sociale la susţinerea unei cauze
co munitare, numărul ONG-urilor care realizează activităţi în acest domeniu a înregistrat creşteri constante în
ultimii 10 ani.
În România, reforma şi dezvoltarea serviciilor sociale a avut loc, în primul rând, ca răspuns la necesitatea
dezinstituţionalizării, promovată atât pentru respectarea drepturilor persoanelor din instituţii, cât şi pentru
reducerea costurilor şi creşterea calităţii serviciilor.
ONG-urile care acordau servicii sociale au apărut şi s-au dezvoltat în România din anii 1990, fi nanţate
printr-un mix de surse, din programe ale Uniunii Europene, surse private nonprofi t sau din partea unor
culte religioase, multe dintre ele primite din străinătate ca ajutor umanitar, şi surse publice centrale şi locale.
Această perioadă a coincis cu renaşterea asistenţei sociale şi a profesiunilor sociale în România, un proces
de dezvoltare de capacităţi instituţionale şi umane complicat şi încă neîncheiat. Alte servicii au apărut
în aceeaşi perioadă, precum serviciile de ocupare sau de integrare pe piaţa muncii, care, deşi la fel de
importante din perspectiva impactului social ca serviciile sociale, spre deosebire de acestea sunt integral
fi nanţate public din fondurile de asigurări sociale.
Noul angrenaj de servicii s-a dezvoltat în contextul unei preocupări pentru rebalansarea sistemului existent
înainte de 1990, de la formele instituţionale mari pentru servicii sociale, la servicii comunitare. Sistemul s-a
clădit mai ales în jurul serviciilor judeţene de protecţia copilului şi asistenţă socială, cu un sprijin important
din partea organizaţiilor neguvernamentale, dar fără o viziune clară asupra modului în care cele două
sectoare îşi vor împărţi rolurile, responsabilităţile şi accesul la resurse publice.
Sursele de fi nanţare ale acestor servicii, în general, rămân foarte reduse în România, acordându-se în
continuare prioritate prestaţiilor sociale, resursele pentru servicii fi ind foarte mici şi preponderent din
surse locale. În domeniul serviciilor sociale, responsabilitatea de fi nanţare şi organizare este în întregime
a autorităţilor locale, numai serviciile de ocupare fi ind organizate ca serviciile publice deconcentrate.
Domeniul serviciilor de ocupare este şi singurul în care furnizorii privaţi pot fi şi societăţi comerciale,
serviciile acestora fi ind contractate de agenţiile de ocupare pe bază de licitaţie publică sau, în cazul
furnizorilor nonprofi t, organizate din surse proprii.
Indicatorii sociali ai României din ultimii ani arată o situaţie sumbră, caracterizată de un număr redus al
locurilor de muncă faţă de necesarul de ocupare, care a determinat emigrarea masivă a forţei de muncă
califi cate, un grad redus de activitate şi ocupare în rândul populaţiei rămase în România, o accentuare
a diferenţelor sociale şi extinderea categoriilor sociale afl ate în diverse grade de sărăcie, excluziune şi
dependenţă de prestaţiile sociale.
Conform analizei datelor fi nanciare ale Ministerului de Finanţe, numărul organizaţiilor active în domeniul
social în prezent este mare şi în continuă creştere. În perioada 2006 – 2008, ponderea ONG-urilor care
138 Catalog ONG Soros, 1994
139 Changes and Trends in the Nonprofi t Sector, FDSC, 1998
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
133133
au marcat codul CAEN aferent asistenţei sociale a înregistrat creștereri constante, variind de la 6,3% în
2006 la 7,24 % în 2008,140 dar este estimat a fi mult mai mare datorită încadrării necorespunzătoare în
domeniile CAEN.
Există numeroase organizaţii care desfăşoară activităţi în domenul social, însă nu au declarat principala
activitate ca fi ind cea de furnizare a asistenţei sociale, marcând la domeniul de activitate codul CAEN
9133: Alte activităţi asociative n.c.a. Printre aceste organizaţii se numără cele care promovează militantismul
şi sensibilizarea opiniei publice pentru o cauză sau un interes public, colectarea de fonduri, susţinerea
diferitelor activităţi comunitare; organizaţii pentru protecţia şi apărarea intereselor unor grupuri (minoritare,
etnice, persoane cu handicap). Introducerea noilor clasifi cări CAEN în anul 2008 a determinat diferenţierea
pe mai multe categorii de activităţi întreprinse a celor două activităţi prevăzute în codurile CAEN anterioare
8531 şi 8532 (asistenţă socială cu/fără cazare). În prezent, clasifi carea după codul CAEN 9133 nu permite
identifi carea tuturor organizaţiilor care desfăşoară activităţi sociale. Numărul real al acelor organizaţii care
desfăşoară aceste activităţi nu se poate estima decât prin referinţe la surse diferite.
Clasifi carea după codurile CAEN a ONG-urilor care activează, în special, în domeniul social, oferă o
perspectivă limitată a acestui sector. Pentru a permite realizarea unor statistici relevante pentru actorii
importanţi din domeniul public sau privat, se recomandă aşadar în viitorul apropiat o restructurare a
codurilor CAEN care delimitează activitatea sectorului nonprofi t.
Fig. 73. Numărul și ponderea organizaţiilor active în domeniul social
Număr persoane juridice
Anul fi nanciar
2006 2007 2008 2009
Număr persoane juridice active în domeniul social care au depus bilanţ – total 1298 1354 1543
Pondere (%) 6,34 6,24 7,24
Număr de organizaţii pe domenii de activitate coduri CAEN
8 531 Activităţi de asistenţă socială cu cazare 380 385
8 532 Activităţi de asistenţă socială fără cazare 918 969
8 730 Activităţi ale căminelor de bătrâni și ale căminelor pentru persoane
afl ate în incapacitate de a se îngriji singure 51
8 790 Alte activităţi de asistenţă socială, cu cazare n.c.a 312
8 810 Activităţi de asistenţă socială, fără cazare, pentru bătrâni și pentru
persoane afl ate în incapacitate de a se îngriji singure 263
8 891 Activităţi de îngrijire zilnică pentru copii 51
8 899 Alte activităţi de asistenţă socială, fără cazare, n.c.a 866
Furnizori de servicii sociale acreditaţi ONG – total 1158
Fundaţii acreditate 466
Asociaţii acreditate 692
Număr persoane juridice active care au depus bilanţ - total 20 468 21 704 21 319
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, informații privind contribuabilii persoane juridice, 2006 – 2008
și Ministerul Muncii, baza de date a furnizorilor de servicii sociale (http://www.mmuncii.ro/sas/index)
140 În anul 2009, dintre cele 2 297 organizaţii neguvernamentale înregistrate în baza de date stiriong.ro, 990 (30%) au ca domeniu principal
de activitate „socialul“, și 695 (23%) au ca domeniu de activitate serviciile sociale.
România 2010
134
Cea mai mare parte dintre organizaţiile care desfăşoară activităţi de asistenţă socială se acreditează ca
furnizori de astfel de servicii.
ONG-urile ca furnizori de servicii sociale
Necesitatea adoptării unor standarde de calitate, prin introducerea acreditării, a determinat profesionalizarea
furnizării de servicii sociale atât în mediul public, cât şi privat. Obligativitatea acreditării serviciilor sociale
prin adoptarea, în anul 2003, a OUG 68 privind serviciile sociale141, a delimitat activitatea ONG-urilor care
realizau activităţi ocazionale în domeniul social şi care erau preponderent fi nanţate din fonduri externe, de
cele care furnizau regulat servicii sociale fi nanţate de la bugetele locale sau bugetul de stat.
Fig. 74. Tipologia furnizorilor de servicii sociale
Asociații
Fundații
Servicii publice de asistență
Servicii specializate la nivel județean
Servicii specializate la nivel local
Culte religioase
Unități de asistență socială
Unități de asistență medico-socială
Persoane fizice autorizate
29%
31% 20%
3%
8%
4%
3% 2% 0%
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – www.mmuncii.ro/sas/index (martie 2010), prelucrare FDSC
Organizaţiile neguvernamentale reprezintă 49% din furnizorii acreditaţi de servicii sociale și
aproape 50% (49,46%) din serviciile acreditate din România. În baza de date a furnizorilor de servicii
sociale disponibilă pe website-ul Ministerului Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale există 2 376 de furnizori
publici și privaţi de servicii sociale. Furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot fi organizaţi sub forma unor
diverse tipuri de persoane juridice.142 Aproape jumătate dintre furnizorii acreditaţi de servicii sociale în
România acţionează în mediul privat nonprofi t, fi ind fundaţii sau asociaţii. Cei mai mulţi furnizori privaţi de
servicii sociale sunt asociaţiile. 62% din furnizori sunt entităţi care funcţionează în mediul urban, ceea ce
indică o discrepanţă între mediul rural și urban în ceea ce privește gradul de acoperire a serviciilor sociale
pentru populaţia din mediul rural.
Capacitatea furnizorilor privaţi de a oferi servicii sociale este evidenţiată de diversitatea și numărul serviciilor
acreditate, furnizorii privaţi nonprofi t (asociaţii şi fundaţii) acreditând 7 776 de servicii diferite, aproximativ
50% din totalul serviciilor acreditate în România.
141 Clasifi carea furnizorilor care pot primi acreditare pentru servicii sociale este stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 1024 din 25 iunie
2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale,
precum și a Metodologiei de acreditare a furnizorilor de servicii sociale.
142 Asociaţii, Fundaţii, Servicii publice de asistenţă (SPAS – direcţii înfi inţate în cadrul primăriilor, consiliilor locale, primării), serviciu specializat
la nivel judeţean ( DGASPC), cult religios (servicii înfi inţate de cultele religioase: biserici, episcopii, parohii), Unitate de asistenţă socială
(unităţi cu caracter public înfi inţate la nivel local – cămine de bătrâni, centre de zi, cantine de ajutor social), servicii specializate la nivel
local (înfi inţate la nivel local de autorităţile publice); unităţi de asistenţă medico-socială (centre/unităţi de asistenţă medicală care
furnizează servicii sociale); persoane fi zice autorizate (profesioniști care oferă servicii sociale în regim propriu, nu sub umbrela unei unităţi
specializate).
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
135135
Fig. 75. Distribuția numărului de servicii acreditate pe tipuri de furnizori acreditați
Furnizori privaţi
non-profit
(asociaţii și
fundaţii)
Servicii
specializate la
nivel judeţean
Servicii
specializate la
nivel local
Culte
religioase
Unităţi de
asistenţă
socială
Unităţi de
asistenţă
medico-socială
Servicii
publice de
asistenţă
7 776
1 132 1 018 545 396 372
4 456
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – www.mmuncii.ro/sas/index (martie 2010), prelucrare FDSC
La nivel naţional, distribuţia teritorială a furnizorilor de servicii sociale din România este inegală, la fel ca
ponderea furnizorilor privaţi în totalul furnizorilor acreditaţi în judeţe. La nivel regional, judeţele Dolj, Gorj,
Mehedinţi, Olt, Vâlcea, din regiunea Sud-Vest Oltenia, au cele mai puţine servicii acreditate.
Fig. 76. Distribuția la nivel regional a furnizorilor de servicii acreditați
Nord-Est
Vest
Nord-Vest
Centru
Sud-Est
Sud - Muntenia
București - Ilfov
Sud-Vest - Oltenia
16,84%
16,84%
9,43%
0,34% 2,69%
26,82%
7,97%
12,68%
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – www.mmuncii.ro (martie 2010), prelucrare FDSC
În prezent există furnizori de servicii sociale acreditaţi în 998 de localităţi din România, ceea ce lasă mai mult
de jumătate dintre localităţile din România fără un astfel de serviciu. Numărul de furnizori acreditaţi variază
între 10 și 12 în judeţele Ilfov, respectiv Giurgiu, şi 135 – 152 sau 165 în municipiul Bucureşti, respectiv
judeţele Sibiu şi Iaşi.
Ponderea pe tipuri de furnizori privaţi sau publici diferă foarte mult de la un judeţ la altul. La o analiză pe
10 judeţe s-a constatat că ponderea furnizorilor privaţi poate varia între 11,7% în judeţul Braşov şi 47% în
municipiul Bucureşti. Există judeţe în care avem aproape un echilibru între furnizorii privaţi şi cei publici,
ca număr de furnizori acreditaţi, şi judeţe în care furnizorii privaţi sunt mult mai puţin numeroşi. Putem
avea între 3 şi 122 de furnizori privaţi într-un judeţ (respectiv municipiul Bucureşti).
În egală măsură, numărul serviciilor publice autorizate poate varia foarte mult între judeţe, de la 3–5 în
judeţe ca Alba sau Cluj până la 44 în judeţe ca Brăila. Aceste date arată că există strategii diferite la nivelul
autorităţilor publice locale şi judeţene de dezvoltare a serviciilor sociale şi că, la nivel naţional, nu există o
strategie pentru acoperirea cu servicii a zonelor ţării.
Furnizorii privaţi acţionează cu precădere în mediul urban, numai 14% dintre asociaţii şi 17% dintre fundaţii
care au servicii sociale acreditate operând în mediul rural.
România 2010
136
Fig. 77. Distribuția furnizorilor de servicii sociale acreditați la nivel rural
59%
Asociații
Fundații
Servicii publice de asistență
Servicii specializate la nivel județean
Culte religioase
Unități de asistență socială
Servicii specializate la nivel local
Unități de asistență medico-socială
9%
11%
3%
11%
3%
3% 1%
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – www.mmuncii.ro (martie 2010), prelucrare FDSC
Reţeaua de servicii sociale este insufi cient dezvoltată şi, de aceea, se impune crearea unei pieţe de servicii
sociale care ar permite extinderea reţelei şi asigurarea accesului cetăţenilor la aceste servicii, conform
anagajamentelor asumate de stat atât în Constituţie, cât şi în Legea asistenţei sociale şi Legea pentru
protecţia persoanelor cu handicap, prin integrarea în această reţea a serviciilor furnizate de ONG.
Tipuri de servicii sociale furnizate de ONG-uri la nivel național
și ponderea acestora în reţeaua de servicii
Din analiza serviciilor sociale acreditate furnizate de ONG-uri reiese diversitatea acestora, ONG-urile
acoperind întreaga paletă de servicii acreditate la nivel naţional. Acest lucru scoate în evidenţă nivelul
ridicat de dezvoltare al organizaţiilor din sectorul social și capacitatea crescută a acestora de a acţiona ca
furnizor pe piaţa de servicii sociale. Domeniile spre care s-au îndreptat cu precădere eforturile ONG-urile
sunt: protecţia copiului, furnizarea serviciilor la domiciliu, serviciile pentru vârstnici și cantine sociale.
Protecția copilului
Deşi numărul organizaţiilor care au organizate astfel de centre şi servicii a crescut constant în perioada
2000 – 2007, ponderea ONG-urilor în rândul furnizorilor de astfel de servicii înregistrează, în ultimii 5
ani, o scădere constantă. În 2007, organizaţiile neguvernamentale au organizat 23,5% dintre centrele de
plasament şi serviciile alternative existente în România. Considerăm că această scădere a fost cauzată de
introducerea obligativităţii acreditării serviciilor sociale, odată cu aplicarea OUG 68/2003, care a restrâns
activitatea multor organizaţii mici cu caracter umanitar sau religios, acestea neavând capacitatea de a-şi
acredita serviciile furnizate conform standardelor impuse de ordonanţă, dar şi de difi cultatea asigurării
surselor de fi nanţare pentru astfel de servicii de către ONG-urile respective.
Fig. 78. Servicii alternative de protecţia copilului și centre de plasament
Număr de unităţi
Anul
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Centre de plasament – servicii alternative Total 738 754 841 1 274 1369 1 382 1 545 1 635
Publice 513 508 540 950 983 995 1 140 1 251
Private 225 246 301 324 386 387 405 384
Ponderea serviciilor private fără scop lucrativ % 30 49 32 63 35 79 25 43 28 20 28 00 26 21 23 49
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2008
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
137137
Serviciile alternative de protecţie a copilului acoperă o gamă diversifi cată de peste 21 de servicii, printre
care pot fi menţionate centrele maternale, centrele de îngrijire de zi, serviciile de asistenţă şi sprijin, serviciile
de prevenire şi asistentă, centre de consiliere, servicii de orientare, servicii mobile de terapie şi urgenţă,
centre de prevenire a infracţionalităţii ş.a.m.d.
De la 225 de centre de plasament sau servicii alternative de protecţie a copilului, în anul 2000, s-a ajuns,
în anul 2007, la 384 de centre de plasament organizate de ONG-uri, care aveau un număr de 4 582 de
benefi ciari. Numărul de centre ale organizaţiilor neguvernamentale crește constant, dar ponderea
lor în rândul centrelor existente scade de la 30,5%, în 2000, la 23,5%, în anul 2007, ca efect al politicilor
care au favorizat dezvoltarea serviciilor publice.
O analiză realizată de Federaţia Organizaţiilor Negurvenamentale pentru Protecţia Copilului143 pe 30
de organizaţii negu ver namentale furnizoare de servicii sociale pentru copii a determinat că acestea se
remarcă prin diversitate, acoperind întreaga gamă de servicii: prevenire, protecţie, integrare/reintegrare, formare
profesioniști și voluntariat. Numărul total al benefi ciarilor pentru cei 30 de furnizori analizaţi era de 38 144
în 2007.
Îngrijiri la domiciliu
Îngrijirea la domiciliu reprezintă o strategie efi cientă de îngrijire a persoanelor vârstnice sau în situaţie de
dependenţă, fi ind o metodă cu un cost mai redus decât îngrijirea în instituţii şi preferată de toate persoanele
în cauză. Organizaţiile neguvernamentale au fost printre pionierii serviciilor de îngrijiri la domiciliu din
România.
ONG-urile servesc 41% dintre benefi ciarii de servicii de îngrijire și asistenţă la domiciliu în fi ecare
lună, prin surse proprii de fi nanţare, și peste 58% dintre vârstnici. Un număr mediu de 10 192 de
vârstnici primesc lunar îngrijiri la domiciliu din partea organizaţiilor neguvernamentale.
Fig. 79. Servicii de îngrijire la domiciliu pe surse de fi nanțare (2008)
41% 59%
Finanțate din
bugetul
local
Finanțate
de organizațiile
neguvernamentale
(12 767 de
beneficiari)
(18 056 de
beneficiari)
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Programe Incluziune Socială –
Raport privind activitatea de incluziune socială în anul 2008
Reţeaua de îngrijiri la domiciliu este însă insufi cient dezvoltată. Se constată că astfel de servicii oferite
în comunitate sunt subdezvoltate, la nivel naţional numai aproximativ 8 000 de persoane benefi ciind
de servicii de îngrijire şi asistenţă la domiciliu, din cele aproximativ 600 000 de persoane cu handicap
neinstituţionalizate (copii şi adulţi), existente la nivel naţional.
143 Raport de evaluare (draft nr. 1) a situaţiei privind serviciile sociale furnizate de ONG-uri, serviciile sociale derulate de sectorul
neguvernamental şi structura surselor de fi nanţare ale acestora (2007 – 2009), Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru
Protecţia Copilului, martie 2010
România 2010
138
Fig. 80. Capacitatea de a furniza servicii de îngrijire la domiciliu pe surse de fi nanțare
și pe tipuri de servicii
0
2000
4000
6000
8000
10000
12000
Număr de beneficiari
Copii
979
292
839
1 444
7 318
10 192
6 994
2 765
Bătrâni Persoane cu
handicap
Altele
Bugete locale
Bugete ONG
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Programe Incluziune Socială –
Raport privind activitatea de incluziune socială în anul 2008
Fig. 81. Servicii de îngrijire și asistenţă la domiciliu, pe categorii de benefi ciari
și surse de fi nanţare în 2008
Servicii la domiciliu pentru
copii vârstnici persoane cu
handicap
alte categorii
de benefi ciari
- fi nanţate din bugetul local
Număr benefi ciari 979 7 318 6 994 2 765
Sume plătite (lei) 5 714 120 25 516 183 51 268 775 1 746 877
Cost per benefi ciar public/RON 5 836,69 3 486,77 7 330,03 631,78
- fi nanţate de organizaţiile neguvernamentale
Număr benefi ciari 292 10.192 839 1.444
Sume plătite(lei) 352 037 11 292 363 1 490 346 872 152
Cost per benefi ciar ONG/RON 1 205,60 1 107,96 1 776,33 603,98
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale, Direcţia Programe Incluziune Socială,
Raport privind activitatea de incluziune socială în anul 2008
Analiza costului pe benefi ciar pentru servicii de îngrijiri la domiciliu în anul 2008 scoate în evidenţă faptul
că sectorul public furnizează servicii la costuri mult mai mari decât sectorul ONG, mai ales în ceea ce
privește serviciile pentru copii și persoane cu handicap. În cazul acestei ultime categorii de benefi ciari,
suma cheltuită de sectorul public este de 4,21 ori mai mare decat cea cheltuită de ONG-uri.
Cantine sociale
ONG-urile susţin 30% din cantinele sociale din România și 12% din locurile în cantine sociale,
asigurând cu hrană 13% dintre benefi ciari, cu 8% din resursele fi nanciare alocate pentru cantine
sociale în România. Din nou este evidentă cost-efi cienţa serviciilor oferite de ONG-uri.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
139139
Fig. 82. Cantine de ajutor social în anul 2008
Costurile suportate de la Număr cantine
şi secţii
Număr mediu zilnic
de benefi ciari
Capacitate
– număr locuri
Total cheltuieli
lei
Bugetele locale 125 20 469 29 805 59 724 313
Din bugetul ONG-urilor
sau al societăţii civile 52 3 134 4 078 5 187 444
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale, Direcţia Programe Incluziune Socială,
Raport privind activitatea de incluziune socială în anul 2008
Servicii de îngrijire instituţională pentru persoanele vârstnice
ONG-urile furnizează și 32,5% din serviciile de îngrijire instituţională existente în România pentru
persoanele vârstnice (altele decât îngrijiri la domiciliu), pentru 16% din totalul benefi ciarilor deserviţi,
deţinând un sfert din locurile pentru astfel de servicii, cu 18% din totalul cheltuielilor anuale.
Asistenţa şi îngrijirea instituţională a persoanelor vârstnice se realizează în cămine, locuinţe protejate şi
centre de zi pentru persoane vârstnice.
Fig. 83. Cămine pentru persoane vârstnice pe tipuri de surse de fi nanțare (2008)
54%
28%
18%
Bugete locale
Bugete ONG
Alte fonduri
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Programe Incluziune Socială,
Raport privind activitatea de incluziune socială în anul 2008
Costul lunar pentru întreţinerea unui vârstnic este cu 21% mai mare în cazul serviciilor publice.
Fig. 84. Instituţii rezidenţiale și centre de zi pentru persoane vârstnice, în anul 2008
Tipuri de instituţii pentru persoane
vârstnice – sursa de fi nanţare
Numărul unităţilor Numărul mediu
lunar de benefi ciari
Capacitatea
(nr. locuri)
TOTAL cheltuieli
- lei
Cămine
bugetul local 81 5 337 6 076 98 423 956
organizaţiile neguvernamentale 42 1 437 1 538 20 816 855
din alte fonduri 27 1 606 1 684 9 368 733
România 2010
140
Tipuri de instituţii pentru persoane
vârstnice – sursa de fi nanţare
Numărul unităţilor Numărul mediu
lunar de benefi ciari
Capacitatea
(nr. locuri)
TOTAL cheltuieli
- lei
Locuinţe protejate
bugetul local 14 253 268 3 982 845
organizaţiile neguvernamentale 8 141 137 1 070 888
din alte fonduri 3 46 52 478 171
Centre de zi
bugetul local 73 11 259 4,232 10 015 417
organizaţiile neguvernamentale 31 1 655 1 885 3 295 186
din alte fonduri 9 1 620 810 329 149
Total
bugetul local 168 16 849 10 576 112 422 218
organizaţiile neguvernamentale 81 3 233 3 560 25 182 929
din alte fonduri 39 3 272 2 546 10 176 053
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale, Direcţia Programe Incluziune Socială,
Raport privind activitatea de incluziune socială în anul 2008
Pentru unele servicii există estimări conform cărora, pentru costurile pentru serviciile de îngrijire şi asistenţă
acordate la domiciliul persoanei cu handicap, se observă o discrepanţă foarte mare între cele pentru serviciile
oferite în sistemul public și cele oferite de ONG-uri: cele publice sunt de 10 ori mai costisitoare! 144
Fig. 85. Costul lunar per benefi ciar cămin de bătrâni, pe surse de fi nanțare (2008)
0
500
1000
1500
2000
Bugete
locale
Costuri
suportate de
ONG-uri
Costuri
suportate din
alte fonduri
1536,82
1207,19
486,13
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Programe Incluziune Socială,
Raport privind activitatea de incluziune socială în anul 2008
• Benefi ciarii solicită într-o măsură mai mare serviciile ONG-urilor
De asemenea, rata de ocupare şi rata cererilor afl ate în aşteptare sunt mai mari la ONG-uri, arătând faptul
că benefi ciarii solicită într-o măsură mai mare serviciile acestora, ONG-urile având şi o disponibilitate mai
mare pentru ocuparea locurilor vacante.
144 Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografi ce, 2009
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
141141
Fig. 86. Cererea de servicii pe tip de furnizori
0
50
100
150
Rata de
ocupare (%)
Rata cereri în
așteptare (%)
87,8
93,4
21,6
53,1
95,4 104,4
Bugete locale
Bugete ONG
Alte surse
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Programe Incluziune Socială,
Raport privind activitatea de incluziune socială în anul 2008
Surse de fi nanţare pentru ONG-uri din domeniul social
În prezent, sursele de fi nanţare ale acestor servicii rămân foarte reduse. Acţiunea furnizorilor privaţi, limitaţi
la entităţi fără scop lucrativ, a fost reglementată din punctul de vedere al calităţii serviciilor, dar nu şi al
fi nanţării acestora, ei nefi ind în prezent integraţi fi nanciar în sistemul de servicii sociale care benefi ciază de
fi nanţări publice.
O bună perioadă, activitatea ONG-urilor de furnizare de servicii sociale a fost sprijinită de fi nanţările externe.
În ultimii 20 de ani, sursele externe (fondurile de preaderare: Phare, Fondul Global, USAID, programe
de fi nanţare derulate de diverse ambasade, fi nanţările partenerilor ONG externi), şi sursele proprii ale
ONG-urilor au fost, conform analizelor experţilor din domeniu, sursele cu ponderea cea mai importantă în
bugetele organizaţiilor care lucrează în domeniul social. În prezent, aceste surse continuă să fi nanţeze în
proporţie de 25% ONG-urile din domeniul protecţiei copilului din România.145
După aderarea la Uniunea Europeană, lipsa fondurilor şi accesul difi cil la fi nanţări au devenit probleme
serioase pentru ONG-urile din acest sector; multe dintre ONG-uri stau acum la monitorizare pentru funcţiile
lor vitale (reprezentant ONG, focus-grup, FDSC). Fondurile structurale nu fi nanţează în mod direct activităţi
de furnizare de servicii sociale. Toate acestea pot conduce la o restrângere a activităţii sau la schimbarea
„politicii“ organizaţiilor. În ceea ce privește fi nanţarea publică, aceasta se acordă din fonduri alocate de la
bugetul de stat sub formă de subvenţii prin Legea 34/1998 sau prin Programele de Interes Naţional (numai
pentru înfi inţarea de servicii noi, nu şi pentru operarea celor existente) și de la bugetele locale pe baza Legii
granturilor 350/2005.
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copilului (FONPC)146 a întreprins o anchetă în
rândul membrilor săi cu privire la sursele de fi nanţare utilizate pentru derularea serviciilor. Evoluţia surselor
de fi nanţare ale ONG pe cei doi ani, pentru care se găsesc date în raportul FONPC, ne arată unele tendinţe,
în mare parte îngrijorătoare:
• în anul 2008 nu au existat programe de interes naţional în domeniul protecţiei copilului;
• sursele de fi nanţare externă au scăzut odată cu încheierea programelor de fi nanţare din perioada
de preaderare şi a facilităţilor de tranziţie, a programelor de fi nanţare cu fonduri de la Uniunea
Europeană, şi nu există nicio viziune despre ce surse vor acoperi dispariţia acestor fonduri;
145 Raport de evaluare (draft nr. 1) a situaţiei privind serviciile sociale furnizate de ONG-uri, serviciile sociale derulate de sectorul
neguvernamental şi structura surselor de fi nanţare ale acestora (2007 – 2009), Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru
Protecţia Copilului, martie 2010
146 Idem: Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copilului, martie 2010
România 2010
142
• fondurile structurale nu reprezintă o alternativă viabilă pentru aceste organizaţii şi pentru serviciile
pe care ele le prestează;
• se constată o evoluţie constant pozitivă a fondurilor atrase de ONG-uri şi a contribuţiilor proprii;
• se constată creşterea fondurilor atrase de ONG-uri de la parteneri locali şi de la întreprinderi, prin
responsabilitatea socială a companiilor.
Fig. 87. Evoluția surselor de fi nanțare ale ONG-urilor furnizoare de servicii sociale
de protecția copilului, membre FONPC (RON)
0 1 000 000 2 000 000 3 000 000
CSR
Altele
Parteneri locali
Parteneri
externi
Surse de
finanțare
externe
PIN
Legea
350/2005
Legea 34/1998
Surse proprii
2007
2008
Sursa: Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului
Finanţarea publică pentru serviciile sociale furnizate de ONG-uri este în continuare limitată.
Fondurile limitate de care statul dispune impun crearea unei pieţe de servicii sociale în scopul evitării
monopolului şi al promovării competiţiei, care va avea drept rezultat creşterea calităţii serviciilor sociale
furnizate şi scăderea costurilor. Cei mai indicaţi parteneri în furnizarea de servicii sociale sunt organizaţiile
societăţii civile, datorită caracterului fi lantropic, nonprofi t şi voluntar al acestora. ONG-urile nu au drept
scop realizarea profi tului, şi implică munca voluntară de multe ori, fapt care duce la costuri reduse pentru
aceste servicii147.
147 Claudia Petrescu, Octavian Rusu, „Instrumente de politici publice în sistemul de furnizare a serviciilor sociale“, revista Calitatea Vieţii,
XIX, nr. 1 – 2, 2008, p. 159 – 184
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
143143
În vederea susţinerii activităţii organizaţiilor neguvernamentale, de la bugetul de stat, se acordă anual
subvenţii destinate furnizorilor privaţi nonprofi t de servicii sociale. Aceste subvenţii sunt acordate în baza
Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică
care înfi inţează şi administrează unităţi de asistenţă socială. Deși suma acordată la nivel naţional prin acest
mecansism de fi nanţare a permis creșterea numărului de benefi ciari în ultimii 10 ani, subvenţia acordată
fi ecărui benefi ciar acoperă parţial costurile per benefi ciar ale ONG-urilor furnizoare de servicii sociale,
costurile operaţionale ale ONG-ului nefi ind acoperite din subvenţie. 148
12 ANI DE PROGRAM 148
An
Cuantum
lunar/
benefi ciar
Nr. unităţi de
asistenţă socială
subvenţionate
Număr
benefi ciari
Sume
acordate
(mii lei)
1998 30 60 2 087 92,5
1999 30 76 3 107 574,2
2000 45 120 5 471 2 000,0
2001 45 148 7 377 2 481,1
2002 60 130 6 560 3 081,6
2003 60 155 7 016 3 593,8
2004 60 184 8 550 3 941,3
2005 60 227 10 150 4 216,4
2006 89 206 9 455 4 416,1
2007 89 267 12 378 9 585,0
2008 89 327 15 830 13 558,4
2009 103 325 16 131 19 999,0
2010 106 322 15 687 19 999,9
Subvenţiile din bugetele judeţene pun la dispoziţie resurse neglijabile pentru ONG-uri
Consiliile judeţene din numeroase judeţe ale ţării pot iniţia scheme de fi nanţare nerambursabuilă inclusiv
pentru fi nanţarea ONG-urilor din domeniul asistenţei sociale care înfi inţează şi administrează unităţi de
asistenţă socială de interes judeţean. Baza legală pentru aceste scheme de fi nanţare o constituie Legea
nr. 350/2005 privind regimul fi nanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non
profi t de interes general, Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor
române cu personalitate juridică care înfi inţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, precum şi
H.G. nr. 1153/2001 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 34/1998, modifi cată şi completată
prin H.G. nr. 942/2005 şi prin H.G. nr.1217/2008.
În opinia organizaţiilor active în sfera socială, consultate de către FDSC în cadrul acestui studiu, cadrul
legislativ care reglementează furnizarea serviciilor sociale este sufi cient și uneori chiar în exces. Printre
nevoile semnalate de ONG-uri în domeniul legislativ se numără îmbunătăţirea legislaţiei pentru
persoanele vârstnice și crearea unui mecanism clar de fi nanţare a serviciilor sociale. Deși autorităţile
publice deţin, prin prisma Legii 350/2005, pârghiile legislative pentru acordarea fi nanţărilor la nivel local,
la nivel naţional sunt puţine autorităţile care au facilitat accesul la fondurile publice ale ONG-urilor care
furnizează servicii sociale.
148 Broșura program subvenții de stat, 2010,
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/fi le/BROSURA%20PROGRAM%20SUBVENTII%20BUGET%20STAT%202010.pdf
România 2010
144
Exemplu de alocare de fonduri de la un consiliu județean pentru proiecte fi nanțate prin
Legea 350/2005
Benefi ciarii proiectelor:
a) persoane adulte: a.1. adulţi cu dizabilităţi: a.1.1. îngrijire şi asistenţă la domiciliu, a.1.2. centre de zi,
a.1.3. centre Respiro, a.1.4. consiliere pentru persoane infectate cu HIV/SIDA şi bolnave de cancer,
a.1.5. alte persoane afl ate în difi cultate; a.2. persoane vârstnice: a.2.1. îngrijire la domiciliu, a.2.2.
cămine pentru persoane vârstnice a.2.3. centre de zi; a.3. persoane tinere care părăsesc sistemul
de protecţie a copilului;
b) copii: b.1. copii afl aţi în situaţii de difi cultate: b.1.1. case de tip familial, b.1.2. centre de zi pentru
copiii cu risc de abandon familial şi şcolar, b.2. copii cu handicap, b.2.1. centre de îngrijire şi
recuperare de zi;
c) copii infectaţi cu HIV/SIDA, bolnavi de cancer şi diabet;
d) victime ale violenţei în familie;
e) victime ale trafi cului de persoane;
f) persoane toxico-dependente.
Criteriile de selecție:
• justifi carea unităţii de asistenţă socială în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială
ale comunităţii;
• ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială în raport cu cheltuielile cu celelalte
activităţi desfăşurate;
• resursele materiale şi umane adecvate acordării serviciilor de asistenţă socială;
• valoarea raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi
subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială;
• experienţa asociaţiei, fundaţiei sau persoanei fi zice în domeniul serviciilor de asistenţă socială.
Suma disponibilă – 400 000 lei. Cofi nanţarea din partea benefi ciarului trebuie să fi e de minimum
10% din valoarea totală a proiectului.
Cheltuielile eligibile din bugetul consiliului județean: plata salariilor personalului; achiziţionare
de echipamente electrice, electrocasnice etc. de folosinţă îndelungată, tehnică de calcul, lucrări
de igienizare a spaţiului, dotarea spaţiului (mobilier, altele), cheltuieli cu materiale sanitare pentru
persoanele asistate; materiale pentru curăţenie pentru persoanele asistate; cheltuieli pentru hrana
benefi ciarilor direcţi ai proiectului; cheltuieli de transport pentru persoanele asistate şi însoţitorii lor;
cheltuieli de achiziţionare autovehicul şi întreţinere.
Nu sunt eligibile următoarele cheltuieli: plata chiriei pentru spaţiul în care se derulează activităţile
solicitantului; cheltuielile de întreţinere a spaţiilor (apă, gaz, curent, telefon); dezvoltarea infrastructurii
solicitantului; activităţi generatoare de profi t; intervenţii în caz de calamitate; sprijinirea persoanelor
fi zice sinistrate; domeniile din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasifi cate; plata
taxelor şi impozitelor pe clădiri, terenuri şi autovehicule.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
145145
Concluzii și recomandări:
Acoperirea cu servicii sociale a teritoriului este inegală, neasigurându-se accesul benefi ciarilor la serviciile
pre văzute de lege. La analiza gradului de acoperire cu servicii pentru majoritatea categoriilor de
benefi ciari – bătrâni, copii, persoane cu handicap – se constată în continuare zone geografi ce vaste
care rămân nedescoperite.
În majoritatea statelor europene, în ultimii 30 de ani, sistemele au fost regândite pe baze descentralizate,
pentru dezinstituţionalizare prin trecere la servicii comunitare, cu reducerea costurilor şi proprietăţii
publice asupra serviciilor, extinzând contractarea cu furnizorii privaţi, aceasta lărgind şi posibilităţile
benefi ciarilor de a alege.149 În România s-a realizat în mare parte dezinstituţionalizarea, dar, spre
deosebire de modelele europene, cu dezvoltarea unui aparat de stat (al administraţiilor judeţene, în
principal) al cărui buget a crescut semnifi cativ în ultimii ani (înainte de instalarea crizei), dar care nu
dă posibilitatea benefi ciarilor să aleagă şi nu încurajează implicarea furnizorilor privaţi. Reformele au
deplasat responsabilităţile de la bugetul central spre bugetele locale și judeţene.
România trebuie să îşi dezvolte un model social care să răspundă acestor grave provocări. Statele
europene au adoptat o mare varietate de modele, între acestea existând diferenţe semnifi cative, toate
acordând însă un rol clar organizaţiilor neguvernamentale, atât ca reprezentanţi ai grupurilor de clienţi
ai serviciilor, cât şi în furnizarea serviciilor existând întotdeauna un mix public – privat în domeniul
serviciilor sociale, fi nanţat din surse publice.150
Raportul cost – efi cienţă şi preferinţele benefi ciarilor sunt favorabile ONG-urilor. Analizele prezentate
în acest capitol evidenţiază faptul că ONG-urile au un raport mai mic dintre costuri şi benefi cii, fi ind
astfel mecanisme mai efi ciente şi din punct de vedere economic pentru furnizarea unora dintre
serviciile studiate.
Problemele semnalate cel mai frecvent de către organizaţiile din domeniul social sunt legate de
cadrul legal existent inadecvat şi insufi cient pentru sprijinirea derulării serviciilor asigurate de
sectorul neguvernamental și pentru asigurarea dezvoltării și susţinerii acestora. Până acum, efectul
de contaminare al celorlalte politici sociale (educaţie, sănătate) a funcţionat limitat asupra asistenţei
sociale. Politicile din domeniul serviciilor sociale s-ar putea inspira din modelele de mix public – privat
pe care le regăsim în sănătate sau ocupare, unii furnizori de servicii sociale fi ind, de altfel, activi şi în
aceste domenii.
Din consultările avute cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu se desprind următoarele
soluţii pentru extinderea reţelei de servicii şi creşterea efi cienţei economice şi a calităţii acestora:
• reglementarea unei participări efi ciente şi corecte a furnizorilor privaţi nonprofi t la derularea
unor servicii fi nanţate total sau parţial din fonduri publice – prin metode cum ar fi : contractarea
de servicii (direct legată de necesitatea existenţei unor standarde de cost pentru serviciile
de asistenţă socială și a unor mecanisme care să asigure corectitudine și transparenţă în
contractare, a unor mecanisme clare de licenţiere a serviciilor, incluzând serviciile deja existente
și derulate de către ONG-uri, precum și posibilitatea de (co)fi nanţare a acestora), subvenţionarea
serviciilor deja derulate de ONG-uri, diversifi carea resurselor bugetare alocate sprijinirii activităţii
149 Walter W. Powell (editor), The Nonprofi t Sector: A Research Handbook, ed. a II-a (cartonată), Yale University Press, 2006
150 Peter Lloyd, The social economy in the new political economic context, Background, report „The social economy as a tool of social
innovation and local development“, OECD LEED, Trento Centre for Local Development, 2005
România 2010
146
ONG-urilor, revederea Legii 34 (mărirea plafoanelor). Unii experţi au propus chiar „eliminarea
dublului rol al DGASPC de prestator de servicii și instituţie cu atribuţii de control și monitorizare
a activităţii desfășurate de ONG“. Aceste mecanisme vor trebui să asigure creșterea nivelului și
diversifi carea resurselor publice pentru serviciile sociale furnizate de ONG-uri;
• elaborarea și implementarea unei strategii naţionale pentru promovarea fi nanţării corespunzătoare
a serviciilor sociale şi de ocupare;
• necesitatea revizuirii criteriilor de recunoaștere, ca organism de utilitate publică, a ONG-urilor
care derulează servicii – în sensul evitării dublării unor proceduri similare; de ex. ONG-urile
acreditate ar putea primi automat statutul de utilitate publică etc.
Propunere preliminară de reformă a sistemului de servicii sociale din România pe baze mixte,
prin parteneriatul dintre sectorul public și cel neguvernamental151 (lansată în dezbatere publică
de FDSC, în iunie 2010)
Parteneriatul public – privat care implică instituţiile din sectorul public și societatea civilă este recunoscut
la nivel internaţional ca o cale pentru a soluţiona problemele sociale de diverse tipuri – îngrijire
medicală, educaţie, protecţie socială, ocupare, trafi c de persoane, corupţie etc. Prezenta propunere de
reformă a sistemului de servicii sociale din România pe baze mixte, prin parteneriatul dintre sectorul
public şi cel neguvernamental, are în vedere două mari axe principale de intervenţie;
1. Redefi nirea rolurilor și relaţiilor dintre cei patru actori ai acestui sector, respectiv autorităţile publice
centrale (Ministerul Muncii, împreună cu autorităţile din subordine, și Ministerul Finanţelor), autorităţile
publice locale (consilii locale și consiliul judeţean), organizaţiile neguvernamentale și benefi ciarii de servicii.
Politica publică din domeniu va trebui să asocieze serviciile sociale cu cele de ocupare pentru a
genera incluziune socială și să redefi nească raporturile dintre servicii si prestaţiile sociale. Astfel, se
propune o nouă lege care să înlocuiască Legea cadru 47/2005 şi O.G. 68/2003, privind serviciile sociale,
precum şi modifi carea cadrului legal privitor la serviciile de ocupare, asigurându-se astfel adaptarea
mecanismului de prestaţii şi asigurări sociale la obiective clare de incluziune și implicarea agenţiilor
din domeniu (Agenţia pentru prestaţii sociale, Agenţia Naţională de Ocupare).
2. Clarifi carea următoarelor componente ale procesului de furnizare a serviciilor sociale și de ocupare:
Planifi care – procesul prin care autorităţile publice locale și judeţene în colaborae cu ONG-urile din
domeniul social identifi că nevoia socială (inclusiv benefi ciarii actuali și cei potenţiali), tipurile de
servicii sociale ce trebuie dezvoltate, precum și bugetul necesar;
Finanţare – sursele şi mecanismul de transfer fi nanciar de la nivel central la nivel local, precum și
fi nanţarea contractelor de furnizare de servicii sociale şi de ocupare cu furnizorii publici și privaţi;
Monitorizare – supervizarea tehnică și fi nanciară a contractelor de furnizare de servicii și monitorizarea
calităţii si standardelor serviciilor sociale prestate către benefi ciari;
Evaluare periodică a întregii reţele de la nivelul unui teritoriu, a unui tip de servicii sau a unui furnizor,
făcută de regulă la intervale de timp bine precizate și ori de câte ori este cazul.
151 Prezenta propunere a fost elaborată pe baza consultărilor FDSC cu furnizorii de servicii sociale.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
147147
7.2. Mediu
Defi nire sector
Apariţia organizaţiilor neguvernamentale de mediu (ONGM) la nivel internaţional este înregistrată în
perioada de după cel de al Doilea Război Mondial, când s-au făcut simţite efectele adverse ale creşterii
economice. Primele voci verzi împotriva politicilor guvernamentale de industrializare şi a sectorului privat,
care reprezentau cauza principală a problemelor de mediu, au apărut în zonele afectate direct de poluarea
apei, aerului, de ploaia acidă sau de defrişări. Aşa s-au născut mişcările de protest ecologiste, care, spontane
la început, au luat amploare şi s-au transformat în organizaţii neguvernamentale de mediu. Impactul lor s-a
extins din domeniul strict al protejării mediului în zona de acţiune politică.
În acest context, rolul principal al ONGM era de a contesta, pe de o parte, acele decizii guvernamentale,
legi, politici care afectează mediul în care trăim şi de a infl uenţa, pe de altă parte, adoptarea de legi, decizii,
politici favorabile unui mediu sănătos. Strategiile ONGM s-au diversifi cat de-a lungul timpului, astfel încât
acum putem vorbi despre un alt rol major al organizaţiilor de mediu, acela informativ şi educativ, de a face
cunoscute în rândul cetăţenilor problemele de mediu şi de a schimba mentalităţile acestora152.
Dimensiune și evoluție sector
Potrivit bazei de date a FDSC, Catalogul Societății Civile, 341 dintre organizaţii au declarat (ianuarie 2010)
mediul ca domeniu de activitate (aproximativ14,8% din total). Dintre acestea, cea mai mare parte au fost
înfi inţate în perioada imediat următoare publicării primului raport de ţară privind aderarea României la
Uniunea Europeană și înainte de apariţia Instrumentului pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA), care
aducea fi nanţări pentru proiecte de infrastructură în domeniul mediului și transportului.
Fig. 88. Anul înfi ințării ONG-urilor de mediu
52%
27%
13%
8%
Înainte de 1995
1995 – 1997
1998 – 2006
După 2007
Sursa: Baza de date Catalogul Societății Civile, FDSC, 2010
Se pot menţiona trei mari etape în evoluţia ONG-urilor de mediu:
• înainte de preaderare (perioadă caracterizată în special prin activităţi de ecologizare, informare,
plantări etc.).
Deşi sectorul ONG de mediu a fost printre primele înfi inţate şi şi-a început activitatea încă din 1991 – 1992,
cristalizarea s-a produs în 1995 – 1997. La începutul anilor 1990, multe dintre aceste ONG-uri funcţionau
152 Manual on Public Participation in Environmental Decisionmaking, REC for Central and Eastern Europe, Budapesta, 1994
România 2010
148
pe lângă partidele politice considerate a fi ecologiste (Partidul Ecologist) şi aveau diverse activităţi de
descoperire şi protejare a biodiversităţii, ecologizare, informare, educaţie. Această etapă entuziastă de
început a fost urmată de o consolidare a sectorului (1995 – 1997), realizată şi prin diversifi carea tematicilor
de mediu abordate (transporturi, schimbări climatice, organisme modifi cate genetic, monitorizarea
habitatului şi a biodiversităţii, arii protejate, protecţia apelor, energie nucleară etc.).
• preaderare (organizaţiile s-au concentrat pe infl uenţarea deciziei politice din domeniu, adoptarea
acquis-ului comunitar în materie)
În perioada de preaderare, atenţia activităţii societăţii civile din domeniu a fost îndreptată către schimbarea
politicii din domeniul mediului, elaborarea de politici publice noi, transpunerea directivelor europene în
legislaţia românească. Perioada respectivă s-a caracterizat printr-o puternică activitate de advocacy vizând
infl uenţarea politicii publice din domeniu, dar şi printr-o activitate de susţinere a capacităţii structurilor
guvernamentale. Din perspectiva ONG-urilor, negocierile pe protecţia mediului din perioada de preaderare
au fost conduse defi citar de către România, iar problema cea mai mare este legată de implementarea
politicilor publice şi de lipsa unei strategii reale în domeniu.
• postaderare (vizând prioritar schimbări de tematici, apariţia unor noi ONG-uri)
După aderarea la UE, problematica mediului a devenit extrem de importantă în România, fi ind necesară
implementarea şi respectarea directivelor europene din domeniu. Reprezentanţi ai ONGM apreciază că, o
lungă perioadă, în România nu s-a dorit elaborarea unei legislaţii de protecţie şi conservare a mediului pe
anumite tematici tocmai din cauza intereselor economice foarte puternice din acest domeniu.
Contribuţia sectorului neguvernamental din România în procesul de aderare a ţării este apreciată de
majoritatea liderilor ONGM care au răspuns întrebărilor din Barometrul Liderilor ONG (FDSC, 2010). Astfel,
aproximativ 65 % dintre respondenţii lideri ai ONGM consideră că sectorul neguvernamental a avut o
contribuţie importantă și foarte importantă în aderarea României la Uniunea Europeană.
Procentul se păstrează și în ceea ce privește evaluarea impactului aderării asupra sectorului neguver namental.
Surprinzător este însă faptul că, potrivit aceluiași barometru, cei mai mulţi lideri (45%) consideră că
aderarea nu a avut niciun fel de impact organizaţional, sau a avut chiar un impact negativ (8,6%).
Fig. 89. Considerați că aderarea la Uniunea Europeană a avut impact asupra organizației dvs.? (%)
0
10
20
30
40
50
DA, pozitiv DA, negativ NU Nu știu /
nu răspund
40,0
45,7
8,6
5,7
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010
Cea mai frecventă formă juridică de organizare a ONGM este asociaţia, mai mult de 80% dintre organizaţiile
de mediu înregistrate în baza de date a Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile fi ind asociaţii de mediu,
doar 9,6 % dintre ele fi ind înregistrate ca fundaţii. În ceea ce priveşte reprezentarea teritorială a ONGM
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
149149
cele mai multe dintre acestea se regăsesc în Transilvania şi Moldova, zone unde, conform Barometrului
Verde, există un număr semnifi cativ de ecosuporteri153. Barometrul Verde a fost realizat în România de către
Fundaţia Terra Mileniul III şi Asociaţia Alma-Ro, în 2008, studiul vizând atitudinea populaţiei urbane faţă de
protecţia mediului.
Sectorul ONGM este unul dinamic, deşi numărul membrilor activi nu este foarte ridicat. Organizaţia
neguvernamentală de mediu are în medie, conform Raportului de evaluare naţională realizat în anul 2008
de către Fundaţia Soros, 79 membri activi.154 Ca o caracteristică defi nitorie, acesta este însă sectorul care se
bucură de cel mai mare număr de voluntari, prezenţi în toate acţiunile propuse (media anuală de voluntari
ai unei organizaţii fi ind în jur de 198, media de vârsta a persoanelor implicate activ fi ind de 27 de ani).
Aproximativ 95 % dintre reprezentanţii ONGM, respondenţi în cadrul Barometrului Liderilor ONG 2010, au
afi rmat că organizaţia lucrează cu voluntari, numărul acestora fi ind estimat ca sufi cient pentru acţiunile pe
care ei le desfăşoară. Interesant de observat este faptul că implicarea și atragerea voluntarilor în activităţi
ale organizaţiilor de mediu se face mai degrabă la iniţiativa celor dintâi.
Fig. 90. Metode de atragere a voluntarilor de către ONG-urile de mediu
Alte metode
Vin ei la noi
Târguri de voluntariat
Centre de voluntariat
Anunțuri în diverse mijloace de
informare
Anunțuti în școli, universități,
companii, instituții publice
17,1 %
61,0 %
7,3 %
9,8 %
48,8 %
51,2 %
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
Implicarea voluntară a cetăţenilor în proiecte pentru protecţia mediului poate fi datorată și schimbării
comportamentului acestora.
153 Ecosuporterii sunt considerate persoanele care au comportamente prietenoase în ceea ce privește mediul, conform Barometrului
Verde.
154 Marius Cosmeanu, Organizaţiile de mediu din România – Raport de evaluare naţională (decembrie 2008); (un proiect realizat de
Centrul Educaţional Soros); Adrian Bădilă (coord.), Lavinia Andrei, Eliza Teodorescu, Ioana Ciută, Roxana Damian, Raluca Alexandru,
Raport privind direcţiile strategice în domeniul protecţiei mediului pentru perioada 2010 – 2020, Forumul ONG de mediu, Orizont 2020.
(noiembrie 2009)
România 2010
150
Conform Eurobarometrului 2007 privind atitudinile cetăţenilor europeni faţă de protecţia mediului, 86% dintre
români consideră că indivizii pot juca un rol în protejarea mediului, situându-se la acelaşi nivel cu media
europeană. În anul 2008, două treimi dintre respondenţii din mediul urban din România declară că în
ultimii ani şi-au schimbat comportamentul de zi cu zi, pentru a proteja mediul.155
Mai mult, ONGM utilizează platforme electronice prin care își mediatizează proiectele în rândul cetăţenilor
interesaţi de a se implica în proiecte de mediu. Pagini de internet precum: www.taraluiandrei.ro, www.
mentineromaniacurata.ro etc. s-au bucurat de o largă mediatizare publică.
Finanţarea sectorului ONG-urilor de mediu
Una dintre problemele majore cu care se confruntă ONGM a fost şi rămâne fi nanţarea acţiunilor acestora.
Printre cele mai consistente surse de fi nanţare s-au numărat programele PHARE dedicate organizaţiilor
societăţii civile şi care au promovat în special adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar, inclusiv
în domeniul protecţiei mediului.
În ultimii ani, prin Programul Phare 2006, Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc și Mecanismul
Financiar al Spaţiului Economic European – Fondul pentru ONG au fost fi nanţate proiecte ale organizaţiilor
neguvernamentale de mediu.
Conform datelor disponibile pe pagina de web a Fundaţiei pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc, în
perioada 2000 – 2009 au fost fi nanţate peste 545 de proiecte cu o valoare totală de 8 180 312 RON, în
cadrul programelor: Parteneriat pentru Mediu, Tisa, Moștenire vie, Spaţii verzi, Ecoturism, Drumuri verzi ,
Atitudine și implicare, Fondul ONG – schema de granturi mici etc.
În ultimii doi ani, guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei au fi nanţat un număr de 38
de proiecte de mediu prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European – Fondul pentru ONG.
Schema de granturi mari, administrată de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, a fi nanţat proiecte
de protecţie a mediului în valoare totală de peste 630 000 euro.
Cu toate acestea, organizaţiile de mediu reclamă lipsa de fi nanţări notabile. Fondurile publice alocate
organizaţiilor de mediu sunt din ce în ce mai reduse. Mai mult de 48% dintre liderii ONGM de mediu
apreciază ca insufi ciente resursele fi nanciare materiale ale organizaţiilor. Cu toate acestea, principale surse
de venit rămân fi nanţările nerambursabile de la Uniunea Europeană și/sau fundaţii internaţionale, precum
și veniturile obţinute din direcţionarea a 2% din impozitul pe venit.
Fig. 91. Surse de venit ale ONG-urilor de mediu
Surse principale de venit ale ONG-urilor de mediu Procent
Cotizaţii ale membrilor 2,6
Direcționarea impozitului de 2% din partea persoanelor fi zice 23,7
Sponsorizări în bani din partea companiilor 10,5
Donaţii în bani din partea companiilor 2,6
Granturi – fi nanțări nerambursabile cu fonduri de la Uniunea Europeană 21,1
Granturi de la autorităţi publice românești din surse fi nanciare proprii ale acestora
(de la bugetul de stat sau de la bugetele locale) 7,9
Instituţii guvernamentale străine sau internaţionale (altele decât UE) 5,3
Fundații străine sau internaționale 18,4
Fundaţii private românești 2,6
Altele 5,3
Sursa: Barometrul Liderilor ONG, FDSC, 2010 (întrebare cu răspuns multiplu)
155 Manuela Sofi a Stănculescu, Monica Marin, Barometrul verde – Raport de cercetare, octombrie 2008
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
151151
Programul Operaţional Sectorial de Mediu nu oferă prea multe perspective în fi nanţarea proiectelor de
mediu; în cea mai mare parte, programul prevede că ONG-urile pot obţine fi nanţare doar în domeniul
biodiversităţii.
POS Mediu: Luând în calcul condiţiile specifi ce de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească un
aplicant, în special cea referitoare la obligativitatea de a fi administratorul sau custodele ariei naturale,
în practică, foarte puţine ONG-uri pot fi solicitanţi eligibili pe POS Mediu. În aceste condiţii, experienţa
ONG-urilor de mediu este slab folosită în atingerea obiectivelor programului.156
Comparativ cu celelalte domenii, în relaţia ONGM cu mediul privat, dispus a aloca fonduri, apar multe
probleme etice, deoarece interesele acestora contravin principiilor organizaţiilor neguvernamentale.
Uneori, companiile investesc în proiecte de mediu pentru a-şi crea o imagine favorabilă şi din raţiuni de
marketing, reclamă reprezentanţi ai ONGM.
De asemenea, obţinerea de sponsorizări din partea mediului privat este un proces difi cil pentru unele
organizaţii neguvernamentale care, prin activitatea lor, încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra
acţiunilor mediului privat şi a impactului lor asupra mediului. Orice sponsorizare obţinută ar atrage după
sine şi punerea sub semnul întrebării a studiilor sau acţiunilor întreprinse de ONGM.
De exemplu, în anul 2008, Green Peace România a realizat un studiu ce a clasifi cat hipermarketurile în
funcţie de atitudinea lor faţă de încălzirea globală. Studiul s-a fi nalizat cu redactarea unui ghid al hipermarcketurilor
verzi, şi concluziile acestuia au fost clar prezentate, ierarhizând hipermarketurile din ţara noastră
în funcţie de importanţa pe care acestea o acordă încălzirii globale şi, implicit, reducerii emisiilor de dioxid
de carbon (CO2), prin politica pe care o au pentru eliminarea becurilor cu incandescenţă de pe piaţă. Orice
sponsorizare din partea oricărui hipermarket ar fi pus la îndoială concluziile studiului.
Relaţiile intrasectoriale
Pe lângă resursele fi nanciare insufi ciente, una dintre problemele serioase cu care se confruntă ONGM este
cea legată de coalizare şi cooperare, probleme semnalate atât în concluziile evaluării naţionale din 2008,
realizată de Fundaţia Soros, cât şi de participanţii la focus-grupul organizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea
Societăţii Civile (aprilie 2010).
Lipsa de coalizare și cooperare este o problemă gravă a ONG-urilor de mediu. Este foarte greu de realizat
consensul pe problema mediului, pentru că sunt interese diverse. (participant focus-grup)
Fig. 92. Relațiile dintre ONG-urile de mediu
foarte bune
bune
adecvate
proaste
nu știu
40,3 %
23,9 %
22,4 %
10,4 %
3,0 %
Sursa: Organizațiile de mediu din România – Raport de evaluare națională, Marius Cosmeanu, 2008
156 112 pentru Fonduri Structurale, Coaliţia ONG-uri pentru Fonduri Structurale
România 2010
152
Sectorul neguvernamental de mediu este sectorul în care relaţiile cu celelalte ONGM sunt apreciate ca fi ind
bune sau foarte bune, iar acţiunile de networking sunt des întâlnite.
Cele mai multe coaliţii/reţele se realizează în funcţie de problemele de mediu apărute şi, cel mai frecvent,
funcţionează ad-hoc. Schimbul de experienţă, potenţialul sporit de asociere în promovarea unor proiecte
concrete sau în relaţia cu autorităţile, putere mai mare în relaţia cu autorităţile sau cu mediul de afaceri sunt
doar câteva dintre benefi ciile amintite de reprezentanţii sectorului de mediu intervievaţi.
Există însă şi coaliţii puternice care au dovedit un impact puternic susţinut, unele dintre ele devenind
entităţi juridice de sine stătătoare, cum ar fi :
• Coaliţia Natura 2000 – constituită în 2003, are 52 de membri, organizaţii neguvernamentale
din domeniul protecţiei naturii. Printr-un parteneriat al organizaţiilor neguvernamentale, ce
oferă reprezentativitate şi forţă la nivel naţional, coaliţia acţionează în domeniile: arii protejate,
conservarea biodiversităţii, implementarea reţelei Natura 2000 în România.
• Reţeaua de Acţiune pentru Climă – constituită în 2006, înregistrată ca persoană juridică în
aprilie 2008, are 10 membri activi şi are misiunea de a reduce impactul activităţilor umane asupra
climei şi limitarea efectelor schimbărilor climatice.
• Coaliţia pentru mediu – constituită în cadrul Forumului ONG de mediu – Orizont 2020, Sibiu
2009, are drept scop să contribuie la îmbunătăţirea calităţii mediului din România, să infl uenţeze
politicile publice de mediu, să lupte pentru cauzele şi drepturile organizaţiilor de mediu din
România şi să sporească vizibilitatea şi reprezentativitatea acestora. Coaliţia are 55 de susţinători.
Conectarea la reţelele internaţionale a ONG-urilor româneşti este însă apreciată ca fi ind defi citară.
Parteneriatele internaţionale sunt realizate de cele mai multe ori cu foşti fi nanţatori. ONG-urile româneşti
de mediu fac parte din diverse reţele europene sau internaţionale de mediu, însă benefi ciile participării la
aceste reţele nu sunt foarte mari şi sunt legate de schimbul de informaţii, consideră membrii organizaţiilor
de mediu intervievaţi.
Relaţia ONGM cu mass-media
Indiferent de domeniile de activitate şi de activităţile desfăşurate, organizaţiile neguvernamentale de
mediu şi, în general, organizaţiile neguvernamentale, au nevoie de presă. Două dintre cele mai recente
radiografi i ale sectorului de mediu românesc157 surprind relaţia ONGM cu mass-media, în primul rând ca
una de tip „dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem“. Lipsa de interes pentru domeniu, obsesia pentru senzaţional,
lipsa jurnaliştilor specializaţi, interpretarea eronată a informaţiei sunt, în ordine, tarele presei în relaţia cu
ONGM, potrivit acestora din urmă. În ambele rapoarte se face însă distincţie între presa centrală şi cea
locală, cea din urmă fi ind mai receptivă şi mai uşor de abordat, de regulă.
Din cealaltă tabără, reprezentată de mass-media, reproşurile vizează incapacitatea ONGM de a comunica
coerent informaţia, de a relaţiona cu jurnaliştii, sesizând lipsa unei strategii de PR, lacune conştientizate de
organizaţiile de mediu. Aceleaşi rapoarte indică o preocupare accentuată a ONGM faţă de tot ce înseamnă
comunicare, vizibilitate, PR şi relaţia cu mass-media. Strategiile şi planifi cările ONGM iau în calcul relaţia cu
157 Marius Cosmeanu, Organizaţiile de mediu din România – Raport de evaluare naţională (decembrie 2008); (un proiect realizat de
Centrul Educaţional Soros); Adrian Bădilă (coord.), Lavinia Andrei, Eliza Teodorescu, Ioana Ciută, Roxana Damian, Raluca Alexandru,
Raport privind direcţiile strategice în domeniul protecţiei mediului pentru perioada 2010 – 2020, Forumul ONG de mediu, Orizont 2020.
(noiembrie 2009)
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
153153
presa, relaţie văzută majoritar ca fi ind importantă şi foarte importantă. Strategiile de PR sau comunicare se
numără printre cele mai dorite traininguri în rândul ONGM, potrivit aceluiaşi raport. De reţinut este faptul
că acţiunile vocale ale ONGM, precum cea stârnită în jurul unor cazuri celebre, cum ar fi Roşia Montană,
stârnesc şi vor stârni întotdeauna interesul presei.
Relaţia ONGM cu autorităţile publice
Relaţia organizaţiilor neguvernamentale de mediu cu autorităţile publice poate fi analizată în contextul
perioadelor evolutive ale ONGM. După etapa entuziastă de dinainte de preaderare, în perioada de
preaderare şi cea de după aderarea la UE, relaţiile ONGM cu autorităţile s-au intensifi cat. Relaţiile au fost de
multe ori tensionate, în condiţiile în care organizaţiile de mediu au acţionat ca veritabile grupuri de presiune,
constituindu-se în voci critice la adresa autorităţilor, considerate prea lente în transpunerea directivelor
europene în legislaţia românească şi în implementarea politicilor publice. În focus grupul organizat de
FDSC, organizaţiile neguvernamentale de mediu au subliniat lipsa unei strategii reale în domeniu, precum
şi faptul că o lungă perioadă, în România, nu s-a dorit elaborarea unei legislaţii de protecţie şi conservare a
mediului în anumite domenii din cauza intereselor economice foarte puternice din această zonă.
Birocraţie, legislaţie greoaie, confuză şi contradictorie, dezinteres, lipsă de încredere în ONGM, lipsă de
transparenţă, alocare precară de fonduri publice pentru ONGM, instabilitate, proceduri de participare
publică şi consultare viciate sunt tot atâtea motive de nemulţumire a organizaţiilor de mediu în relaţia cu
autorităţile centrale şi locale. Aceste aspecte au fost evidenţiate şi de cele mai recente rapoarte158 despre
sectorul ONGM din România, din acestea reieşind totuşi că există o relaţie partenerială mai bună între
organizaţiile de mediu şi autorităţile din plan local, acolo unde se interacţionează şi se comunică mai puţin
birocratic, mai efi cient.
De cealaltă parte, autorităţile invocă, potrivit Raportului de evaluare naţională citat, în primul rând lipsa
iniţiativei şi motivaţiei, precum şi slaba comunicare şi relaţionare a ONGM. De altfel, lacunele de comunicare
şi PR au fost semnalate şi de reprezentanţi ai companiilor multinaţionale şi ai mass-media. Pe de altă
parte, cooperarea, credibilitatea, implicarea/curajul, vizibilitatea, comunicarea sunt în prima linie ca lipsuri
identifi cate de înseşi organizaţiile de mediu.
Cooperarea şi alierea, coalizarea, solidarizarea sunt arme puternice în relaţionarea ONGM şi poziţionarea
acestora în raport cu autorităţile publice. În 2009, la Forumul ONG de mediu – Orizont 2020, în capitolul
dedicat relaţiei ONGM cu autorităţile publice, s-a accentuat importanţa coalizării şi solidarizării ONGM. Iar
în această poziţionare, organizaţiile de mediu îşi pot atrage aliaţi puternici: cetăţenii şi presa.
Domenii de activitate: Activități și strategii ale ONG-urilor de mediu
Sectorul neguvernamental de mediu se distinge prin multitudinea de domenii în care o organizaţie poate
acţona, cele mai vizate fi ind educaţia ecologică, protejarea naturii, biodiversitatea, dezvoltarea durabilă și
ecoturismul.
Activităţile întreprinse de ONG-uri sunt din ce în ce mai complexe şi adaptate nevoilor societăţii în care
trăim; acţiunile de cercetare, evaluările de impact asupra mediului, activităţile educative, organizarea
de dezbateri publice, networking, acţiuni de ecologizare, serviciile de supervizare, planifi carea urbană şi
autorizarea unor investiţii, campanii publice şi de infl uenţare a politicilor, dar şi prestarea unor servicii de
utilitate publică, cum ar fi : administrarea de arii protejate şi dezvoltare durabilă, industrii verzi – ecoturism,
158 Marius Cosmeanu, Organizaţiile de mediu din România – Raport de evaluare naţională (decembrie 2008); (un proiect realizat de
Centrul Educaţional Soros); Adrian Bădilă (coord.), Lavinia Andrei, Eliza Teodorescu, Ioana Ciută, Roxana Damian, Raluca Alexandru,
Raport privind direcţiile strategice în domeniul protecţiei mediului pentru perioada 2010 – 2020, Forumul ONG de mediu, Orizont 2020.
(noiembrie 2009)
România 2010
154
agricultură ecologică, sunt doar câteva din multitudinea de acţiuni pe care le întreprind reprezentanţii
sectorului de mediu românesc.
Informare și educaţie ecologică
Educaţia ecologică este un proces care are scopul să îmbunătăţească calitatea vieţii, prin asigurarea
oamenilor cu modalităţile de care au nevoie pentru a rezolva şi împiedica problemele de mediu. Educaţia
ecologică poate ajuta oamenii să câştige cunoştinţe, deprinderi, motivaţii, valori şi angajamentul de care au
nevoie pentru a gospodări efi cient resursele pământului şi de a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea
unei bune calităţii a mediului.
Cele mai multe organizaţii de mediu s-au implicat şi se implică în proiecte de educaţie ecologică de o
mai mică sau mai mare amploare, proiecte ce au vizat fi e portaluri web de informare, fi e lecţii de educaţie
ecologică, se adresează unor grupuri-ţintă diverse: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, jurnalişti etc.
„Ghiozdanul verde“ – proiect de educaţie ecologică desfăşurat de Asociaţia „Tinerii Ecologi Români“
din Iaşi în trei şcoli din municipiul Iaşi; organizatorii îşi propun să creeze o atitudine ecologică în
rândul elevilor din clasele a V-a şi a VI-a, prin intermediul unor lecţii tematice referitoare la importanţa
protejării mediului şi la modul în care activităţile noastre zilnice pot afecta în mod negativ natura şi
sănătatea umană.
„Viitorul creşte Verde“ – proiect desfăşurat de Asociaţia Green Revolution şi Primăria Municipiului
Bucureşti, în care benefi ciari au fost preşcolarii; un fost pavilion expoziţional din parcul Herăstrău a
devenit o clădire pasivă, astfel încât, în vara anului 2009, a funcţionat ca un centru multifuncţional de
zi pentru preşcolari.
ONG de mediu – promotori și gardieni ai biodiversităţii
ONG-urile sunt organizaţiile cele mai active în promovarea protejării fl orei şi faunei din România, prin
campanii şi acţiuni directe. Odată cu adoptarea directivelor europene în materie şi alinierea cadrului
legislativ privind managementul ariilor protejate la acestea, contribuţia ONG-urilor de mediu a putut fi
integrată în sistemul naţional de protecţie a biodiversităţii. Expertiza lor este dovedită de faptul că 43%
dintre contractele de administratori şi custozi de arii protejate din România au fost acordate în acest an
unor ONG-uri. Astfel, rolul ONG-urilor în conservarea biodiversităţii este incontenstabil.
Fig. 93. Ponderea ONG administratori autorizați de arii protejate în România (2010)
Administraţii publice locale
(primării, consilii judeţene)
Agenţie de protecţia mediului
Direcţii silvice (Romsilva)
Instituţii publice (muzee,
institute de cercetare)
Parteneriat public-privat GAL
(grup de acţiune locală)
Parteneriat privat (ONG – SC)
Societate comercială
18,0 %
10,4 %
65,0 %
3,0 %
2,0 %
5,0 % 2,0 %
5,0 %
Sursa: Ministerul Mediului și Pădurilor, 2010, prelucrare FDSC
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
155155
Organizaţiile neguvernamentale care administrează arii protejate sunt, în general, ONG-uri de mediu, dar
au mai obţinut astfel de drepturi şi organizaţii precum asociaţii de vânătoare şi pescuit sportiv, o cameră de
comerţ, ocoluri silvice private ale unor asociaţii de proprietari de păduri.
Fig. 94. Tipuri de ONG-uri care administrează arii protejate
Tipul de organizaţie Număr de arii administrate
ONG 101
ONG Asociaţii Generale Vânători și Pescari Sportivi 8
ONG cameră de comerţ 14
Ocol Silvic 9
Sursa: Ministerul Mediului și Pădurilor, 2010
Unul dintre fi nanţatorii constanţi ai proiectelor de mediu ce vizează domeniul biodiversităţii este Fondul
Global de Mediu, Programul de Granturi Mici. Programul GEF-SGP a fost lansat în România la sfârşitul
anului 2004 şi a sprijinit implementarea a peste 78 de proiecte, oferind fonduri în valoare de aproape 2,5
milioane dolari SUA, cu o cofi nanţare de peste 2,3 milioane dolari SUA de la partenerii locali (un număr total
de 22 de proiecte au fost fi nanţate numai în domeniul biodiversităţii).
Organizaţii ca WWF – Programul Dunărea Carpaţi, Federaţia Română de Speologie, Asociaţia Ecologic,
Societatea Ornitologică din România, Fundaţia de Speologie „Club Speo“ Bucovina, Asociaţia pentru
Protecţia Păsărilor şi Naturii „Grupul Milvus“, ONG Mare Nostrum, Asociaţia Green Cross România, Centrul
pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor sunt doar câteva nume din sector care au implementat şi
desfăşoară proiecte ce vizează protejarea naturii şi biodiversitatea.
Promovarea în rândul cetăţenilor a conceptului de biodiversitate, a conştientizării modului în care fi ecare
dintre noi ar putea să contribuie la protejarea ei este unul din principalele obiective ale sectorului, în
condiţiile în care ţara noastră este puternic reprezentată în rapoartele europene din domeniu.
Anul 2010 a fost declarat anul european al biodiversităţii; Comisia Europeană a lansat în aprilie 2010, în
România, campania de informare pe această temă (www.contamuniipealtii.eu).
Participarea ONG-urilor de mediu la decizia publică – Participarea la avizarea
sau contestarea unor dezvoltări urbane
ONGM, acţionând atât în reţea/coaliţii, cât şi individual, au vizat şi acţiuni de advocacy, cu un impact
crescut. În cadrul evaluării naţionale a sectorului de mediu, din 2008159, s-au identifi cat principalele forme
de protest iniţiate de sectorul de mediu, printre care se numără: petiţii, campanii stradale, campanii presă,
campanii neconvenţionale etc.
ONG-urile de mediu au devenit o voce în domeniu şi datorită rapoartelor realizate, acestea fi ind consultate
direct de UE în perioada de preaderare, fapt ce a condus la o reconsiderare a poziţiei guvernului faţă
de activitatea sectorului neguvernamental. Presiunea ONG-urilor (proteste, petiţii, rapoarte atât la nivel
naţional, cât şi european) a condus la introducerea anumitor subiecte în cadrul politicilor publice.
Conform legislaţiei de urbanism din România, planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi
investiţiile, trebuie avizate de autorităţile de mediu printr-un proces care implică şi participarea publicului.
ONG-urile de mediu sunt foarte active în procesul de publicare a avizelor de mediu pentru diverse investiţii
şi monitorizează respectarea de către acestea a reglementărilor de mediu.
159 Marius Cosmeanu, Organizaţiile de mediu din România – Raport de evaluare naţională (decembrie 2008); (un proiect realizat de
Centrul Educaţional Soros); Adrian Bădilă (coord.), Lavinia Andrei, Eliza Teodorescu, Ioana Ciută, Roxana Damian, Raluca Alexandru,
Raport privind direcţiile strategice în domeniul protecţiei mediului pentru perioada 2010 – 2020, Forumul ONG de mediu, Orizont 2020.
(noiembrie 2009)
România 2010
156
De exemplu, Terra Mileniu IIII s-a ocupat timp de 5 ani de mai multe planuri de urbanism sau proiecte
pentru diverse investiţii, cum ar fi :
• Comentarii SEA PUZ Peștera – Padina;
• Comentarii cu privire la Evaluarea Strategică de Mediu pentru Planul Urbanistic Zonal Peștera
– Padina;
• Comentarii privind Evaluarea Impactului asupra Mediului EIM autostrada Bucureşti – Braşov;
• Comentarii privind Raportul la Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului pentru
autostrada Bucureşti – Braşov;
• Problemele proiectului de la Belene, octombrie 2006, la 13 km de Zimnicea;
• Raport Smithfi eld, septembrie 2006;
• Comentarii asupra Raportului la Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului pentru
proiectul Roşia Montană – TERRA Mileniul III şi Centrul de Resurse Juridice;
• Contestaţie a deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Basarab;
• Comentarii asupra studiului de impact pentru varianta de ocolire Constanţa.
Marile schimbări în politica publică de mediu au fost realizate doar la presiunile internaţionale sau naţionale
(din partea societăţii civile). Cele mai puternice campanii de advocacy ar putea fi pasajul Basarab, Roşia
Montană, Ecotaxa sau IKEA – reciclarea becurilor economice, Stop DNA 66A, campanii care au benefi ciat
de o mare vizibilitate în presa naţională şi locală.
• Finala europeană dintre conservare versus dezvoltare se joacă pe DN 66A în Retezat.
„Agent Green împreună cu organizaţiile WWF, Grupul Milvus, Societatea Carpatina Ardeleană,
Generaţia Verde și Pro Democraţia Lupeni au protestat direct pe DN 66A și au organizat un blocaj
simbolic pentru a atrage atenţia ministrului mediului în legătură cu consecinţele legale și cele pentru
mediu ale drumului. În vederea atingerii obiectivelor, organizaţiile partenere vor face tot ceea ce
este posibil pentru ca fi nala dintre conservare și dezvoltarea iresponsabilă să fi e câștigată de natură“
(septembrie 2009, Infomediu)
• 70 de ONG-uri de mediu contra recentelor declarații ale președintelui Băsescu și
miniștrilor Videanu si Borbely.
„70 de organizaţii neguvernamentale preocupate de protecţia mediului au adoptat o declaraţie
comună, prin care critică includerea în programul de guvernare a controversatului proiect minier Roşia
Montană şi recentele luări publice de poziţie ale mai multor înalţi demnitari pe această temă. Gravele
probleme certe şi potenţiale de mediu pe care le ridică proiectul minier Roşia Montană sunt sufi ciente
pentru ca realizarea acestuia să fi e refuzată neechivoc şi defi nitiv. Subliniem că acest proiect este
însă foarte criticabil şi sub aspectul protecţiei patrimoniului cultural naţional, al respectării drepturilor
omului, a intereselor economice ale statului român şi comunităţilor locale şi al dezvoltării durabile a
României în general“.160 (ianuarie 2010)
Codecizia – participarea ONG-urilor de mediu la diverse organisme publice cu rol decizional
Comitete de bazin – „Parlamente ale Apei“
În etapa actuală, gospodărirea durabilă a apei se realizează nu numai prin lucrări şi măsuri tehnice,
instituţionale şi legislative specifi ce domeniului, dar şi prin promovarea participării tuturor celor implicaţi,
ca parte consultantă a procesului de luare a deciziei.161
160 http://www.stiriong.ro/pagini/70-de-ong-de-mediu-contra-recentelor-dec.php
161 Ministerul Mediului și Pădurilor: http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/comitete_bazin.htm
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
157157
Pentru crearea mecanismelor şi parteneriatelor la toate nivelele necesare managementului integrat al
resurselor de apă, pe baza unei conştientizări sociale mai largi, a colectivităţilor locale, utilizatorilor de
apă din bazinul hidrografi c, benefi ciarilor de servicii de gospodărire a apelor privind necesitatea asigurării
securităţii apei şi gospodăririi durabile a resurselor, prin Legea 310/2004 pentru modifi carea şi completarea
Legii apelor 107/1996 s-a prevăzut crearea comitetelor de bazin, organizate teritorial la nivelul Direcţiilor
de Ape ale Administraţiei Naţionale „Apele Române“ (Argeş-Vedea, Jiu, Olt, Mureş, Someş-Tisa, Crişuri, Prut,
Buzău-Ialomiţa, Dobrogea-Litoral, Banat, Siret).
11 ONG-uri sunt membre în astfel de comitete de bazin:
• Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi
• Asociaţia Hidrotehnicienilor din România
• Centrul pentru Politici Economice Durabile de Mediu
• ONG „Mare Nostrum“
• Societatea Ecologistă Maramureş - Baia Mare
• Fundaţia Centrul Ecologic Zonal Jiu
• Fundaţia PAEM Alba Iulia
• Bios Sibiu
• Federaţia Română de Speologie
• Clubul Ecomontan „Origini Verzi“
• Eco Alpex 024
ONG-urile de mediu și turismul; despre turismul responsabil
ONG-urile de mediu se implică din ce în ce mai activ în acţiuni de reducere a impactului negativ al
turismului asupra mediului înconjurător şi promovează des conceptul de ecoturism, propunând un stil
sănătos de a călători.
Din nefericire, impactul negativ al turismului asupra mediului înconjurător este unul extrem de mare;
proiectele propuse de sectorul neguvernamental de mediu caută să dezvolte ecoturismul, sprijinind astfel
conservarea naturii, a dezvoltării durabile a comunităţilor locale şi promovarea naturii ca element esenţial
al imaginii turistice a României.
Asociaţia de Ecoturism din România, unul din cele mai cunoscute ONG-uri ce activează în domeniul
turismului ecologic, a implementat în ultimii ani proiecte ce au vizat în principal implementarea de politici
de dezvoltare rurală şi conservarea naturii prin ecoturism; mai mult, Asociaţia de Ecoturism a dezvoltat un
sistem de certifi care în ecoturism, mecanism care aplică în mod practic principiile de bază ale ecoturismului.
Sistemul de certfi care a fost dezvoltat în concordanţă cu Programul de Acreditare în Natură şi Ecoturism,
promovat de Asociaţia Australiană de Ecoturism şi cu Nature’s Best al Asociaţiei Suedeze de Ecoturism.
ONG-urile de mediu încotro?
Indiferent de domeniile în care activează, organizaţiile neguvernamentale de mediu au un rol major în
dezvoltarea durabilă a României. Primul din cele 4 obiective-cheie ale strategiei UE de dezvoltare durabilă
este protecţia mediului, prin măsuri care să permită disocierea creşterii economice de impactul negativ
asupra mediului.
În acord cu noua fi losofi e de dezvoltare a Uniunii Europene, România a adoptat la sfârşitul anului 2008
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, care stabileşte – într-un interval de timp situat la orizontul
anilor 2013, 2020 şi 2030 – obiective concrete pentru „îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii oamenilor şi
România 2010
158
a relaţiilor dintre ei, în armonie cu mediul natural“. 4 ONGM din 11 ONG-uri au făcut parte din structura mai
largă a Consiliul Naţional de Dezbatere Publică, principalul for deliberativ angrenat în Elaborarea Strategiei
Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României. Aproximativ 20 de ONGM au participat la dezbaterea
„Capitalul Natural în contextul Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă – Dezbatere cu ONG-urile
de mediu“. O participare mai slabă însă a reprezentanţilor ONGM reiese din numărul de participanţi la
sesiunile de dezbatere publică la nivel regional: dintr-un total de 599, aproximativ 20 de reprezentanţi
ONGM au luat parte la aceste dezbateri162.
În prima parte a aceluiaşi an (2008) a fost dat publicităţii Indexul Societății Durabile România163, un instrument
extrem de valoros de măsurare a celor mai importante aspecte ale calităţii vieţii şi ale durabilităţii unei
societăţi. Elaborat de experţi români şi străini (Green Partners, România, VeraNatura, România, Fundaţia
pentru o Societate Durabilă, Olanda), în colaborare cu Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Agenţia
Naţională pentru Protecţia Mediului, Institutul Naţional de Statistică şi Centrul Naţional de Dezvoltare
Durabilă, ISD-România – 2008, a analizat nivelul durabilităţii societăţii româneşti în funcţie de 22 de
indicatori. Din analiza studiului reiese că cei mai slabi indicatori sunt cei de mediu, şi anume: Consumul
de Energie din Surse Regenerabile (scor 1,3), Reciclarea Deşeurilor (2,1), Calitatea Apelor de Suprafaţă (2,9),
Calitatea Solului (3,9) şi Conservarea Biodiversităţii (4,2), 10 reprezentând nivelul maxim de durabilitate.
Aceste domenii se afl ă, de altfel, în atenţia ONGM, potrivit cercetărilor şi studiilor realizate de organizaţii
precum Centrul Educaţional Soros164, Terra Mileniul III şi Alma-RO165, care relevă informaţii contrariante
în ceea ce priveşte politica ONGM de dezvoltare durabilă. Astfel, raportul Centrului Educaţional Soros
evidenţiază domeniul dezvoltării durabile ca făcând parte dintre cele mai de succes şi importante proiecte.
În acelaşi timp însă, studiul realizat de Terra Mileniul III şi Alma-RO plasează dezvoltarea durabilă ca arie
de politică publică în care ONGM sunt destul de puţin interesate să producă schimbarea (15%, respectiv
poziţia 10 din 13), şi asta în condiţiile în care 73% din ONGM declară că au capacitatea de a infl uenţa cu
succes decizii de politică publică în domeniul protecţiei mediului.
Organizaţiile neguvernamentale de mediu sunt, în concluzie, un actor important în implementarea politicii
pentru durabilitate a României, iar conceptul de dezvoltare durabilă trebuie să se regăsească în trasarea
liniilor de acţiune viitoare.
7.3. Democraţie, drepturile omului și bună guvernare
Defi nire domeniu
Asociaţiile şi fundaţiile cu activitate în domeniul general al drepturilor omului și al bunei guvernări au
fost de departe cele mai vizibile din punct de vedere mediatic, în perioada de democratizare a României.
Schimbările intervenite după 1989 au reprezentat şi premisa dezvoltării societăţii civile ca garant al
democraţiei şi apărător-promotor al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Organizaţiile neguvernamentale şi mişcările majore precum Alianţa Civică, apărute în acele zile, au fost
cele care au afi rmat şi promovat pluripartidismul, principiile economiei de piaţă, drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului şi principiile democraţiei participative. Ele au fost unii din principalii agenţi ai
procesului de schimbare a raporturilor dintre cetăţeni şi instituţiile statului, într-o perioadă caracterizată de
încercări de redefi nire a rolului statului în societate.
A urmat în anii 1992 – 1993 o perioadă de consolidare a acestora, prin apariţia unora dintre organizaţiile care
au infl uenţat masiv politica publică în domeniu: Asociaţia pentru Protecţia Drepturilor Omului – Comitetul
162 Sursa: http://strategia.ncsd.ro
163 Indexul Societăţii Durabile (ISD), elaborat de Fundaţia pentru o Societate Durabilă în parteneriat cu Ministerul Mediului, Agenţia
Naţională pentru Protecţia Mediului și Institutul Naţional de Statistică
164 Marius Cosmeanu, Organizaţiile de mediu din România - Raport de evaluare naţională (decembrie 2008); (un proiect realizat de Centrul
Educaţional Soros)
165 Asumă-ţi responsabilitatea. Gândește politici verzi“, Barometru ONG, Studiu realizat de TERRA Mileniul III şi ALMA-RO
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
159159
Helsinki (APADOR – CH), Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADO), Societatea Independentă
Română a Drepturilor Omului (SIRDO), Asociatia Pro Democraţia. Aceste organizaţii reprezentau un
partener permanent de discuţii al organismelor internaţionale, fapt ce a dus la o schimbare a atitudinii
guvernului faţă de societatea civilă din domeniu şi a permis participarea ONG-urilor la schimbările de
politică publică. Agenda lor în anii 1990 s-a concentrat primordial pe alinierea documentelor fundamentale
ale României (Constituţie, legislatie internă) la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi la
celelalte instrumente internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Au fost afi rmate si reglementate:
drepturile minorităţilor naţionale, dreptul de proprietate, dreptul la informare, drepturile copiilor, res pectarea
drepturilor omului de către poliţie sau în închisori, precum şi elemente fundamentale pentru un stat
democratic, de tipul: alegerilor libere şi corecte, separarea puterilor în stat etc.
Procesul de integrare în Uniunea Europeană din perioada 1993 – 2004 a dus, fără îndoială, la creşterea
importanţei societăţii civile, în special din punctul de vedere al capacităţii de infl uenţare al factorului public.
După 1999, când integrarea în Uniunea Europeană a devenit aproape o certitudine, sectorul neguvernamental
a reușit să folosească în mod efi cient cerinţele impuse de UE, condiţii defi nite de multe ori doar într-un sens larg,
pentru a-și avansa propriile puncte de pe agendă. De altfel, rapoartele diferitelor organizaţii ale societăţii civile
au fost folosite în mod constant pentru evaluarea progreselor României de către organismele UE, aspect care a
infl uenţat atitudinea clasei politice.166 Unul dintre succesele majore ale anilor 2000 a fost adoptarea legilor
accesului la informaţii şi a transparenţei decizionale. Cu instrumentele puse la îndemână de aceste legi,
ONG-urile din acest domeniu s-au concentrat pe promovarea responsabilităţii şi integrităţii în funcţiile
publice şi pe combaterea corupţiei, pe promovarea democraţiei participative, a accesului la informaţie şi a
transparenţei decizionale.
Pornind de la realitatea conform căreia există o complexitate deosebită a funcţiilor îndeplinite de către
organizaţiile neguvernamentale, acestea cunosc numeroase clasifi cări, în funcţie de variate criterii. În
studiul de faţă ne propunem să acordăm o atenţie specială acelor organizaţii cu activitate în domeniul
specifi c al drepturilor omului, alături de cele care promovează buna guvernare şi transparenţa procesului
decizional al administraţiei publice.
În practică, există organizaţii neguvernamentale care, deşi sunt înfi inţate şi acţionează majoritar în domeniul
furnizării de servicii sociale, au avut şi continuă să aibă o activitate susţinută şi în domeniul respectării
drepturilor omului sau cel al promovării participării cetăţeneşti. Este difi cil de realizat o delimitare strictă a
domeniului principal de activitate al organizaţiilor neguvernamentale.
Dimensiunea sectorului
FDSC a realizat în 1999 Catalogul Asociaţiilor şi Fundaţiilor din România, organizaţiile neguvernamentale al
căror domeniul de activitate era protecţia şi promovarea drepturilor omului reprezentând numai 17,10%
din totalul celor înscrise în cercetare, iar activităţile preponderente desfăşurate de acestea erau în domeniul
drepturilor individuale, al drepturilor civile, educaţie civică şi participare publică.
Conform Catalogului Societăţii Civile din 2010, în România, 12,53% dintre organizaţii au domeniul de
activitate Civicul şi Infl uenţarea politicilor. Dintre acestea, marea majoritate (69%) se axează pe democraţie
şi pe drepturile omului, 15% au în vedere drepturile consumatorului, 45,5% luptă pentru combaterea
discriminării, iar 56% au ca domeniu de activitate buna guvernare şi schimbarea politicilor publice.167
Tipuri de servicii/realizări
Organizaţiile neguvernamentale au un rol important în asigurarea respectării drepturilor omului. Ele oferă
asistenţă directă persoanelor ale căror drepturi au fost încălcate, exercită presiuni pentru modifi carea
legislaţiei naţionale şi internaţionale, formulează propuneri pentru modifi carea legislaţiei şi dezvoltă
166 Todor Arpad, Europa Civică – România Civică, 2008, p. 14
167 Înregistrarea în baza de date a permis alegerea mai multor subdomenii de activitate.
România 2010
160
programe educaţionale pentru cunoaşterea şi respectarea drepturilor omului. Cunoaşterea drepturilor şi a
mijloacelor de apărare a lor sunt premise pentru asigurarea respectării acestora în situaţii cotidiene.
Organizaţiile neguvernamentale din România s-au implicat activ în promovarea drepturilor omului şi,
astfel, drepturile copilului, ale femeii (inclusiv promovarea egalităţii de şanse), combaterea discriminării şi
promovarea drepturilor minorităţilor (inclusiv minorităţi entice, antirasism etc), dreptul la libera exprimare,
sprijinirea procesului electoral sunt câteva dintre temele care au fost amplu promovate şi care au condus,
în acelaşi timp, la o vizibilitate sporită a sectorului neguvernamental.
Implicarea a fost reprezentată de mai multe tipuri de acţiuni. Sunt de menţionat acţiunile menite să conducă
la schimbări legislative pentru punerea în aplicare pe deplin a dispoziţiilor constituţionale, dar şi a celor din
tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi cele de monitorizare a modului
în care sunt aplicate actele normative de către autorităţi (inclusiv realizarea de rapoarte alternative la cele ale
statului român şi destinate, de ex., Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului sau Departamentului de Stat
al SUA, OSCE). În egală măsură, implicarea constă în semnalarea abuzurilor sau situaţiilor de necunoaştere a
legii, în sensibilizarea presei şi a opiniei publice, în derularea de programe de educaţie civică, menite a informa
publicul larg despre conţinutul acestor drepturi, şi în realizarea de acţiuni de advocacy.
Temele abordate de către ONG-urile din domeniu au fost extrem de diverse şi au depins de contextul
dezvoltării societăţii româneşti:
Promovarea și protecţia drepturilor omului
Există câteva organizaţii care şi-au creat un nume în România în ceea ce priveşte „activismul“ pentru
respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Acestea s-au înfi inţat în primii ani după 1989 (APADORCH,
LADO, SIRDO, GRADO, Pro Democraţia etc.), iar unele dintre acestea își continuă activitatea şi în prezent.
• Promovarea dreptului la viaţă, la integritate fi zică și libertate individuală și lupta împotriva
relelor tratamente și a torturii
În principal, au fost avute în vedere sesizarea cazurilor în care drepturile civile erau încălcate de autorităţi
(poliţie, instanţe de judecată etc.), cu precădere dreptul la viaţă, la integritate fi zică, la libertatea individuală,
în care erau sesizate aplicarea de rele tratamente şi chiar tortura. De asemenea, au fost semnalate
nerespectarea libertăţii de expresie şi discriminarea pe varii criterii. Sunt cunoscute astfel acţiunile
întreprinse de organizaţii neguvernamentale, precum ACCEPT şi APADOR-CH, prin care se semnalează
presei, opiniei publice şi se fac presiuni asupra autorităţilor ca anumite dispoziţii legislative să fi e eliminate
întrucât sunt discriminatorii şi, în acelaşi timp, aduc atingere libertăţii persoanei.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă Abrogarea articolului 200 din Codul penal (prin Ordonanţa de
Urgenţă emisă de Guvern în iunie 2001). Articolul 200 (relaţii sexuale între persoane de același sex)
a fost un subiect extrem de controversat încă din 1993. APADOR-CH a susţinut constant necesitatea
abrogării acestui articol încă din 1993. În iunie 2000, Camera Deputaţilor a abrogat articolul 200 (și
alte articole referitoare la libertatea de exprimare). Proiectul de lege ar fi trebuit votat și de Senat,
ceea ce nu s-a întâmplat până la sfârșitul anului 2001. În schimb, în mai 2001, Ministerul de Justiţie a
încercat un artifi ciu legislativ prin care, în aparenţă, se dezincrimina articolul 200, în realitate el fi ind
menţinut prin modifi carea altor articole referitoare la infracţiuni de natură sexuală (201 și 202). Reacţia
comună a APADOR-CH și ACCEPT, puternic susţinută de instituţii europene, dar și de membri ai
Parlamentului European și ai Adunării parlamentare a Consiliului Europei, a oprit falsa dezincriminare
a homosexualităţii. În sfârşit, în iunie 2001, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă, prin care a
dezincriminat relaţiile sexuale între persoane de același sex168.
168 Aspecte privind evoluția situației drepturilor omului în România și activitatea APADOrR-CH, raport 2001, publicat pe site-ul
http://www.apador.org/ro2001h.php
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
161161
Totodată, organizaţiile neguvernamentale au semnalat multiple cazuri de rele tratamente aplicate de
către poliţie, privare de libertate în mod arbitrar, şi au sprijinit victimele să se adreseze Curţii Europene a
Drepturilor Omului (CEDO), în cazul în care nu au avut câştig de cauză în România. Un exemplu în acest
sens îl reprezintă activitatea susţinută derulată de către APADOR-CH care, până în anul 2007, s-a implicat
într-un număr de 42 de cazuri de încălcare a drepturilor propriilor cetăţeni de către statul român şi a
sprijinit victimele să se adreseze CEDO şi să îşi apere astfel drepturile. Aceeaşi organizaţie a realizat constant
rapoarte, analize şi recomandări privind situaţia respectării drepturilor omului în penitenciare.
• Dreptul la liberă exprimare și dreptul la informare
Organizaţiile neguvernamentale au realizat acţiuni de protest şi au fost sprijiniţi jurnaliştii ale căror
drepturi au fost încălcate, şi aici avem în vedere în special libertatea de exprimare. S-au făcut demersuri de
combatere a cenzurii.
Tot organizaţiile neguvernamentale au fost cele care au iniţiat programe de instruire pentru presă privind
modalitatea în care aceasta trebuie să acţioneze pentru a respecta drepturile victimelor violenţei, ale
persoanelor reţinute sau arestate, dar necondamnate, drepturile copilului etc.
Astfel, peste 10 000 de persoane au benefi ciat de cursuri organizate de Centrul pentru Jurnalism
Independent (CJI), în 1994.
Începând cu anul 1999, Agenţia de Monitorizare a Presei – Academia Caţavencu a derulat programul
„Freedom of Expression – FreeEx“, iar scopul acestuia este de a acţiona împotriva încălcării dreptului la
libera exprimare al jurnaliştilor, prin monitorizarea încercărilor de a intimida sau de a pedepsi ziarişti, prin
acordarea de asistenţă acestora şi prin exercitarea de infl uenţă în favoarea modifi cării legislaţiei care vizează
mass-media.
Freedom House este un alt nume recunoscut de organizaţie neguvernamentală care promovează libertatea
de expresie şi drepturile jurnaliştilor, militând totodată pentru profesionalizarea presei şi a jurnaliştilor.
• Drepturile copilului
Aceste drepturi sunt, în mod special, avute în vedere de organizaţii neguvernamentale precum: Salvaţi
Copiii, Sprijiniţi Copiii, Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România (ASCHFR), Centrul de
Resurse Juridice, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany etc. Conform Catalogului Societăţii Civile FDSC din
2010, 38,69% dintre organizaţiile înregistrate au ca benefi ciari copiii şi tinerii (889 de organizaţii). Există la
nivel naţional o Federaţie a Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii, care numără 100 de membri
activi în domeniul asigurării respectării drepturilor copilului.
Organizaţiile neguvernamentale au contribuit în mod esenţial la pregătirea, declanşarea şi implementarea
reformei în domeniul bunăstării şi protecţiei copilului din România. Acest lucru a fost recunoscut în repetate
rânduri atât de instituţiile internaţionale, cât şi de autorităţile statului. Spre exemplu, Salvaţi Copiii România
a iniţiat în 2003 o campanie ce a urmărit dezvoltarea legislaţiei cu privire la drepturile copilului, inclusiv la
protecţie împotriva violenţei. În 2006 a relansat campania împotriva violenţei asupra copiilor, cu scopul
promovării legii de interzicere a pedepselor fi zice asupra copilului şi schimbării mentalităţilor referitoare la
educarea copiilor, prin promovarea unor metode educaţionale care să excludă violenţa.169
• Drepturile minorităţilor și drepturile sociale
Şi în cazul drepturilor minorităţilor, promovarea, acţiunile de conştientizare şi de educare a publicului, dar
169 Raport alternativ la cel de-al treilea şi al patrulea raport periodic înaintat de România Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului
2003 – 2007, Salvaţi Copiii, Bucureşti, 2008
România 2010
162
şi de monitorizare a respectării lor se realizează de către organizaţiile neguvernamentale. Studiul de faţă
face referire în special la rolul ONG în apărarea drepturilor minorităţii rrome. Nume sonore ale sectorului
neguvernamental precum Romani CRISS (Centrul Rromilor pentru Intervenţie Socială și Studii), Centrul de
Resurse pentru Comunităţile de Romi, Aven Amentza, Centrul de Resurse Juridice, Agenţia de Monitorizare
a Presei, APADOR-CH, UNOPA etc. s-au implicat constant în activităţi menite, pe de o parte, să contribuie
la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional pentru protecţia drepturilor minorităţilor, iar, pe de altă
parte, să monitorizeze situaţia implementării dispoziţiilor legale şi să contribuie la ameliorarea situaţiei
grupurilor-ţintă (prin instruiri, campanii de conştientizare, dar şi oferirea de servicii sociale directe grupurilor
afectate de discriminare etc.). Campanii sociale de prevenire şi combatere a prejudecăţilor şi discriminării
faţă de cetăţenii români de etnie rromă au fost derulate de câteva organizaţii neguvernamentale, incluzând
campanii mediatice impresionante la nivel naţional (spoturi radio/TV, emisiuni televizate pe tema
discriminării, expuneri de panouri etc.).
Campania CRCR a inclus şase concerte-eveniment susţinute de formaţia Nightlosers şi solistul rrom
Tudor Lakatos (Elvis Romano) în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi, expoziţii
itinerante pe tema Holocaustului (proiecţii video, expoziţii foto şi de carte bilingvă), târguri locale
meşteşugăreşti cu specifi c cultural rrom, un concurs cu premii pentru presă pe tema anti discriminării,
monitorizarea, pentru prima dată, a modului în care e refl ectată imaginea rromilor în presa scrisă şi în
buletinele de ştiri radio/TV.
Mediatorul sanitar – o meserie nouă promovată de Centrul Rromilor pentru Intervenţie Socială
ROMANI CRISS
Tot în privinţa respectării drepturilor copilului, în vederea îmbunătăţirii accesului la servicii de sănătate
organizaţia Romani CRISS a avut o contribuţie esenţială la introducerea meseriei de mediator sanitar
pentru comunităţile de rromi. Această organizaţie a obţinut de la MESS un aviz favorabil pentru crearea
meseriei de „mediator sanitar“ și pentru introducerea acesteia în nomenclatorul de meserii (grup de
bază nr. 5139, „lucrători în servicii pentru populaţie“, cod 513902). Ministerul Sănătăţii a emis Ordinul
619/2002 pentru aprobarea funcţionării ocupaţiei de mediator sanitar și a normelor tehnice privind
organizarea, funcţionarea și fi nanţarea activităţii mediatorilor sanitari. Ulterior, în perioada 2004 – 2005
Romani Criss a organizat numeroase cursuri de pregătire a mediatorilor sanitari (au fost formaţi 360
de mediatori sanitari) și a făcut evaluări riguroase ale reţelei de mediatori sanitari. În tot acest timp au
existat proiecte de monitorizare a mediatorilor sanitari de către specialiștii organizaţiei. 264 dintre acești
mediatori au fost angajaţi de către 38 de Direcţii de Sănătate Publică Judeţene. De asemenea, în cursul
anului 2007, Romani Criss a coordonat elaborarea standardului ocupaţional pentru mediatorul sanitar,
standard aprobat pe 13 decembrie 2007.170
Dacă vorbim despre combaterea discriminării faţă de minorităţile sexuale, trebuie menţionată organizaţia
ACCEPT, care este un militant constant în acest sens în peisajul neguvernamental românesc, una dintre
valorile după care îşi conduce acţiunile fi ind combaterea intoleranţei şi a discriminării faţă de persoane şi
de grupuri pe criteriul orientării sexuale şi al identităţii de gen.
• Drepturile femeii și egalitatea de șanse
Drepturile femeii şi, în special, egalitatea de şanse reprezintă un subiect delicat în România, chiar şi în
prezent. Există o Agenţie Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, există politici şi
strategii în acest sens, dar realitatea nu este una foarte fericită încă.
170 Raport alternativ al FONPC către Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului referitor la cel de-al treilea Raport periodic al
Guvernului României pentru intervalul 2003 – 2007.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
163163
Organizaţii neguvernamentale precum Fundaţia Şanse Egale pentru Femei, Pro Women, Asociaţia pentru
Promovarea Femeilor (APFR), Asociaţia Femeilor din România, Societatea de Analize Feministe „Ana“ sunt
tot atâtea organizaţii înfi inţate în România pentru a sprijini demersurile de înţelegere şi îmbunătăţire a
condiţiei femeii în România, de promovare a drepturilor acestora, de conştientizare, educare a publicului
larg asupra acestora, precum şi pentru a oferi consiliere femeilor în situaţii de criză (victime ale violenţei
domestice, ale trafi cului de persoane etc.).
Implicarea civică în sprijinul egalităţii de gen, derularea de sesiuni de educaţie civică, radiografi erea
fenomenului, precum şi crearea şi infl uenţarea cadrului legislativ specifi c, care să răspundă optim realităţii
şi complexităţii fenomenului de violenţă în familie, sunt toate subiecte abordate de ONG-urile româneşti.
Astfel, APFR a realizat un proiect de lege pe violenţa domestică, acesta devenind o lege distinctă
(Legea 217/2003 – Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie). Ulterior, aceeaşi
organizaţie a coordonat un alt proiect, prin care s-a promovat şi chiar s-a reuşit completarea acestei
legi, în sensul instituirii ordinului de restricţie ca măsură de siguranţă pentru victimele violenţei în
familie. În sprijinul acestui proiect au stat Coaliţia Naţională a ONG-urilor implicate în Programe privind
Violenţa Împotriva Femeilor, dar şi alte ONG-uri care nu fac parte din această coaliţie.
Organizaţii neguvernamentale precum Fundaţia ŞEF militează în sensul prevenirii şi combaterii discriminării
şi eliminării stereotipurilor de gen. Sunt realizate campanii de conştientizare şi informare privind rolul
diversităţii în procesul de dezvoltare al unei organizaîii şi al întregii societăţi. Sunt derulate proiecte care îşi
propun să promoveze femeile în funcţii de luare a deciziilor, în politică, afaceri, ştiinţă şi tehnologie.
Societatea de Analize Feministe „Ana“ a militat pentru (şi a reuşit în acest demers) introducerea studiilor
despre femei şi a feminismului în programele universitare şi în publicistica naţională.
Centrul de Parteneriat pentru Egalitate promovează integrarea principiului egalităţii de şanse pentru
femei şi bărbaţi în politicile publice şi practicile asociate, ca parte componentă a democraţiei şi societăţii
deschise, în scopul redefi nirii statutului şi îmbunătăţirii condiţiei femeii în România.
• Drepturile consumatorilor și consilierea cetăţenilor cu privire la drepturile pe care le au
Când se vorbeşte despre drepturi, nu poate fi omisă categoria drepturilor consumatorului. Încă din 1990 s-a
înfi inţat Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, fi ind prima organizaţie neguvernamentală
cu preocupări în domeniul protecţiei consumatorilor. Serviciile oferite de aceasta sunt de mai multe
categorii şi anume: consultanţă oferită consumatorilor, reprezentarea consumatorilor, informarea şi
educarea acestora în ceea ce priveşte drepturile pe care le au şi posibilitatea protejării lor. Rolul acestora a
fost potenţat de legislaţia europeană, pe care şi România trebuie să o respecte, în condiţiile participării la o
piaţă comună de bunuri şi servicii.
Pe lângă APC, în România mai există câteva zeci de organizaţii constituite, marea majoritate, pentru a
acţiona local şi care oferă, la rândul lor, servicii de consultanţă specializată consumatorului şi îl îndrumă în
vederea drepturilor acestuia. Numărul de cetăţeni care benefi ciază de serviciile acestora este semnifi cativ,
dacă ne raportăm la faptul că numai în anul 2008, peste 4 500 de consultaţii au fost acordate de o singură
organizaţie (APC România).
La 1 ianuarie 2008 s-a înfi inţat şi Centrul European al Consumatorilor România (EEC România) care face
parte din reţeaua EEC-Net şi are ca rol sprijinirea cetăţenilor UE în domeniul achiziţiilor transfrontaliere. EEC
România este cofi nanţat de Comisia Europeană şi de Guvernul României prin Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor. EEC funcţionează în cadrul APC România.171
171 http://www.apc-romania.ro/assets/comatosepages/243/1902/raport_anual_2008.pdf?1254271666
România 2010
164
În ceea ce priveşte creşterea capacităţii cetăţenilor de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile civile şi
sociale, există în România, începând cu anul 2002, o reţea de Birouri de Consiliere pentru Cetăţeni
(BCC), care oferă acces cetăţenilor la informaţii privind drepturile şi îndatoririle lor, precum şi consiliere
pentru identifi carea căilor de rezolvare a unora din problemele cu care se confruntă. Acest serviciu a
fost înfi inţat în baza unui parteneriat între o organizaţie neguvernamentală şi autorităţi locale, fi ind
însă independent de acestea. Activitatea de informare şi consiliere derulată de BCC se bazează pe
principiile independenţei, imparţialităţii, gratuităţii şi confi denţialităţii.172 Peste 40 000 cetăţeni intră
anual în contact cu serviciile BCC. Impactul pe care îl au serviciile BCC în comunităţi este semnifi cativ,
BCC promovând participarea cetăţenească, transparenţa şi responsabilizarea autorităţilor publice.
Promovarea bunei guvernări în România
Activitatea ONG-urilor aduce o contribuţie importantă la consolidarea democraţiei, prin activităţile de
monitorizare a guvernării, acţionând pentru creşterea transparenţei procesului de luare a deciziilor de interes
public şi asumarea răspunderii de către autorităţi, dar şi prin creşterea nivelului de participare a cetăţenilor,
facilitarea implicării directe a grupurilor defavorizate în dezvoltarea şi implementarea de soluţii pentru
problemele cu care se confruntă, infl uenţarea culturii şi a comportamentelor guvernanţilor şi cetăţenilor.
Participarea este instrumentul cel mai important în iniţierea, informarea şi promovarea schimbărilor dorite
de cetăţeni. Astfel, ONG-urile care doresc să infl uenţeze guvernarea, pentru a rezolva problemele critice sau
a creşte nivelul de notorietate a problemelor, derulează activităţi menite să construiască şi să consolideze
mecanismele care asigură participarea cetăţenilor şi stimularea implicării active şi directe a acestora.
Principalele legi care reglementează participarea publică, şi anume Legea 52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică şi Legea 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public sunt
rezultatul acţiunilor întreprinse de organizaţii neguvernamentale, care au făcut ca temele propuse de ele
să fi e transpuse în politica publică din domeniu.
• Monitorizarea transparenţei decizionale și a accesului publicului la informaţii de interes public
În 2001, o coaliţie de ONG-uri româneşti a acţionat cu succes ca un catalizator al consensului privind
adoptarea Legii Accesului la Informaţii Publice. În condiţiile în care iniţiative legislative concurente de la
guvern şi din opoziţie fuseseră depuse în Parlament, iar o Lege a informaţiilor clasifi cate era, de asemenea,
în discuţie, în martie 2001 s-a format o coaliţie a societăţii civile, care a facilitat consultările între guvern
(Ministerul Informaţiilor Publice) şi opoziţie (Partidul Naţional Liberal). Rezultatul a fost o poziţie comună
a tuturor celor implicaţi asupra unei propuneri de lege ce a fost, mai apoi, adoptată de Parlament, în
septembrie 2001.173
Legea în sine nu este sufi cientă pentru a face lucrurile să se schimbe. Este nevoie în continuare de efortul
susţinut atât al organizaţiilor neguvernamentale, al presei, dar şi al cetăţenilor, pentru implementarea în
bune condiţii a acestei legi şi pentru schimbarea mentalităţii administraţiei publice din România.
Organizaţii precum APADOR-CH, Societatea Academică din România, Institutul pentru Politici Publice,
Pro Democraţia, Asociaţia Română pentru Transparenţă au derulat activităţi de monitorizare a aplicării
legii şi au publicat rapoarte conţinând modul de aplicare a legii, neregulile sesizate în practică, precum şi
propunerile de lege ferenda.
172 www.robcc.ro
173 Advocacy și infl uenţarea politicilor publice. Un ghid pentru organizaţiile neguvernamentale, Nicole Raţă, seria„Organizaţii nonprofi t,
Programul de Consolidare a Societăţii Civile din România, World Learning, 2007
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
165165
Societatea Academică din România şi-a propus în anul 2006 îmbunătăţirea capacităţii instituţionale a
administraţiei publice locale de a realiza raportul de activitate anual prevăzut de legea liberului acces la
informaţiile de interes public, prin crearea unui model standard de raport, bazat pe indicatori de performanţă
care să măsoare concret efi cienţa şi transparenţa fi nanciară a fi ecărei instituţii. Au fost organizate sesiuni de
instruire pentru funcţionari publici; a fost, de asemenea, creată o metodologie de raportare anuală, care să
poată fi preluată şi folosită de autorităţile locale din România, precum şi un ghid practic – Raportul anual al
instituţiilor publice, distribuit autorităţilor la nivel naţional.
Asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21 a realizat, în 2008, o analiză a
gradului de transparenţă şi implicare a cetăţenilor din cadrul a 18 instituţii publice din România, prin
aplicarea unei metodologii specifi ce (metoda CLEAR).
IPP a realizat şi dat publicităţii, în 2008, un raport de evaluare a aplicării legislaţiei privind accesul la informaţii
de interes public la nivel local, analizând în conţinutul său accesul la informaţii privind activitatea
consiliilor locale.
• Responsibilitatea și integritatea clasei politice
Organizaţiile neguvernamentale au derulat activităţi cu un impact răsunător în rândul societăţii în ceea
ce priveşte responsabilizarea clasei politice sau posibilitatea cetăţenilor de a-i trage la răspundere pe
conducătorii lor politici.
Odată cu adoptarea legislaţiei privind accesul publicului la informaţie şi obligativitatea declarării de către
demnitari a averii şi intereselor, există demersuri de monitorizare foarte riguroasă a averilor şi cheltuilelor
demnitarilor.
Exemple în acest sens sunt: constituirea Coaliţiei pentru un Parlament Curat şi a Coaliţiei pentru o
Guvernare Curată.
Cu ocazia alegerilor locale, din iunie şi a celor legislative şi prezidenţiale, din noiembrie/decembrie
2004, ca urmare a acumulării de frustrări şi de dezamăgiri legate de lipsa de efi cienţă a activităţilor
desfășurate de guvern şi instituţiile publice pentru combaterea corupţiei, societatea civilă din România
a avut prima iniţiativă de formare a unei coaliţii, scopul fi ind promovarea integrităţii în viaţa politică:
Coaliţia pentru un Parlament Curat.
Organizaţiile participante la acest demers sunt: Societatea Academică din România, Agenţia de
Monitorizare a Presei, Alianţa Civică – Consiliul Director Naţional, APADOR – CH, Asociaţia Pro
Democraţia, Asociaţia Revoluţionarilor Fără Privilegii, Freedom House România, Centrul pentru
Jurnalism Independent, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Grupul pentru Dialog Social, Liga
Română de Presă, Asociaţia Studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice.
Conceptul a fost întâi testat pe şapte mari oraşe, în alegerile locale din iunie 2004, şi apoi extins la toţi
candidaţii din alegerile naţionale din noiembrie. Coaliţia a stabilit în primul rând criteriile care ar face
un candidat să fi e nepotrivit pentru un Parlament curat: a) migrarea repetată de la un partid politic
la altul; b) existenţa unor acuzaţii de corupţie sau confl icte de interese bazate pe dovezi verifi cabile;
c) colaborarea cu fosta Securitate.
Al doilea pas a fost discutarea acestor criterii cu conducerea principalelor partide politice. A urmat
monitorizarea candidaţilor principalelor partide politice. Astfel, a fost compilată o listă cu acei candidaţi
care îndeplineau unul sau mai multe criterii de includere şi care erau, astfel, consideraţi de CPC ca fi ind
România 2010
166
nepotriviţi moral pentru o poziţie în viitorul parlament. Listele negre au fost trimise partidelor politice,
care au fost rugate să reexamineze fi ecare caz şi să decidă dacă doresc să retragă sau să menţină
candidatul, sau să conteste aceste date. Retragerea de pe listele electorale a dus la încetarea activităţii
de monitorizare din partea CPC.
Ultimul pas a constat în fi nalizarea listelor cu biografi ile candidaţilor cu probleme şi distribuirea lor sub
forma a aproape două milioane de fl uturaşi în întreaga ţară, cu accent pe zona rurală. Fluturaşii au fost,
de asemenea, puşi pe o pagină de web, astfel încât să poată fi obţinuţi de orice persoană interesată şi
distribuiţi mai departe.
Prin această acţiune, CPC a obţinut o vizibilitate enormă şi o acoperire media extraordinară, devenind
unul dintre punctele de interes ale campaniei electorale din 2004. Coaliţia a câştigat procesele pornite
împotriva sa de diferiţi candidaţi şi demnitari, bazându-se pe argumentul libertăţii de expresie. 98
dintre candidaţii numiţi de CPC au fost retraşi de pe liste de partidele lor sau au pierdut alegerile; 104,
deşi prezenţi pe listele negre ale CPC, au reuşit să intre în parlament. Rata de succes a fost deci puţin
sub 50%.174
În ianuarie 2005, CPC s-a transformat în Coaliţia pentru o Guvernare Curată.
Institutul pentru Politici Publice (IPP) realizează activităţi de monitorizare a cheltuielilor cu activitatea
parlamentarilor. Totodată IPP realizează rapoarte de monitorizare a sesiunilor parlamentare, rapoarte care
cuprind informaţii actualizate privind prezenţa deputaţilor şi senatorilor la lucrările din plen şi din comisii,
iniţiativele legislative propuse, declaraţiile politice realizate de la începutul legislaturii, precum şi situaţia
interpelărilor/întrebărilor adresate Cabinetului.
• Participarea cetăţenilor la luarea deciziilor
Participarea cetăţenilor din România la luarea deciziilor care îi privesc rămâne scăzută. ONG-urile sunt
principalele mecanisme care facilitează această participare, de la cele mai fragede vârste prin formule de
tipul consiliilor locale ale copiilor, consacrate de Asociaţia MasterForum, sau de dezbatere publică, forumuri
pe teme de interes cetăţenesc la nivelul comunităţilor locale din România sau forme mai sofi sticate de
bună guvernare locală prin planifi care strategică participativă, care s-au înmulţit în ultimii ani.
Mecanismele de participare sau consultare a cetăţenilor instituite prin legi speciale, cum ar fi cele privitoare
la planifi carea urbană a localităţilor sau cele prin autorizaţiile sau studiile de impact de mediu sunt încă
inefi ciente în practică, iar ONG-urile au un rol foarte important şi în acest domeniu.
Principalii promotori ai participării cetăţenilor la democraţia locală au fost pentru multă vreme Asociaţia Pro
Democraţia care, prin cluburile locale, a organizat forumuri de candidaţi în alegeri, dezbateri cetăţeneşti.
În ultimii ani, numeroase organizaţii derulează campanii de infl uenţare a deciziilor locale, a planurilor de
dezvoltare locale şi a modului de luare a deciziilor care îi privesc pe cetăţeni, existând cazuri celebre de
organizaţii şi campanii care au reuşit, prin presiune publică sau prin decizii ale unor instanţe, să determine
autorităţile publice să respecte legislaţia în vigoare şi să adopte măsurile corecte.
De multe ori, aceste campanii ale ONG au vizat calitatea vieţii cetăţenilor, protecţia mediului şi a patri moniului
cultural, care nu era avută în vedere de administraţiile publice, în pofi da prevederilor legale. Sunt de
notorietate cazurile Roşia Montană, Pasajul Basarab etc.
174 http://www.sar.org.ro/art/proiecte/buna_guvernare/coalitia_pentru_un_parlament_curat-48-ro.html
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
167167
În ceea ce priveşte defi nirea strategiilor de dezvoltare locală prin planifi care strategică participativă,
pionieri ai acestei abordări au fost Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locală şi Fundaţia Civitas pentru
Societatea Civilă în Transilvania. În ultimii ani, tot mai multe organizaţii promovează astfel de procese la
nivel local, în paralel cu iniţiativele făcute de diverse niveluri ale administraţiei (local, judeţean, regional şi
naţional) de a organiza astfel de procese participative, care sunt un ingredient de bază al bunei guvernări.
Pe site-ul Centrului de Resurse pentru Participare Publică175 se regăsesc adunate o multitudine de iniţiative
de acest tip derulate de către organizaţiile neguvernamentale, resurse pentru cetăţeni, ONG-uri, instituţii
publice, manuale de participare publică, poveşti de succes, instrumente practice în domeniul participării
publice. Este demonstrat astfel, o dată în plus, rolul pe care îl au ONG-urile în consolidarea democraţiei
(implicit a bunei guvernări) şi a societăţii civile.
• Integritate în viaţa publică – rolul ONG-urilor în combaterea corupţiei
Printre organizaţiile neguvernamentale care are ca obiectiv prevenirea şi combaterea fenomenului
corupţiei, în special prin activităţi de cercetare, documentare, informare, educare şi sensibilizare a opiniei
publice, se numără Asociaţia Română pentru Transparenţă, Societatea Academică din România, Asociaţia
Pro Democraţia, Fundaţia Concept, APADOR-CH, Centrul de Resurse Juridice, Institutul pentru Politici
Publice, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile etc.
Promovarea unui comportament civic de respingere a corupţiei mici şi de încurajare a implicării jurnaliştilor
în promovarea valorilor şi practicilor civice, prin investigarea subiectelor de corupţie mică şi semnalarea
cazurilor de comportament civic de respingere a acesteia, a reprezentat obiectivul principal al campaniei
naţionale „Nu da şpagă!“
Campania derulată de alte organizaţii neguvernamentale, precum Asociaţia Pro Democraţia, club Braşov,
a condus la îmbunătăţirea cadrului legal în domeniul luptei împotriva corupţiei, prin punerea în aplicare a
dispoziţiilor Legii privind avertizorii de integritate (Legea nr. 571/2004176).
Proiectele derulate de Centrul pentru Resurse Juridice au vizat atât construirea integrităţii şi a bunei
guvernări la nivel local, prin dezvoltarea unei reţele naţionale pentru integritate şi buna guvernare capabilă
să infl uenţeze politicile publice şi să promoveze schimbări pozitive în societate, cât şi dezvoltarea abilităţilor
și capacităţii organizaţiilor neguvernamentale locale de a monitoriza şi lupta împotriva corupţiei.
Asociaţia Română pentru Transparenţă este, la rândul, său asimilată în mintea publicului cu imaginea
luptătorului anticorupţie. Activităţile realizate de aceasta constau, la fel ca pentru câteva alte organizaţii
româneşti active în domeniu, în monitorizare a implementării legislaţiei şi a performanţelor instituţionale
relevante pentru combaterea corupţiei; instruire: participarea la şi organizarea de sesiuni de instruire pentru
organizaţii neguvernamentale, funcţionari publici şi partide politice cu privire la problematica legată direct
sau indirect de corupţie; consiliere juridică oferită cetăţenilor afectaţi de corupţie, fără a se angaja să îi
reprezinte in instanţă; educaţie civică.
Finanţarea netransparentă a partidelor politice reprezintă unul dintre instrumentele cele mai folosite
pentru a obţine benefi cii din partea politicienilor şi o cale de a lăsa procesul decizional public pradă
unor interese specifi ce ale unor fi nanţatori. Asociaţia Pro Democraţia şi Institutul pentru Politici Publice
sunt două dintre organizaţiile ce au derulat o serie de proiecte, prin care s-a urmărit atât sensibilizarea
opiniei publice privind nivelul transparenţei în fi nanţarea campaniilor electorale ale partidelor politice și
candidaţilor, cât şi îmbunătăţirea modului de aplicare a legislaţiei privind fi nanţarea partidelor politice şi a
campaniilor electorale.
175 http://www.ce-re.ro/home
176 Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări
ale legii
România 2010
168
• Reforma electorală și corectitudinea procesului electoral
Alegerile corecte sunt apanajul democraţiei şi al bunei guvernări. În privinţa alegerilor şi a corectitudinii
procesului electoral, Asociaţia Pro Democraţia are implementate mai multe proiecte. Un exemplu elocvent
sunt campaniile de strângeri de semnături pentru promovarea Codului electoral. Asociaţia Pro Democraţia
a stat la baza creării şi coordonării activităţii coaliţiei de structuri ale societăţii civile Iniţiativa Civică pentru
Responsabilitatea Actului Politic (ICRAP).
În toamna anului 2001, ICRAP a propus clasei politice şi sectorului privat un proiect de Cod Electoral care
urma să cuprindă toate reglementările cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, indiferent de tipul
acestora.
Iniţiativa Civică pentru Responsabilitatea Actului Politic (ICRAP) a desfășurat două campanii pentru
strângerea celor 250 000 de semnături necesare introducerii proiectului de Cod Electoral în Parlament ca
o iniţiativă legislativă cetăţenească. Prima campanie s-a desfășurat în perioada noiembrie 2001 – ianuarie
2002 și s-a reușit strângerea a doar 161 400 de semnături, iar în a doua campanie, desfășurată în perioada
mai – august 2002, numărul de semnături strânse a fost de aproximativ 150 000177.
Finanţarea ONG-urilor din domeniul drepturilor omului și al bunei guvernări
De departe, cel mai important susţinător şi fi nanţator al organizaţiilor neguvernamentale din
România, în special în procesul extins al construcţiei democratice de după 1990, a fost Uniunea
Europeană. Prin programe de fi nanţare multianuale (în cadrul Memorandumurilor de Finanţare
Phare), Uniunea Europeană a susţinut constant ONG-urile din România, pornind de la activităţi de
dezvoltare organizaţională şi construcţie de structuri de suport şi continuând cu susţinerea activităţilor
de promovare a parteneriatelor, creării şi dezvoltării de servicii specifi ce, infl uenţarea proceselor şi
monitorizarea activităţii şi deciziilor publice, identifi carea şi promovarea de acţiuni menite a susţine
consolidarea sectorului neguvernamental. În Anexa 3 sunt enunţate programele dedicate susţinerii
sectorului neguvernamental românesc, programe în implementarea cărora Fundaţia pentru
Dezvoltarea Societăţii Civile a fost implicată ca administrator direct sau ca furnizor de asistenţă tehnică
către autorităţile române responsabile.
Finanţări în domeniul sprijinirii democraţiei şi a drepturilor omului au fost acordate şi de către alţi
fi nanţatori precum: Agenţia Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internaţională (USAID),
Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, Balkan Trust for Democracy, ambasade precum
cea a Olandei etc.
Activitatea acestora s-a restrâns continuu în perioada ultimilor ani, ceea ce situează şi organizaţiile
active în cadrul acestui domeniu, asemenea întregului sector neguvernamental românesc, în faţa unor
provocări continue de identifi care de resurse alternative de fi nanţare.
Fonduri Structurale. Planul Naţional de Dezvoltare a României pentru perioada 2007 – 2013 este
prezentat drept o creaţie într-un larg parteneriat, totuşi comunicarea guvern – societate civilă a fost, ca
de obicei, relativ defi citară, cea mai mare parte a doleanţelor manifestate de ONG-uri nefi ind luate în
considerare.178
Unul dintre cele mai problematice efecte ale lipsei de interes referitoare la includerea societăţii civile
în măsurile de susţinere fi nanciară este însuşi riscul ca un număr important de organizaţii active să
se găsească în situaţia de a fi incapabile să-şi continue o mare parte din activităţi. Planul Naţional de
Dezvoltare 2007 – 2013 şi programele operaţionale nu prevăd fi nanţări directe în domeniile democraţiei
și statului de drept, participării cetăţenilor la buna guvernare la nivel local şi naţional, justiţiei şi incluziunii
sociale, ceea ce face ca accesul lor la fondurile structurale să fi e serios ameninţat. Un alt efect al lipsei
177 Nicole Raţă, Advocacy și infl uenţarea politicilor publice. Un ghid pentru organizaţiile neguvernamentale, seria Organizaţii nonprofi t“,
Programul de Consolidare a Societăţii Civile din România, World Learning, 2007
178 Todor Arpad, Europa Civică – România Civică, 2008, p. 36
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
169169
de implicare a societăţii civile în planifi carea, implementarea şi monitorizarea proiectelor de dezvoltare
poate conduce la o limitare drastică a transparenţei folosirii fondurilor UE, aspect care, într-o ţară cu un
nivel mare de corupţie creează un mediu ideal pentru fraude.
Câteva concluzii
Din cele prezentate în acest capitol se poate observa cât de important a fost și continuă să fi e procesul de
advocacy în infl uenţarea guvernării, în contribuția la maturizarea societăţii și în consolidarea democraţiei.
Impactul activităţilor de advocacy derulate de organizaţiile neguvernamentale a fost atât la nivelul
schimbărilor de conţinut (amendarea/promovarea unei legi/hotărâri/decizii, iniţierea/modifi carea unei
politici publice), cât și la cel al schimbărilor în modul de funcţionare a sistemului și de luare a deciziilor
de interes public. Au intervenit totodată și unele schimbări în modul în care cetăţenii percep puterea și se
implică în activităţi de infl uenţare a acesteia.
Campaniile de advocacy au avut succes mai mare atunci când au fost iniţiate de către coaliţii sau reţele de
ONG-uri. În ce privește infl uenţarea politicii publice, putem spune că efectele acestor campanii sunt pozitive:
schimbări de legislaţie (Codurile civil și penal, articolul 200 din Codul penal, legislaţia audiovizualului,
legea fi nanţării partidelor politice), elaborare de legislaţie (legea egalităţii de șanse, legea discriminării,
legea transparenţei decizionale, legea accesului liber la informaţii, legislaţie pe trafi c de persoane, legea
pentru avertizorii de integritate, legislaţia pe drepturile copilului, legea de sancţionare a faptelor de
corupţie – legea 78/2000, votul uninominal), creare de instituţii (Agenţia Naţională pentru Integritate,
Consiliul Naţional al Discriminării), sprijinire a activităţii unor instituţii (Direcţia Naţională Anticorupţie,
Autoritatea Electorală Permanentă, TVR, Radio România). Este de menţionat însă că demersurile ONGurilor
de schimbare sau de elaborare de politică publică au fost de lungă durată, iar campaniile punctuale
de scurtă durată nu au avut mereu efectele scontate imediat, ci în timp.
Ca și coaliţii importante pot fi menţionate: Coaliţia pentru un parlament curat, Coaliţia pentru universităţi
curate, Coaliţia Antidiscriminare, Coaliţia „Opriţi Codurile“ .
ONG-urile nu au reușit întotdeauna să construiască o relaţie foarte strânsă cu cetăţenii. Concentrarea
mare pe elaborarea de politici publice sau pe schimbarea acestora, coroborată cu resursele limitate avute
la dispoziţie, a condus la o cunoaștere limitată de către cetăţeni a activităţii derulate de organizaţiile
neguvernamentale, fapt ce generează implicit existenţa unei susţineri extrem de reduse la nivelul
populaţiei. Lupta intensă dusă la nivel politic a făcut ca apropierea de cetăţeni să nu se realizeze, și chiar
să lipsească susţinerea necesară a acestora pentru activitatea derulată. De aceea, de multe ori apar
probleme legate de reprezentativitatea ONG-urilor.
În plus, nu există evaluări ale campaniilor derulate pentru informarea cetăţenilor, deoarece efectele
acestora sunt difi cil de monitorizat.
Este interesant de văzut care au fost schimbările intervenite în ceea ce privește notorietatea unor organizaţii
neguvernamentale în rândul populaţiei. Astfel, la nivelul anului 1998, organizațiile neguvernamentale
cele mai populare erau, în ordine, asociațiile generic denumite ale „crescătorilor de taurine“, cu 3 din 10
nominalizări, urmate de organizații individualizate, precum LADO (una din 10 persoane) și Fundaţia Soros
(1 din 25 persoane). Prezența asociației LADO, profi lată pe protecția drepturilor omului și supravegherea
alegerilor, în top, se justifi că prin rolul puternic mediatizat jucat de aceasta în timpul alegerilor, iar Fundația
Soros (cunoscută mai ales sub acest apelativ, decât cel de Fundația pentru o Societate Deschisă), pentru
acordarea de fi nanţări individuale sau de grup.179
179 Daniel Saulean, Sursele sociale ale vieții asociative și fi lantropiei în România, FDSC, 2001
România 2010
170
În 2010, organizaţiile cele mai cunoscute și considerate utile de către publicul larg sunt cu totul altele:
Salvaţi Copiii, Crucea Roșie, Caritas, Pro Democraţia, AIESEC, Smurd, Green Peace.180 Acestea sunt, în
principiu, organizaţii care au derulat campanii de presă susţinute, și astfel au devenit „memorabile“. Există
totuși semne încurajatoare pentru organizaţiile care sprijină drepturile omului și democraţia, dat fi ind
faptul că, în ambele perioade avute în vedere, cel puţin o organizaţie de acest tip a fost menţionată.
Sustenabilitatea activităţii organizaţiilor neguvernamentale în domeniu continuă să fi e puternic
infl uenţată de resursele pe care reușesc să le mobilizeze, fi ind remarcate de-a lungul timpului acoperirea
unor teme doar pe anumite perioade de timp (asta și în funcţie de fi nanţare și de rezultatele obţinute)
și insufi cienta acoperire geografi că, care duce la difi cultăţi în monitorizarea respectării principiilor
democraţiei la nivel local.
7.4. Educaţie
Defi nire sector
Delimitarea cantitativă a organizaţiilor neguvernamentale active în domeniul educaţional este difi cil de
realizat, în contextul în care statisticile actuale iau în considerare clasifi carea internaţională a organizaţiilor
nonprofi t (ICNPO), ce include educaţia alături de cercetare. Mai mult, intervenţia celor mai multe dintre
organizaţiile neguvernamentale nu permite, uneori, o delimitare strictă a domeniului principal de
activitate. Se regăsesc organizaţii neguvernamentale care activează consistent în domeniul educaţional,
dar pot avea, de asemenea, activităţi în domenii complementare, precum: serviciile sociale, democraţia şi
drepturile omului, arta şi cultura, mediul etc.
O categorie aparte de ONG-uri o reprezintă unităţile private de învăţământ. Regimul lor juridic este mult mai
complex, având un tratament special faţă de regimul juridic general al organizaţiilor neguvernamentale,
probabil tocmai datorită plasării lor foarte sus pe o scală a importanţei furnizorilor de servicii publice. Aşadar,
potrivit legii181, învăţământul particular poate funcţiona numai dacă este organizat şi funcţionează pe
„principiul nonprofi t“, este organizat pe principii nediscriminatorii şi respinge ideile, curentele şi atitudinile
antidemocratice, xenofobe, şovine şi rasiste, respectând standardele naţionale.
Dincolo de parcurgerea procesului de înfi inţare, prevăzut pentru orice asociaţie sau fundaţie, unităţile
private de învăţământ se supun unor prevederi suplimentare relevante, atât pentru etapa anterioară
dobândirii personalităţii juridice, cât şi pentru etapa funcţionării propriu-zise. Astfel, cu titlu de exemplu,
grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziale, precum şi şcolile de arte şi meserii se pot înfi inţa numai cu
autorizarea inspectoratului şcolar, pe baza documentaţiei de evaluare (cerinţă ce nu există nici măcar
într-o manieră similară pentru un alt tip de asociaţie sau fundaţie). Liceele, inclusiv cele care cuprind
anul de completare, precum şi şcolile postliceale, se pot înfi inţa numai cu avizul inspectoratului şcolar
şi cu aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pe baza documentaţiei de evaluare (idem
comentariul anterior).
Acest capitol va sintetiza date statistice referitoare la organizaţiile neguvernamentale având educaţia şi
cercetarea ca domeniu de activitate, însă vom insista, în primul rând, pe delimitarea acţiunilor concrete
şi a rezultatelor realizate în domeniul educaţiei de organizaţiile neguvernamentale. Vom sublinia
complementaritatea sectorului neguvernamental raportat la sistemul public, precum şi rolul de promotor,
pe care numeroase organizaţii neguvernamentale şi l-au asumat în domeniul educaţional.
180 Cercetare Omnibus, FDSC, 2010 realizată de Mercury Research
181 Legea 84/ 1995 a învăţământului, cu modifi cările și completările ulterioare
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
171171
Dimensiune și evoluţie sector
Potrivit ultimei cercetări realizate la nivel de sector de către FDSC, în 1997, organizaţiile neguvernamentale
active în domeniul educaţiei şi cercetării reprezentau 16% din sector, cu o dinamică în creştere faţă de
anul precedent (14%). Mai mult însă, peste 65% dintre organizaţiile neguvernamentale incluse în cercetare
derulaseră activităţi specifi ce domeniului, chiar dacă acesta nu reprezenta principalul obiect de activitate.
În 2010, dintre cele 2 297 de organizaţii neguvernamentale înregistrate în Catalogul Societăţii Civile, 973
(42,36%) au ca domeniu de activitate „educaţia şi cercetarea“. Distribuţia pe subdomenii este refl ectată în
grafi cul alăturat, luându-se în considerare faptul că unele organizaţii au bifat 2 subdomenii de activitate.
Fig. 95. Distribuție pe subdomenii a ONG-urilor din domeniui educației și cercetării
Educație
Formare profesională
Știință și inovare tehnologică
Cercetare
6 %
43 %
34 %
17 %
Sursa: Baza de date Catalogul Societății Civile, FDSC (ianuarie 2010)
În această distribuţie, merită menţionat faptul că, în cadrul domeniului „sănătate“, alte 241 organizaţii
neguvernamentale (10,49%) au ca subdomeniu de activitate „Educaţia pentru sănătate“.
Pe baza analizei datelor disponibile la nivelul Ministerului de Finanţe şi codifi cării CAEN, în perioada
2006 – 2008, numărul organizaţiilor neguvernamentale active (care au depus bilanţ la sfârşitul exerciţiului
fi nanciar), care sunt înregistrate cu domeniul major de intervenţie „Educaţie“, a fost în evoluţie constant
pozitivă, cu o rată de creştere dintre cele mai importante, comparativ cu celelalte domenii.
Indicator 2006 2007 2008
Număr organizaţii neguvernamentale active
(care au depus bilanţ) 20 468 21 704 21 319
Organizaţii neguvernamentale – cod CAEN
în domeniul educaţiei (AFSL) 1 151 1 279 1 592
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, date de bilanț (prelucrare FDSC)
În 2008, ponderea organizaţiilor neguvernamentale din domeniul educaţiei a fost de 7,5% din numărul total
de organizaţii, cu o pondere de 19,03% din efectivul de personal angajat în sectorul neguvernamental şi,
respectiv 22,27% venituri înregistrate. Educaţia este domeniul principal de activitate al organizaţiilor
neguvernamentale din România, dacă avem în vedere numărul de salariaţi și veniturile.
România 2010
172
Fig. 96. Distribuția organizațiilor active pe tipuri de subactivitate principală (CAEN 2008)
658
5
48
27
152
29
244
129
111
189
Alte forme de învățământ
n.c.a.
Școli de conducere (pilotaj)
Învățământ în domeniul
cultural (limbi străine,
muzică, teatru, dans, arte
plastice, alte domenii)
Învățământ în domeniul
sportiv și recreațional
Învățământ superior
universitar
Învățământ superior
non-universitar
Învățământ secundar,
tehnic sau profesional
Învățământ secundar
general
Învățământ primar
Învățământ preșcolar
Sursa: Ministerul Finanțelor, prelucrare FDSC
Analiza datelor fi nanciare înregistrate în baza Ministerului de Finanţe relevă, de asemenea, faptul că există
organizaţii ce înregistrează venituri din activităţi economice adiacente domeniului educaţional, chiar dacă
domeniul major de intervenţie pentru activitatea nonprofi t este diferit.
Fig. 97. Număr ONG-uri cu activități economice în domeniul educațional,
dar fără activitate nonprofi t în domeniu
Denumire cod CAEN Nr. organizaţii active
Activităţi fără scop
lucrativ exclusiv
Activităţi economice în domeniu
educaţional, fără a avea activitate fără scop
lucrativ cu cod CAEN în domeniu
Învăţământ preșcolar 189 3
Învăţământ primar 111 1
Învăţământ secundar general 129 3
Învăţământ secundar, tehnic sau profesional 244 7
Învăţământ superior nonuniversitar 29 1
Învăţământ superior universitar 152 2
Învăţământ în domeniul sportiv și recreaţional 27 2
Învăţământ în domeniul cultural (limbi străine,
muzică, teatru, dans, arte plastice, alte domenii) 48 1
Școli de conducere (pilotaj) 5 1
Alte forme de învăţământ n.c.a. 658 31
Total 1 592 52
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, date de bilanț (prelucrare FDSC)
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
173173
Intervenţia în domeniul educaţional însă nu se limitează la aceste organizaţii, numărul celor care derulează
activităţi specifi ce fi ind mult mai mare, chiar în condiţiile în care domeniul major de intervenţie este diferit,
sau organizaţiile nu au declarat un cod CAEN specifi c.
Există, de exemplu, o serie de organizaţii care, deşi în actele constitutive au scop declarat educaţia
pentru diverse categorii de benefi ciari, ele nu sunt refl ectate în datele fi nanciare centralizate. Astfel,
fundaţiile judeţene de tineret se înregistrează în majoritate în categoria Activități ale altor organizații
n.c.a., organizaţii ale minorităţilor naţionale, altele decât cele reprezentate în parlament, se regăsesc în
majoritate în categoria Alte activități asociative n.c.a., în condiţiile în care ambele categorii au, cel puţin la
nivel declarativ, activitate în domeniul educaţional, de exemplu de promovare a valorilor culturale, în cazul
celei de a doua categorii.
Se poate aprecia, de altfel, că alegerea codului CAEN declarat la înregistrarea organizaţiei nu refl ectă
întotdeauna cel mai bine activitatea de bază a acesteia. Un motiv poate fi reorientarea, în timp, a activităţilor
predominante ale organizaţiei, dezvoltarea în ultimii ani a activităţilor economice în cadrul organizaţiilor,
dar, la fel de bine, poate fi vorba şi despre neacordarea unei importanţe deosebite alegerii codului CAEN.
Pentru a face posibilă refl ectarea corectă a activităţii sectorului, este necesară conştientizarea de către
actorii din domeniu a importanţei codifi cării CAEN.
Alături de social, educaţia reprezintă domeniul cu pondere semnifi cativă în aria de acţiune a
organizaţiilor neguvernamentale din România. După 1989, primele care au răspuns unor nevoi
de bază în comunităţi, prin intervenţie directă sau prin furnizare de servicii, au fost organizaţii
neguvernamentale internaţionale. Chiar dacă a predominat serviciul social, nu pot fi lăsate de o parte
proiectele educaţionale destinate unor categorii dezavantajate, cel mai important grup fi ind copiii.
Peste ani, organizaţiile neguvernamentale în domeniul educaţional au evoluat de la intervenţia
punctuală, cu accent pe furnizarea unor servicii în special către categorii de grupuri dezavantajate,
către defi nirea şi promovarea de politici educaţionale, dezvoltarea de capacităţi instituţionale şi/sau
resurse umane, pilotarea unor modele sau mecanisme educaţionale alternative şi crearea de presiune
pentru responsabilizarea guvernării. Intervenţia în domeniul educaţiei devine prioritară la nivelul
politicilor publice şi constituie de multe ori nucleul proceselor de dezvoltare comunitară.
Activităţi și servicii specifi ce domeniului
Eforturile organizaţiilor neguvernamentale de susţinere şi complementare a sistemului public în domeniul
educaţiei s-au concretizat prin crearea de structuri proprii în cadrul sistemului formal de educaţie. În
acelaşi timp însă, organizaţiile neguvernamentale sunt promotorii şi susţinătorii conceptelor de educaţie
nonformală şi informală.
Reprezentare și intervenţie în sistemul public de educaţie
• Învăţământ preuniversitar
În contextul reformei continue a sistemului educaţional naţional şi a resurselor bugetare ce au reprezentat
constant o problemă, contribuţia organizaţiilor neguvernamentale ca furnizori de servicii educaţionale de
calitate este considerabilă.
România 2010
174
Fig. 98. Număr și tipuri de unități de învățământ particular
Unităţi de învăţământ particular
(nivel)
Acreditate, având ca iniţiator Autorizate, având ca iniţiator
Asociaţii / Fundaţii Altele (fi rme) Asociaţii/
Fundaţii Altele (fi rme)
Preşcolar 67 16 252 166
Primar 26 4 38 11
Gimnazial 12 2 17 3
Liceal 27 2 97 6
Şcoli de Arte şi Meserii 12 0 27 1
Unităţi de învăţământ postliceal 64 2 119 4
TOTAL 208 26 550 191
Sursa: www.edu.ro (2009)
Organizaţiile neguvernamentale au susţinut revigorarea sau introducerea în România a unor alternative
educaţionale, ce au fost recunoscute şi evaluate ca atare în cadrul sistemului formal de educaţie. Sunt
incluse aici:
• Pedagogia Step by Step, care a debutat în România în 1994, sub numele de Head Start, la iniţiativa
Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă. Din 1998, programul este preluat şi continuat de
Centrul Step by Step pentru Educaţie și Dezvoltare Profesională. Aplicarea programului a fost
reglementată de Convenţia semnată în iunie 1994 cu Ministerul Educaţiei, convenţie reactualizată
în fi ecare an şcolar pe măsura extinderii programului. În prezent, programul Step by Step este
reprezentat în 10 judeţe (Bistriţa Năsăud, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Alba, Arad, Argeş, Bihor,
Buzău, Bacău) şi municipiul Bucureşti (sursa www.stepbystep.ro).
• Pedagogia Montessori, aceasta constituind o tradiţie în perioada interbelică în România, prin
instruirea educatorilor prin prelegeri susţinute de Maria Montessori, a cărei activitate a fost organizată
prin Asociaţia Montessori România, condusă de Constantin Rădulescu-Motru şi susţinută prin
publicarea de traduceri. Asociaţia Montessori Romania a fost reînfi inţată în 1990, iar noul cadru
legislativ permite crearea de grupuri de educaţie Montessori cu aprobarea inspectoratelor, la cererea
părinţilor şi asociaţiilor care pot sprijini aplicarea acestei pedagogii. Proiectul de implementare a
acestei alternative a fost iniţiat în 1993 de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, în cooperare cu Asociaţia.
În 2008, funcţionau în România grupe de grădiniţă Montessori la Drobeta Turnu Severin, Timişoara,
Bucureşti şi Miercurea Ciuc (în lb. maghiară) şi o şcoală elementară la Cluj-Napoca.
• Pedagogia Waldorf a apărut în România începând cu 1990, în peste 20 de judeţe. În prezent,
învăţământul Waldorf este învăţământ de stat, organizat de Ministerul Educaţiei în baza Acordului
General de Cooperare încheiat în anul 1996. Potrivit www.waldorf.ro, reţeaua naţională de
implementare a pedagogiei reuneşte 40 de unităţi de învăţământ. Nu mai puţin de 23 de asociaţii
și fundaţii Waldorf sunt reunite în cadrul Federaţiei Waldorf din România, entitate ce susţine
reprezentarea la nivel naţional şi internaţional a intereselor grupelor, grădiniţelor, claselor, şcolilor,
liceelor şi centrelor de pedagogie curativă din România.
• Pedagogia Freinet (1995) este recunoscută de Ministerul Educaţiei şi se regăseşte în clase din
judeţele Timiş, Alba, Mureş, Arad şi Bacău. Informaţii detaliate privind particularităţile unităţilor de
învăţământ care aplică acest tip de pedagogie au fost difi cil de identifi cat în cursul cercetării. Una
dintre organizaţiile ceva mai vizibile este Asociaţia Română pentru o școală modernă C. Freinet.
În cadrul alternativei educaţionale Freinet se organizează şi şcoala de vacanţă, o tabără naţională şi
internaţională, organizate cu regularitate.
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
175175
În baza datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică se poate determina ponderea intervenţiei
sectorului privat în sistemul educaţional, fără a putea fi făcută distincţia între activităţile ONG şi cele ale
altor entităţi private. Se înregistrează însă o cuantifi care a numărului de elevi, benefi ciari direcţi ai unităţilor
de învăţământ, susţinute şi de organizaţii neguvernamentale.
Fig. 99. Număr benefi ciari și număr de unități de învățământ private
Reprezentare sistem educaţional pe
nivele de educaţie
Nr. unităţi 2007/2008 Nr. elevi înscriși
2007/2008
Total Privat Total Privat
Învăţământ preșcolar 1 731 206 650 324 11 086
Învăţământ primar și gimnazial 4 737 32 1 789 693 4 525
Învăţământ liceal 1 426 41 791 348 19 186
Învăţământ profesional și de ucenici 147 8 220 335 2 646
Învăţământ postliceal și de maiștri 83 58 45 528 20 587
Sursa: Institutul Naţional de Statistică, 2008
• Învăţământ superior
La nivelul învăţământului superior, implicarea şi reprezentarea organizaţiilor neguvernamentale este
consistentă. În 2009, la nivelul sistemului educaţional naţional, din cele 28 unităţi particulare de învăţământ
superior acreditate, plus 21 acreditate provizoriu şi 5 autorizate să funcţioneze provizoriu, însă afl ate în
curs de acreditare182, cele mai multe fi e au fost înfi inţate la iniţiativa unor asociaţii/fundaţii sau ordine
bisericești, fi e chiar funcţionează în sine ca asociaţii/fundaţii.
În esenţă, intervenţia particulară în sistemul educaţional naţional este cel mai bine reprezentată la nivelul
învăţământului superior.
Fig. 100. Evoluția învățământului superior public și privat
Indicator
2006/2007 2007/2008
Total Privat % Total Privat %
Nr. instituţii de învăţământ superior 104 48 46,15 106 50 47,17
Nr. studenţi înscriși 785 506 265 243 33,77 907 353 380 509 41,94
Personal didactic 30 583 n.a. n.a. 31 964 4 920 15,39
Sursa: Institutul Naţional de Statistică, 2008
Analiza calităţii serviciilor furnizate la nivelul instituţiilor de învăţământ superior (public şi privat) nu a
constituit un scop al prezentei analize. Cu toate acestea, în contextul discuţiilor aprinse din ultimii ani,
legate de legitimitatea păstrării acreditării sau autorizării pentru unele dintre instituţiile private, merită
discutată, de exemplu, rata scăzută de absolvire înregistrată la nivelul instituţiilor private183 sau, poate,
efi cienţa activităţii acestora, văzută nu prin prisma rezultatelor fi nanciare, ci din perspectiva abilităţilor şi
competenţelor dezvoltate la nivelul benefi ciarilor direcţi (studenţi) sau recunoaşterii în plan internaţional.
Învăţământul superior reprezintă nivelul de învăţământ cu cea mai spectaculoasă creştere a ratei brute
de cuprindere184, creştere care a debutat imediat după 1990. Potrivit Raportului asupra stării sistemului
182 Sursa: http://www.edu.ro/index.php/articles/c22
183 Conform INS 2008, rata de absolvire înregistrată la nivelul instituţiilor private pentru 2006/2007 a fost de 12,75%, la un număr total de
studenţi înscrişi de 265 243.
184 Rata brută de cuprindere școlară reprezintă numărul total al studenţilor cuprinşi în învăţământul superior, indiferent de vârstă, ca raport
procentual din totalul populaţiei din grupa ofi cială de vârstă corespunzătoare învăţământului superior.
România 2010
176
naţional de învăţământ (Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, 2009), un rol important în această
evoluţie l-a avut tocmai alternativa particulară. Nivelul maxim al indicatorului este atins în anul universitar
2007/2008 – aproape 54%, diferenţa de creştere în acest, an comparativ cu anul 2001/2002, fi ind de 20 p.p.
Anul 2008/2009 marchează, însă, pentru prima dată în ultimele două decenii, un uşor regres al nivelului
indicatorului – 51,7%, faţă de 53,6% în anul anterior.
Includerea acestor instituţii în analiza intervenţiei organizaţiilor neguvernamentale în domeniul educaţiei a
fost considerată tocmai din perspectiva ponderii activelor şi a veniturilor cuantifi cate în statisticile ofi ciale.
Astfel, 28 universităţi particulare acreditate înregistrau peste 71% din total active imobilizate la nivel
de organizaţii nonprofi t active în domeniul educaţional, respectiv peste 64% din total venituri declarate
la 31 decembrie 2008.
Fig. 101. Ponderea activelor și veniturilor universităților particulare
acreditate în domeniul educației
Date statistice domeniu educaţie
(31 decembrie 2008)
1 EUR = 3.9852
Date statistice pentru cele 28
Universităţi particulare acreditate (Lista
conform www.edu.ro, aprilie 2010)
1 EUR = 3,9852
% în total
Domeniu
Educaţie
RON EURO RON EURO
Active imobilizate 1 021 049 990 256 210 476 727 554 035 182 563 996 71,26%
Venituri din AFSL 1 121 549 357 281 428 625 759 357 054 190 544 277 67,71%
Venituri din act cu
destinaţie specială 384 949 96 595 – – –
Venituri din activitati
economice
67 091 686 16 835 212 5 298 815 1 329 623 7,90%
Total venituri 1 189 025 992 302 007 410 764 655 869 191 873 901 64,31%
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, date de bilanț (prelucrare FDSC)
Furnizare de servicii de formare profesională și dezvoltare de resurse umane pentru educaţie
Rămânând în aria activităţilor certifi cate şi validate formal, merită a fi cuantifi cată contribuţia organizaţiilor
neguvernamentale în domeniul formării profesionale a adulţilor şi, în mod specifi c, în domeniul dezvoltării
de servicii care să vizeze resursele umane implicate în educaţie.
Din perspectiva alternativei dezvoltate raportat la sectorul formal de educaţie, primii paşi în recunoaşterea
educaţiei nonformale şi informale au fost înregistraţi prin asigurarea funcţionalităţii Consiliul Naţional de
Formare Profesională a Adulţilor185, respectiv prin promovarea procedurilor de evaluare şi certifi care a
competenţelor profesionale dobândite în alte contexte decât cele ofi ciale.
• La nivel naţional, potrivit datelor publicate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor
(www.cnfpa.ro), 2 475 cursuri de inițiere, califi care, perfecționare sau specializare au fost
acreditate de către organizaţii neguvernamentale în perioada 2005 – 2009. Pe primul loc ca număr
de cursuri acreditate se situează municipiul Bucureşti – 490 cursuri, urmat de judeţele: Timiş - 184
cursuri, Cluj – 183 cursuri, Iaşi – 176 cursuri, Argeş – 120 cursuri.
Programele acreditate sunt dintre cele mai diverse, vizând ocupaţii de interes pentru cei implicaţi direct
în derularea activităţii în cadrul unei organizaţii neguvernamentale (manager de proiect, expert achiziţii
publice, lucrător social, îngrijitor la domiciliu, manager resurse umane, formatori, mentori, contabil, asistent
185 Politica publică şi reglementarea pieţei de formare profesională continuă este gestionată de CNFPA, care susţine, cel puţin la nivel
declarativ, implicarea ONG-urilor în activităţile de formare continuă, afi rmând în Strategia pe termen scurt şi mediu pentru formare
profesională continuă 2005 – 2010 următoarele: „Dezvoltarea sistemului de FPC nu poate fi concepută în absenţa unor parteneriate
construite cu contribuţia tuturor factorilor care pot infl uenţa evoluţia sistemului, în special a partenerilor sociali, dar şi a statului şi a
autorităţilor sale de reglementare, a asociaţiilor profesionale, a furnizorilor de formare, a societăţii civile etc.“
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
177177
relaţii publice, administrator de reţea, programator, grafi cian etc.), dar şi ocupaţii ce răspund nevoilor
directe ale benefi ciarilor de servicii ai organizaţiilor neguvernamentale (administrator pensiune turistică,
inspector protecţia muncii, consultant fi scal, agent de turism, brutar, tâmplar, bucătar, sudor, lucrător în
comerţ, barman, zugrav etc.).
Necesitatea certifi cării profesionale în unele domenii specifi ce de interes pentru organizaţiile
neguvernamentale a determinat şi implicarea acestora în elaborarea sau revizuirea unor standarde
ocupaţionale, în lipsa cărora certifi carea nu ar fi fost posibilă. Între standardele iniţiate sau revizuite de către
ONG se regăsesc cele pentru formator, director program, manager proiect, manager şi respectiv analist de
resurse umane, ghid montan, manager sistem de mediu, lucrător social, animator socio-educativ, asistent
maternal, asistent medico-social, asistent social abuz, neglijare, rele tratamente, asistent social adopţie,
asistent social în penitenciar, asistent social pentru prevenirea abandonului şi reintegrare, mediator social.
• În afara ofertei de cursuri certifi cate, există la nivel naţional 8 organizaţii neguveramentale care au fost
autorizate de CNFPA, precum şi Centre de evaluare şi certifi care a competenţelor profesionale (din
totalul de 50 de centre raportate la 20 ianuarie 2010);
• La nivelul dezvoltării profesionale a personalului didactic, este remarcată contribuţia organizaţiilor
neguvernamentale în dezvoltarea şi acreditarea a 84 din cele 366 de cursuri incluse în lista Centrului
Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar – CNFP pentru cadrele didactice.
Domeniile cărora se adresează aceste cursuri arată complementaritatea şi transferul de expertiză din partea
ONG către instituţiile de învăţământ. De exemplu:
• Calitatea în învăţământ: „Calitate şi efi cienţă în învăţământul rural“, „Calitate în educaţie“, „Inovaţie şi
performanţă didactică“, „Educaţie preşcolară la standarde europene“;
• Management efi cient: „Program de formare continuă a managerilor şcolari“, “ Curs de formare continuă
a personalului de conducere“, „Managerul instituţiilor de învăţământ“;
• TIC şi abordări inovatoare din perspectiva noilor tehnologii: „Competenţe şi abilităţi prin noi tehnologii“,
„e-Learning“, „Calculatorul şi proiectele interdisciplinare“, „Valorizarea educaţiei în era cunoaşterii“;
• Tehnici de predare şi învăţare: „Strategii de învăţare activă pentru dezvoltarea gândirii critice la
învăţământul primar“, „Gândirea critică, învăţare activă“, „Tehnici creative“, „Predarea şi învăţarea din
perspectiva competenţelor-cheie“;
• Dezvoltarea abilităţilor de viaţă: „Dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor“, „Ateliere de vară“, „Educaţie
pentru democraţie participativă“, „Educaţie interculturală“;
• Consiliere şi orientare: „Cursuri practice de consiliere şi orientare“, „Teorie şi practică în mentorat“;
• Drepturile copilului: „Educarea copilului fără violenţă – disciplina pozitivă“, „Drepturile copilului“.
O statistică relevantă a numărului şi evaluării cursurilor furnizate de către organizaţiile neguvernamentale
pentru cadrele didactice nu a fost disponibilă. Au fost apreciate însă rezultatele anchetei derulate în 2009
de Centrul Naţional de Resurse pentru Orientare Profesională (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei)186. Potrivit
acesteia, ponderea furnizorilor privaţi de formare (ONG, fi rme private, asociaţii) este destul de importantă
(aprox. 14%), posibil ca urmare a unei oferte care prezintă interes pentru cadrele didactice. În condiţiile
în care „oferta furnizorilor din sfera sectorului public (Casa Corpului Didactic, Inspectorat Şcolar Judeţean,
instituţii ale ME, instituţii de învăţământ) se orientează prioritar (în proporţie de aproape 90%) spre
programe cu caracter obligatoriu o dată la 5 ani (sau similare acestora ca tematică)“, aproape un sfert
din oferta furnizorilor din sectorul privat este destinată altor tipuri de cursuri (stagii nondisciplinare
ş.a.m.d.).
186 Formarea profesională continuă în România, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei - Centrul Naţional de Resurse pentru Orientare
Profesională, Bucureşti 2009
România 2010
178
Promovarea și recunoașterea educaţiei nonformale și informale
Devenită prioritate la nivel european, promovarea şi recunoaşterea complementarităţii tuturor formelor
de învăţare, a cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor dezvoltate în afara cadrului formal, au devenit
prioritate strategică şi în politicile publice ce privesc sistemul educaţional românesc.
Cu toate acestea, ritmul de operaţionalizare a mecanismelor de recunoaştere a educaţiei nonformale este
lent. Nu avem mecanisme instituţionale care să certifi ce şi să valideze învăţarea realizată în contexte informale
şi nonformale, deşi construcţia acestor mecanisme a intrat ferm pe agenda europeană. Nu există stimulente
concrete pentru individ sau pentru angajatori care să motiveze participarea la învăţare pe tot parcursul vieţii, deşi
statul câştigă cu atât mai mult, cu cât are o forţă de muncă mai educată.187
Prin esenţa activităţii lor, organizaţiile neguvernamentale sunt cei mai importanţi promotori ai educaţiei
nonformale şi informale, în activităţi şi proiecte proprii sau prin dezvoltarea de parteneriate cu unităţile
de învăţământ formal sau instituţii publice. Centrarea pe nevoile indivizilor, fl exibilitatea şi adaptarea faţă de
acestea, promovarea creativităţii sunt esenţiale în defi nirea intervenţiilor sectorului neguvernamental şi
conducând la atingerea rezultatelor înregistrate de-a lungul timpului.
Cu toate acestea, colectarea unor date obiective care să scoată în evidenţă calitatea, cantitatea, diversitatea,
şi nu, în cele din urmă, impactul acestor intervenţii, este extrem de difi cilă. Activitatea organizaţiilor
neguvernamentale este în general centrată pe proiecte, cu rezultate vizibile (nu neapărat tangibile, atunci
când vorbim despre dezvoltare de abilităţi în domeniu nonformal) la nivelul benefi ciarilor direcţi. De cele
mai multe ori însă, impactul pe termen mediu sau lung este difi cil de apreciat. Toate acestea se refl ectă, de
altfel, la nivelul gradului de vizibilitate şi încredere publică în sectorul neguvernamental.
Cultura evaluării sau a determinării impactului activităţilor derulate este la început de drum, nu neapărat
din lipsa datelor, ci mai degrabă a resurselor necesare colectării şi prelucrării acestora. Rareori se reușește
identifi carea unor fi nanţatori sau, în general, a unor resurse care să permită evaluarea, cu o anumită
regularitate, a proiectelor/activităţilor derulate după încheierea acestora.
Intervenţii specifi ce organizaţiilor educaţionale includ:
• Actiuni de advocacy pentru a pune presiune asupra factorilor de decizie (la nivel central şi local)
pentru a-şi respecta promisiunile şi a asigura accesul la educaţie pentru toţi copii, la un nivel
acceptabil de calitate. Într-un cadru mai restrictiv, specifi c ultimilor ani, sensibilizarea autorităţilor faţă
de importanţa educaţiei inclusive pentru copii/tineri cu cerinţe educaţionale speciale;
• Actiuni centrate pe creşterea calităţii şi impactului serviciilor educaţionale: after-school, pilotarea
şi promovarea metodelor de educatie nonformală adresate copiilor/tinerilor, dar şi „educatorilor“;
sistemele alternative de educaţie;
• Acţiuni de cercetare şi evaluare în domeniul educaţional pentru a suplini lipsa unor date statistice,
pentru a fundamenta intervenţii sau a determina acţiuni la nivelul autorităţilor sau, în general,
intervenţia comunitară (situaţia copiilor rromi, situaţia copiilor singuri acasă, copiii cu nevoi speciale,
grupuri de copii şi tineri din penitenciare sau alte grupuri vulnerabile);
• Acţiuni de complementare a sistemului de consiliere din România, pentru diverse categorii de
benefi ciari (centrele educaţionale, reţeaua de servicii pentru angajare – prin furnizarea serviciilor de
formare şi incluziune pe piaţa muncii, în special a categoriilor vulnerabile, reţeaua de servicii pentru
tineret etc.);
• Acţiuni de furnizare directă de servicii de educaţie pentru diverse categorii de benefi ciari, în special
pentru cei afl aţi în risc de excluziune.
În toate acestea, organizaţiile neguvernamentale au avantajul acţiunii promovate pornind de la nevoi
187 România Educaţiei, România Cercetării – Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educaţiei și
cercetării, Bucureşti, iulie 2007
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
179179
directe, fi ind cel mai aproape de benefi ciari. Iar aici, diversitatea activităţilor este dată de diversitatea
problemelor, a categoriilor de benefi ciari, a metodelor de lucru alese, de disponibilitatea de adaptare a
unor modele practicate în alte zone sau ţări:
• Acţiuni centrate pe necesitatea creşterii nivelului de participare şcolară, respectiv reducere/prevenire
abandon şcolar i.e modelul şcolii mobile, reţele de centre educaţionale, cu tendinţa de specializare a
intervenţiei (i.e Salvaţi Copiii România, care deschide, în decembrie 2009, primul Centru de Educaţie
Emoţională şi Comportamentală pentru Copii; Asociaţia „Alternative Sociale“ – asistenţă pentru copiii
singuri acasă etc), presiune pentru conturarea politicilor naţionale împotriva segregării şcolare (acţiune
concertată a Romani Criss şi a altor organizaţii pentru rromi) şi, în ultimii ani, pentru implementarea
acestora;
• Acţiuni pentru creşterea participării copiilor şi tinerilor, a implicării acestora în viaţa comunităţii,
promovarea parteneriatului i.e. programele de dezvoltare a abilităţilor de viaţă, de educaţie pentru
viaţă (pe tematici specifi ce: mediu, educaţie civică, sănătate, consum de droguri etc.), susţinerea
formării consiliilor locale ale copiilor şi tinerilor; burse pentru elevi (fundaţii corporatiste), etc.;
• Acţiuni pentru integrarea în societate a unor grupe speciale de benefi ciari i.e. integrare copii şi tineri
cu dizabilităţi (Fundaţia Motivation, Pentru Voi Timişoara etc.), copii supradotati şi servicii speciale
dezvoltate pentru aceştia (EDUGATE – Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor
Supradotaţi și Talentaţi), ateliere protejate şi activităţi asociate dezvoltării de abilităţi practice care să
faciliteze integrarea pe piaţa muncii, educaţia parentală;
• Acţiuni de promovare a benefi ciilor învăţării pe tot parcursul vieţii (i.e. activitatea organizaţiilor de
tineret, implicate în furnizarea de servicii de instruire adaptate nevoilor etc.), a programelor de
educaţie intergeneraţionale (i.e Fundaţia „Principesa Margareta“ ).
Parteneriate educaţionale
Activităţile derulate de organizaţiile neguvernamentale în domeniul educaţional au reuşit să scoată în
evidenţă benefi ciile recunoaşterii parteneriatului dintre instituţiile publice şi societatea civilă. Organizaţii
neguvernamentale au fost implicate în susţinerea de activităţi extracurriculare, în dezvoltarea şi ameliorarea
şcolară, în implicarea părinţilor în actul educaţional şi în managementul şcolii (comitete şi asociaţii de
părinţi), în ameliorarea accesului la educaţie, în zone şi pentru grupuri dezavantajate sau în comunităţi
multiculturale, promovarea şi susţinerea de module educaţionale opţionale, în pilotarea diverselor
programe educaţionale.
La nivel preuniversitar, multe dintre programele naţionale extracurriculare, în care s-a promovat parteneriatul
educaţional, au fost pilotate sau susţinute de organizaţii neguvernamentale. Pot fi menţionate în acest
context:
• Programele naţionale A doua șansă pentru învăţământul primar şi, respectiv, A doua șansă
pentru învăţământul secundar inferior – Punctul de plecare al programului A Doua Şansă este
anul scolar 1999 – 2000, când MECT, în cadrul unui proiect al Centrului Educaţia 2000, fi nanţat de
Ministerul Afacerilor Externe Norvegia, Pactul de Stabilitate a iniţiat în învăţământul obligatoriu un
program de combatere a marginalizarii și excluderii sociale și profesionale a tinerilor care au abandonat
învățământul obligatoriu și nu au competențele minime necesare ocupării unui loc de muncă. Proiectul a
fost implementat în 11 școli-pilot, din 6 judeţe și municipiul București. Ariile de program dezvoltate
în cadrul proiectului-pilot A Doua Şansă au fost: formarea profesorilor, curriculum experimental,
mediere şcolară, activităţi extracurriculare. După o perioadă în care diverse proiecte izolate au încercat
continuarea pionieratului din 1999, o varianta structurată şi posibil de aplicat la scară naţională a fost
iniţiată de MECT prin intermediul proiectelor Phare.188
188 Lucia Copoeru, Viorica Pop, Paul Vermeulen, Raport de monitorizare și evaluare a programului „A doua șansă“ în România, octombrie 2007
(www.acces-la-educatie.edu.ro)
România 2010
180
• Programul naţional „Educaţie pentru cetăţenie democratică“ 189, lansat în februarie 2003, s-a
fundamentat odată cu implicarea unui număr considerabil de organizaţii şi instituţii. Parteneriatul
reunea atunci UNICEF – România, UNHCR România, Asociaţia Naţională pentru Educaţie din România,
Asociaţia ArtEd, Asociaţia ARDOR, Fundaţia CODECS pentru Leadership, Fundaţia AMOBA, Liga pentru
Apărarea Drepturilor Omului, Salvaţi Copiii, ANSIT, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală,
Şcoala Internaţională „Mark Twain“, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Biroul de
Informare al Consiliului Europei în România.
• Educaţie pentru sănătate, iniţiat în 2001 şi susţinut în primă fază, cel puţin de 15 organizaţii
neguvernamentale, cu suportul UNICEF, USAID și UNFPA.190
• Avocatul elevului – program-pilot implementat în 8 licee din Bucureşti, Ilfov şi Buzău, într-un
parteneriat promovat de Asociaţia „Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21“,
Ministerul Educaţiei și Cercetării şi Reprezentanţa UNICEF iîn România.191 Proiectul a experimentat
metodologia, mecanismele şi instrumentele prin care drepturile copilului pot deveni o realitate în
şcoli, prin promovarea unei structuri care reuneşte unitar elevi, cadre didactice şi părinţi.
• Creează-ţi mediul – proiect educaţional inclus în Curriculum naţional al obiectelor opţionale
pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial, începând cu anul şcolar 2007 – 2008. Programul
de educaţie civică a fost experimentat începând cu anul 2004 în 20 de şcoli din 19 oraşe, într-un
parteneriat susţinut de o societate comercială şi Fundaţia Concept.192
• Proiectul grădiniţelor estivale pentru copii rromi – metodologie elaborată în baza unei iniţiative a
Fundaţiei Ruhama193 și care a fost recomandată ulterior de către MECT la nivel naţional.
Lista exemplelor de bună practică poate continua, fără a lăsa deoparte activităţile specifi ce pentru diverse
grupuri-ţintă. Nu întâmplător, operaţionalizarea unuia dintre obiectivele strategice asumate de Ministerul
Educaţiei vizează tocmai necesitatea continuării programelor naţionale extracurriculare, dezvoltarea
parteneriatului educaţional şi a programelor educative.
De cele mai multe ori, aprecierile privind relaţia organizaţie neguvernamentală – şcoală sunt pozitive, în
sensul în care intervenţia în educaţie presupune construirea unei relaţii pe termen lung. Participanţii în
cadrul focus grupului organizat pentru cercetarea de faţă au susţinut, de altfel, necesitatea sprijinului
la nivelul autorităţilor centrale sau regionale (i.e. orice intervenţie în scoală trebuie să aibă acordul
inspectoratelor ,colare), chiar şi în contextul conştientizării mobilităţii factorilor de decizie, mai accentuată
la acest nivel.
În ultimii ani, organizaţiile neguvernamentale au adus în şcoli sau în comunităţi modele de intervenţie sau
metode de lucru care au rezonat cu nevoile copiilor, tinerilor, părinţilor, cadrelor didactice sau comunităţilor.
Prin pilotarea diverselor acţiuni, s-a valorifi cat expertiza organizaţiilor neguvernamentale şi, poate, într-o
anumită măsură, şi deschiderea diverşilor fi nanţatori (publici sau privaţi) către susţinerea de acţiuni la nivel
educaţional. Presiunea rămâne în continuare pe consolidarea rolului activ al şcolii în comunitate194.
189 www.civica-online.ro
190 http://www.educatiepentrusanatate.ro/index.html/articles?articleID=24
191 http://www.agenda21.org.ro/avocatul_elevului.html
192 http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_11844/Creeaza-ti-mediul-obiect-de-studiu-optional-ininvatamantul-
primar-si-gimnazial.html; http://www.responsabilitatesociala.ro/studii-de-caz-csr/holcim-romania/creeaza-ti-mediul.html
193 http://www.ruhama.ro/ro/educatie/programe-educationale
194 „[...] şcoala va trebui să stimuleze şi să ghideze participarea activă a elevilor la viaţa comunităţii prin implicarea lor în programe
comunitare, activităţi de voluntariat, grupuri de suport, asistenţă socială, parteneriate cu ONG-uri. Şcoala însăşi poate crea propriile
ONG-uri dacă doreşte să stimuleze antreprenoriatul social al elevilor. Măsura în care o şcoală va reuşi să-şi asume aceste noi funcţii va
deveni un indicator fundamental al capacităţii sale instituţionale şi un atuu esenţial pe piaţa de servicii educaţionale. Nu mai putem
concepe în secolul XXI o şcoală care îşi închide porţile după orele de curs, care se izolează pe sine şi care-i văduveşte pe elevi de
participarea la rezolvarea problemelor comunităţii.“, extras din România Educaţiei, România Cercetării – Raportul Comisiei Prezidenţiale
pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educaţiei și cercetării, Bucureşti, iulie 2007
Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări
181181
Reţele, coaliţii
La nivelul sectorului educaţional sunt puţine structurile formalizate pe termen lung ale organizaţiilor
neguvernamentale, însă este relevantă capacitatea de mobilizare pe arii de intervenţie specifi ce sau pe
probleme delimitate. De remarcat mobilizarea sectorului în dezbaterile desfăşurate de-a lungul timpului
pentru modifi carea legilor educaţiei, în diverse campanii derulate la nivel naţional.
Câteva reţelele sau coaliţii au fost identifi cate, mai mult sau mai puţin active sau vizibile prin prisma
subiectelor centrale pe care le-au promovat:
• Reţeaua Naţională a Educaţiei pentru Cetățenie Democratică iniţiată de Institutul Intercultural
Timișoara;
• Coaliţia pentru Universități curate – cu un grup de iniţiativă reunind: Alianţa Naţională a
Organizaţiilor Studenţești din România, Asociaţia Ad Astra, Asociaţia FAR, Asociaţia Pro Democraţia,
Asociaţia Profesională pentru Educaţie și Cercetare EduCer din România, Centrul Euroregional pentru
Democraţie, Centrul pentru Jurnalism Independent, Colegiul Noua Europă, Grupul pentru Dialog
Social, Grupul pentru Reforma Universitară, Societatea Academică din România, Societatea Română
de Știinţe Politice, Solidaritatea Universitară;
• EDUGATE – Consorțiul Român pentru Educația Copiilor și Tinerilor Supradotați și Talentați,
reunind peste 40 de membri, şi care s-a impus prin susţinerea propunerii legislative privind educaţia
tinerilor supradotaţi şi capabili de performanţă înaltă;
• Rural Net, reţea reunind 23 organizaţii membre şi care, în timp, a devenit un punct de referinţă în
dezvoltarea politicilor publice relaţionate dezvoltării comunitare;
• Coaliţia pentru susţinerea Campaniei Globale pentru Educaţie, coordonată în România de
Organizaţia Salvaţi Copiii începând din 2001 şi, poate, una dintre cele mai vizibile campanii la nivel
naţional şi internaţional. Campania urmăreşte, pe plan internaţional, îndeplinirea Obiectivelor
Educaţiei pentru Toţi (Education for All) stabilite la Dakar, în anul 2000, de 180 de ţări ale lumii: (1)
extinderea educaţiei preşcolare; (2) asigurarea învăţământului obligatoriu gratuit pentru toţi copiii;
(3) promovarea educaţiei continue şi a învăţării abilitaţilor de viaţă pentru tineri şi adulţi; (4) creşterea
ratei de alfabetizare a adulţilor cu 50% la nivel global; (5) atingerea parităţii de gen până în 2005 şi (6)
creşterea calităţii în educaţie.

BIBLIOGRAFIE
Agenţia de Monitorizare a Presei, Transparenţa fondurilor europene în România, 2009.
Andrei Lavinia (Terra Mileniul III), Chifu Mioara (ANBCC), Tănase Ioan (ANBCC), Micescu Viorel
(CENTRAS), Bărbulescu Dan (SDD), Pârvu Septimius (APD), Chioveanu Paul (AMP), Dobre Sînziana
(CeRe), Preda Oana (CeRe), Răuţă Raluca (CeRe), 112 pentru Fonduri Structurale, Raport, 2009.
Arpad Tudor, Europa Civică – România civică, 2008.
Asociaţia pentru Relaţii Comunitare & Scot Company Consulting, Mic ghid fi scal pentru implicare
socială, mai 2007.
Badea Camelia, Pavel Florina, Transparenţă și participare în administraţia publică – Ghid de bune practici,
2005.
Bădilă Adrian, Andrei Lavinia, Teodorescu Eliza, Ciută Ioana, Damian Roxana, Raluca Alexandru, Raport
privind direcţiile strategice în domeniul protecţiei mediului pentru perioada 2010-2020, 2009.
Bădilă Adrian (coord.), Andrei Lavinia, Teodorescu Eliza, Ciută Ioana, Damian Roxana, Alexandru
Raluca, Raport privind direcţiile strategice în domeniul protecţiei mediului pentru perioada 2010 - 2020,
Forumul ONG de mediu - Orizont 2020, noiembrie 2009.
Bărbulescu Dan, Popa Costel, Transparenţa Fondurilor Europene în România, Raport de monitorizare
şi analiză a fi nanţărilor europene, Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia, 2007.
Bazin Cécile, Malet Jacques, La France associative en mouvement. Recherches & Solidarités, 7ème
édition, Recherches & Solidarités, noiembrie 2009.
Berceanu Diana, Burada Valentin, Dialogue for Civil Society. Report on the state of civil society in Romania
2005, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC). CIVICUS Civil Society Index, 2006.
Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni, Transparenţă decizională în administratia publică – practici
curente în judeţul Satu Mare, 2008.
Brașovean Ioana, Gheorghe Cătălin, Pirtoc Dana, Porumb Alina, Tendinţe ale implicării sociale în
România, 2008.
Bujder Irina, Transparenţa parlamentară și participarea societăţii civile la procesul legislativ.
Bularda Doru Cristian, Chioveanu Paul, Pop Andrei, Preda Oana, Presadă Florina, Buna guvernare la
români, Ghid de bune practici pentru consolidarea bunei guvernări locale, 2008.
Burada Valentin, Berceanu Diana, Petrescu Claudia, Analiza mecanismelor de fi nanțare directă de la
bugetul de stat pentru organizaţii neguvernamentale în România, 2007.
CEE Trust (2004), Report of the consultation process in Romania, consultation process facilitated,
Association for Community Relations, mai-august 2004.
CIVICUS/FDSC, 2005, Dialogue for civil society. Report on the state of civil society in Romania, Bucureşti,
2005.
CIVIUS, Civil Society Development Foundation (CSDF) (2006), Dialogue for Civil Society, Report on the
state of civil society in Romania, 2005, CIVICUS Civil Society Index. An international action-research
project coordinated by CIVICUS: World Alliance for Citizen Participation.
184
Comisia Europeană, Întreprinderi și Industrie, Întreprinderile mici au prioritate – Europa este bună pentru
IMM-uri, iar IMM-urile sunt bune pentru Europa, Ediţia 2008, .
Comolli Loic, Etchart Nicole, Varga Eva, Cadrul legal și de reglementare pentru autofi nanţarea OSC în
România, 2007.
Copoeru Lucia, Pop Viorica, Vermeulen Paul, Raport de monitorizare şi evaluare a programului „A
doua şansă“ în România, octombrie 2007.
Cosmeanu Marius, Organizaţiile de mediu din România, Raport de evaluare naţională, Centrul
Educaţional Soros, 2008.
Cosmeanu Marius, Organizaţiile de mediu din România - Raport de evaluare naţională, decembrie 2008;
(un proiect realizat de Centrul Educaţional Soros);
Dahrendorf Ralf, După 1989: Morală, revoluție și scocietate civilă, Ed. Humanitas 2001, pg.108.
Dakova Vera, Dreossi Bianca, Hyatt Jenny, Socolovschi Anca (2000), Review of the Romanian NGO
Sector: Strengthening Donor Strategies, septembrie 2000
htm
Dakova Vera, Dreossi Bianca, Hyatt Jenny, Socolovschi Anca, O prezentare a sectorului ONG românesc:
Revigorarea strategiilor donatorilor, 2000.
EFC Research Task Force, Foundations in the European Union – Facts and Figures, Report on work,
mai 2008.
Epure Carmen, Ţigănescu Oana, Vameşu Ancuţa, Romanian Civil Society: An Agenda for Progress, A
preliminary report on the civicus index on civil society project in Romania, 2001.
EUROPEAN COMMISSION Directorate-General for Research, Giving More for Research in Europe: The
role of foundations and the nonprofi t sector in boosting R&D investment, 2005.
European Foundation Centre, Comparative Charts Of Foundation Laws, 2009.
European Foundation Centre, Foundation Facts & Figures Across the EU-Associating Private Wealth for
Public Benefi t, aprilie 2005.
FDSC, CENTRAS, Analiza mecanismelor de fi nanțare directă de la bugetul de stat pentru organizații
neguvernamentale în România, mai 2007.
FDSC, Changes and trends in the nonprofi t sector,1998.
FDSC, Comportamentul asociativ și fi lantropic al populației, 1998.
FDSC, Contribuţia societăţii civile în derularea procesului legislativ din anul 2007, Ghid de bune practici,
2007.
FDSC, Dialogue for Civil Society, Report on the state of civil society in Romania, 2005.
FDSC, Finanţarea guvernamentală directă pentru organizaţiile neguvernamentale în România, 2007.
FDSC, Locul și rolul organizaţiilor neguvernamentale pe piaţa de servicii sociale din România, 2007.
FDSC, Social Watch Report, Impossible Architecture. Why the fi nancial structure is not working for the poor
and how to redesign it for equity and development, 2006.
FDSC, Social Watch Report, The Need to Put Social Security Back on the Agenda, 2008.
Federaţia Organizaţiilor pentru Protecţia Copilului, Raport de evaluare (draft nr. 1) a situației privind
serviciile sociale furnizate de ONG serviciile sociale derulate de sectorul neguvernamental și structura
surselor de fi nanţare ale acestora (2007–2009), martie 2010.
185185
Fundaţia pentru o Societate Durabilă în parteneriat cu Ministerul Mediului, Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului și Institutul Naţional de Statistică, Indexul Societăţii Durabile (ISD).
Giurgiu Anca, Volunteer Activity and the Volunteers in Romania, în Social Economy and Law Journal
(SEAL), 2001.
Granovetter Mark, 1982, „The strength of weak ties“, în Marsden P. V. și Lin N. (coord.), Social Structures
and Network Analysis, Sage, Londra, pp. 105-130.
Guidelines for preparing National Report on strategies for Social Protection and Social Inclusion.
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei – Centrul Naţional de Resurse pentru Orientare Profesională,
Formarea profesională continuă în România, Bucureşti, 2009.
Institutul pentru Politici Publice, Cum să formulezi corect recomandări de politică publică - Ghid practic
destinat organizaţiilor neguvernamentale, 2009.
Lambru Mihaela, Există participare publică în România?, Centrul de Resurse pentru Participare
Publică – CeRe, Bucureşti, 2006.
Lambru Mihaela, Mărginean Ioan (coordonatori), Parteneriatul public – privat în furnizarea de servicii
sociale Ed. Ziua, Bucureşti, 2004.
Lambru Mihaela, Relaţia între sectorul de afaceri și sectorul nonguvernamental – între sponsorizare și
construcţia de relaţii parteneriale, Fundaţia CONCEPT, ianuarie 2004.
Lisetchi Mihai, Model participativ de elaborare a unei politici publice privind ONG în România, 2008.
Lloyd Peter, The social economy in the new political economic context, Background report The social
economy as a tool of social innovation and local development, OECD LEED Trento Centre for Local
Development, 2005.
Making Civil Society Work, 2001.
Maslyukivska Olena P., Role of Nongovernmental Organizations in Development Cooperation, 1999.
Ministerul Muncii, al Solidarităţii Sociale şi al Familiei, National Strategic report concerning social
protection and Social Inclusion, 2006.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Asistenţă tehnică pentru promovarea campaniei
naţionale de conștientizare în domeniul incluziunii sociale, Raport de cercetare privind evaluarea
conferinţelor regionale, 2009.
Mitruţiu Mircea, Nicosevici Radu, Dragomirescu Corina, Fiţ Simona, Nemeşan Adina, Agenda politicilor
publice – Finanțare prin bugetul de stat, 2009.
Moraru Adrian, Ercuş Loredana, Miron Răzvan, Alegerile locale 2008 prin ochii societăţii civile. Raport
naţional privind mecanisme și practici folosite de partide pentru fi nanţarea activităţilor specifi ce campaniei
electorale pentru alegerile locale, Institutul pentru Politici Publice, iulie 2008.
National Survey of Third Sector Organisations Overall Report – National Results, Cabinet Offi ce of the
Third Sector, Ipsos Mori, decembrie 2008.
NGO Assessment for Peace Corps Romania, 2003.
Olivier de Sardan Jean-Pierre, 1995, Anthropologie et développement. Essai en socio-anthropologie du
changement social, APAD-Karthala, Marseille (APAD) & Paris (Karthala) (Hommes et Sociétés).
Olteanu Sînziana, Preda Oana, Presadă Florina, Ghid pentru un Parlament responsabil și inovator: cum
să implici societatea civilă în procesul legislativ, 2007.
186
Omenia, revista trimestrială a Federaţiei Naţionale a Caselor de Ajutor Reciproc, Anul 2,
Nr. 1, martie 2010.
Petrescu Claudia, Rusu Octavian, „Instrumente de politici publice în sistemul de furnizare a serviciilor
sociale“, în revista Calitatea Vieţii, XIX, nr. 1 – 2, 2008.
Ponthieux Sophie, 2006, Le capital social, La Découverte (Collection Repères), Paris.
Preda Oana, Olteanu Sînziana, Ghid de participare publică pentru autoritățile publice locale, 2008.
Pro Vobis, Drepturile și responsabilităţile voluntarilor.
Putnam Robert, Bowling Alone: The Collapse and Revival of American Community, Simon & Schuster,
New York, 2000.
Putnam, Robert D, Making Democracy Work. Civic Traditions in Modern Italy, Princeton, Princeton
University Press, 1993.
Raport alternativ al FONPC către Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului referitor la cel
de-al treilea Raport periodic al Guvernului României pentru intervalul 2003–2007.
Raport alternativ la cel de-al treilea şi al patrulea Raport periodic înaintat de România Comitetului
ONU pentru Drepturile Copilului 2003–2007, Salvaţi Copiii, Bucureşti, 2008.
Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografi ce, 2009.
Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi
cercetării, România Educaţiei, România Cercetării, Bucureşti, iulie 2007.
Raţă Nicole, Advocacy și infl uenţarea politicilor publice, Ghid pentru organizaţiile neguvernamentale.
REC for Central and Eastern Europe, Manual on Public Participation in Environmental Decisionmaking,
Budapesta, 1994.
Revista 3, „A cui este societatea civilă?“, 1989-1999.
Salamon Lester M., Anheier Helmut K. şi asociaţii, Globalizarea sectorului nonprofi t: O teorie revizuită,
rezumat, Center for Civil Society Studies, 1998.
Salamon Lester M., Sokolowski S. Wojciech, The Johns Hopkins Comparative Nonprofi t Sector Project +
Global Civil Society. An Overview, Regina List, 2003.
Salamon M. Lester, The tools of government. A guide to the New Governance. Oxford University
Press, 2002.
Sandu Dumitru (coord.), Câmpean Cosmin, Marina Lucian, Peter Mihaela, Şofl ău Vasile, Practica
dezvoltării comunitare, Ed. Polirom, Iaşi, 2007.
Sandu Dumitru, Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2005.
Săulean Daniel, Epure Carmen, „Defi ning the nonprofi t sector in Romania“, în Working Papers Of
The Johns Hopkins Comparative Nonprofi t Sector Project, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii
Civile, 1998.
Săulean Daniel, Sursele sociale ale vieţii asociative și fi lantropiei în România, 2001.
Sîrbu Ion Desideriu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, vol. I & II, Ed. Institutului Cultural (ediţie de
Elisabeta Sîrbu, cronologie Toma Velici), Bucureşti, 2005.
Societatea Academică din România, Raportul de analiză și prognoză, Criza economică și statul de drept,
2009.
Sorescu Andrei, Răduţ Carmen, Reglementarea participării publice în România și Uniunea Europeană,
2006.
187187
Stănculescu Manuela Sofi a, Marin Monica, Barometrul verde – Raport de cercetare, 112 pentru Fonduri
Structurale, Coaliţia ONG-uri pentru Fonduri Structurale, octombrie 2008.
Study of volunteering in sports sector in the European Union, National Report-România.
Study on Recent Public and Self-Regulatory Initiatives Improving Transparency and Accountability
of NonProfi t Organisation in the European Union, 2009.
Study on the incorporation of Social Considerations in Public Procurement in the EU, iulie 2008.
TERRA Mileniul III şi ALMA-RO, Asumă-ţi responsabilitatea. Gândește politici verzi. Barometru
ONG, 2008.
Toth Alexandru, Dărăşteanu Cătălin, Tarnovschi Daniela, Autorităţile locale faţă în faţă cu fondurile
europene, 2010.
Voicu Bogdan, Satul românesc pe drumul către Europa, Ed. Polirom, Iaşi, 2006.
Voicu Mălina, Voicu Bogdan, Volunteering in Romania: a rara avis, în Paul Dekker şi Loek Halman
(editori) – The Values of Volunteering. Cross-Cultural Perspectives, Kluwer Publishers, pp.143160, 2003.
Weil Marie, The Handbook of community practice, Sage Publications, Londra, 2005.
Zani Bruno, Palmonari Augusto, Manual de psihologia comunităţii, Ed. Po, 2003.

ANEXA 1:
Lista Hotărârilor de Guvern prin care au fost recunoscute ca fi ind de utilitate
publică 105 organizații neguvernamentale:
Hotărâre Guvernul României 1585 16/12/2009 894 21/12/2009
privind recunoaşterea asociaţiei „Camera de Comerţ şi Industrie România-Turcia“ ca fi ind de utilitate
publică
Hotărâre Guvernul României 103 18/02/2009 103 19/02/2009
privind recunoaşterea Asociaţiei „Centrul de Mediere Craiova“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1580 04/12/2008 835 11/12/2008
privind recunoaşterea Fundaţiei Române pentru Democraţie ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1531 25/11/2008 804 02/12/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei Euro$lt$26 România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1506 19/11/2008 797 27/11/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei „Livone Tenis Club - Ilie Năstase“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1459 12/11/2008 795 27/11/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei „Habitat for Humanity România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1414 04/11/2008 767 14/11/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei „Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1415 04/11/2008 767 14/11/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei „Uniunea Armenilor din România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1344 22/10/2008 731 29/10/2008
pentru retragerea actului de recunoaştere a Asociaţiei „Domus“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1281 08/10/2008 715 21/10/2008
privind recunoaşterea asociaţiei „Uniunea Croaţilor din România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1123 18/09/2008 666 25/09/2008
privind recunoaşterea asociaţiei „Uniunea Democrată Turcă din România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1126 18/09/2008 666 25/09/2008
privind recunoaşterea Uniunii Polonezilor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1125 18/09/2008 666 25/09/2008
privind recunoaşterea asociaţiei „Liga Albanezilor din România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1124 18/09/2008 666 25/09/2008
privind recunoaşterea asociaţiei „Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România“ ca fi ind de
utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1062 10/09/2008 653 16/09/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei Yacht Club Regal Român ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1033 03/09/2008 645 10/09/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei Nevăzătorilor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 995 27/08/2008 639 05/09/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei „Uniunea Bulgară din Banat - România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 902 20/08/2008 626 28/08/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei Macedonenilor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 903 20/08/2008 629 29/08/2008
privind recunoaşterea asociaţiei „Uniunea Elenă din România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 836 13/08/2008 609 18/08/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 709 02/07/2008 515 09/07/2008
privind recunoaşterea Fundaţiei „Institutul Social Democrat Ovidiu Şincai“ ca fi ind de utilitate publică
190
Hotărâre Guvernul României 625 11/06/2008 454 18/06/2008
privind recunoaşterea Fundaţiei C.I.D. România (Children in Distress - Copii în Difi cultate) ca fi ind de
utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 626 11/06/2008 454 18/06/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei „Catharsis“ din Braşov ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 599 04/06/2008 433 10/06/2008
privind recunoaşterea asociaţiei „Forumul Democrat al Germanilor din România“ ca fi ind de utilitate
publică
Hotărâre Guvernul României 526 21/05/2008 392 23/05/2008
privind recunoaşterea Fundaţiei Ronald S. Lauder - România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 530 21/05/2008 397 27/05/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei Magistraţilor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 493 14/05/2008 382 20/05/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei pentru Promovarea Femeii din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 494 14/05/2008 382 20/05/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei „Centrul Diecezan Caritas Iaşi“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 509 14/05/2008 389 22/05/2008
privind recunoaşterea Fundaţiei „ROMTENS“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 473 07/05/2008 358 09/05/2008
privind recunoaşterea Societăţii de Cultură Macedo-Română ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 472 07/05/2008 362 12/05/2008
privind recunoaşterea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 285 12/03/2008 206 18/03/2008
privind recunoaşterea Fundaţiei „COMMUNITAS“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 156 13/02/2008 125 18/02/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei Comunelor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 124 06/02/2008 112 12/02/2008
privind recunoaşterea Fundaţiei „RENAŞTEREA PENTRU EDUCAŢIE, SĂNĂTATE ŞI CULTURĂ“ ca fi ind de
utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 125 06/02/2008 112 12/02/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei „SANO-HEP“ ROMÂNIA ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 126 06/02/2008 112 12/02/2008
privind recunoaşterea Fundaţiei „SFÂNTA IRINA“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 108 30/01/2008 85 01/02/2008
pentru modifi carea Hotărârii Guvernului nr. 20/2004 privind recunoaşterea Uniunii Naţionale a Cadrelor
Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 109 30/01/2008 87 04/02/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei Italienilor din România - RO.AS.IT. ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 72 23/01/2008 63 28/01/2008
privind recunoaşterea Fundaţiei Universitare „Alma Mater“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 41 16/01/2008 49 22/01/2008
privind recunoaşterea Asociaţiei „Harghita Visual Art“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1553 19/12/2007 884 21/12/2007
privind recunoaşterea Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1236 10/10/2007 698 16/10/2007
privind recunoaşterea Asociaţiei „Liga Navală Română“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 970 22/08/2007 598 30/08/2007
pentru recunoaşterea Asociaţiei Generale a Inginerilor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 869 01/08/2007 552 13/08/2007
pentru recunoaşterea Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul
Administraţiei şi Internelor ca fi ind de utilitate publică
191191
Hotărâre Guvernul României 795 25/07/2007 510 30/07/2007
privind recunoaşterea Fundaţiei „Columna“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 269 14/03/2007 232 04/04/2007
privind recunoaşterea Asociaţiei „PROVITA - MAMA ŞI COPILUL“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 807 21/06/2006 547 26/06/2006
privind recunoaşterea Asociaţiei Academia de Ştiinţe Tehnice din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 286 02/03/2006 223 10/03/2006
privind recunoaşterea Fundaţiei „Un copil o speranţă“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1240 13/10/2005 939 20/10/2005
privind recunoaşterea Asociaţiei Criminaliştilor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1139 29/09/2005 886 04/10/2005
privind recunoaşterea „Uniunii Române de Transport Public“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1106 22/09/2005 884 03/10/2005
privind recunoaşterea Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 927 11/08/2005 763 22/08/2005
privind recunoaşterea Asociaţiei Solidaritatea Umană ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 388 05/05/2005 404 13/05/2005
privind recunoaşterea Fundaţiei de Sprijin Comunitar ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 379 28/04/2005 377 05/05/2005
privind recunoaşterea Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 2437 28/12/2004 3 03/01/2005
privind recunoaşterea Fundaţiei „Democraţie prin Cultură“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 2438 28/12/2004 3 03/01/2005
privind recunoaşterea Fundaţiei Culturale „Dana Ardelea“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 2262 09/12/2004 1244 23/12/2004
privind recunoaşterea Organizaţiei „Salvaţi Copiii“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 2076 24/11/2004 1131 30/11/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei „Familia“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 2093 24/11/2004 1159 08/12/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei „Humanitas Pro Deo“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1646 07/10/2004 947 15/10/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România ca fi ind de
utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1661 07/10/2004 954 18/10/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei Române pentru Transparenţă ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1583 30/09/2004 910 06/10/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei Române de Drept Umanitar ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1584 30/09/2004 910 06/10/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1551 23/09/2004 899 04/10/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei „Grupul pentru Dialog Social“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1558 23/09/2004 905 05/10/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei „Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România“
ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1479 09/09/2004 847 16/09/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1447 09/09/2004 839 13/09/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România - ANEVAR ca fi ind de utilitate
publică
Hotărâre Guvernul României 1481 09/09/2004 846 15/09/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei Creştine de Caritate, Misiune şi Ajutor Olanda-România „Betania“ ca fi ind
192
de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1480 09/09/2004 846 15/09/2004
privind recunoaşterea Organizaţiei „Caritas Alba Iulia din Arhidioceza Romano-Catolică Alba Iulia“ ca fi ind
de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1308 19/08/2004 779 25/08/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei „Domus“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1323 19/08/2004 780 25/08/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei Institutul de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu“ (I.S.A.) ca fi ind de
utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1276 13/08/2004 771 23/08/2004
privind recunoaşterea „Fundaţiei pentru sprijinul familiilor de vârstnici şi a vârstnicilor afl aţi în situaţie de
risc social“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1277 13/08/2004 771 23/08/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei „Centrul de Resurse Juridice“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1128 23/07/2004 720 10/08/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei Amelioratorilor, Producătorilor şi Comercianţilor de Sămânţă şi Material
Săditor din România - AMSEM ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1044 01/07/2004 630 12/07/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani“ ca fi ind de utilitate
publică
Hotărâre Guvernul României 1004 25/06/2004 623 09/07/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei „Episcopul Grigorie Leu“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 795 19/05/2004 474 26/05/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei „Organizaţia Caritas Satu Mare“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 663 29/04/2004 415 10/05/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 561 15/04/2004 344 20/04/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei „Marea Lojă Naţională din România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 458 01/04/2004 348 21/04/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 413 23/03/2004 273 29/03/2004
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism
Hotărâre Guvernul României 354 18/03/2004 283 31/03/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei „Anastasia“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 384 18/03/2004 266 25/03/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei „PRO PIANO ROMÂNIA“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 167 12/02/2004 148 19/02/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei Tineretul Român pentru Naţiunile Unite ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 20 15/01/2004 104 04/02/2004
privind recunoaşterea Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan
Cuza“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 14 08/01/2004 49 20/01/2004
privind recunoaşterea Asociaţiei „George C. Marshall - România“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1565 18/12/2003 5 06/01/2004
privind recunoaşterea Fundaţiei Project on Ethnic Relations - Filiala România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1268 04/11/2003 792 11/11/2003
privind recunoaşterea Fundaţiei Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1184 09/10/2003 716 14/10/2003
privind recunoaşterea Uniunii Cineaştilor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1153 02/10/2003 710 10/10/2003
privind recunoaşterea Fundaţiei „Crucea Alb-Galbenă din România“ ca fi ind de utilitate publică
193193
Hotărâre Guvernul României 1154 02/10/2003 711 13/10/2003
privind recunoaşterea Asociaţiei de Autoajutorare a Diabeticilor şi Bolnavilor Oncologici ca fi ind de
utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1134 25/09/2003 692 03/10/2003
privind recunoaşterea Fundaţiei „Pop de Popa pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecţiuni Cardiovasculare“ ca
fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 822 10/07/2003 522 21/07/2003
privind recunoaşterea Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1137 17/10/2002 776 24/10/2002
privind recunoaşterea Comitetului Naţional Român pentru Drepturile Copilului ca fi ind de utilitate
publică
Hotărâre Guvernul României 664 20/06/2002 486 08/07/2002
privind activitatea Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (A.D.I.R.I.) şi recunoaşterea sa
ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 602 13/06/2002 436 21/06/2002
privind recunoaşterea Fundaţiei Europene „Titulescu“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1195 27/11/2001 795 13/12/2001
privind recunoaşterea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 356 04/04/2001 178 09/04/2001
privind recunoaşterea Asociaţiei Armatorilor şi Operatorilor Portuari-Fluviali din România ca fi ind de
utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 259 22/02/2001 110 05/03/2001
privind recunoaşterea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România ca fi ind de
utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1361 20/12/2000 710 30/12/2000
privind recunoaşterea Uniunii Arhitecţilor din România ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1242 29/11/2000 634 06/12/2000
privind recunoaşterea Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România - U.C.I.M.R. ca fi ind de
utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 1183 28/11/2000 627 04/12/2000
privind recunoaşterea Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului - O.A.D.O. ca fi ind de utilitate
publică
Hotărâre Guvernul României 1055 06/11/2000 566 15/11/2000
privind recunoaşterea Fundaţiei arte şi meserii „Floare Albastră“ ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 971 19/10/2000 527 26/10/2000
privind recunoaşterea Ligii Apărării Drepturilor Omului - L.A.D.O. ca fi ind de utilitate publică
Hotărâre Guvernul României 746 31/08/2000 443 06/09/2000
privind recunoaşterea Uniunii Teatrale Române - UNITER ca fi ind de utilitate publică

Etape ciclu politici
publice
Rolul cetăţenilor şi organizaţiilor
neguvernamentale
Obstacole Nivelul perceput al consultării
Stabilire de scopuri şi
obiective
- Identifi carea problemelor
- Defi nirea priorităţilor
- Inaccesibilitatea factorilor de decizie
- Lipsa de interes pentru punctele de
vedere ale cetăţenilor
Nu există exemple de consultare sistematică, ci doar iniţiative ocazionale
Chiar și ocazional, de multe ori consultarea a fost realizată în cadrul unor procese
determinate de apartenenţa noastră la Uniunea Europeană, cum ar fi cele legate de
planifi carea programelor operaţionale pentru fi nanţare din fonduri structurale, Metoda
deschisă de Coordonare în domeniul Incluziunii Sociale, sau planifi carea în domeniul
ocupării etc.
Procesele de elaborare a Programelor de Dezvoltare Regională (PDR) au avut un
caracter participativ, dar de multe ori acesta a fost formal, obiectivele fi ind de obicei
decise de autorităţi, sugestiile ONG-urilor fi ind luate în seamă mai ales în faza de
strategie – cum a fost cazul la elaborarea Planurilor Regionale de Acţiune pentru
Ocupare şi Incluziune Socială şi a Pactelor Teritoriale.
O excepţie o constituie procesul de elaborare a Programului Operaţional Dezvoltarea
Resurselor Umane la care o coaliţie de ONG-uri au propus introducerea unui obiectiv
nou şi anume dezvoltarea economiei sociale, acesta fi ind preluat ulterior de autorităţile
competente. În prezent, dezvoltarea economiei sociale este un obiectiv inclus în Planul
Naţional de Incluziune 2008-2010.
La nivel local, există unele procese de planifi care participativă a strategiilor de
dezvoltare a unor localităţi/judeţe, care au implicat ONG-uri.
În egală măsură, se constată că există relaţii parteneriale punctuale între un APL și un
ONG, în general atunci când se stabilesc obiective specifi ce defi nite în comun.
Există foarte puţine exemple de consultare în faza de construcţie de strategie.
Determinarea
strategiei
- Identifi carea obstacolelor
- Identifi carea soluţiilor
- Testarea componentelor și instrumentelor
politicilor
- Lipsa de recunoaștere a
competentelor cetăţenilor
- Formalismul construcţiei de strategii
Dezvoltarea
alternativelor
Construirea consensului - Criterii de reprezentativitate slabe
- Proces formal, discuţii limitate la
alternativa propusă de administraţie
Aici se concentrează cele mai multe exemple de consultare publică, dar numai
pe alternativa susţinută de administraţie şi transpusă în proiect de act normativ .
Acest lucru este rezultat al cadrului de reglementare descris mai sus şi care impune
consultarea (şi la nivelul unităţilor de politică publică din administraţia centrală) şi
măsuri care să asigure transparenţa decizională.
Negocierea bugetelor - Crearea serviciilor, monitorizarea soluţiilor,
- Colectarea de bune practici
- Lipsa de coordonare între cetăţeni şi
structurile guvernamentale
- Neîncredere în capacitatea tehnică a
cetăţenilor şi ONG-urilor
Nu există exemple de consultare.
Monitorizare şi
Evaluare
Audit social; cooperarea actorilor interesaţi - Evaluarea externă a cetăţenilor şi
ONG-urilor nu e avută în vedere
- Preconcepţia conform căreia cetăţenii
pot să-și exprime opinia, nu să ofere
informaţie
Nu există exemple de consultare.
ANEXA 2
Implicarea organizaţiilor neguvernamentale în procesul politicilor publice în România
ANEXA 3
Programe de fi nanţare multianuale care au sprijinit dezvoltarea organizaţiilor neguvernamentale din România
– derulate cu asistenţa tehnică din partea Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile –
Programul Scurtă descriere Buget contractat (granturi pentru ONG)
PHARE 1994 Dezvoltarea Societăţii
Civile
A urmărit întărirea capacităţii profesionale şi operaţionale a ONG-urilor din România şi să extindă numărul acţiunilor şi
implicarea lor în societate la nivel naţional şi local, contribuind astfel la crearea unui cadru durabil de dezvoltare a unei
culturi a ONG-urilor în România ca parte integrantă a societăţii civile.
Au fost fi nanţate:
- Training pentru ONG
- Înfi inţarea şi dezvoltarea de Centre de Resurse pentru ONG
- Informare
- Cooperare
- Dezvoltare de proiecte şi programe
2.621.919 Euro
Iniţiativa Europeană pentru
Democraţie şi Drepturile Omului
(IEDDO) 2000
S-a urmărit sprijinirea promovării drepturilor omului, democratizarea şi prevenirea confl ictelor, prin implementarea de
proiecte de către organizaţii neguvernamentale şi organizaţii internaţionale.
308.750 Euro
PHARE 2000 Dezvoltarea Societăţii
Civile
Obiective imediate de atins prin intermediul celor 3 componente:
- de a înfi inţa servicii de consiliere şi informare pentru cetăţeni şi o reţea naţională a acestor servicii
- de a dezvolta capacitatea administraţiei locale de a coopera cu reprezentanţii societăţii civile
- de a oferi sprijin pentru a întări sustenabilitatea sectorului ONG
3 710 000 Euro
ACCESS 2000 A fost un program de dezvoltare/construcţie instituţională având ca scop consolidarea societăţii civile pentru aderarea
celor 10 tţri candidate din Europa Centrală şi de Est.
3 997 550 Euro
PHARE 2001 Societate Civilă A vizat îmbunătăţirea capacităţii şi credibilităţii sectorului ONG pentru a răspunde mai bine nevoilor şi intereselor
comunităţii şi sprijinirea ONG-urilor în domeniul democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept.
9 250 000 Euro
PHARE 2003 Consolidarea Societăţii
Civile
A avut ca obiective creşterea capacităţii şi credibilităţii sectorului neguvernamental pentru a răspunde bine nevoilor
şi intereselor comunităţii, sprijinirea proiectelor ONG care sunt relevante pentru implementarea acquis-ului comunitar
şi pentru anumite priorităţi ale sectorului social şi consolidarea ONG-urilor active în domeniul democraţiei, drepturilor
omului, statului de drept şi independenţei justiţiei.
7 836 110 Euro
PHARE 2004 Societate Civilă A urmărit să sprijine în continuare întărirea rolului organizaţiilor neguvernamentale din România în accelerarea
reformelor din domeniul social, economic şi politic în vederea aderării la Uniunea Europeană şi în adoptarea şi
implementarea acquis-ului comunitar având componente principale: sprijinul pentru sectorul ONG, sprijinul ONGurilor
pentru democraţie, rolul ONG-urilor în adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar
6 002 153 Euro
PHARE 2005 Consolidarea
Democraţiei în România
A avut ca obiective sprijinirea organizaţiilor neguvernamentale în consolidarea reţelei de Birouri de Consiliere
pentru Cetăţeni şi creşterea efi cienţei şi efi cacităţii serviciilor oferite de acestea; consolidarea rolului de advocacy al
organizaţiilor neguvernamentale în menţinerea şi susţinerea democraţiei, a statului de drept, a protecţiei drepturilor
omului, accesului la informaţie, libertăţii de expresie şi independenţei mass-media, independenţei justiţiei şi luptei
împotriva corupţiei.
3 354 000 Euro
Programul Scurtă descriere Buget contractat (granturi pentru ONG)
PHARE 2006 Creşterea Rolului
Societăţii Civile în Procesul de
Integrare a României
A urmărit creşterea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale, dezvoltarea de mecanisme adecvate pentru dialog
structurat între stat şi „al treilea sector“ şi consolidarea rolului organizaţiilor neguvernamentale după procesul
de aderare la Uniunea Europeană. A avut o componentă distinctă dedicată fi nanţării proiectelor din domeniul
democraţie, protecţia mediului, protecţia consumatorului, dialog social, aspecte de gen şi ocuparea forţei de muncă
5 381 000 Euro
Fondul ONG / Mecanismul Financiar
al Spaţiului Economic European
Obiectivul general al Fondului ONG este de a consolida societatea civilă din România prin sprijinirea unor proiecte în
cinci domenii prioritare.:
• consolidarea democraţiei
• oportunităţi pentru participarea copiilor şi tinerilor la viaţa comunităţii
• incluziune socială şi acces la servicii sociale
• protecţia mediului
• conservarea şi valorifi carea patrimoniului cultural
4 593 893 Euro
Facilitatea de Tranziţie 2007
Consolidarea Sprijinului Societăţii
Civile în Lupta Împotriva Corupţiei
Programul vizează creşterea implicării organizaţiilor neguvernamentale nonprofi t în prevenirea şi combaterea
corupţiei la nivel naţional, regional şi local, precum şi în promovarea integrităţii şi eticii, transparenţei, responsabilizării
şi bunei guvernări
2 986 990 Euro
Facilitatea de Tranziţie 2007
Integrarea în societate a tinerilor
aparţinând minorităţilor şi grupurilor
dezavantajate i
Programul vizează îndeplinirea angajamentelor României de a asigura democraţia şi a garanta libertăţile şi drepturile
omului precum şi protecţia şi integrarea în societate a minorităţilor prin creşterea implicării sociale a tinerilor şi copiilor.
2 986 989,19 Euro





203

205

207